Telegraful Roman, 1880 (Anul 28, nr. 1-151)

1880-10-16 / nr. 122

TELEGRAFUL ROMAN, lăsăm dară ca de învățământul religiunei creștine să se ocupe aceia, pe cari întemei­­toriul creștinătății i­au pus de păzitori și propagatori ai religiunei sale“ — se va teme ă) dumnezeirea lui Chritos ? — atunci pu­terea, ce au dat-o el altora, nu ar mai s­ă firesce nici o valoare; sau b) destoinicia mai­­marilor noștri bisericesci, de a purta și de a lucra cu acea putere dumnezeească, pe care a primit o ei dela Fiul lui Dumnezeu? — atunci binecuvântarea, pe care o dau aceștia altora firesce, că nu ar pută ave în sine nici o valoare. Sau că vrea să va teme și una și alta!... Așa este! Dl N. îndrăsnesce nu numai se’și bată joc de mai marii bisericei noastre, ci tot de­odată vatemă și cea mai de căpetenie dogmă a bisericei creștinesci: „Dumnezeirea lui Christos", împregiurul căreia se grupează, și pe basa căreia ’și-au aflat învierea și viața lor toate celelalte dogme, precum și toate canoanele bisericii creștine ort. bi­serica creștină însăși! De ce mai este acum dl N. demn, de­cât de desprețul lumii creștine întregi.... Domnule N.! Ar fi negalant, a ne despărți de fai­mosul d-tale „articlu“, fără de a ne adresa harem cu câteva cuvinte și câtva Dta. Pe noi nu ne interesează persoana Dtale nici de cum, pentru aceasta nici că am cugetat la modul vieții dtale, cu atât mai puțin la locul abicațiunii d-tale. Bar’ dacă am arătat în această scriere multe note și însușiri de ale Dtale foarte rele, la aceasta ne a silit „articlul D tale; toate aceste ni­le au pus înaintea ochilor espresiunile d-tale pe cari le ai așezat d-ta în „articlu“. Proposițiunile „articlului“ d-tale sunt, cari ne-au pus în stare a cunoașce: învăță­­tura, capacitatea, talentul, aplecările, tenden­­țele, insuințele, scopurile, voința, — pe scurt zis — valoarea d-tale. Și anume d-ta în „articlu“: а) Hulesci principiile pedagogice. Din aceste cunoașceri noi, că d-ta ești un dușman al culturei și educațiunii celei adevărate, nisuiesci a stringe lumina școalei noastre, și a o arunca pe ea și cu ea pe Roman în finul­­ întunerecului. б) Îndemni pe învățătorii școalei noastre poporale, să nu mai umble după cercări, după cercetări, după metoade nouă, ci să copieze și să ușuteze metoadele profesorilor de universitate. Prin aceasta ai d­ta de scop, a face pe învățători, să se lase, de a’și mai înmulți și desvolta cunoștințele lor pedagogice teore­tice și practice prin conferențe și reuniuni; vrei să contribuiesci, spre a le face pe aceste deocamdată impotente,*) și așa să cadă apoi succesive prin ele înseși — în ruină, iar pe aceia a’i face decopiători, hădăuci, și așa se poată apoi ușor cădă prin ei înșiși în ne­putința, de a se mai împotrivi întunere­cului. c) Istorioarele — se înțelege de sine că pe cele din testamentul vechiu și nou, între cari și evangelia lui Christos, fiind­că pe aceste le recomandă „tractatul“ — le de­­chiari d-ta de provocătoare de o mulțime de îndoieli și nedumeriri, va 3ă­d­ că: — de mincinoase; apoi metodul lui Christos — căci pe acesta îl cere „tractatul“ — îl de­gradezi la starea de necapabil, a ușura și înlesni propunerea religiunei creștine și în locul lui recomăuzi metodul evului mediu, ușitat în manualele scolastice de religiune de până acum, spriginit de metodul unui profesor de universitate. (Va urma). Vai­etăți. * (Avansările în armată) se vor publica cu sfârșitul săptămânei a­­cesteia, căruia înse i va premerge pu­blicarea pensionărei mai multor șârje