Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)

1882-01-02 / nr. 1

Nr. 1. Sibiiu, Sâmbătă 2114 ianuarie 1882 TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarh­ia pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la: Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 37. Epistole neflancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXX. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei or 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Sibiiu 1 Ianuarie. „Lă fim sprinteni!“ au fost cu­vintele cu care am încheiat anul tre­cut. Cu aceste cuvinte vrem se întrăm în anul nou și dorința noastră espresă ar fi, ca toți Românii transilvăneni, bănățeni și ungureni se fie însuflețiți de cuvintele aceste. Dar ce se facem în împregiurările noastre, ni se va pune întrebarea, din partea multora. Așa ft im din viața practică, că un om harnic nu se plânge nici­odată de lipsă de ocupațiune. Ceea ce este în viața de toate filele se poate aplica și în viața națională a unui popor, chiar și în cea națională politică. Și apoi chiar cu privire la îm­pregiurările noastre de astăzi, când suntem reduși de nu mai însemnămi în viața politică decât massă de indi­vizi, care nu avem destul de făcut pănă ca se ajungem se numeram și noi ca individualitate națională, ca Români în șirul celorlalte popoare ale statului unguresc.? De lucru, nu e vorbă, am are destul numai voia și energia se nu ne lipsească. Aici nu e de a se lua în conside­­rațiune numai activitatea noastră când e vorba d­­e, de alegeri în comune, în municipii și în dietă. Avem destul de a face și pentru de a ține deștept simțul național și simțul pentru drep­turile politice, care statul cu o mână se face că ni le dă și cu alta nu le ia. Și este lucru prea cunoscut că, pentru ca ast­­fel cu de simțeminte se fie nutrite și susținute cu succes, trebuie oare­care grad de cultură a poporului. Poporul trebuie se priceapă când­­ vorbesce cineva despre originea sa și despre drepturile la care trebuie se aspire. Mai este încă și alta împregiurare care este doar de cea mai mare im­portanță în împregiurările noastre. Adese­ori stăm pe gânduri și căutăm cu oare­care aer de desperațiune în giurul nostru. zicend că n’avem oa­meni conducători. Uităm însă că pe oamenii mari și apți pentru roluri po­litice îi nasc luptele. Bărbații de stat în toate timpurile ni se presentează ca producte a­le evenimentelor sgo­­motoase a­le luptelor în care au trăit. Indivizii și popoarele, care se feresc de lupte și trăiesc numai pentru exi­­stența de aț­r pe mâne, au perit în întunerecul evenimentelor și luptelor popoarelor celorlalte ca și cum n’ar fi existat pe lume. Un Demosten, un Cicero și alții. Grecii și Romanii toc­mai prin lupte au devenit factori în­semnați ai timpurilor lor, au devenit pentru lumea întreagă pănă la noi cari trăim în timpurile cele mai depărtate de la ei încoace. Dar se nu mergem așa departe înapoi prin secuii depărtați a căuta exemple când le putem ave­­a noi a­casă așa zscând în zilele noastre. Erau împregiurările politice ale Românilor mai bune în 1848 și 1849? Oare stând Românii cu mânile în sin au produs pe un Șaguna ascuns în mă­năstire și pe Iancu în cancelaria ju­raților de la tabla regie ? Și dacă am sta se cităm nume oare ne am pute opri numai la aceste două din timpu­rile acele sgomotoase, timpuri când Românii