Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)
1882-01-16 / nr. 6
Nr. 6. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 er. Pentru monarhie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Sâmbătă 16 28 ianuarie 1882. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la: Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sünt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 43. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXX. TELEGRAFUL ROMAN. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei or 16 cr. retidul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fiecare publicare. Le protestăm! De când legea pentru învățarea silită a limbei maghiare în școlile confesionale nemaghiare, române s’a inarticulat cu desconsiderarea amărîtoare a representației sărbătoresci făcute de cătră căpeteniile bisericilor române la cel mai înalt loc. Românii — atât cei greco-orientali cât și cei greco-catolici — par a fi cuprinși de un fel t de desperație, a mai ajunge pe calea rugămintei la respectarea, nu a dorințelor lor legitime, ci a drepturilor lor, ce nu de mult au fost sancționate de prea înălțatul monarh. Guvernul maghiar, ba se numai facem o deosebire naivă. Maghiarii, scatindu-se în valurile unui șovinism nebun, așa picând prin fiecare act manifestează o dușmănie necuasificabilă de câte ori e vorba de nemaghiari, de Români. Nu regularea însăși a diferitelor raporturi scolastice, economice... cu un cuvânt aparținând politicei sociale, ci un preț text vun și potrivit pentru sugrumarea a tot ce nu e suflare maghiara este ținta cu ochi cu sprâncene a „civilisațiunei“ maghiare, care pretinde a fi europeană, și chiar înaintată. Roadele legislativei ung, precum am veșlit cu sufletul pe cât de uimit pe atât de amărît, au fost bunăoară legea prin care se împune învățarea limbei maghiare chiar în școlile poporale, legea urbarială... Lumea credea că s’a covârșit — cel puțin deocamdată — atât nesațiul de consumțiune cât și puterea mistuitoare a „națiunei.“ Dar s’a înșelat, încă nu s’a introdus în viață învățământul limbei maghiare în scoalele poporale, primare, și ea că dușmanii ființei noastre nemaghiare s’au și gândit a pune la cale un chip nou fară de a nimici existența noastră ca Români, daca creștini ai unei biserici autonome. Da! Prin noul proiect de lege pentru regularea școlilor pune securea la medii se temelia autonomiei bisericei noastre dreptcredincioase, care numai înainte cu vreo câțiva ani au primit în „Statutul organic“ constituțiunea sa sancționată de suveranul nostru. Abia a trecut un deceniu de când Domnitorul Ungariei, la propunerea ministrului Ungariei a subscris actul care cuprinde autonomei a bisericei grecoorientale române din acest stat, astăzi se și desperăm a mai pute scuti de nimicire dreptul sancționat de coroană?! Amărăciunea înneacă orice răspuns în poptul nostru! Una însă sântem datori înaintea lui Dumnezeu, înaintea lumei și înaintea consciinței noastre se facem: Le protestăm prin organele noastre chemate în contra despotărei bisericei noastre greco-orientale române de drepturile sale consfințite prin subscrierea Monarhului Nostru, de care ne rugăm pentru Dreptate! Revista politică. Sibiiu, în 15 Ianuarie. Foaia oficială de Mercuri publică trei bilete prea înalte. Unul adresat ministrului de externe Kálnoky, altul ministrului president Tisza și al treilea ministrului president Taaffe. Toate au în vedere convocarea delegațiunilor în sesiune extraordinară pe 28 ianuarie. Scirile de pe câmpul răscoalei,zice o foaie vieneză, sânt foarte rare, și noi adaugem, că mai numai sânt de loc. Causa acestui fenomen este că fiarelor li s’a interzis publicarea despre mișcări de trupe, de altă parte censura cea riguroasă la