Telegraful Roman, 1879 (Anul 27, nr. 1-152)

1879-09-15 / nr. 108

mează pe Români înaintea Europei și tot ei își caută adăpost la „întole­­ranții“la „barbarii“... Români. Nu­mai Jidanul e capabil de așa ceva. * (Strugurii în Dobrogea). Ziarul „Steaua Dobrogei“ din Tulcea, în numărul seu de la 8 ale curentei semnalează un fapt foarte grav, sus­­țiind că s’ar fi ivit Philod­era prin viile unor părți din Dobrogea, și că strugurii sânt așa de uscați în­cât boabele seamănă cu cum ar fi fost puse pe o tablă ferbinte a unei bucătării. * (Miseria în Turcia) e ne­mai pomenită. Regimul nu mai scie ce să înceapă, ca să poată ajutora popo­rul. Armata n’a primit de multă vreme competența ei. Acuma debia s’a pu­tut face dispoziții ca să se plătească barem ofițerilor ceva din salariile res­tante. Debia se poate da însă la un ofițer deocamdată 36 fl. și pe lângă toate aceste sânt încă vre-o 1250 ofi­­țeri, cari trebue să se ducă în mai multe părți ale imperiului și nu pot căpăta nici 36 fi. v. a. * (Vițele de vie) dacă se taie primăvara sânt mai mănoase, ca cele tăiate toamna. * (O vie e­ft­i­n­ă) s’a cumpărat în licitație în Budapesta. Via vândută a fost prețuită cu 380 fi. și debia s’a putut vinde cu 12 fi. v. a. * (Întâiul aliș veriș al unui gâde). Noul gâde al Parisului, care avea se inaugureze fracțiunea sa prin ghilotinarea lui Laprade care o mărise pe tatăl seu, intrând în celula condam­natului, acesta se opuse de a-l urma. Nenorocitule îi plice gâdele, ce prostii vrei să faci; toată lumea este deja adunată, autoritățile, clerul, po­porul, soldații, cari sânt așezați în două șiruri pentru tine, ca cum ar fi președintele republicei, cu un cuvânt toți sânt la postul lor, așteptându te, înțelegi ori nu? Nu’mi pasă, răspunse condam­natul. Dar eu sânt noul gâde, tu ești cel dintâi pe care am să’l ghilotinez ; fi bun și înțelege căci destul de neplă­cută este misiunea mea, și în loc de-a îmi ușura sarcina ta din contră vrei să’mi-o îngreuiezi mai mult. De ce nu te pui în posiția mea ?... Nu, punete d-ta în locul meu. Gândește de că statul pluteșc e tot; ascultă, și vei vede că lucrai nu este așa de rău cum creții, mai întâi ai să primesci un dejun minunat, apoi ți se va tunde părul ceea ce pe căldura ac­tuală este foarte plăcut, și se știce chiar că e sănătos: afară de aceasta omul se arată mult mai frumos cu părul scurt. Apoi te vei urca într’o trăsură de unde vei vede tot și poți se vorbesci cu preotul despre ori­ce lucru așa că timpul are se treacă foarte iute. La sosirea pe locul esecuțiunei toată lumea va aținti privirea asupră-ți, ți se va deschide ușa trăsurei, vei fi sprigiunți la eșire și toți se vor purta cu tine foarte politicos. După aceasta ai să sui câteva trepte, ce nu sânt înalte, ai să saluți lumea, care s’a adunat numai pentru tine, și în câteva secunde toată istoria se va sfârși. Apoi ai să ved­i cum lu­mea are să se întoarcă acasă mulțămită și veselă. Toate aceste însă nu a putut să îndemne pe Laprade să urmeze pre gade pănă când nu s’a recurs la o forță considerabilă. * (A eșit chelia la preț) Sânt multe cașuri în care se caută prin anunciuri în șirare junele dame cu pe­rul blond, sau brun, pentru a le an­­gagia ca casierițe, fete de prăvălie și altele asemea, însă nu s’a întâmplat pănă acum ca să se facă această o­­onare și celor cu chelia în