superioare. * (Căli ferate) întrepringeto­­riul Samuil Horovitz primind con­cesiunea dela ministrul de comunica­­țiune va începe clădirea unei căli fe­rate de a II clasă dela Mureș-Oșorhei cătră Reghin și de-acolo cătră Sierbuș, în cestiunea liniei ferate L­u­d­o­ș-B­i­s­trița comitetul central sub presidiul comitelui suprem contele Coloman Eszterhazi a ținut în 22 Oct. n. o ședință, în carea s-a însărcinat un co­mitet mai restrîns cu efectuirea pla­nului de clădire propus de ingineriul Eduard Herzog, * (O ligă antimaghiară) se con­­stitue acuma în Viena, a cărei scop este „resburarea“ contra Ungurilor. Comi­tetul, care lucră statutele, este deja în­trunit. In urma acestor statute toți membrii ligei se obligă, a nu cerceta nici o producțiune musicală sau de altă natură ungurească, a nu­me vi­nuri unguresci, nici apa amară din Buda, a nu mânca paprica, a nu cum­păra făină și slănină ungurească și a nu’și lua de soție vre­o Unguroaică și altele foarte multe. * (Co­mi­tatul Si­bii­u­l­u­i). Archi­­variul comitatens M. Gibel fiind încar­cerat pentru defraudări în 23 Oct. n. s’a și condamnat la temniță pe un an declarându-se totodată ca neîndreptățit a mai purta oficiul și a se mai pute folosi în restimp de 10 ani de drep­turile politice. * (Scumpete de vinuri). După­­cum ne spune „Ellenzék„ prețul vi­nului se urcă repede și de­oarece o hectolitră de must atât pe aici cât și prin Ungaria se vinde cu 11—1611, toți aceia, cari au vinuri, cu deosebire vechi, în curând vor ajunge în posi­­ția plăcută, de a face foarte bune ne­­goațe cu vinurile. * (Primăvară în Rusia de Nord). Go­­­os scrie, că în Rusia nordică în loc de a începe anotimpul de toamnă ca în anii trecuți, a înce­put primăvara. Un fenomen ca acesta nu s’a mai văzut nici o dată pănă acuma. Cucul, care nu se aude în acele părți de­cât pe la începutul lui Au­gust, în anul curent se auzi In Sep­­tembre; asemenea privighetorile, rân­­dunelile și cele­lalte paseri de primă­­v­ară au început a sosi; șopârlele se joacă la soare ca în timpul verei; po­mii, florile, ierburile și pădurile încep o nouă serie de primăvară; toporașii, viorelele înfloresc; smeura, căpșunele asemenea au înflorit, și la 8 Septembre, s’au vândut fragi la Strui-Russu ; aceste sunt într’adevăr cam fără gustul ce-l au in timpul lor normal. Frunzele pu­țin îngălbinesc; insectele de primă­vară, gândacii și fluturii sunt pănă în present. Licuriciul ce locuesce prin tu­­fari numai pănă la 24 Iunie, în anul acesta s’au văzut pănă la 19 August, un fapt, care în analele meteorologice e cu totul necunoscut. In fine la nord se începe o adevărată primăvară, tot atât de vie în ciripitul paserilor și frea­mătul frunzelor. Serile la începutul lui Septemvre au avut căldură pănă la 16 gr. R. Oare oceanul înghiățat nu se va topi. ? șurei „celor n­oue congrese etc.“ am aflat într’ânsa unele pasaje referi­toare la subscrisul, cari me provoacă a le rectifica în următoarele: înainte de toate trebue se promit, că precum eu la timpul seu am re­probat înaintea sinodului archidiecesan broșura anonimă despre cele două con­grese electorale din mai multe puncte de vedere, așa trebue se condamnez acum și „anticritica“ aceasta, pre­­lângă altele mai cu seamă și pentru neoportunitatea publicării ei. Această neoportunitate me con­­stringe și pre mine pentru acum de a nu întră în fondul acestor broșure deplorabile. Numai întrucât „anti­critica“ pe nedreptul me atinge și pre mine, fie’mi permis a îndrepta acele pasagiuri și a le reduce la va­loarea lor