Telegraful Roman, 1879 (Anul 27, nr. 1-152)
1879-09-15 / nr. 108
mează pe Români înaintea Europei și tot ei își caută adăpost la „întoleranții“la „barbarii“... Români. Numai Jidanul e capabil de așa ceva. * (Strugurii în Dobrogea). Ziarul „Steaua Dobrogei“ din Tulcea, în numărul seu de la 8 ale curentei semnalează un fapt foarte grav, susțiind că s’ar fi ivit Philodera prin viile unor părți din Dobrogea, și că strugurii sânt așa de uscați încât boabele seamănă cu cum ar fi fost puse pe o tablă ferbinte a unei bucătării. * (Miseria în Turcia) e nemai pomenită. Regimul nu mai scie ce să înceapă, ca să poată ajutora poporul. Armata n’a primit de multă vreme competența ei. Acuma debia s’a putut face dispoziții ca să se plătească barem ofițerilor ceva din salariile restante. Debia se poate da însă la un ofițer deocamdată 36 fl. și pe lângă toate aceste sânt încă vre-o 1250 ofițeri, cari trebue să se ducă în mai multe părți ale imperiului și nu pot căpăta nici 36 fi. v. a. * (Vițele de vie) dacă se taie primăvara sânt mai mănoase, ca cele tăiate toamna. * (O vie eftină) s’a cumpărat în licitație în Budapesta. Via vândută a fost prețuită cu 380 fi. și debia s’a putut vinde cu 12 fi. v. a. * (Întâiul aliș veriș al unui gâde). Noul gâde al Parisului, care avea se inaugureze fracțiunea sa prin ghilotinarea lui Laprade care o mărise pe tatăl seu, intrând în celula condamnatului, acesta se opuse de a-l urma. Nenorocitule îi plice gâdele, ce prostii vrei să faci; toată lumea este deja adunată, autoritățile, clerul, poporul, soldații, cari sânt așezați în două șiruri pentru tine, ca cum ar fi președintele republicei, cu un cuvânt toți sânt la postul lor, așteptându te, înțelegi ori nu? Nu’mi pasă, răspunse condamnatul. Dar eu sânt noul gâde, tu ești cel dintâi pe care am să’l ghilotinez ; fi bun și înțelege căci destul de neplăcută este misiunea mea, și în loc de-a îmi ușura sarcina ta din contră vrei să’mi-o îngreuiezi mai mult. De ce nu te pui în posiția mea ?... Nu, punete d-ta în locul meu. Gândește de că statul pluteșc e tot; ascultă, și vei vede că lucrai nu este așa de rău cum creții, mai întâi ai să primesci un dejun minunat, apoi ți se va tunde părul ceea ce pe căldura actuală este foarte plăcut, și se știce chiar că e sănătos: afară de aceasta omul se arată mult mai frumos cu părul scurt. Apoi te vei urca într’o trăsură de unde vei vede tot și poți se vorbesci cu preotul despre orice lucru așa că timpul are se treacă foarte iute. La sosirea pe locul esecuțiunei toată lumea va aținti privirea asupră-ți, ți se va deschide ușa trăsurei, vei fi sprigiunți la eșire și toți se vor purta cu tine foarte politicos. După aceasta ai să sui câteva trepte, ce nu sânt înalte, ai să saluți lumea, care s’a adunat numai pentru tine, și în câteva secunde toată istoria se va sfârși. Apoi ai să vedi cum lumea are să se întoarcă acasă mulțămită și veselă. Toate aceste însă nu a putut să îndemne pe Laprade să urmeze pre gade pănă când nu s’a recurs la o forță considerabilă. * (A eșit chelia la preț) Sânt multe cașuri în care se caută prin anunciuri în șirare junele dame cu perul blond, sau brun, pentru a le angagia ca casierițe, fete de prăvălie și altele asemea, însă nu s’a întâmplat pănă acum ca să se facă această oonare și celor cu chelia în tirgă. casei de sus dela senatul imperial). Se vor denumi patru cu drept de creditate și 14 pe viață. „D. Zig“ află că cei dintâiu simt Carol principe Schwarzenberg, Frederic conte Thun-Hohenstein, conte Banorowski și contele Rud. Chotek. „Politik“ din Praga,țlice „D. Zig“, își dă într’un articul toată silința, a ascunde bancrotul politicei pasive, decidându-se conferința deputaților Cehia întră în senatul imperial. „Politik“ însă țlice că conducătorii Cehilor își clădesc convingerile lor pe temeliile aplecărilor celor împăcătoare ce domnesc în cercurile normative și că denumirea contelui Taaffe însăși este un eveniment, care schimbă cu totul situațiunea din anul trecut, între momentele care dovedesc că guvernul voiesce a ameliora soartea poporului cehie, (jice „Politik,“ este a se numera și denumirea Drului Prazak, ministru, carele] este un patriot probat și recunoscut ca atare de Cehi. *) Poșta din urmă, „Wiener Zig.“ va publica mâne o listă nouă de „pairi“ (membri ai TELEGRAFUL ROMAN Scrii ultime. (După „S. d. T. B.