Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)
1882-12-04 / nr. 142
Jr. 142. Sibiiu, Sâmbătă 416 Decemvre 1882. Anul XXX. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 er., 3 luni 1 £ 1. 75 cr. Pentru monarhia pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sânt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 43. Epistole nefrancate se refulu. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE Pentru odată 7 or., — de două ori 12 or., — de trei or 15 or. rândul cu litere ^armând — și timbru de 30 or. pentru fiecare publicare. Starea înstrucțiuunei poporale în Ungaria. Precum se scie, Ministeriul r. u. de culte și instrucțiune publică nenorocesce în tot anul cu câte-un raport special, despre starea învățământului din patrie. Ministrul face bun lucru. Aceasta ’i este datorința. Cultura e ații identică cu esistența. Preste cel fără cultură — deși ații chiar încă nu,— se va trece desigur mâne la ordinea țlilei. Precum nu era, bine pănă de curând, băgat în seamă săracul și lipsitul, misera plebs contribuens, ci se făceau toate fără a-1 mai întreba, așa se va urma mâne poimâne cu cei săraci sufletesce. Statele de aur își cunosc mai bine interesele ca cele de odinioară, pentru aceea fiecarele țintesc într’acolo, a avea cât de puțini membrii necorespundetori. Aceștia ’i sunt numai o povară, și ’i împedecă în emularea cu alte state. în nici un stat nu lipsesc a eși preste an deci rapoarte despre start a învățământului și ținta fiecărui e:a ajunge cât mai curând stadiul, în care aceste rapoarte se nu mai lase nimic de dorit. Numai în Ungaria se urmează altcum. Scopul rapoartelor la noi nu e:a delătura prin ele și pe baza lor pedecile, ce se opun învățământului — culturei — ci a da desvoltărei anumită direcțiune unilaterală. Guvernului maghiar nu-i zace la inimă atâta progresul, propune-se la noi învățământul oricum, aibă el vre-un resultat ori n’aibă, lucrul de căpetenie e, se aibă caracter maghiar. Că se înmulțesce în Ungaria contingentul oamenilor crescuți, aceasta puțin împoartă, vorba e, să se înmulțească maghiarii, facă se aceasta chiar și în dauna crescerei. Că e greșit principiul, de care sunt conduși Maghiarii, o vede chiar și miopul. Cu toate acestea lucrul stă așa și nu altcum. Spune-i fanaticului că se află în rătăcire și ți Tai făcut din cel mai bun prietin dușman neîmpăcat. Oricine s’ar încerca la noi, a arăta maghiarilor retăcirea în care se află, e privit de om rău și i se atribue tendențe periculoase unității statului. Vină-i maghiarului cu raționamente pedagogice despre a căror adevăr nu se mai indoesce nimenea, spune i adevărul probat cu mii de exemple :că basa unei cresceri solide se poate crea numai prin mijlocirea limbei materne, și ce ai ajuns? Te pomenesci într’o bună dimineață cu epitetele cele mai frumoase și să-ți pară bine că nu ți-a arătat ușa. După ce se văd maghiarii noștri față cu adevăruri, pe cari nu le mai poate resturna nici sofistica cea mai capricioasă, ca să ți înfunde gura, te trimite în România „Kinek nem tetszik itt nálunk, tessék más hová.” Ca să nu ne atragem epitete, cu cari suntem cam dedați, cari de altcum nu ne prea discreditează, ne reținem a le face imputările, pe cari le ar merita. Constatăm că noi le am cunoscut și mai înainte scopul cel urmăresc și ca să dovedim, că nu am greșit, lăsăm să urmeze unele schițe din raportul ministrului de culte și instrucțiune publică despre starea învățământului poporal in Ungaria din anul scol. 1880/81. Ceea ce pe un ministeriu din alt stat F ar fi făcut să salte de bucurie, pe al nostru din Ungaria îl apasă greu și nu-i lasă odihnă. Ce e drept „între școalele cu una limbă de propunere s’au înmulțit numărul celor maghiare,“ însă durere și eară durere că „au crescut și numărul celor române“ în decursul anului 1880/1881. „în anul 1880 au existat scoale cu limba română ca limbă de propunere 2756, în anul 1881 s’au urcat numărul acestora la 2781.