cea adevărată. Mai ântâiu trebue se observez, că minoritatea congresului electoral, pănă în momentul, când s’a publicat resultatul alegerei, a avut îndreptăți­rea sa constituțională basată pe sân­­țenia convingerei, pre care trebue se o respecteze ori și ce om constituțio­nal, îndată ce înse s’a enunțat actul alegerei, au încetat partidele electo­rale , prin urmare fosta minoritate a congresului încetând nu mai putea ave nici o cauză comună cu autorii bro­­șurei despre cele două congrese, [cari înșiși se zic, că sunt numai vr’o câțiva între cari cel puțin cu unul repet și acum — nu am aparținut și nici nu voiesc a aparține. De aceea autorii „anticriticei“ pe nedreptul atacă pre fosta minoritate electorală și o face responsabilă pentru faptele a doi trei oameni, fie aceștia ori și cine, chiar și autori ai broșurei anonime. A doua observare am de a o face la acel pasagiu mai greu al „anticri­ticei“, unde mi se impută mie, că ași fi luat parte la o trad­ă a minorității, la care s’ar fi decis de a se face nou­lui metropolit oposițiune cu ori­ce preț Se poate, că am luat parte și la tractele minorității pentru că natura lucrului aducea cu sine, ca membrii congresului să comunice unde­va unii cu alții. Dacă trebue să observez și aceea, că eu am luat parte și la trac­tele majorității, fără de a se pute deduce de aici alta, decât conșciința bunei cuviințe: inimicus causae, amicus personae. Dar cum că la vre-una din acele toaste, unde ași fi fost și eu de față să se fi făcut complet, de a se face noului metropolit oposițiune cu ori ce preț, — această afirmațiune a anticriti­cei (pag. 38, p. 6) trebue se o declar și o delarez absolut de neadevărată. — Așa ceva nici nu s’a putut întâmpla, pentru că convenirile au ținut numai înainte de alegere, când încă nu se scia, cine va fi noul metropolit; eară după alegere ținuta mea a dat dovadă tocmai despre contrariul asertului din „Anticritică“ adecă despre aceea, că intențiunea mea a mers totdeuna in­­tr’acolo, ca prin înfrățirea partidelor și prin aplanarea diferențelor să i se înlesnească posițiunea noului metro­polit, ear’ nu de a’i face oposițiune cu tot prețul. Dacă totuși vre­ odată ’i-am făcut și eu metropolitului vre-o oposițiune, apoi și oposițiunea la locul ei are în­dreptățirea sa constituțională și ar fi rău de biserică și de metropolit, dacă nu ar esista în parlamentarismul bi­sericei noastre nici o oposițiune. Din aceste toate se pot convinge și autorii „anticriticei“, că ei n’au avut causă justă de a reflecta în „anticri­tica“ lor și la persoana mea, ci făceau mai bine, dacă regulându-și recentrele sale cu autorii broșurei anonime în­tre patru păreți cruțau publicul și pro „ Unicul nostru septemvri­u *) Alt­ceva și ar fi fost, dacă d-ta ai fi aretat cumva riscari­va neajunsuri, scăderi, abateri de pe calea cătră fericire a conferențelor, respective reuniunilor în­­vățătoresci. Prin așa ceva te-ai fi aretat, că le voiesci binele și contribuesci la îndreptarea lor și prin aceasta la fericirea și prosperarea lor. Și de făceai d-ta una ca aceasta, atunci, te în­credințăm, toată lumea ar fi zis, că d-ta ai dreptate. Pentru că, dacă avem conferențe, reuniuni, aceste se se silească din toate puterile lor, a corespunde cu dem­nitate ch­emărei lor întru toate 1...... înse după povața, ce o dai d-ta învățătorilor în „articlu“, că „nu este de trebuință a face esperimente așa însemnate și chiar cu totul noue“, apoi: „se nu fie așa inspirați de principiile pedagogice etc. etc.