au plecat dela lanțurile ro­biei dăm dreptul la jocul cel mare de lupte politice ? Când am face istorie am trebui se înșirăm mai mulți. Pentru acum e de ajuns a arăta că lupta a fost atât de productivă, încât ne a dat bărbați și pe lângă bărbați lumea s’a trezit ca dintr’un vis, auzind că există un popor, pe care îl uitase. Românii din Tran­silvania și Ungaria. Să ne apropiem și mai tare de timpurile noastre, în anii 1860 pănă la 1865 neau lipsit oare bărbați pen­tru parlament în țeară și pentru se­natul imperial din Viena? Și atunci încă n’aveam mulțimea de inteligență care se dispună nesignită de consci­ința sa. Erau mulți funcționari, cari entusiasmați de zel pentru popor cărui aparținea prețuia mai mult intere­sele acestuia decât pe ale lor particu­lare. Și de conducătorii­ încă n’a fost lipsă, pentru că Dieu a îngrijit tot­de­­una de iubitorii de luptă se­le­ctee și conducători. Numai când a venit ventulețul amorțitoriu am început a fi privați de conducători și de bărbați de luptă. Românii transilvani, bănățeni și ungureni, dacă au și avut vederi di­verse politice în timpul mai din urmă, divergența a fost numai în formă. Scopul a fost unul și același, în sfâr­șit și forma s-a apropiat de unificare. Prin urmare dacă abstragem deja pu­ținii indivizi, cari se pot numera pe degete, putem zice că Românii for­mează astăzi o partidă. Stând astfel cu lucrul, partida a­­ceasta are numai se fie mai mobilă, se înceapă a lucra și îndată, sperăm noi, că lipsele aparente de astăzi ar dispăre. O programă bine definită am ce­rut noi înainte de adunarea din Maia din anul trecut. Această o cerem și a­­cum. Dar ni se va zice astăzi avem și programă. Bine, reflectăm noi din partene, poate că programa nu ne mulțămesce întru toate, însă se se pună în lucrare. Esperiența poate mai îndrepta unde se vor vede neajunsuri, însă se facem ceva și așa sperăm că atunci se vor ivi și bărbații pentru rolurile necesare, căci în activitate câștigă un popor în­credere în sine și în inteligența sa, care inteligența în puterile ei proprii. Revista politică. Sibiiu, în 1 ianuarie. Era de prevăzut că cu încetul „patrioții“ noștri, cuprinși de boala maghiarisărei, vor ajunge în sfârșit la acel stadiu al desvoltărei psih­ice alonorme ce se numesce în limbagiul de toate 700­0 nebunie. Căci ce alta poate fi, dacă într’un comitet al Ungariei, bună­oară al Șaroșului și anume în orașul Eperieș stau se în­temeieze o „r­euniune pentru maghiari­­zare,” a cărei statute, fiind urâ­te de deputatul dietal Ban o­au se cuprindă în §. 21 următoarea disposiție : „Protectorul reuniunei, Pr­­mul Maghiar, Regele­ Asta numai poate trece de îndrăsneală, ci de o cu­rată nebunie, a cere ca monar­­h­ul, care este mai pre­sus de luptele de partide și care pe toate neamurile privesce cu aceiași ochi binevoitorii, se fie protectorul unei reuniuni, care-și propune a prigoni po­poarele Lui nemaghiare, cem­ toate timpurile au dovedit cu cuvântul și cu fapta credință neclătită cătră tron și țeară! Domnitorul nostru este și împăratul nostru, care prețueste în mult credința și vitejia ostașului de ori­ce neam ar fi. Și când monarh­ia are să lupte împrotiva dușmanului, fie acesta din afară fie el și din lăuntru, monarh­ul apelează la jertfirea tuturora fără deosebire de nație. Astfel tocmai în momentul acesta ne vine scriea că regimentul 51 „Arh­iducele