Telegraful Roman, 1880 (Anul 28, nr. 1-151)

1880-10-14 / nr. 121

ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 er., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarc­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Marți 14 Octomvre 1880. Anul XXVIII. Nr. 121 TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la: Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 37. Epistole nefrancate se refasă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de done ori 12 cr., — de trei or­in er. rendul cu litere garuiond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Sibiiu, 13 Octomvre. Presența corifeului Cehilor în Budapesta este acum la început re­dusă de foile germane din Viena, se­cundate de „P. Lloyd“ din Budapesta, la nesce „pia desideria“ a­le Cechilor. Cu alte cuvinte, este luată mai mult în bătaie de joc. Alarma înse, care o vedem în presa nemțească de din­colo de Laita ne îndeamnă a reveni asupra acestui incident și cel puțin a presupune, că alarmătorii înșiși ved în mișcările și conversațiunile lui Rie­ger un eveniment, care ridică împre­­giurarea aceasta mai pe sus de îm­­pregiurările de toate filele. Nu mai este vorba de intrarea lui Rieger în cabinetul cislau­an. Se tratează în fiarele din Cislautania de a face imposibilă o apropiare între Maghiari și Ceh­i, prin care se se deran­­jeze raporturile create de dualism din­colo de Larta. Se tratează mai departe de a împedeca din vreme stârnirea unor aspirațiuni la naționalitățile ne­maghiare în Ungaria. Titlul pentru împedecarea aceasta este bine ales. El se cuprinde de o parte în cuvintele, prin care Maghiarilor li se spune, că nu vor fi așa de imprudenți ca să comită o sinucidere politică și mai departe, că Maghiarii nu vor face causă comună cu Rusia în combate­rea germanismului, pentru ca se des­chidă slavismului porțile Europei spre a o inunda cu totul. De altă parte însă li se deschide perspectiva de o îngrădire contra germanismului prin un stat celtic și polon, care din urmă are însușirea atrăgătoare de a figura pe planul luptei și contra Rusiei. Pen­tru oameni strimtorați au amândoue perspectivele, fie­care în feliul ei, ceva seducătoriu. Merită așa­dar toată atențiunea resboiul Ziaristic, când se aduc astfeliu de arme în planul luptei, în care au se pășească ramurii raselor celor mai mari și mai puternice din nordul și nord­­estul Europei. Lupta se află într-un stadiu, din care încă nu se poate judeca, în care parte se va înclina victoria. Dar este sclut, că ori va fi victoria pe partea uneia, ori pe partea alteia, situațiunea Maghiarilor și cu a acestora și a Românilor, este o situațiune foarte grea. Cu deosebire a Maghiarilor, cari stau și mai isolați decât Românii. Tur­cii , unicul radlim al Maghiarilor In Europa, sunt ca și apuși. Românii înse tot se mai pot măguli cu speranța, că odată tot va sosi timpul, când vor căde solvii de pe ochii popoarelor latine din occidentul Europei și le vor pute­tinde mână de ajutoriu, pănă când nu va fi prea târziu. Conclusiunea din toate aceste este naturală, ca Maghiarii se deschidă ochii și se vadă, că în nordul și nord­­vestul Europei este puțină speranță pentru dânșii. Conclusiunea mai de­parte este că, ei aliații cei mai siguri sei caute unde sunt, în interiorul sta­tului lor. Mulțămească ei naționalitățile ne­maghiare, care nu pretind dela dân­șii nici ceea ce pretinde avantgarda slavismului, nici cea a Germanismului și atunci nu vor ave nici ei nici ni­menea din cuprinsul coroanei ungu­­resci a se teme, că vor fi și vom fi înghițiți de cineva. Lusese de per­­secuțiunea cea de tot nepolitică ce o înscenează contra a tot ce nu e ma­ghiar­­ și vor găsi spriginitori și afară de granițe. Este înse­și datoria noastră ca cu modestele noastre puteri și mij­loace se arătăm, că suntem un factor, care trage ceva în cumpăna, pusă în ba­­lanțare atât de înfricoșat deasupra capetelor noastre. Nu vor vrea se înțeleagă nici în momentele supreme?! vina nu va fi a noastră. Revista politică. Sibiiu, în 13 Octomvre. n’a Conducătoriul Ceh­ilor, Rieger, avut succes la Budapesta. Aceasta se vede cât