“ — poate ori­ cine vede destul de clar, că d-ta voiesci, și unde și când poți și contribuesci cu cuvântul etc. — la decăderea și ruinarea conferențelor, respective reu­niunilor învățătoresei 1 Pentru ce? Aceasta nu vrei se ni-o spui în „articlu.“ Dar ai văzut, cum am găsit-o noi. Loc deschis/­ Declarațiune. Domnule Redactor! Venindu-mi la mână „A­n­ti cri­ti­c­a“**) asupra lor(­*) Pentru cele de sub rubrica aceasta redacțiunea nu ia responsabilitatea. R. **) Un pamflet anonim apărut nu de mult în tipografia lui W. Krafft în Sibiiu. R. 487 PARTEA SCIENTIFICĂ și LITERARĂ. Istoria aritmeticei și principiile fundamentale la tractarea Aritmeticei în școala populara. (Disertațiune ținută în adunarea generală a „Reuniunei învățătorilor români din Țeara Bârsei“ la 26 Aprile 1880 în Zernesci) de Donnețiu Dogari­u­, învețătoriu la școala primară din Satulung. (1 Urmare). Desvoltarea aritmeticei. Toate scriile ne arată, că arit­metica este invențiunea Fenicienilor, cari în timpurile vechi figurau de cei mai dintâi neguțători ai popoarelor din Asia. Această știință de la Feni­cieni a trecut la Egipteni, cari au și cultivat-o apoi pănă la un grad foarte însemnat, căci la ei atât teologia, cât și filosofia se bazau pe aritmetică.­­­­Egiptenii aveau o metodă de tot mi­nunată chiar și la instruirea copiilor celor mici în aritmetică. Despre aceasta ne arată Plato următoarele: „Copiii Egiptenilor atât din casele înalte, cât și din casele de jos primiau instruirea din aritmetică de­odată cu elementele cetirei și scrierei. Aritmetica se pro­punea conform puterilor spirituale ale elevilor, aplicându-o la jocuri și pe­treceri belice.­­ La aceste jocuri se împărțiau la mai mulți sau mai pu­țini copii un număr hotărît de nuci ori de mere aurite, sau argintuite, sau bronșate, cari obiecte; copiii le împărțiau între sine în raportul de număr, după schimbarea locurilor, și aceia, cari se distingeau, primiau apoi ca dar coroane și alte lucruri trebu­incioase“. Cunoștința aritmeticei dela Egip­teni a trecut prin Pitagora la Greci, dela Greci la Romani și dela aceștia la noi. Semnele pentru însemnarea nu­­merilor s’au desvoltat iarăși în două moduri, întâia prin unele semne de­osebite, și al doilea prin litere. Modul prim l-au inventat popoarele, cari nu scriu cu litere, ci cu hiero­glife, precum: Egiptenii, Chinezii, Babilonenii, Perșii etc. Modul al doilea de a se scrie numeri l-au inventat popoarele acele, cari scrieau cu litere d. e. Grecii la însemnarea numerilor se foloseau de 24 de litere luate din alfabetul lor, care Slavii și Evreii de 27 litere cari erau împărțite, în câte trei clase. Romanii în scrierea numerilor se foloseau iarăși de nește linioare ase­menea literilor, și anume: Numerii 1—4 îi însemnau tot prin atâtea lini­oare perpendiculare. Numărul cinci prin arătarea mânei (V). Zece prin arătarea ambelor mâni sau prin două linii cruci; una preste alta (X) ; o sută prin trei linioare una perpendiculară și două orisontale (­~), eare o miie prin 4 linioare, două ori­sontale și două perpendiculare (□), mai târziu cu (M), ce Ziceau a fi prescurtat din „mile“ — 50 se în­semna cu jumătate din semnul sutei, adecă cu (L) și 500 cu jumătate din semnul miiei adecă cu D. în­cât privesce invențiunea așa numitelor cifre arabice, aceasta se în­­sușesce Indienilor. Indienii au compus aceste cifre tot din atâtea linioare câte unități cuprinde numărul d­­e. N­. = 1 L = 2 <=1­­ H 5-5=6 ^ = 7 /_ U -H N­­ - 8 M = 9 /1 Aceste cifre și acum încă le mai putem vede de tot încolțurate prin

Next