Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)
1882-11-27 / nr. 139
Mr. 139. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. 60 cr., 8 luni 1 fl. 76 er. Pentru monarchie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 8 luni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 8 fl. Sibiiu, Sâmbătă 27 Noemvre (9 Decemvre) 1882. Anul XXX Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sânt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 43. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE Pentru odată 7 or., — de două ori 12 or., — de trei or 16 or. r fi noul cu litere garmond — ui timbru de 30 or. pentru fiecare publicare. Socialismul în Austria. Nu este vorba de socialismul, de care se infioară toți oamenii ordinei. Este vorba de un socialism cu intențiuni salutare sub controla, care dă garanțiile posibile, că socialismul nu va degenera în aspirațiuni anarhice și răsturnătoare de ordinea socială de astăzi. începutul, judecând serios lucrurile, nu este de astăzi, de când bărbații de stat se ocupă cu cestiunea aceasta mare. Un fel de socialism există deja în staturile moderne. In toate staturile moderne sunt lucruri, care privesc societatea întreagă și pentru care dreptul individual trebue se se tormurească în favorul dreptului public. Un pas însemnat înainte în privința aceasta s’a făcut în zilele aceste în Germania. Patru categorii de imposite sau de dări se casează și în schimb cu aceste se introduc dări sau imposite indirecte, care vor atinge poporațiunea numai întrucât o slujesc puterile și darea ei de mână. în Austria s-a făcut începutul mai nou în senatul imperial cu o novelă la legea de industrie. Scopul novelei este spriginirea industriei celei mici. Sfârșitul dela începuturile aceste mai nouă are să ni-l arate viitorul. Cu toate aceste nu se poate desconsidera importanța lor. Ce bine ar fi, când bărbații competenți din Ungaria și-ar îndrepta atențiunea asupra acestei cestiuni și ar lăsa la o parte declamațiunile și sforțările pentru cestiuni sterpe, care pe lângă că sânt sterpe, mai au și incovenientul, că produc numai amărăciuni, dacă nu mai mult, între cei ce le dau calea în lume și între cei contra cărora sunt îndreptate. Și dacă undeva atențiunea aceasta este de lipsă, apoi aici la noi e foarte de lipsă. De o parte neîncetatele esecuțiuni, cari storc pe poporul muncitor până la măduvă, de altă parte emigrațiunea in dimensiuni înspăimântătoare, dintr’o țeară relativ foarte rar impopolată, sunt semne învederate cât de necesară ar fi îngrijirea de a se cugeta bărbații competenți de lucruri ameliorătoare pentru clasele muncitoare și productive. Reuniunile de maghiarizare, fie ele private, fie oficioase, sau chiar și oficiale, nu vor duce statul unguresc la prosperarea, care se stîrpească deficitele cele colosale, țicem colosale, pentru că, ori cât se impenează deficitul statului cu expuneri frumoase din partea ministrului de finance și din partea aderenților guvernului, pentru o țeară, care este inundată de impozite mari insuportabile și de tributul cel mai mare al unei industrii externe, deficitele statului unguresc sunt mai ca și ruina sigură. Reuniunile de maghiarizare, după cum se înscenează, sunt numai cu un verme mai mult, care contribue și el la consumarea de avere pentru scopuri cu totul neroditoare. Puterile, și spirituale și materiale, care se risipesc spre astfel de poesie de presa cea mai prosaică din lume, n’au să producă altceva decât cel mult sporirea amăgitorilor de amăgitori. Nici comercial, nici industria, nici agricultura, cari toate sunt la noi lăsate în mâna sorții, n’nu se profite in urma acestor opintiri. Și nu va pute nega nimenea, că aceste sunt care sporesc prosperitatea unei țeri. Este o norocire în nenorocirea statului nostru, că trei părți din poporațiune sânt așa de indulgente încât nu reclamă din bugetul statului mai nimica. Românii, o poporațiune