Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)

1882-01-16 / nr. 6

Nr. 6. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 er. Pentru monarh­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Sâmbătă 16­ 28 ianuarie 1882. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la: Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sünt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 43. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXX. TELEGRAFUL ROMAN. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei or 16 cr. retidul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Le protestăm! De când legea pentru învă­țarea silită a limbei maghiare în școlile confesionale nemaghiare, ro­mâne s’a inarticulat cu desconsidera­rea amărîtoare a representației săr­­bătoresci făcute de cătră căpeteniile bisericilor române la cel mai înalt loc. Românii — atât cei greco-orien­­tali cât și cei greco-catolici — par a fi cuprinși de un fel t de desperație, a mai ajunge pe calea rugămintei la respectarea, nu a dorințelor lor legi­time, ci a drepturilor lor, ce nu de mult au fost san­cțion­ate de prea înălțatul monarh­. Guvernul maghiar, ba se numai facem o deosebire naivă. Maghia­rii, scatindu-se în valurile unui șo­vinism nebun, așa picând prin fie­care act manifestează o dușmănie ne­­cuasificabilă de câte ori e vorba de nemaghiari, de Români. Nu regula­­rea însăși a diferitelor raporturi sco­lastice, economice... cu un cuvânt aparținând politicei sociale, ci un pre­­ț text vun și potrivit pentru sugrumarea a tot ce nu e suflare maghiara este ținta cu ochi cu sprâncene a „civilisațiunei“ maghiare, care pretinde a fi europeană, și chiar înaintată. Roadele legislativei ung, precum am veșlit cu sufletul pe cât de uimit pe atât de amărît, au fost bunăoară legea prin care se împune învățarea limbei maghiare chiar în școlile poporale, legea urbarială... Lumea credea că s’a covârșit — cel puțin de­ocam­­­dată — atât nesațiul de consumțiune cât și puterea mistuitoare a „națiunei.“ Dar s’a­ înșelat, încă nu s’a introdus în viață învățământul limbei maghiare în scoalele poporale, primare, și ea că dușmanii ființei noastre nemaghiare s’au și gândit a pune la cale un chip nou fară de a nimici existența noastră ca Români, daca creștini ai unei biserici autonome. Da! Prin noul proiec­t d­e lege pentru regularea școlilor pune securea la medii se temelia autonomiei bisericei noa­stre dreptcredincioase, care numai înainte cu vreo câți­va ani au primit în „Statutul orga­nic­“ constituțiunea sa sancționată de suveranul nostru. Abia a trecut un deceniu de când Domnitorul Unga­riei, la propunerea ministrului Un­gariei a subscris actul care cuprinde autonomei a bisericei g­reco­­orientale române din acest stat, astăzi se și desperăm a mai pute scuti de nimicire dreptul sancționat de coroană?! Amărăciunea înneacă ori­ce răs­puns în poptul nostru! Una însă sân­­tem datori înaintea lui Dumnezeu, înaintea lumei și înaintea consciinței noastre se facem: Le protestăm prin organele noastre che­mate în contra despotărei bi­sericei noastre grec­o-orien­ta­le române de drepturile sale consfințite prin subscrierea Monarhului Nostru, de care ne rugăm pentru Dreptate! Revista politică. Sibiiu, în 15 Ianuarie. Foaia oficială de Mercuri publică trei bilete prea înalte. Unul adresat ministrului de externe Kálnoky, altul ministrului president T­i­s­z­a și al trei­lea ministrului president Taaffe. Toate au în vedere convocarea delegațiu­­nilor în sesiune extraordinară pe 28 ianuarie­­. Scirile de pe câmpul răscoa­­lei,­­zice o foaie vieneză, sânt foarte rare, și noi adaugem, că mai numai sânt de loc. Causa acestui fenomen este că fiarelor li s’a interzis publica­rea despre mișcări de trupe, de altă par­te censura cea riguroasă la oficiile