Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)

1882-01-14 / nr. 5

Dela Seraievo se telegrafează (în 24 ian. n.) la „Ellenzék“ că din cancelaria statului major s-ar fi furat to­pografia citadelei Seraievului. în privința tulburărilor ce dom­nesc în sudul Dalmației precum și în Brțegovina, „Deutsche Zeitung“ pri­­mește următoarea relațiune din Sera­ievo, cu data de 19 ianuarie. O ferbere înfundată dom­neșce în țeară din causa legei militare ce este vorba a se esecuta în primăvară. „Cereți dela noi îndoite conribuțiuni, dar nu ne cereți contribțiuni de sânge!“ <pu­ce mahomedanul și este se­cundat în aceasta de Sârbi­i de Evreii spanioli, cari sub dominaiunea tur­cească erau scutiți de serviiul militar. O deputațiune de mahomiani însem­nați, care a petiționat zilele acestea la guvernatore pentru amendarea le­gei militare, a fost respisă. La în­ceputul lui Ianuarie a >st suprinsă la 3 oare noaptea și împrășciată de poliție, o întrunire de aproape 300 mahomedani cari se sunaseră în moscheia An­ pașa. Puțfe zilile după aceea regimentul de aic a primit or­din de plecare. De altă parte ,iar „Bohemia“ primesce din Triest viitoarea rela­țiune cu data de 15 ianarie: Că a trebuit să se tâmple ceva extraordinar, se deduce­a aceea că regimentul de infanteriei. 3, care a sosit astăzi aici, precumi batalionul de vânători Nr. 36, sof în același timp și care trebuiau spece tocmai mâne seară în sudul Daației și în Brțegovina, vor pleca mr­astă-seară în urma unor ordine tetrafice sosite astăzi aci. De asemeni regimentul de infanteriă Nr. 79, ca trebuia sa plece de aici la Pola toai de seară la 9 oare, a plecat încă e așii la 5 oare pentru ca se pot pleca mai repede din Pola regiment Nr. 43, care trebue se se ducă la Catta. Cei de aici nu au nici cea mai mică pcredere în Muntenegreni și aceast provine din faptul positiv că, la noi cale dintre Cetinje și Grahovo — kuitania pr­­țegovineană — se lucre cu o grabă care nu se poate explicia că Munte­negrenii sunt în adevăr cii noaștri. De altă parte „Neueere Presse“ publică o depeșe din datare, cu data de 20 ianuarie, între se știce că Crivoscianii au trecut untaria și au pătruns în Erțegovin satul Co­­rito, spre a sili pe locu­ii de aci să treacă în Crivoscia , facă causă comună cu ei. O altă depeșe din și, cu ace­eași dată, anunță urmările. Seid din Dalmația pun că o parte din insurgenții ertenieni se duc direct la Mostar, împoimile Mo­­starului și ale Trebinjeiit foarte nesigure. Fiind­că în Rai n’au pu­tut fi încuartirate toate cele sosite acolo, o parte din ele fost dislo­cate la Gravosa. * 1 Astfeliu­bravul îi v<te Și mulțimea se uimesc« De puternicul lui glas , Și de falnicul lui pașiN „Sa trâesci“, Banu-’i ride, Ce-’l privesce și-’l petq „Esci voinic, voinici Peste sute, peste mi! Se domnim în jumSfti Se-’mi fi ginere și fiti !“ Astfel iu glie, astfeliu vorbe, Și de nuntă se găt*—s. — 1 Așterneți-ve gândii Și dați sbor închipui, Și-’ți sei fraților de fost, Cursul nunții cum­ fost Fost-a cum avea­­ ă, Cine poate s’o b­­ine?“ TELEGRAFUL ROMAN. 