din cele mai considerabile, au cerut odată și ei pentru scopuri industriale, o sumă bagatelă de la stat, și li s’a respins că o asociațiune, a cărei scop este „cultura poporului român“ se abate dela statutele sale, dacă se ocupă cu scopuri industriale! Ca și când în cadrul culturei nu ar ave loc și industria, dacă industria priveșce și pe Români. Scoalele și le întrețin Românii din mijloacele lor, va sesică, nu reclamă din bugetul statului nici un crucer. Românii (Caransebeșeni) cer ca să-i lase guvernul, după cum serm, se-și facă scoale din averea lor și nici aceasta nu li se concede, măcar că un stat este dator a se îngriji de instrucțiunea tuturor cetățenilor deopotrivă. Unica biserica română este care cade cu o părticică disparentă și în sarcina bugetului statului, însă orice om drept și nepreocupat nu va susține că aceasta este un echivalent la ceea ce contribuie o poporațiune de trei milioane pentru sporirea averei statului. Și apoi viața popoarelor astăzi nu se termuresce numai pe lângă trebuințele atinse mai sus. Maghiarii o vor șei aceasta mai bine decât noi. Academii, teatruri și alte instituțiuni, cari concurg la cultura unui popor, firesc e că numai încât îi privesce pe ei, consumă sume considerabile din averea comună a statului, la care contribue cu toții. Noi ceștialalți, cari nu suntem Maghiari, avem numai privitul și nimica mai mult. Ar fi dat foarte la timp, când bărbații de stat, ai Maghiarilor cari conduc astăzi singuri naia statului, s’ar lăsa de munca stearpă, care îi fremântă și ar arunca o privire și în partea ameliorărei sorții tuturor cetățenilor de o potrivă. Lase deci la o parte fraiele fariseului, care zicea: doamne mulțămescu-ți că nu sunt ca... acesta. Lase la o parte sumeția, că noi nu suntem ca Austria și învețe mai bine de la Austriaci, cari și în privința tratării cu naționalitățile, pe lângă toate cusururile lor, dar apoi și în privința socială, sunt altfel de oameni. Dacă bărbații de stat ai Maghiarilor ar da ascultare cuvintelor noastre, n’ar spori numeral acelor ce ’și cotăresc numele și limba, dar ar câștiga cu mult mai mult în ceea ce priveșce întregitatea statului unguresc, așa, după cum pretinde firea lui. Statul pe care s’au pus matadorii de azi cu toate puterile să’l ruineze, pe când ei cu frase goale 7*0 că ’1 zidesc, ar prospera. FORȚA. Românii, întemeietorii imperiului al doilea bulgar, al Asanizilor 1186—1257. Căderea imperiului bulgar prin împăratul Basilios, ucigătorul de Bulgari, la 1018 e una din întâmplările cele mai însemnate și mai determinate din suta a unsprezecea, una din întreg evul mediu. Imperiul roman al răsăritului (numit cel romaic) se restabili din nou și ajungea de la Mareaadriatică până la Marea neagră, de la Dunăre pănă la vârful de sud al Peloponesului, înlăuntru se înfrânsese domnia străină, visul unui imperiu bulgaro - român se evaporase, sîmburul poporului bulgar căzuse pe câmpiile de luptă, oasele uriașe ale Bulgarilor se înălbiau pe câmpul de bătălie de la Spercheios, pustiite erau șesurile de la Niș, Sofia și de lângă Ovcepolje; tăriile din munți, ce păreau a nu se pute lua, palatele împărătesei de la Tirnovo și Kastoria trecuseră în mânile Romanilor; discordia și trădarea membrilor casei Șismanizilor grăbiseră căderea împărăției, care căderea aceasta câuta să înlesnească, ba se împlinească definitiv contopirea Bulgarilor cu Slavii și slavizarea celor dintâiu. Dar pe cât de greu a fost pentru Romaei de a aduce căderea acelei împărății, care le fusese atât de fatală adeseori, tot atât de greu era de a umple golul, pe care îl produsese căderea dinastiei indigene și peirea politică a poporului. Deja în interesul lor propriu, Bulgarii fuseseră păzitori ai Dunării: cele mai scumpe amintiri istorice ale lor erau relative la respingerea Rușilor lui Sviatoslav, a cărui incursiune, la a. 969, adusese cu sine căderea imperiului bulgar de la Preslav și