“) Viena, 26 Septemvren. „Wiener Abendpost“ vede în articulul de eri al „N. A. Zig“ clara și fidela espresiune a vederilor ce domnesc preste tot și la noi. Conclusiunile articulului din „N. A. Zig.“ pot fi sigure de cel mai simpatic resunet în Austro-Ungaria. Viena, 26 Septemvren, într’un consiliu de miniștrii comuni de patru care imperatul a sancționat condusele din conferențele comune ministeriale. Petersburg, 26 Sept. n. Se deminte oficial, că Rușii au fost bătuți de Turcomani, din contră Rușii au raportat succese însemnate. 433 Oieritul în România. Ziarul „Blätter für Handel und Gewerbe“ din Brașov publică un articol privitor la oierii români și industria lânei, subscris de un German, care a trăit în România. „Muntenia și Oltenia, nesocotind Moldova și Dobrogea, hrănesc mai multe milioane oi, cari formează obiectul unei economii seminomadice caracteristice. Această economie se extinde din șesul dunărean, care e centrul ei peste toată țara, peste Moldova, Basarabia, Bulgaria și spre miațănoapte pănă în culmile Carpaților în Transilvania. Ea pătrunde pănă chiar în inima Transilvaniei, acomodându-se împregiurărilor, cari aici sânt deosebite. Această economie de vite extinsă foarte și cultivată cu mare zel — economia românească — își are casa ei în împregiurările teritoriale ale acestor ținuturi. Rar se găseșce o țară care să fie mai potrivită pentru oierit decât România, dimpreună cu țările dimpregiur pănă la marea neagră. Neamul românesc însuși are o deosebită predilecție și aptitudine pentru oieri — anume pentru acest mod de oierit — oaia e propriul animal de casă al Românului. România e încongiurată spre miazănoapte și încâtva spre miazlă-noapterăsărit și apus-miatla-noapte de un șir de munți gigantici, cari se pierd spre Verciorova în Dunăre. Eu am străbătut o mare parte din aceste locuri parte pe jos parte călare și văzui în escursiunile mele prin Transilvania mai aceleași formațiuni de munți cu propriul lor metod românesc de oierit. Formațiunea geologică consistă mai cu samă din ardezie și piatră nisipoasă, din puțină calce și din banelestinse antidiluviane de cremene, var să mică, o composițiune prea favorabilă prosperării ierburilor și copacilor și care produce cu deosebire pe plaiurile ce se estind pănă în șesul dunărean, o vegetație asemenea aceleia din vechia Americă. în văile codrilor cresc ferigi de un stat de om de înalte cu cotoare de un policar de groase și cu foi uriașe. Am avut prilej să văd plante acvatice cu foi în forma inimei cu o suprafață de două pănă la 3 picioare cuadrate. în același grad cresc și celelalte ierburi, deși Flora de aici nu e atât de bogată ca aceea din munții de calce. Formele munților sânt de obiceiu rotunjite. Rareori se găsesce în regiunile superioare de exemplu în „Valea Lotrului“, care desparte Transilvania de sud-vest, — Valea Hațegului, — de România mică, din contră în văile din regiunile inferioare ale acestor ținuturi cu formații de cal ce se găsesc stânci spintecate în diferitel chipuri. Din această cauză Carpații transilvani sânt de tot potriviți atât pentru pășunea oilor, cât și pentru al vitelor, deoarece ei sânt lesne de suit și fără nici un pericol. Păcat că numai în puține cașuri se mână vitele la munte; cai nu se mână mai de loc, numai ciobanii își duc câte unul pentru trebuințele lor. Pentru economii de vite și de cai din România nu e de lipsă să-și mâne vitele la munte, căci se află pășune îndestulitoare, ba chiar prea multă în văi. Munții cei mai mulți sânt proprietatea boierilor, a corporațiunilor sau a statului, care după secularizarea mănăstirilor sub Cuza a câștigat o mulțime de moșii frumoase. Tot în acest mod au în Dobrogea oierit transilvani drepturi foarte mari de servitute pentru pășune, conform convenției din 1855, drepturi pe cari se silesc din toate puterile să le întrebuințeze acum din nou. Astfel oieritul la Români se împarte în: oieritul la câmp și oieritul de munte. El consistă într-o emigrare: vara la munte, iarna la câmp; în România proprie sânt reservate pentru aceste emigrațiuni cu turmele poteci pe lângă șosele. Totodată există locuri pentru staționat, unde turme de câte o mie pănă la două mii cinci sute oi găsesc nutreț și apă și plătesc trecerea pe punți și poduri cu producte naturale. Mai în jos vom observa mai amănunțit modul de oferit, și mai întâiu de toate să observăm oaia, care este obiectul acestei economii. Oaia română, putem zici, formează