19 Oștirile statelor balcanice. O foae vieneză aduce următoarele date, pretinse sigure și conștiențioase, asupra forțelor militare, în timp de pace și de resboiu, a peninsulei bal­canice: întrunirea dela Iași a proprie­tarilor și arendașilor. Buroul de coresp. s’a grăbit a ră­­spândi că întrunirea dela Iași are sco­puri politice de o intensitate foarte mare. Reproducem deci articulul ur­­mătoriu după „Resboiul“ care ni se pare că este adevăratul interpret al scopului într’unirei. Eată articolul: Unirea face forța, șiice un vechiu proverb, și dacă unirea este realisată la timp ea produce roade și mai bune. Cu toate acestea, mai bine­­ târziu decât nici odată. Este vorba de întrunirea ce s’a ținut alaltă­ ori la Iași, la care a asistat un număr în­semnat de proprietari, arendași, depu­tați, senatori etc., din toate părțile Moldovei, cu scop de a chibzui asupra mijloacelor la cari trebue să recurgă, pentru a apăra interesele lor, atât față cu proiectul depus în cameră relativ la învielile agricole, cât și față cu demoralisația în care a ajuns azi o mare parte a locuitorilor noștri rurali. Dacă d-nii proprietari și arendași ar fi stabilit de mult între dînșii o solidaritate oare­care, întrețiind rela­­țiuni reciproce în ceea ce privesce in­teresele agricole și economice ale ță­­rei, d-lar ar fi scăpat de multe nea­junsuri, de multe pagube materiale, provenite mai mult din cauza nepăsă­­rii lor în general, și din acțiunea iso­­lată a fie­căruia în parte. — Poate prea bine ca d-lor se se deosebească în vederile politice, și să rămâie ad­versari neîmpăcați în ceea ce privește politica, însă în afacerile economice și mai ales agricole — cultura pă­mântului fiind izvorul principal al avu­ției țărei — ar trebui se domnească armonia cea mai completă, solidari­tatea cea mai strânsă, căci numai ast­fel se va pute îndrepta starea noa­stră agricolă și economică. Ar fi bine, ca și unii proprietari și arendași de dincoace de Milcov se urmesc exemplul celor de dincolo, și puind alăturea soluțiunile și unor altora, s’au intrunindu-se delegațiunile lor și luând cu toții o hotărîre, va sili ca modul acesta pe guvern să fie socoteală de dorințele și necesită­țile lor, combinându-le cu acelea ale țăranilor. Atunci se va pute elabora un proiect de lege asupra învielilor agri­cole, care va pute corespunde în toate părțile sale cu interesele tuturor. „Curierul Balassan,“ cetim în „Po­porul,“ ne dă o idee de ceea ce a fost întrunirile dela Iași, și pentru impor­tanța lucrului îl lăsăm să vorbească însuși în următoarele linii: c< :Arătă a avut loc a doua întru­nire a proprietarilor tot sub preșe­­dința dlui V. Alecsandri. A vorbit ântâiu­­l Lascar Catar­­giu care a propus ca, atât comitetul cen ral din Iași cât și comitetele cari pro ft se constitui în județe, pe lângă rea intereselor agricultorilor, să ocupe și cu studierea mijloacelor de îmbunătățire a agriculturei noastre care decade pe fie­care an. Din cauza procedurilor învechite și a sămințurilor proaste, grânele noastre sunt de o calitate inferioară și se caută foarte puțin pe piețele eu­ropene. D-sa doresce cu atât mai mult îmbunătățirea agriculturei cu cât această ramură este singurul isvor al bogăției noastre. Au vorbit în urmă dnii Iorgu Radu, D. Tăcu, colonelul Pisoschi, Te­­leman și alți ale căror discursuri le vom da în resumat în numărul viitor. S’a votat propunerea dlui Tăcu de a se constitui câte un comitet în fie­care județ, care