telegrafice în țările ocupate și în Dal­mația față cu toate sclrile privitoare la răscoală. Se înțelege că timp înde­lungat lucrurile nu vor pute sta as­cunse și mai că suntem aplecați a da drept acelor, cari țin că e de prisos din partea deregetoriilor a ascunde cele ce se petrec în sudul monarh­iei. O solie din Zara anunță că Crivascianii desfă­șură pe munți fl­a­m­u­r­a serbească când văd câte o corabie trecând în dreptul lor. Dealtmintrea se rețin de ori­ce ostilitate și preste tot se văd dispuși a se feri de ori­ce demers ofen­siv. Ei se par a aștepta, într’aceea „Golos“ se vede îngrigiat, că Austro- Ungaria, după ce va suprima răscoala se va întări în peninsula Balcanilor și pe calea aceasta va supune princi­patele serbesci puterei sale. „Este de mare importanță, Șice foaia din Pe­tersburg, ca Muntenegru și Serbia se respingă pretensiunile Austriei; într’a­­ceasta interesele Rusiei, Angliei și Ita­liei sânt identice. Principele Nicola al Muntenegrului și Milan al Serbiei trebue se scie, că nu vor ramâne fără sprijin, dacă își vor apăra in­dependența. Cu toate că episoda privi­toare la convențiunea austro-munte­­negreană s-a sfârșit fără de resultat, este foarte instructivă și nu va trece pe lângă diplomația europeană făr­ă de a lăsa vre­o urmă după sine. Es­­pectorațiunile aceste sânt un pendant foarte semnificativ lângă declarațiunile tliartului „Journal de St. Petersburg“ după care „Serbia și Muntenegrul sânt pe nedrept acuzate că spriginesc rescoala din­ Bosnia și Brțegovina.“ în legătură cu declarațiunile fă­cute de dl. Tisza în casa deputaților Ungariei despre rescoala din Dalmația și din provinciile ocupate, scrie „Temps“ din Paris, că toate cele ce le spune dl. Tisza sânt foarte fru­moase; în faptă însă situațiunea pare a deveni foarte serioasă. Foaia parisiană aseamană si­tuațiunea Austro Ungariei cu a Fran­ciei în Africa și după ce înșiră toate greutățile luptei parțiale cu insurgenții nu se îndoiesce că Austro-Ungaria va remâne învingătoare, însă numai cu jertfe de oameni, bani și timp. Bismarck și Puttkamer au declarat în parlamentul Germa­niei că pe orizontul Europei se arată nori amenințători. Ordonanța împ. Wilhelm nu are așa­dară scopul de a provoca vre­un conflict în lăun­­tru, ci vrea se consolideze o monar­h­ie socială drept bulevard în fața anarh­icei republice radi­cale a viitorului din Francia. Ger­mania la isbucnirea crimei trebuie se fie un așiș al dreptului și libertății. De­altmintrea și la mea d­ănoapte și la răsărit se arată nori cari pănă una altă sânt văzuți numai de bărbați de stat la înălțime. Lupta care va decide asupra sorții lui Gambetta s’a început în 26 ian. n. Se z­­ce că șansele lui Gambetta s’ar fi mai îmbunătățit. „Românul“ despre situ­ațiune. în primul său articol „Românul“ apreciază situațiunea politică în modul următoriu: „Greutățile prin cari trecurăm în acești ani din urmă și posițiunea ce câștigarăm în concertul Statelor eu­ropene trebuie se ne facă a cugeta serios și a ne descepta și mai mult băgarea de seamă față cu așa numi­tele eventualități ale viitorului. „In diplomație nimic nu este sta­bil, nimic sigur, totul se mișcă în giu­­rul unor cause necunoscute, mai tot­deauna dintre cele mai neașteptate și mai greu de prevăzut. „Moștenirea ce primi anul acesta nu este dintre cele mai bune, cu toate asigurările ce se făcură despre pacea și liniștea Europei, în ori­ce caz, datori sântem să în­fățișăm situațiunea astfel cum este și se ne dăm bine seama de mersul lu­crurilor. „Ori încotro ne întoarcem privi­rea, nu vedem limpede și lămurit la­ FOIȚA. Un vis pe calea spre pădure după lemne ”). Era o zii de iarnă din cele mai geroase. Badea Nică gătindu-și lu­crul pe afară, dând la vite de mân­care și mai stringând cei ogrinjeni de prin ogradă, veni în casă înghețat ca ciocanul, se așed­a lângă vatră în care ardea focul, și țlise femeii sale urmă­toarele cuvinte: „Mă femee! Lasă la pârdalnicul afurisita cea de pânslă și dă-mi ceva de mâncare, că-s lat de foame. Doar­ și eu lucru de astă-dimineață ca un om, și tot în frig pe afară, nu ca tine în casă. Ție par’că nici nu-ți pasă! Te pui lângă statevele ce le mânca-le-ar focul și mocnesci acolo toată ziua cu suveica în mână. Uiți că mai trăesc și eu pe lângă casă.