Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)

1882-11-27 / nr. 139

Mr. 139. ABO­NAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. 60 cr., 8 luni 1 fl. 76 er. Pentru monarchie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 8 luni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 8 fl. Sibiiu, Sâmbătă 27 Noemvre (9 Decemvre) 1882. Anul XXX Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sânt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 43. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE Pentru odată 7 or., — de două ori 12 or., — de trei or 16 or. r fi noul cu litere garmond — ui timbru de 30 or. pentru fie­­­care publicare. Socialismul în Austria. Nu este vorba de socialismul, de care se infioară toți oamenii ordinei. Este vorba de un socialism cu inten­­țiuni salutare sub controla, care dă ga­ranțiile posibile, că socialismul nu va degenera în aspirațiuni anarh­ice și răsturnătoare de ordinea socială de astăzi. începutul, judecând serios lucrurile, nu este de astăzi, de când bărbații de stat se ocupă cu cestiunea aceasta mare. Un fel de socialism există deja în sta­turile moderne. In toate staturile mo­derne sunt lucruri, care privesc socie­tatea întreagă și pentru care dreptul individual trebue se se tormurească în favorul dreptului public. Un pas însemnat înainte în pri­vința aceasta s’a făcut în zilele ace­ste în Germania. Patru categorii de imposite sau de dări se casează și în schimb cu aceste se introduc dări sau imposite indirecte, care vor atinge po­­porațiunea numai întru­cât o slujesc puterile și darea ei de mână. în Austria s-a făcut începutul mai nou în senatul imperial cu o novelă la legea de industrie. Scopul novelei este spri­­ginirea industriei celei mici. Sfârșitul dela începuturile aceste mai nouă are să ni-l arate viitorul. Cu toate aceste nu se poate desconsidera importanța lor. Ce bine ar fi, când bărbații com­petenți din Ungaria și-ar îndrepta aten­țiunea asupra acestei cestiuni și ar lăsa la o parte declamațiunile și sforțările pentru cestiuni sterpe, care pe lângă că sânt sterpe, mai au și incovenien­­tul, că produc numai amărăciuni, dacă nu mai mult, între cei ce le dau calea în lume și între cei contra cărora sunt îndreptate. Și dacă undeva atențiunea acea­sta este de lipsă, apoi aici la noi e foarte de lipsă. De o parte neînce­tatele esecuțiuni, cari storc pe popo­rul muncitor până la măduvă, de altă parte emigrațiunea in dimensiuni în­spăimântătoare, dintr’o țeară relativ foarte rar impopolată, su­nt semne în­vederate cât de necesară ar fi îngri­­jirea de a se cugeta bărbații com­petenți de lucruri ameliorătoare pentru clasele muncitoare și productive. Reuniunile de maghiarizare, fie ele private, fie oficioase, sau chiar și oficiale, nu vor duce statul unguresc la prosperarea, care se stîrpească de­ficitele cele colosale, ț­icem colosale, pentru că, ori cât se impenează defi­citul statului cu expuneri frumoase din partea ministrului de finance și din partea aderenților guvernului, pentru­­ o țeară, care este inundată de impo­­zite mari insuportabile și de tributul cel mai mare al unei industrii externe, deficitele statului unguresc sunt mai ca și ruina sigură. Reuniunile de maghiarizare, după cum se înscenează, sunt numai cu un verme mai mult, care contribue și el la consumarea de avere pentru sco­puri cu totul neroditoare. Puterile, și spirituale și materiale, care se ri­sipesc spre astfel de poesie de presa cea mai prosaică din lume, n’au să producă alt­ceva decât cel mult spo­rirea amăgitorilor de amăgitori. Nici comercial, nici industria, nici agricul­tura, cari toate sunt la noi lăsate în mâna sorții, n’nu se profite in urma acestor opintiri. Și nu va pute nega nimenea, că aceste sunt care spo­resc prosperitatea unei țeri. Este o norocire în nenorocirea statului nostru, că trei părți din po­­porațiune sânt așa de indulgente în­cât nu reclamă din bugetul statului mai nimica. Românii, o poporațiune din