se fie în comunica­­ție cu comitetul central din Iași. Asemenea s’a admis amendamen­tul dlui N. Rosetti Roznovean pentru­­ a se spori numărul Comitetului cen­tral de la 16 la 24 și s’au numit dnii V. Alexandri, Lascar Catargi­er. Gri­­goriț> Sturdza, Scarlat Pastia, Sturze­­scu, Iancu Prăjescu și Vasilie Sculi. Comitetul central va designa în urmă pe peroanele ce au a­duce pe­­tițiunea la Bucuresci și a o presenta Corpurilor Legiuitoare ear în cas când aceste nu vor lua în considerație M. S. Regelui. La urmă presidentul întrunirii d. V. Alexandri, rosti un discurs plin de înțelepciune, de patriotism și de ade­vărată iubire pentru poporul de la țeară. Ne pare rău că timpul nu ne permite de a reproduce în întregime discursul bardului Moldovei, care trebuie a fi cunoscut de teai­a întreagă. Credem că în numărul viitor ne vom achita de această plăcută datorie: „întrunirile de eri și de astăzi a «jis dl Alexandri vor fi trecute în pa­­ginele istoriei naționale ca o faptă însemnată. Ca in timpurile cele vechi când țeara era amenințată de primej­die, astfel și acum proprietarii țărei s’au întrunit pentru a se sfătui cu to­ții, cu toate că, mulțămită lui Dumne­zeu astăzi nu ne amenință nici una din acele primejdii mari ci numai in­teresele noastre agricole sânt amenin­țate nu din intențiune rea, ci poate din greșală.“ D-sa arată, în cuvintele cele mai mișcătoare, datoria ce au proprietarii de a iubi și ocroti pe sătean după cum l’au iubit și sprijinit în toate timpurile, căci proprietariul, în țeara noastră a fost părintele și fratele să­teanului. Cei răi au fost puțini și pe aceia i-au pedepsit Dumnezeu. Ilustrul autor a lui Pe­ne­ș Cur­canul descrie, în limbagiul său po­etic, acele comori de calități cu cari este înzestrat poporul român, acest popor care, cu sângele lui, ne-a apă­rat și păstrat țara în care trăim, acest popor pe care cu toții datori sântem săi iubim și să’l rădicăm din starea de decădere în care să găsesce, în privința cârcimelor d. Alexan­dri este de părere că ele nu se pot suprima cu totul, căci aceasta este casinul unde țăranii se adună, pentru ca se misluească între dînșii și să pe­treacă în Zilele de sărbătoare. Crâșme au existat tot­dea­una in țara noastră și poporul nu sa demo­­ralizat. Răul provine de la acel ce ține crâcima și care ațîța pe țărani, bărbați, femei și copii ca să bea, acela care le vinde beuturi otrăvite și le răpesce pănă și mămăliga din gura copilașilor. Pentru a înlătura acest rău ilus­trul poet, propune proprietarilor de a face, pe la moșiile lor, ceea­ ce a făcut d-sa la Mircesci, adică de a se face singuri crâșmari. „Am deschis d-lor. Zic0 d-sa sin­gur crășmă și de atunci nu văd în Mir­cesci oameni căzuți de beție și strivit de beuturi falsificate. Când aveam un străin în crîșma mea, numai în vr’o câte­va săptămni au murit 40 de oa­meni, de­sigur otrăviți cu rachiu pre­făcut. Astăzi aceasta nu se mai întîm­­plă și crucima mea îmi aduce un folos de 40 la sută, mai mare de­cât ace­la când vindea Evreul, „Când un Beizadea Grigore Stur­za, un Lascar Catargiu, un Rosnovanu se vor face crîcimari prin sate, atunci vom scăpa poporul de rana beției ce- i roade. Dacă iubiți în adevăr popo­rul și doriți moralitatea lui, atunci fa­­ceți-vă crîcimari; faceți ceea­ ce am fă­cut eu în Mircesci.