oficiile telegrafice în țările ocupate și în Dalmația față cu toate sclrile privitoare la răscoală. Se înțelege că timp îndelungat lucrurile nu vor pute sta ascunse și mai că suntem aplecați a da drept acelor, cari țin că e de prisos din partea deregetoriilor a ascunde cele ce se petrec în sudul monarhiei. O solie din Zara anunță că Crivascianii desfășură pe munți flamura serbească când văd câte o corabie trecând în dreptul lor. Dealtmintrea se rețin de orice ostilitate și preste tot se văd dispuși a se feri de orice demers ofensiv. Ei se par a aștepta, într’aceea „Golos“ se vede îngrigiat, că Austro- Ungaria, după ce va suprima răscoala se va întări în peninsula Balcanilor și pe calea aceasta va supune principatele serbesci puterei sale. „Este de mare importanță, Șice foaia din Petersburg, ca Muntenegru și Serbia se respingă pretensiunile Austriei; într’aceasta interesele Rusiei, Angliei și Italiei sânt identice. Principele Nicola al Muntenegrului și Milan al Serbiei trebue se scie, că nu vor ramâne fără sprijin, dacă își vor apăra independența. Cu toate că episoda privitoare la convențiunea austro-muntenegreană s-a sfârșit fără de resultat, este foarte instructivă și nu va trece pe lângă diplomația europeană fără de a lăsa vreo urmă după sine. Espectorațiunile aceste sânt un pendant foarte semnificativ lângă declarațiunile tliartului „Journal de St. Petersburg“ după care „Serbia și Muntenegrul sânt pe nedrept acuzate că spriginesc rescoala din Bosnia și Brțegovina.“ în legătură cu declarațiunile făcute de dl. Tisza în casa deputaților Ungariei despre rescoala din Dalmația și din provinciile ocupate, scrie „Temps“ din Paris, că toate cele ce le spune dl. Tisza sânt foarte frumoase; în faptă însă situațiunea pare a deveni foarte serioasă. Foaia parisiană aseamană situațiunea Austro Ungariei cu a Franciei în Africa și după ce înșiră toate greutățile luptei parțiale cu insurgenții nu se îndoiesce că Austro-Ungaria va remâne învingătoare, însă numai cu jertfe de oameni, bani și timp. Bismarck și Puttkamer au declarat în parlamentul Germaniei că pe orizontul Europei se arată nori amenințători. Ordonanța împ. Wilhelm nu are așadară scopul de a provoca vreun conflict în lăuntru, ci vrea se consolideze o monarhie socială drept bulevard în fața anarhicei republice radicale a viitorului din Francia. Germania la isbucnirea crimei trebuie se fie un așiș al dreptului și libertății. Dealtmintrea și la mea dănoapte și la răsărit se arată nori cari pănă una altă sânt văzuți numai de bărbați de stat la înălțime. Lupta care va decide asupra sorții lui Gambetta s’a început în 26 ian. n. Se zce că șansele lui Gambetta s’ar fi mai îmbunătățit. „Românul“ despre situațiune. în primul său articol „Românul“ apreciază situațiunea politică în modul următoriu: „Greutățile prin cari trecurăm în acești ani din urmă și posițiunea ce câștigarăm în concertul Statelor europene trebuie se ne facă a cugeta serios și a ne descepta și mai mult băgarea de seamă față cu așa numitele eventualități ale viitorului. „In diplomație nimic nu este stabil, nimic sigur, totul se mișcă în giurul unor cause necunoscute, mai totdeauna dintre cele mai neașteptate și mai greu de prevăzut. „Moștenirea ce primi anul acesta nu este dintre cele mai bune, cu toate asigurările ce se făcură despre pacea și liniștea Europei, în orice caz, datori sântem să înfățișăm situațiunea astfel cum este și se ne dăm bine seama de mersul lucrurilor. „Ori încotro ne întoarcem privirea, nu vedem limpede și lămurit la FOIȚA. Un vis pe calea spre pădure după lemne ”). Era o zii de iarnă din cele mai geroase. Badea Nică gătindu-și lucrul pe afară, dând la vite de mâncare și mai stringând cei ogrinjeni de prin ogradă, veni în casă înghețat ca ciocanul, se aședa lângă vatră în care ardea focul, și țlise femeii sale următoarele cuvinte: „Mă femee! Lasă la pârdalnicul afurisita cea de pânslă și dă-mi ceva de mâncare, că-s lat de foame. Doar și eu lucru de astă-dimineață ca un om, și tot în frig pe afară, nu ca tine în casă. Ție par’că nici nu-ți pasă! Te pui lângă statevele ce le mânca-le-ar focul și mocnesci acolo toată ziua cu suveica în mână. Uiți că mai trăesc și eu pe lângă casă.