se poate de lă­murit din observările foilor pestane, în organul guvernamental „Ellenőr“, Csernátony se exprimă d­­e, pre­cum urmează: „Cum își întocmesc Germanii și vehhii afacerile politice a­casă la ei între marginile desemnate, la aceea noi nu riicem­ nici bine nici rău, și ne-am bucura, dacă ei ar urma asemenea față cu Ungaria. Eu cred, că Dr. Rieger și din partea m­i­n­i­s­t­r­u­l­u­i­­ p­r­e­s­i­­dent Tisza n’a auzit mai mult ca atât, și vedi că și membrii opo­­sițiunei nu i-au ucis alta, după ce a fost atât de pretinos a veni încoace. El s’a putut convinge, că noi nu voim să de­venim nici Germani nici veh­i, deoarece vrem se remânem Maghiari“. Și apoi: „Nu este nici o îndoială, că partida constituțională car’ va ajunge la pu­­tere, și încă într’un timp nu chiar în­depărtat. Foile vieneze se nu se teamă, domnul Rieger nu duce pe nici unul dintre noi cu sine.“ Ace­lași „Ellenőr“ confirmă scirea adusă de foi vieneze, după care Dr. Rieger a venit la Budapesta cu scirea și în­voirea ministrului-president austriac, a contelui Taaffe. Astfel stând lucrul, este învederat că autonomiștii Cislaitaniei au în­ceput deja a sonda terenul și în Un­garia, pentru a realisa programa lor. Speria8e-vor ei de refusul ungu­resc? Nu s'ar părea, cel puțin nu, după espectorațiunile organelor lor cu privire la recenla primirei lui Rie­ger în Budapesta. „Ceske Noviny“ se descarcă cu deosebire asupra redac­torului de la „Pester Lloyd“ picând, că acest pidov maghiar schimbă rapor­turile Ungariei cu raporturile m­a­­gh­i­ari­m­ei­­ceasta din urmă, după părerea organului celtic, nu este îndreptățită la stăpânire și nu este capabilă de a-și asi­mila alte naționalități. Posiția de astăzi a Maghiarilor, susține mai departe aceeași ioie autonomistă, nu corespund nici numerului lor nici stă­­rei lor morale și materiale. Maghiarii, așa amenință în sfârșit „Ceske Noviny“, au causă deplină, de a se pregăti pentru toate eventualită­țile...“ Precum se vede autonomiștii din Cislastania ’și-au propus lucruri mari. Dacă i­­ Bprigineste și constelația politică din afară ? Cestiunile privi­toare la peninsula balcanică sunt tot în stadiul de mai nainte. D­u­r­c­i g­n­u­l nici astăzi nu s’a predat încă Muntenegrenilor. Tractările între Turci și Munte­negreni adeverat, că s’au reînceput, fără a duce înse la înțelegere și în­voire, încă nu s’a terminat afacerea Duscignului, și iată, că se presează diplomaților cu stăruință, ce cresce pe șir ce merge, cestiunea grecească. Camera Greciei s’a deschis cu un cuvânt de tron, în care se află destule accente resboinice. Abia a fost principele Carol al României la Rusciuc, unde fu primit de cătră poporațiune cu mare entusiasm, și eată se și anunță eară o contra-visită a principelui Bulgariei la București. Se vede că intimitatea între sta­tele dunărene începe a prinde forme tot mai pipăite, întru adevăr ele au multe interese identice, pe care, așa se arată, le vor apăra în solidaritate, între altele „cestiunea dunăreană“, așa cum voiesce s- o resoalve „Avant­­prefectul“ austriac nu află în princi­patele dunărene primirea aceea, pe care o doresc. Austro-Ungaria „Ro­mânul“ d.­e­­scrie dea dreptul: „După cât seim noi, atât Domnitoriul cât și miniștrii, precum și tot ce are un rol oare­care în conducerea afacerilor pu­blice, sunt în cel mai perfect acord asupra cestiunii Dunării. Acea­sta este una din acele cestiuni, în cari nu poate se fie nici o divergență de vederi între tot ce este Român adevărat, câtuși de pu­țin cunoscător de interesele și de dem­nitatea țărei lor.“ Ori­ce siluire în cestiunea Dunărei este clar o imposi­bilitate și o inutilitate; și România neputând se cedeze nimic asupra aces­tei cestiuni, sperăm că însuși guvernul autro-unguresc va renunța de bună voie la un proiect nerealizabil, având asigurarea, că va câștiga astfel mai mult prin bunele raporturi ce-și va asigura cu Statele de la Dunărea de Jos.