tirgă. casei de sus dela senatul imperial). Se vor denumi patru cu drept de creditate și 14 pe viață. „D. Zig“ află că cei dintâiu simt Carol prin­cipe Schwarzenberg, Frederic conte Thun-Hoh­enstein, conte Banorowski și contele Rud. Cho­­tek. „Politik“ din Praga,țlice „D. Zig“, își dă într’un articul toată silința, a ascunde bancrotul politicei pasive, de­­cid­ându-se conferința deputaților Cehi­a întră în senatul imperial. „Politik“ însă țlice că conducătorii Ceh­ilor își clădesc convingerile lor pe temeliile aplecărilor celor împăcătoare ce dom­nesc în cercurile normative și că de­numirea contelui Taaffe însăși este un eveniment, care schimbă cu totul situațiunea din anul trecut, între mo­mentele care dovedesc că guvernul vo­­iesce a ameliora soartea poporului ce­hie, (jice „Politik,“ este a se numera și denumirea Drului Prazak, minis­tru, carele] este un patriot probat și recunoscut ca atare de Cehi. *) Poșta din urmă, „Wiener Zig.“ va publica mâne o listă nouă de „pairi“ (membri ai TELEGRAFUL ROMAN Scrii ultime. (După „S. d. T. B.“) Viena, 26 Septemvre­n. „Wiener Abendpost“ vede în articulul de eri al „N. A. Zig“ clara și fidela espresiune a vederilor ce domnesc preste tot și la noi. Conclusiunile articulului din „N. A. Zig.“ pot fi sigure de cel mai simpatic resunet în Austro-Ungaria. Viena, 26 Septemvre­n, într’un consiliu de miniștrii comuni de patru care imp­eratul a sancționat cond­usele din conferențele comune mi­nisteriale. Petersburg, 26 Sept. n. Se de­­minte oficial, că Rușii au fost bă­tuți de Turcomani, din contră Ru­șii au raportat succese însemnate. 433 Oieritul în România. Ziarul „Blätter für Handel und Gewerbe“ din Brașov publică un ar­ticol privitor la oierii români și in­dustria lânei, subscris de un Ger­man, care a trăit în România. „Muntenia și Oltenia, nesocotind Moldova și Dobrogea, hrănesc m­ai multe milioane oi, cari formează ob­iectul unei economii seminomadice ca­racteristice. Această economie se extinde din șesul dunărean, care e centrul ei pe­ste toată țara, peste Moldova, Basa­rabia, Bulgaria și spre miaț­ă­noapte pănă în culmile Carpaților în Tran­silvania. Ea pătrunde pănă chiar în inima Transilvaniei, acomodându-se împregiurărilor, cari aici sânt deo­sebite. Această economie de vite extinsă foarte și cultivată cu mare zel — e­­conomia românească — își are casa ei în împregiurările teritoriale ale a­­cestor ținuturi. Rar se găseșce o țară care să fie mai potrivită pentru oie­rit decât România, dimpreună cu ță­rile dimpregiur pănă la marea nea­gră. Neamul românesc însuși are o deosebită predilecție și aptitudine pentru oieri — anume pentru acest mod de oierit­ — oaia e propriul a­­nimal de casă al Românului. România e încongiurată spre miază­noapte și încât­va spre miazlă-noapte­­răsărit și apus-miatla-noapte de un șir de munți gigantici, cari se pierd spre Verciorova în Dunăre. Eu am străbătut o mare parte din aceste locuri parte pe jos parte călare și văzui în escursiunile mele prin Transilvania mai aceleași forma­țiuni de munți cu propriul lor metod românesc de oierit. Formațiunea geologică consistă mai cu samă din ardezie și piatră nisi­poasă, din puțină calce și din banel­estinse antidiluviane de cremene, va­r să mică, o composițiune prea favora­bilă prosperării ierburilor și copaci­lor și care produce cu deosebire pe