“ — Bar­delea Casandra, soția lui badea Nică, auzind vorbele aceste lăsa va­­talele din mână, se sculă de pe scaun .­ Din Călindarul Societății pentru cultura și literatura rom. în Bucovina. și dârză cum era îi țlise: „Mi-ai tă­iat ații lemne ca se’ți dau de mâncare?“ „De unde sa-ți taiu dacă lemnele s’au sfîrșit? Mai rabdă p­leacă pănă s’a bate drumul și apoi m’­oiu duce la pădure și ți-’oiu aduce lemne câte ți-’or place. Pănă atunci necăjesce cum poți. Mai arde beldele cele de haldani, că tot stau de­geaba.“ „Așa ți-i treaba badiule! Lasă că mi-’i umbla flămând. Eu nu te pricep pre tine mei bărbate! în mij­locul eritei se trăiesci tu fără o Iod vă de lemn, îți zlic atâta că de nu mi-’or fi lemnele aduse pănă în 3 z­ile, n’ai ce căuta pe lângă casă. M’-am sătu­rat de așa un traiu. Se’mi mănânc b­ilelele cu beldiile cele afurisite. Au­­șlit­ ai vorbă? Și încă una. Tu scii că duminecă se împlinesce anul de când am îngropat pre mămuca — D-șleu s’o­erte — și că trebuie se­i facem la biserică p­leacă de prasnic. Cum ți-’d­u coace mălaiul dacă te-’i codi încă mult și uu te-’i duce la pădure?“ „Stăi me femee sĕ se puie drum de saniă, că doară n’a murit mama pădurii. Pănă duminecă voiu împru­muta de unde­va.“ „Mie împrumut nu-mi trebuie“ — rechi lelea Casandra și merse la vatră. Aducând mâncarea, i-o deda bărbatu­lui ser­ificându-i: „Se scii, că încă astăzi ai se mergi la pădure ca pe mâne seară să te poți întoarce! M’-ai aud­it?“ Badea Nică nu m­ai țlise nici un cuvânt, și potolin­­du-și foamea afta și vorbi cătră sine: „Ear a întrăt dracul întrânsa.“ — Baro lelea Casandra se făcea că nu-l aude și se puse mai departe la țesut. Sfir­­șindu-și Nică mâncarea își făcu o cruce drept mulțămire lui D-țleu, își lua cușma cea țurcănească din cuiu și fără să mai d­ică ceva eși afară. Merse întins în șandramaua de lângă grajdiu și scoțind un lemn de lucru pe care îl ține ascuns, stupi de vre­o câte­va ori în palme și începu să cioplească nișce țepuși de saniă. Barda îi um­bla în mâni­ca unui meșter vechiu și cât ai bate în palme erau gata patru țepuși. în urmă mai scoase sania cea talpăiată și așeza în ea cele trebuin­cioase. A avut de lucru pănă la amend­ă-țli pentru ca arunși da de un cuiu că lip­sesc­, aruși zăria că vesteile sânt slabe și toate aceste trebuia să le facă. Un gospodariu bun vrea să aibă toate în rânduială și aceasta îi plăcea lui badea Nică. Casandra îl privia din casă prin fereastră și se bucura foarte mult, vezând că vorbele ei n’au fost în zadar. Badea Nică se gătia la pă­dure, în saniă își puse el și lanțu­rile cele groase de legat, își mai puse și toporul și toate celelalte unelte, cari îi erau de lipsă. Seara avea să se pornească ca să fie des-dimineață la pădurariu. Și apoi avea bună bucată de drum. Afară gerul se mai muiase și ce­riul se învelise cu nesce­nouri groși. Cioarele sburau tot cârduri și corbii tăiau aerul a lene scoțând câte un stri­găt croncănitoriu. Aceste erau sem­nele cele mai bune, că avea se ningă. Era cătră seară, înaintea casei lui badea Nică bia sania dea gata și boii cei bătrâni, boi cu nădejde pare că sc iau încătre au să plece. Nu trecu mult și eată și stăpânul lor eși din casă, urmat fiind de nevasta sa și în­­velit într’o manta mare, de miță nea­gră, cu o glugă voinicească. Se puse în saniă, pocni odată din harapnic și

Next