“ — Bardelea Casandra, soția lui badea Nică, auzind vorbele aceste lăsa vatalele din mână, se sculă de pe scaun . Din Călindarul Societății pentru cultura și literatura rom. în Bucovina. și dârză cum era îi țlise: „Mi-ai tăiat ații lemne ca se’ți dau de mâncare?“ „De unde sa-ți taiu dacă lemnele s’au sfîrșit? Mai rabdă pleacă pănă s’a bate drumul și apoi m’oiu duce la pădure și ți-’oiu aduce lemne câte ți-’or place. Pănă atunci necăjesce cum poți. Mai arde beldele cele de haldani, că tot stau degeaba.“ „Așa ți-i treaba badiule! Lasă că mi-’i umbla flămând. Eu nu te pricep pre tine mei bărbate! în mijlocul eritei se trăiesci tu fără o Iod vă de lemn, îți zlic atâta că de nu mi-’or fi lemnele aduse pănă în 3 zile, n’ai ce căuta pe lângă casă. M’-am săturat de așa un traiu. Se’mi mănânc bilelele cu beldiile cele afurisite. Aușlit ai vorbă? Și încă una. Tu scii că duminecă se împlinesce anul de când am îngropat pre mămuca — D-șleu s’oerte — și că trebuie sei facem la biserică pleacă de prasnic. Cum ți-’du coace mălaiul dacă te-’i codi încă mult și uu te-’i duce la pădure?“ „Stăi me femee sĕ se puie drum de saniă, că doară n’a murit mama pădurii. Pănă duminecă voiu împrumuta de undeva.“ „Mie împrumut nu-mi trebuie“ — rechi lelea Casandra și merse la vatră. Aducând mâncarea, i-o deda bărbatului serificându-i: „Se scii, că încă astăzi ai se mergi la pădure ca pe mâne seară să te poți întoarce! M’-ai audit?“ Badea Nică nu mai țlise nici un cuvânt, și potolindu-și foamea afta și vorbi cătră sine: „Ear a întrăt dracul întrânsa.“ — Baro lelea Casandra se făcea că nu-l aude și se puse mai departe la țesut. Sfirșindu-și Nică mâncarea își făcu o cruce drept mulțămire lui D-țleu, își lua cușma cea țurcănească din cuiu și fără să mai dică ceva eși afară. Merse întins în șandramaua de lângă grajdiu și scoțind un lemn de lucru pe care îl ține ascuns, stupi de vreo câteva ori în palme și începu să cioplească nișce țepuși de saniă. Barda îi umbla în mânica unui meșter vechiu și cât ai bate în palme erau gata patru țepuși. în urmă mai scoase sania cea talpăiată și așeza în ea cele trebuincioase. A avut de lucru pănă la amendă-țli pentru ca arunși da de un cuiu că lipsesc, aruși zăria că vesteile sânt slabe și toate aceste trebuia să le facă. Un gospodariu bun vrea să aibă toate în rânduială și aceasta îi plăcea lui badea Nică. Casandra îl privia din casă prin fereastră și se bucura foarte mult, vezând că vorbele ei n’au fost în zadar. Badea Nică se gătia la pădure, în saniă își puse el și lanțurile cele groase de legat, își mai puse și toporul și toate celelalte unelte, cari îi erau de lipsă. Seara avea să se pornească ca să fie des-dimineață la pădurariu. Și apoi avea bună bucată de drum. Afară gerul se mai muiase și ceriul se învelise cu nescenouri groși. Cioarele sburau tot cârduri și corbii tăiau aerul a lene scoțând câte un strigăt croncănitoriu. Aceste erau semnele cele mai bune, că avea se ningă. Era cătră seară, înaintea casei lui badea Nică bia sania dea gata și boii cei bătrâni, boi cu nădejde pare că sc iau încătre au să plece. Nu trecu mult și eată și stăpânul lor eși din casă, urmat fiind de nevasta sa și învelit într’o manta mare, de miță neagră, cu o glugă voinicească. Se puse în saniă, pocni odată din harapnic și