plaiurile ce se estind pănă în șesul dunărean, o vegetație asemenea aceleia din vechia Americă. în văile codrilor cresc ferigi de un stat de om de înalte cu cotoare de un policar de groase și cu foi u­­riașe. Am avut prilej să văd plante acvatice cu foi în forma inimei cu o suprafață de două pănă la 3 picioare cuadrate. în același grad cresc și ce­lelalte ierburi, de­și Flora de aici nu e atât de bogată ca aceea din mun­ții de calce. Formele munților sânt de obi­­ceiu rotunjite. Rare­ori se găsesce în regiunile superioare de exemplu în „Valea Lotrului“, care desparte Tran­silvania de sud-vest, — Valea Hațegu­lui, — de România mică, din contră în văile din regiunile inferioare ale acestor ținuturi cu formații de cal ce se găsesc stânci spintecate în diferite­l­­ chipuri. Din această cauză Carpații tran­silvani sânt de tot potriviți atât pen­tru pășunea oilor, cât și pentru al vitelor, de­oare­ce ei sânt lesne de suit și fără nici un pericol. Păcat că numai în puține cașuri se mână vitele la munte; cai nu se mână mai de loc, numai ciobanii își duc câte unul pentru trebuințele lor. Pentru economii de vite și de cai din România nu e de lipsă să-și mâne vitele la munte, căci se află pă­șune îndestulitoare, ba chiar prea multă în văi. Munții cei mai mulți sânt pro­prietatea boierilor, a corporațiunilor sau a statului, care după seculariza­­rea mănăstirilor sub Cuza a câștigat o mulțime de moșii frumoase. Tot în acest mod au în Dobrogea oierit transilvani drepturi foarte mari de servitute pentru pășune, conform con­venției din 1855, drepturi pe cari se silesc din toate puterile să le între­buințeze acum din nou. Astfel oieritul la Români se îm­parte în: oieritul la câmp și oieritul de munte. El consistă într-o emigrare: vara la munte, iarna la câmp; în România proprie sânt reservate pen­tru aceste emigrațiuni cu turmele po­teci pe lângă șosele. Tot­odată e­­xistă locuri pentru staționat, unde turme de câte o mie pănă la două mii cinci sute oi găsesc nutreț și apă și plătesc trecerea pe punți și poduri cu producte naturale. Mai în jos vom observa mai a­­mănunțit modul de oferit, și mai în­­tâiu de toate să observăm oaia, care este obiectul acestei economii. Oaia română, putem zici, for­­mează o rasă specială. Aceasta o putem susțină cu atât mai mult cu cât găsim milioane de atari oi. Ele au coarne­ mici și ascuțite; lâna lor e amestecată, asemenea oilor țigăi din partea de miază­ și răsărit, s­au lână mai groasă și stufoasă. Românii nu­mesc oile lor mai bune, cu privire la lână, „oi țigăi“, pe celelalte „stogoșe“, pe cele de o ordine inferioară „țur­­cane“. Berbecii se fac mai mari și mai puternici; ei au coarne mari în­vârtite în formă de spirală, asemenea oilor țurcane. Adese­ori se găsesc berbeci cu patru s­au chiar cu șase coarne. La berbecii cu patru coarne întâia pereche de coarne cresce în spirală după urechi, însă creșce aple­cată în jos. La berbecii cu șase coarne perechia dinainte se rămurește ca la cerbi. Oaia română suferă bine tempe­ratura aspră, mai bine chiar decât oile țurcane. Rare­ori se găsesc cor­cituri dela oaie transilvană, cari sânt de­ aceeași mărime, numai cu lână mai puțin desvoltată, numite, și oi­țigăi, stogoși, s’au mai bine oi bârsane. Arare găsim corcituri de la oile din Rusia de mează­zb numite „donskoi“. Se găsesc la țăranii munteni