Euric“, compus în partea mai mare de Ro­mâni, apoi de Unguri și Nemți, a primit ordin de a sta gata de ple­care în părțile dalmatine și herțego­­vinene. Preste tot se pare că în Brțe­­govina și și în Bosnia se așteaptă lucruri foarte seriose. „Este intere­santă împregiurarea“, Z100 „Deutsche Zeitung“, că la unele trupe îndreptate spre Brțegovina ca țintă „definitivă“ Bosnia“, în Germania curge lupta între liberali și principele Bismarck. Presa liberală din Berlin întreagă este prea serios dispusă și ’și esprimă părerea de rău pentru ordonanța îm­păratului publicată ieri. „Național Zei­tung Z­ce: Liberalii trebuie să rei- FORȚA. Șoimul Banului de Craiova. (Poemu epicu. *) Cântul I. Peste pajiștea ’nvertită Și de soare strălucită — în Craiova cea vestită: Doi panduri cu brațe tari Preumbl’ un puiu de armăsariu: Șoimuleț din herghelia Viu ca viața de câmpiă Șoi­m­ bueac și nesdrăvan , Șoimul Banului loan Iute ca gândul, ce sboară Peste-a lumilor hotară, Ager ca un puiu de smeu Și, &!râng ca tatăl seu. Pe a sa netedă spinare Nț a ședut voinic călare, Nu-i voinic ce-ar cuteza; A-’l struni și-a’l închinga, Și din câți se și cercară, Au cercat numai ce moară. *­ din Călindarul Societăți pentru cultura și sit. Căci de foc câți se ating, De foc ard, prin foc se sting Părăsind mărețu-și tron, Banul­ese pe balcon Și sumeț ochi­ și aruncă La pandurii, ce cu muncă Scos’ au șoimul la preumblare, iar’ Craiova stă’n mirare, Căutând la armăsariu Si la băetanii tari. Banul stă și se gândesce Și prin cuget chipzueșce, Cum s’adune la palat Feți voinici din târg și sat, Se se’ntreacă, se se d­ă în­cercări de vitejiă Astfeliu deci căruntul Banu Pre-al cetății căpitan La palătu, la sine’l chiamă Și mi-i zice și-i dâ’n seamă: „Căpitane­­ aZi vezend Șoimulețu’mi nechezând Și cu pași, cu sărituri Greu muncind pre doi panduri, Care­­ scoaseră în primblare Pe la răsărit de soare, Cugetând am hotărît Ca se fac numai­decât Fapte mari de vitejii Cu feciori de voinicii. Deci chiar astăzi tu să scrii Cărți, și la palat se’mbii Toți voinicii din cetate Și din giur de pre la sate, Și vestesce-li curat Cum că brațul de bărbat, Care’a fi se r­ușească, Pre-al meu șoim să’l îmblânzeascâ, Și pre șoim se pună șea Și’n spinarea lui să stea, — Căpăta­ va ca răsplată Pentru fapta­ și cutezată Ast­riel, ce’-l port ca Banu De „ținutul craiovean.“ Căpitanul cărți trimite, Ca s’adune, ca să’nvite Feți voinici și feți viteji Pentru falnicul prilej Bată’n Ziua hotărîtă De mulțimea tâborîtă Curtea marelui palat S’a ’mbulzit, s’a ’ncungiurat. Mulți fruntași de prin cetate, Mulți voinici de pe la sate Pregătiți în curte stau Și ’n cuvent și ’n svat se dau. Cântul II. Sus pe ceriu cu diesmerdare Luce mândru sântu Soare, Aruncând priviri în jos Spre palatul măiestos. Ceasul este­ aci și ’ndata în balcon Banul s’arată: „Ura“! strigă în bârbâtați Toți vitejii adunați, Bară Banul mulțămesce Și din graiu apoi grăesce: „Voi voinici, ce-ați ascultat Glasul meu, ce­va chiemat, Dovediți prin dibăcia, Ce puteți la câlăriă! Eu ca domn, ce vă domnesc, Plotări să dăruiesc Ast­riel, ce scump îmi este,­­ Voinicelului de veste, Voinicel ce-­a cuteza, Pre-al meu șoim a-1 închinga Și aruncându-se în spinare Va umbla pe șoim călare.“ Astfel iu Banul cuventă Și cuventu­ și alină. Și din câți voinici sosiră, Șapte dintre toți pășiră, Arătându-se, că vor,

Next