“ E dureros, însă e adevărul ! Sunt, precum se scie, și scoase de acelea în Ungaria, în cari pe lângă limba maternă, e limbă de propunere și cea maghiară. Se nu vă sperțați dacă vă voiu spune, că românii și în privința acestora arată un progres în favorul lor! „în anul 1880 au existat școli cu limba de propunere română și maghiară 394 și în anul 1881 au scăitat la 322. Nu e aceasta un atentat contra maghiarismului ? Acestui ministeriu i s’ar face nedreptate prin imputarea că nu și ar fi împlinit datorința în punctul acesta ! El a fost zelos, încă prea zelos ! Românii înșiși poartă vina. Pe aceștia să-i facem responsabili ! Iată cum „înmulțirea scoalelor curat românesci și scăfțemântul scoalelor cu limba română și maghiară se explică din împregiurarea că o parte a învățătorilor români, cari și-au însușit limba oficială a statului și cari aparțin parte confesiunei greco - orientale parte celei greco-catolice au părăsit școalele confesionale, cari vegetau între referențe neregulate și s’a dedicat altor cariere.“ Aici e buba! S’au înmulțit însă scoalele maghiare peste așteptare. „în anul 1880 au fost 7342, în 1881 7404 scoale maghiare.“ „înmulțirea aceasta s’a făcut în contul scoalelor germane, slovace, sârbesci, croato - vendice și ruteno-bulgare.“ Ajungă-ne deocamdată atâta, pe viitor nu vom regula și pe cele românesc!! De acestea nu ne-ar prea prinde mirarea, căci suntem dedați cu ele. Când aufim însă pe ministrul, că nu se sfiesce a spune în fața sumei, că „nu forța puterei statului a causat înmulțirea scoalelor curat maghiare, ci voința trează și oportunistică a părinților nemaghiari de prin părțile, în cari a lipsit agitațiunea,“ înceată toată gluma. Dar apoi ce însemnează, aceea ce se zice alt loc în raportul ministerial, altă decât forță? Ba’n să te auiim: „în celelalte comitate, în cari în proporțiune cu limba maternă a populațiunei limba germană, română, slovacă, sârbească sau rutenă e presentată prin percente mai mari, se va efecuta art. de lege XVIII din 1879 în școalele nemaghiare în acel mod, că se va introduce ca a doua limbă de propunere limba maghiară, în privința aceasta nu mai încape discusiune.“ Bine nu e forță, făcându-te că uiți legea, care dispune destul de apăcat „limba maghiară se introduce în scoalele poporale nemaghiare numai ca obiect obligat.“ A uitat, precum se vede, și aceea ce fisese în 1 Maiu 1879 ministrul Trefort în casa deputaților, voind să apere proiectul de lege pentru introducerea limbei maghiare în scoalele poporale: „Nu ne-a plesnit nici când prin minte nici chiar acum, ca să închidem scoalele cu limbă de propunere nemaghiară, sau și numai să le octrvăm limba maghiară ca limbă de propunere.“ Asemenea s’a dat uitărei celei zise de același în 13 Maiu 1879 în casa de sus: „Din tecstul proiectului s’a putut convinge fiecare că nu e vorba de a introduce in scoalele poporale nemaghiare limba maghiară ca limbă de propunere, ci numai ca obiect obligat.“ Una vorbiți și alta faceți ! Bine că o strm. Te miri de ce ne va fi bună și esperența aceasta!. Deși rapoartele la noi, după cum am avut ocasiune a vede, nu urmăresc aceea, ce urmăresc rapoartele altor botezați, totuși sunt instructive. Va fi oare consulta ne simți satisfăcuți cu aceea, ce ne atinge pe noi românii în special? Scoalele noastre s’au înmulțit! Nu e conspirațiune aceasta? Să vedem însă ce ne spune raportul mai departe ! „Scoale române au existat în anul 1869: 2569, în anul 1874: 3057 în 1879: 2848, în 1881: 2781.