“ Cele din urmă cuvinte ale bardu­lui Moldovei, au fost acoperite cu sal­ve de aplause entusiastice și prelungite. Ele au electrisat pe toți câți leau as­cultat și vor remănea neșterse în ini­­mele tutor acelora cari au adevărate sentimente românesci. In scurt meetingul agricol din 8­­ și 9 ianuarie 1882, a fost unul din ce­le mai imposante ce s’a putut vedea vr’o dată în țeara noastră, căci la el au luat parte stâlpii Moldovei și dis­­cuțiunile urmat­e au fost la înălțimea acestui meeting memorabil. ROMÂNIA. Oștirea permanentă a României în timp de pace număra astăzi 17.000 oameni cu 192 tunuri, în timp de răs­boiu armata permanentă ar trebui să aibă 28 batalioane infanterie cu câte 1000 oameni; 8 escadroane cu câte 150 oameni; 32 baterii cu câte 6 tu­nuri și 150 oameni, și 6 companii de geniu cu câte 250 oameni, total 35,500 oameni cu 192 tunuri. Armata terito­rială se zice că are 54,000, dar cu greu va trece peste 30,000 oameni. Miliția în caz de răsboiu e socotită la 47,700 oameni, însă aceasta, ca și garda națională, este a se privi deocamdată ca fiind numai pe hâr­tie. Marina numără trei vapoare mici și 6 canoniere cu 500 matrozi în răsboiu. Peste tot armata română în caz de răsboiu cu greu ar trece pre­ste țifra de 90.000 oameni cu 300 tunuri. SERBIA. Oștirea permanentă a Serbiei cu 10 batal. 4 escadroane, 32 baterii, 2 batal, de geniu cuprinde 6.300 oa­meni cu 128 tunuri. în răsboiul din 1877 toate trupele n’au trecut peste 60,000 oameni. După statul de orga­­nisare armata permanentă trebuie se aibă în caz de resboiu 10 batal, cu câte 800 oameni, 4 escadroane cu căte 150, 32 baterii cu câte 6 tunuri și 150 oameni, deci total 15,000 oa­meni 2 batal, de geniu cu câte 800 oameni, deci total 15,000 oameni și 192 tunuri. Cele două contingenturi de miliție ar număra 115,000 oameni ceea ce ar corespunde efectiv total în timp de resboiu de 130,000 oameni, în realitate Serbia în timp de resboiu numai cu greutate ar pute dispune de 80,000 oameni. TURCIA. Armata turcească ar avea în timp de pace un efectiv de 307,000 oameni și 600 tunuri, dar astăzi ea nu nu­mără de­cât 100,000 și vre­o 300 tu­nuri. Pe picior de răsboiu oștirea ar trebui să aibă 610,200 oameni și 1728 tunuri și anume 468 batalioane infanterie și vânători de câte 1000 oameni; 432 escadroane de căte 150 călăreți, 288 baterii cu câte 6 tunuri și 200 oameni, 18 batalioane de pon­­tonieri cu câte 600 oameni și 18 ba­talioane de tren cu câte 200 oameni, în răsboiul din urmă Turcia a avut în luptă 750,000 oameni, dar pe atunci avea sub domnia sa Bulgaria, Rume­­lia orientală, Bosnia și teritoriele ce­date acum Serbiei și Greciei, prin urmare astăzi cu cea mai mare încor­dare de abea s’ar putea dispune de 400 mii oameni. BULGARIA. Armata bulgară e de abia în for­mațiune, în timp de pace ea ar tre­bui se aibă 16,000 oameni în 21 ba­tal, cu câte 600, 4 esacadroane cu câte 125 oameni, 14 baterii cu 80 tunuri și o jumătate batal, pontoneri cu 250 oameni. Pentru un cas de resboiu or­­ganisarea nu e prevăzută, dar Bulga­ria de abia ar pute dispune de 85.000 oameni de cumva ar ave echipamentul necesar. RUMELIA ORIENTALĂ. Miliția rumeliotă stă sub co­manda supremă a Sultanului și în

Next