cele mai considerabile, au cerut odată și ei pentru scopuri industriale, o sumă bagatelă de la stat, și li s’a respins că o asociațiune, a cărei scop este „cultura poporului român“ se abate dela statutele sale, dacă se ocupă cu scopuri industriale! Ca și când în cadrul culturei nu ar ave loc și in­dustria, dacă industria priveșce și pe Români. Scoalele și­ le întrețin Românii din mijloacele lor, va se­­sică, nu re­clamă din bugetul statului nici un crucer. Românii (Caransebeșeni) cer ca să-i lase guvernul, după cum serm, se-și facă scoale din averea lor și nici aceasta nu li se concede, măcar că un stat este dator a se îngriji de instrucțiunea tuturor cetă­țenilor de­o­potrivă. Unica biserica română este care cade cu o părticică disparentă și în sarcina bugetului statului, însă ori­ce om drept și nepreocupat nu va susține că aceasta este un echivalent la ceea ce contribuie o poporațiune de trei mi­lioane pentru sporirea averei statului. Și apoi viața popoarelor astăzi nu se termuresce numai pe lângă tre­buințele atinse mai sus. Maghiarii o vor șei aceasta mai bine de­cât noi. Academii, teatruri și alte instituțiuni, cari concurg la cultura unui popor, firesc e că numai în­cât îi privesce pe ei, consumă sume considerabile din averea comună a statului, la care contribue cu toții. Noi cești­­alalți, cari nu suntem Maghiari, avem numai privitul și nimica mai mult. Ar fi dat foarte la timp, când băr­bații de stat, ai Maghiarilor cari conduc astăzi singuri naia statului, s’ar lăsa de munca stearpă, care îi fremântă și ar arunca o privire și în partea amelio­­rărei sorții tuturor cetățenilor de o potrivă. Lase deci la o parte fraiele fa­riseului, care zicea: doamne mulță­­mescu-ți că nu sunt ca... acesta. Lase la o parte sumeția, că noi nu suntem ca Austria și învețe mai bine de la Austriaci, cari și în privința tratării cu naționalitățile, pe lângă toate cu­sururile lor, dar apoi și în privința socială, sunt altfel de oameni. Dacă bărbații de stat ai Maghia­rilor ar da ascultare cuvintelor noa­stre, n’ar spori numeral acelor ce ’și cotăresc numele și limba, dar ar câ­știga cu mult mai mult în ceea ce priveșce întregitatea statului un­guresc, așa, după cum pretinde fi­rea lui. Statul pe care s’au pus matado­rii de azi cu toate puterile să’l rui­neze, pe când ei cu frase goale 7*0 că ’1 zidesc, ar prospera. FORȚA. Românii, întemeietorii imperiu­lui al doilea bulgar, al Asani­­zilor 1186—1257. Căderea imperiului bulgar prin împăratul Basilios, ucigătorul de Bul­gari, la 1018 e una din întâmplările cele mai însemnate și mai determinate din suta a unsprezecea, una din în­treg evul mediu. Imperiul roman al răsăritului (numit cel romaic) se re­stabili din nou și ajungea de la Marea­­adriatică până la Marea­ neagră, de la Dunăre pănă la vârful de sud al Pe­­loponesului, înlăuntru se înfrânsese domnia străină, visul unui imperiu bulgaro - român se evaporase, sîmbu­­rul poporului bulgar căzuse pe câm­piile de luptă, oasele uriașe ale Bul­garilor se înălbiau pe câmpul de bătălie de la Spercheios, pustiite erau șesurile de la Niș, Sofia și de lângă Ovcepolje; tăriile din munți, ce pă­reau a nu se pute lua, palatele îm­părătesei de la Tirnovo și Kastoria tre­cuseră în mânile Romanilor; discordia și trădarea membrilor casei Șismani­­­­zilor grăbiseră căderea împărăției, care căderea aceasta câuta să înlesnească, ba se împlinească definitiv contopirea Bulgarilor cu Slavii și slavizarea ce­lor dintâiu. Dar pe cât de greu a fost pentru Romaei de a aduce căde­rea acelei împărății, care le fusese atât de fatală adese­ori, tot atât de greu era de a umple golul, pe care îl produsese căderea dinastiei indigene și peirea politică a poporului. Deja în interesul lor propriu, Bulgarii fuseseră păzitori ai Dunării: cele mai scumpe amintiri istorice ale lor erau relative la respingerea Rușilor lui Sviatos­­lav, a cărui incursiune, la a. 969, adu­sese cu sine căderea imperiului bul­gar de la Preslav și