o rasă specială. Aceasta o putem susțină cu atât mai mult cu cât găsim milioane de atari oi. Ele au coarne mici și ascuțite; lâna lor e amestecată, asemenea oilor țigăi din partea de miază și răsărit, sau lână mai groasă și stufoasă. Românii numesc oile lor mai bune, cu privire la lână, „oi țigăi“, pe celelalte „stogoșe“, pe cele de o ordine inferioară „țurcane“. Berbecii se fac mai mari și mai puternici; ei au coarne mari învârtite în formă de spirală, asemenea oilor țurcane. Adeseori se găsesc berbeci cu patru sau chiar cu șase coarne. La berbecii cu patru coarne întâia pereche de coarne cresce în spirală după urechi, însă creșce aplecată în jos. La berbecii cu șase coarne perechia dinainte se rămurește ca la cerbi. Oaia română suferă bine temperatura aspră, mai bine chiar decât oile țurcane. Rareori se găsesc corcituri dela oaie transilvană, cari sânt de aceeași mărime, numai cu lână mai puțin desvoltată, numite, și oițigăi, stogoși, s’au mai bine oi bârsane. Arare găsim corcituri de la oile din Rusia de meazăzb numite „donskoi“. Se găsesc la țăranii munteni amestecate printre oile albe și oi negre sau cenușii; ele sânt tot de rasă românească. în luna lui Maiu începe ciobanul să-și mâne oaia spre munte, urcându-se în pășunile codrilor din loc în loc pănă unde găsesc o vegetație în abundanță. Dacă în acest timp ninge sau earba nu ajunge, se taie stejari,f fagi, paltini, lăsând oile să roază mugurii și rămurelele. Aceasta dă naștere la mari devastațiuni. Se văd astfel locuri întregi nimicite. Ciobanii umblă cu turmele lor tot pe acele părți, unde bate soarele. Pe la mijlocul lui iunie turma e mânată pe munte în sus, unde ciobanul clădesce stâna din lemne și nuiele. Acum î și are jupânul rîs friptura lui obicinuită. Turmele sânt mai cu samă împărțite în miei de primăvară, în miei de câte un an (mieri) sterpe, mânzări (oi cu lapte) și berbeci. De departe se aud loviturile surde ale berbecilor, lovinduse în capete plin de gelosie și furie. Fiecare turmă se duce la pășune separată. Nopțile se petrec sub cerul liber. Turma oilor cu lapte se bagă sara în strungă. Strunga are două sau trei portițe, înaintea cărora stă ciobanul cu vadra lui murdară (?), prinzând oile, mânate spre portiță de un ciobănel, de picioarele de d’inapoi cu mare desteritate, și mulg două ciasuri câte 500 oi. Peste noapte oile pasc în giurul stânei, și dimineața se mulg de nou. Laptele se ține în stână câte două trei zile și apoi i se ia caimacul. Tot în stâna plină de necurățenie se păstrează peile meilor și oilor moarte, în vase mari făcute din trunchiuri de frasin scobite, se face un unt galben cu un gust puțin plăcut; poate că manipulația defectuoasă face ca untul să cuprindă mult zer. Untul se pune în burdufuri (?) argăsite de ciobani. Laptele a cărui caimac s’a luat cu prea puțină îngrijire, se pune în căzane mari, și închegându-se cu chiag (din rînza meilor) se face „cașul“, care sărat se îndeasă bine în burdufuri. Este o artă a ciobanilor să îndese bine burduful și apoi să-l coasă bine; căci burduful ne îndesat face în locurile goale „strepezi“ (vermuleți) cari mănâncă brânza. Astfel se lucrează în munte pănă la jumătatea lunei lui August; apoi turmele încep a se scobori încet spre șes, pășunând înălțimile pline cu ierburi lucoase, la care se uită cu jale cărunta Piatră albă. în același mod cum s’au urcat turmele, tot așa pe văi din stațiune în stațiune în șesuri pănă la Dunăre, unde se trec în Dobrogea și Bulgaria. De la poalele munților pănă la Dunăre ținutul este șes și bogat în pășuni, pe lângă care oile se pot hrăni bine și cu buruienile câmpurilor, îndată ce ninge (toamnele sânt de obiceiu frumoase, astfel în anul 1878 căldura a fost pănă la sfârșitul lui Noemvrie de 14 °) și dacă zăpada nu se topeșce în curând turmele se bagă prin șoproanele de pe livezi cumpărate anume de la moșieri. Fânul se întinde pe zăpadă și astfel se dă oilor de mâncare, în timp de vijelie, cari nu sânt rari și sânt împreunate cu ninsoare, multe oi pier. Pășunile de pe șesuri se iau de păstori în arendă și sânt moșii cari aduc pentru pășunatul de toamnă un venit de zece mii galbini. Insula Șerpilor la gurile Dunărei se zice că a dat Turcilor un venit de 120.000 galbini. Topindu-se neaua primăvara, ciobanul își ia turma din părțile de jos, își încarcă măgarul siau doi trei cai cari merg cu flegmă în mijlocul ce *) Din „Timp.“