a­mestecate printre oile albe și oi ne­gre s­au cenușii; ele sânt tot de rasă românească. în luna lui Maiu începe ciobanul să-și mâne oaia spre munte, urcându-se în pășunile codrilor din loc în loc pănă unde găsesc o vegetație în abun­­danță. Dacă în acest timp ninge s­au earba nu ajunge, se taie stejari,f­ fagi, paltini, lăsând oile să roază mugurii și rămurelele. Aceasta dă naștere la mari devastațiuni. Se văd astfel lo­curi întregi nimicite. Ciobanii umblă cu turmele lor tot pe acele părți, unde bate soarele. Pe la mijlocul lui iunie turma e mânată pe munte în sus, unde ciobanul clădesce stâna din lemne și nuiele. Acum î și are jupâ­­nul rîs friptura lui obicinuită. Turmele sânt mai cu samă îm­părțite în miei de primăvară, în miei de câte un an (mieri) sterpe, mânzări (oi cu lapte) și berbeci. De departe se aud loviturile sur­de ale berbecilor, lovinduse în capete plin de gelosie și furie. Fie­care turmă se duce la pășune separată. Nopțile se petrec sub cerul liber. Turma oilor cu lapte se bagă sara în strungă. Strunga are două s­au trei portițe, înaintea cărora stă cio­banul cu vadra lui murdară (?), prinzând oile, mânate spre portiță de un cio­bănel, de picioarele de d’inapoi cu mare desteritate, și mulg două ciasuri câte 500 oi. Peste noapte oile pasc în giurul stânei, și dimineața se mulg de nou. Laptele se ține în stână câte două trei zile și apoi i se ia caimacul. Tot în stâna plină de necurățe­nie se păstrează peile meilor și oilor moarte, în vase mari făcute din trunchiuri de frasin scobite, se face un unt gal­­ben cu un gust puțin plăcut; poate că manipulația defectuoasă face ca untul să cuprindă mult zer. Untul se pune în burdufuri (?) argăsite de ciobani. Laptele a cărui caimac s’a luat cu prea puțină îngrijire, se pune în căzane mari, și închegându-se cu chiag (din rînza meilor) se face „cașul“, care sărat se îndeasă bine în burdu­furi. Este o artă a ciobanilor să în­dese bine burduful și apoi să-l coasă bine; căci burduful ne îndesat face în locurile goale „strepezi“ (vermu­­leți) cari mănâncă brânza. Astfel se lucrează în munte pănă la jumătatea lunei lui August; apoi turmele încep a se scobori încet spre șes, pășunând înălțimile pline cu ier­buri lucoase, la care se uită cu jale cărunta Piatră albă. în același mod cum s’au urcat turmele, tot așa pe văi din stațiune în stațiune în șesuri pănă la Dunăre, unde se trec în Dobrogea și Bulgaria. De la poalele munților pănă la Dunăre ținutul este șes și bogat în pășuni, pe lângă care oile se pot hrăni bine și cu buruienile câmpurilor, îndată ce ninge (toamnele sânt de obiceiu frumoase, astfel în anul 1878 căldura a fost pănă la sfârșitul lui Noemvrie de 14 °) și dacă zăpada nu se topeșce în curând turmele se bagă prin șoproanele de pe livezi cumpărate anume de la moșieri. Fânul se întinde pe zăpadă și astfel se dă oilor de mâncare, în timp de vijelie, cari nu sânt rari și sânt împreunate cu ninsoare, multe oi pier. Pășunile de pe șesuri se iau de păstori în arendă și sânt moșii cari aduc pentru pășunatul de toamnă un venit de zece mii galbini. Insula Șerpilor la gurile Dunărei se zice că a dat Turcilor un venit de 120.000 galbini. Topindu-se neau­a primăvara, cio­banul își ia turma din părțile de jos, își încarcă măgarul siau doi trei cai cari merg cu flegmă în mijlocul ce­ *) Din „Timp.“

Next