încorporarea lui cu imperiul romanc sub loan Zimis­­ches, la 971. Abia atunci după căde­­derea imperiului de la răsărit urma cearta pentru moștenirea între cei patru fii ai lui Șișman, carele, la 963 se lăpădase de imperiul de că­petenie și de Țariul acestuia Petru, și întemeiase imperiul de la Prespa (Ochrida, Kastoria). Desbinarea între­­ cele două imperii, la care poate că a fi luat parte precumpănirea populați­­unei slave de pe lângă Ochrida, au înlesnit victoria Romanilor. Lupta de esterminare de sub Basilios, care a ținut patruzeci de ani, — stricase cumplit nu numai celor învinși, ci și învingătorul suferi perderi nemăsurate. Când Bulgaria era cucerită deja peri o oaste grecească, la 1040, în lupta cu Stefan Voislav, Domn în Zeta și Travunia, alte perderi le aduse ridi­carea bulgară de sub Petru Deljan, pretins fiu al Țarului Gavril, pănă ce și acesta peri prin alt Șișmanid, Alu­­sian, fiul Țarului Vladislav. Dar, după acestea se mai nimici o mare oaste romeică în strimtorile de lângă lacul Scutari. Aceste stări înfricoșate gră­biră invazia Polovților (Pecenegilor) în Tracia veche și în Macedonia. Ceea ce cruțase răsboiul bulgar, peri acum (1048—1051) și când Pecenegii, după ce sfărâmară de trei ori despărțemin­­tele de armată romanică, trecură în­dărăt peste Dunăre, veniră apoi, dela 1064 începând, crunții Cumani, se uniră cu Pecenegii și prădară, uciseră și părăduiră țările dunărene pănă adânc în suta a douăsprezecea. Când Revista politică, Sibiiu, în 26 Noemvre, Casa deputaților Ungariei se va ocupa în sesiunea presentă și cu raportul privitor la „scoalele medie“. Ministrul Trefort a presentat deja a doua parte din acel raport. Cu ocasiunea desbaterei titlului din bugetul statului, „Teatru națio­nal“ (maghiar), deputatul Irányi a propus crearea unei legi speciale, în­dreptate contra producțiunilor, cari nu se unesc cu năravurile cele bune și cari spectatorii se întâlnesc adese­ori și în teatrurile din capitală și în cele din provincie. Propunerea dep. Irányi a folosit-o ministrul president Tisza pentru a face o escursiune pe tere­nul Ziar,df>cei­­­l ministru a decla­rat că curțile de jurați au încetat de a mai fi un mijloc judiciar aplicabil în afaceri de presă, în gura unui mi­­stru president are să zică ceva decla­­rațiunea aceasta. Și cum că ea nu e o estemporațiune simplă ministerială, într’un moment de năcas, a dovedit simpatia cu care a fost primită de majoritatea casei. Lângă sabia lui Damocles, care atârnă de­asupra Zia­­risticei, — se scie care, — are dar a se adauge și lăcatul pe gura ei. Pentru „lini­ște“ aceste sânt în adevăr de lipsă! Altă noutate ni se mai anunță de la Budapesta. Periodul de trei ani al dietei are să facă loc periodului de cinci ani. „O. E.“ constatează că de astădată deputații din toate parti­dele se interesează de cestiunea acea­sta. Este deci speranță în ca lm­ile cele la 1122, a succes a-i bate bine pe Pecenegi, vin Cumanii în locul lor; țeară și locuitori cad în starea unei nemărginite barbarii. Tracia aparține unor păstori, unor nomazi români. Se născuse o anarh­ie generală. Basilios lăsa să subsiste cele treizeci de episcopii bulgare și instalase în Ochrida un arh­iepiscop grecesc, atâr­­nător de patriarh­ul de la Constantino­ple ; poate spera să poată exercita prin episcopi o influență asupra locuitorilor din țeara supusă. Dar domnia milita­­rizată de sub strategi și apăsarea fis­cală a Romanilor, înstrăinând provin­ciile de imperiu, îngreuiau stăpânirea recâștigată: clerul grecesc nu se pu­tea împreu­ni cu poporul bulgar, cu acești barbari „murdari și puturoși“. Theophylaktos, arh­iepiscop din O­­chrida, scrie că acest popor „nu e bo­gat decât în răutate, că e decăzut la estremitate, că se îmbracă în piei pu­turoase și face cu neputință petrece­rea Grecilor acolo.“ Apoi se mai în­tâmplă că „Sârbii, cari se numesc și Croați“, făcură ui în folosul lor de catastrofa bulgarilor, cercară a-și su­pune împărăția de la Ochrida, arteră

Next