“ Prefața lui Kossuth la edițiunea franceză a memorielor sale din ecsil. (2 Urmare). Francia este ch­emată a dovedi ca togma acest principiu se poate aplica în societatea europeană prin cercare. Ea va­se i să co­respundă acestei misiuni mari. De fructi­­ferarea și consistența instituțiunilor sale sunt legate interese generale de o comensurabi­­litate mare. Ea va păși pe calea glorioasă cu prudență și tenacitate, singurele însușiri ce i vor asigura la urmă succesul, încât pentru raportul în care mă aflam eu cu împăratul cu privire la Ungaria, acela din partea mi se întemeia pe congruența in­tereselor, car încât pentru împăratul, eu și astăzi sânt convins, că el ne a voit binele când și-a manifestat simpatia pentru causa Ungariei; eu sunt convins, că el nu avea intențiunea, numai să se joace cu noi, el nici că putea face aceasta, chiar dacă și voia, după cum se va vede din aceasta carte. Simțul ce a inspirat această carte va fi înțeles astăzi în Francia, înainte cu 10 ani nu putea fi înțeles. Astăzi există Fran­cezi, cari au casa lor, dar nu au patria, sunt Francezi, cari mai bine și-au jertfit fa­milia, bunăstarea, amintirile trecutului și speranțele viitor­ului decât se accepteze domnia străină. La acești Francezi le pro­voc­au, ei vor înțelege, vor soi se apre­­cieze, pentru ce’mi sfârșesc filele departe de patria mea, pe care atât de mult o am iubit și căreia i-am dedicat ori­ce moment din viața mea. In momentul de față cestiunea ungară nu mai există. Națiunea ungară s’a hotărît de nou a face încercarea de a împreuna in­terese incompatibile. Căsătoria între Un­garia și Austria e încheiată, nu a fost căsătorie din iubire! Intr’adevĕr, E cu ne­putință ca sé nu reînvie în adâncul inimei și în sufletul ori și cărui Ungur nesui­nțere din trecut, pentru că dreptul esistenței in­dependente, dacă acesta este moștenirea is­toriei de una mie de ani, nu poate fi uitat. Foarte adeseori avem ocasiune să constatăm că pretinsa existență națională și constitu­țională a Ungariei de au­i este numai umbră , că numai la aparență s’a făcut o mică schim­bare, că concesiunile câte s’au dat pentru a linguși vanitatea națională sunt o foarte slabă mângăere pentru jertfirea dreptului de stat al țerei, și prin adoptarea nomenclatu­rei, monarchia a­u­s­t­r­o-u­n­g­a­r â, s’a stera simplu „monarchia ungară“ din grupa sta­telor europene. Dintr’altele se poate lesne vede, că puținele personalități ungare care la apa­rență au jucat un rol strălucit, au fost puse în frunte numai cu condițiunea ca se jert­fească interesele patriei lor și să împingă monarh­ia austro-ungară pe o cale, condem­­nată de opiniunea politică din Ungaria cu o unanimitate, cum numai arareori o vei afla acolo. In cestiunile cele mari Ungaria nu e mai mult decât o simplă provincie a mo­­narh­iei. Când e vorba se-și desvoalte industria, se ia nesce mesuri, care fără de a contra­zice spiritului timpului în privința național­­economică, totuși dau oare­care ocrotire unei industrii ce a început a se desvolta: Un­garia nu mai este o țeară autonomă, care dispune de interesele sale, ci este iarăși o provincie și remâne întru toate supusă la interesele Austriei, care prin parțialitetea sa seculară se află în posițiunea de a călca în picioare concurența unei industrii ce se des­oaltâ, și anumit într’un mod de tot in­dependent, pentru că marginile vamale ce despart monarh­ia de străinătate, scutesc mo­nopolul Austriei în târgurile unguresci. Mai este vorbă de marile căli de co­­municățiune? Aceste se află în mâni străine,­­și au centrul în Viena și la resolvarea în­trebărilor de administrațiune purced exclusiv din punct de vedere austriac și dacă Unga­ria, fie chiar cu prețul celor mai mari sacri­­ficiari, voiesce să se folosească de dreptu­rile ce le esercită guvernele țărilor civili­­zate cu privire la marile întreprinderi pu­blice, ea devine eara și provincie — fără putere, de tot necapabilă de fapte. Este vorba de cestiunile creditului? Ungariei­­ este cu neputință a înființa cel puțin o simplă bancă națională; aceasta ar promova emancipațiunea economică, dar și în această privință Ungaria devine earâși o provincie și trebue să se plece înaintea le­gei autocraților din residența — Viena. Este vorba de echilibru în buget? Ero­­gațiuni pe cari țeara are drept să le reducă

Next