încorporarea lui cu imperiul romanc sub loan Zimisches, la 971. Abia atunci după cădederea imperiului de la răsărit urma cearta pentru moștenirea între cei patru fii ai lui Șișman, carele, la 963 se lăpădase de imperiul de căpetenie și de Țariul acestuia Petru, și întemeiase imperiul de la Prespa (Ochrida, Kastoria). Desbinarea între cele două imperii, la care poate că a fi luat parte precumpănirea populațiunei slave de pe lângă Ochrida, au înlesnit victoria Romanilor. Lupta de esterminare de sub Basilios, care a ținut patruzeci de ani, — stricase cumplit nu numai celor învinși, ci și învingătorul suferi perderi nemăsurate. Când Bulgaria era cucerită deja peri o oaste grecească, la 1040, în lupta cu Stefan Voislav, Domn în Zeta și Travunia, alte perderi le aduse ridicarea bulgară de sub Petru Deljan, pretins fiu al Țarului Gavril, pănă ce și acesta peri prin alt Șișmanid, Alusian, fiul Țarului Vladislav. Dar, după acestea se mai nimici o mare oaste romeică în strimtorile de lângă lacul Scutari. Aceste stări înfricoșate grăbiră invazia Polovților (Pecenegilor) în Tracia veche și în Macedonia. Ceea ce cruțase răsboiul bulgar, peri acum (1048—1051) și când Pecenegii, după ce sfărâmară de trei ori despărțemintele de armată romanică, trecură îndărăt peste Dunăre, veniră apoi, dela 1064 începând, crunții Cumani, se uniră cu Pecenegii și prădară, uciseră și părăduiră țările dunărene pănă adânc în suta a douăsprezecea. Când Revista politică, Sibiiu, în 26 Noemvre, Casa deputaților Ungariei se va ocupa în sesiunea presentă și cu raportul privitor la „scoalele medie“. Ministrul Trefort a presentat deja a doua parte din acel raport. Cu ocasiunea desbaterei titlului din bugetul statului, „Teatru național“ (maghiar), deputatul Irányi a propus crearea unei legi speciale, îndreptate contra producțiunilor, cari nu se unesc cu năravurile cele bune și cari spectatorii se întâlnesc adeseori și în teatrurile din capitală și în cele din provincie. Propunerea dep. Irányi a folosit-o ministrul president Tisza pentru a face o escursiune pe terenul Ziar,df>ceil ministru a declarat că curțile de jurați au încetat de a mai fi un mijloc judiciar aplicabil în afaceri de presă, în gura unui mistru president are să zică ceva declarațiunea aceasta. Și cum că ea nu e o estemporațiune simplă ministerială, într’un moment de năcas, a dovedit simpatia cu care a fost primită de majoritatea casei. Lângă sabia lui Damocles, care atârnă deasupra Ziaristicei, — se scie care, — are dar a se adauge și lăcatul pe gura ei. Pentru „liniște“ aceste sânt în adevăr de lipsă! Altă noutate ni se mai anunță de la Budapesta. Periodul de trei ani al dietei are să facă loc periodului de cinci ani. „O. E.“ constatează că de astădată deputații din toate partidele se interesează de cestiunea aceasta. Este deci speranță în ca lmile cele la 1122, a succes a-i bate bine pe Pecenegi, vin Cumanii în locul lor; țeară și locuitori cad în starea unei nemărginite barbarii. Tracia aparține unor păstori, unor nomazi români. Se născuse o anarhie generală. Basilios lăsa să subsiste cele treizeci de episcopii bulgare și instalase în Ochrida un arhiepiscop grecesc, atârnător de patriarhul de la Constantinople ; poate spera să poată exercita prin episcopi o influență asupra locuitorilor din țeara supusă. Dar domnia militarizată de sub strategi și apăsarea fiscală a Romanilor, înstrăinând provinciile de imperiu, îngreuiau stăpânirea recâștigată: clerul grecesc nu se putea împreuni cu poporul bulgar, cu acești barbari „murdari și puturoși“. Theophylaktos, arhiepiscop din Ochrida, scrie că acest popor „nu e bogat decât în răutate, că e decăzut la estremitate, că se îmbracă în piei puturoase și face cu neputință petrecerea Grecilor acolo.“ Apoi se mai întâmplă că „Sârbii, cari se numesc și Croați“, făcură ui în folosul lor de catastrofa bulgarilor, cercară a-și supune împărăția de la Ochrida, arteră