“ Dela anul 1874 pănă la 1879 au scăzut numărul școalelor române cu 209, toate acestea împărați, precum se numesce el însuși și pe lângă, cari vorbesce de un imperiu al Bulgariei și Vlachiei. Abia atunci când cer direct de la papa Innocențiu, ca noul arhiepiscop de Tirnovo și primat al întregei Bulgarii și Vlahhii să fie ridicat patriarh, să se erige un patriarh permanent în imperiul său, el însuși se fie încoronat 7) vorbesce de împărații Simeon, Petru și Samoil nu nunumai ca de nesce predecesori, ci ca de strămoși. Innocențiu se feresee a -l recunoasce de împărat, dar vorbesce despre el cu terminii „rex Bulgarorum et Vlachorum qui împerat; 8) menționează că Bulgarii și Vlahhii coboară din sânge roman; 9) ceea ce în FORȚA. Românii, întemeietorii imperiului al doilea bulgar, al Asanizilor 1186—1257. (îmchiere.) Astfel cancelaria romană este aceea, care numesce pe foștii Țari, veritabili Bulgari, progenitores ai lui Ioannițiu, în loc de praedecessores, încât din asta se nasce eroarea, că Vladul, Românul, care se laudă a fi de origine curat romană, n’a avut pe Bulgari predecesori, ci ca strămoși! Innocențiu menționează rugămintea lui Kalojoannes pentru o coroană română, precum li se deduse lui Petru Samoil și altor predecesori ai lui Kalojoannes, și orănduiesce ca legatul destinat pentru Bulgaria, se facă cercetări îngrijite în privirea coroanei, acordată de biserica romană acestor predecesori. *) Johannicius se poarte deocamdată de grijă ca statutele aduse de legat să fie primite de întreaga biserică a Bulgarilor și Vlahilor și să fie observate. O expresie egală pentru duplul imperiu o întrebuințează Innocențiu în scrisoarea cătră arhhiepiscopul din Zagora (27 Noemvrie 1202 2) Kalojoannes însă se numi după aceasta imperator Bulgarorum și-l asiasigura pe Papa, că Grecii ’i făcuseră prin Patriarh propuneri, de a ’i încorona de împărat și de a’i da și un patriarhh, căci fără un asemenea, împărăția nu poate sta3) Dar voiesce să fie serv al siului Peestru și al Santității Sale. După asta Innocențiu, care încă la 10 Septemvre 1203 ’1 numea pe Kaloiannes „Domn al Bulgarilor“, se decise la 25 Februarie 1204 să ’1 recunoască de rege al Bulgarilor și Blachilor 4) să i trimită coroană și sceptru, să pue să ’1 încoroneze rege, se ridice pe arhiepiscopul din Tirnovo la rangul de primat (nu patriarch) al regelui Bulgarilor și Vlahilor, să i dea acestuia drept de a încorona pe regii Vlahilor și Bulgarilor, de a sfinți în orice biserică a Bulgariei și Vlachiei chrisma, după care urma declararea decisivă a imperiului întregei Bulgarii și Vlachii. s) în scrisoarea, prin care Kalojosannes predă în calitate de imperator al întregei Bulgarii și Vlahhii, imperiul său scaunului papal, vorbesce de repetite ori de foștii împărați ai Bulgariei Simeon, Petru și Samoil. 6) Este așa de semnificativ, că chiar acolo, unde era interesul lui de a-i numi strămoșii săi, el întrebuințează numai terminus praedecessores, numindu-l cu ') Scrisoare dela 27 Noemvre 1202 : et aliis progenitoribus tuis in libris tuis legitur concessisse 1. c. p. 16 (p. 21)— 1. e. p. 17. 2) n. XXIX. 3) quia imperium sine Patriarchia non staret. 4) I. c. n. XLI 5) me dominum et imperatorem totius Bulgariae et Vlachiae 1. c. n. XLIII. 6) n. XLIII. 7) n. XLVI praedecessorum meorum imperatorum Bulgarorum et Blachorum — Symeonis, Petri et Samuelis progenitorum meorum 1. c. pag. 29. 8) Archiepiscopis Belesbuldensi et Pro- 8dlavensi n. XLVII. 9) Bulgarorum et. Blachorum populis — descenderunt etiam ex sanguine Romanorum n. XLVIII.