Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)

1882-10-14 / nr. 120

478 Africa), cu care Europa vine din­ții în­ții în contact mai de aproape. Scopul învederat al direcțiunei acesteia ne mai inspiră speranța, că în decursul luptei culturale a popoarelor va pricinui nu numai în mare, dară și în mic stabilirea înțelegerei și or­­dinei atinse mai sus. Cu oare­care mângâiere vedem că pe cum Germanii d­­e­ fac reclamă și de cea din urmă poporațiune să­tească din Dobrogea, dacă e germană, sânt foi occidentale, în lumea latină din occident, care urmăresc toate întâm­plările colatinilor, Românilor, din întreg orientul Europei. De unde deducem, că pe lângă toată frământătura ce are se mai du­reze, pănă se vor mai toci dungile di­ferențelor dintre popoarele Europei în mare și d. e. a­le monarh­iei noa­stre în mic, — nu vom mai fi dați uitărei ca în secolul de mai nainte; se înțelege, dacă vom conlucra și noi din toate puterile noastre, folosindu-ne de toate căile și mijloacele legale spre a ajunge în posițiunea, din care alăturea cu celelalte popoare să con­tribuim la mărețul edificiu al civilisa­­țiunei, încet și cu muncă, dar noi cre­dem, că pe lângă fenomene ca cele atinse, vom fi așa de norocoși, să ve­dem rodurile principiului naționalități­lor ajuns la stadiul, ca să putem zice, despre colorile tuturor naționalităților în și afară de patrie, că se șede bine la­olaltă. TELEGRAFUL ROMAN Dincolo de Laita au luat diferen­țele între Ceh­i și Germani dimensi­uni mari. Dieta din Praga a fost, se ț­­ce din ordin prea înalt, alaltăori, fără ceremoniile îndatinate închisă. „D. Zig“ presupune ca dieta va fi în cele din urmă și disolvată. Aceeași foaie prorocesce și senatului imperial aceeași soarte. Cuvântarea mareșalului țetei, cu care s’a închis dieta, este atât de laconică, încât mai laconică nu se mai poate. După ce s’a terminat ordinea zilei, Mareșalul țerei a țlis: „La însărcinarea împărătească dieta este a se închide. Prin aceasta dieta s’a sfârșit așa de curând, încât mai multe lucrări prețioase ale comisiuni­­lor vor trebui să remână la comisiuni. Fiți sănătoși domnilor deputați. Să ne supunem în devoțiunea cea mai adîncă voiei prea înalte și se încheem perioolul lucrărilor noastre strigând: Să trăească Maj. Sa împărătească și apostolică regească! Dieta este în­chisă !“ Elacerbațiunea, după cât putem cazului Romei, ca tabloul, în care i se oglinda viitorul glorios. El este purtat de ideea națională substanța morală, pietatea, iubirea de aproapelui și patriotismul sunt infil­trate în membrele persoanelor sale. Moralul la Vergil nu este un mijloc silnic, din contră este aripa de vultur, care îndeamnă pe eroii sei la fapte­ nemuritoare. în acest sens Vergil e un poet foarte conservativ, nu cel mai strict înțeles al cuvântului, conservativ, nu ca Oscar de Redvitz, ci precum au fost înaintea lui Epicii indici, precum au fost după el Dante, Firdusi și Ca­­moens. Paralela ce ar vrea s- o facă cineva între Vergii și Homer precum și între epi­cii dintâiu și de mai târziu, s’ar întinde pănă în finat; chiar de s’ar scrie nu­mai un capitul în estras despre nenu­măratele plagiaturi, cari le au făcut Vergii după Homer și cei de mai târ­ziu după Vergil. Prin astfel de para­lele ar ajunge cineva la părerea că nu numai „legile și drepturile“ ci și îm­prumutările poetice“ „să moștenesc ca un morb perpetuu“ și că precum „Timpul“ din Bucuresci scrie: „Gazeta generală“ (pronumită de Augsburg) cunoscută pentru nepărtini­­rea ei, primește din Ungaria o dare de seamă mai largă asupra „cestiunii israelite,“ care merită a fi reprodusă, de vreme ce situația economică, astfel nici un atom de materie nu se perde în univers astfel nu se perde nici o idee în literatură. Ne vom măr­gini așa dară numai la punctul de vedere, care îl înfățișează cele 12 cânturi ale Eneidei chiar și ceti­torilor moderni creștini. în cântul al ș­aselea călătoria lui Enea în infern, spre a întreba de tatăl său Anchise, o va considera ori­cine ca legătură între păgănismul mai de dincoace și ve­derile creștinismului celui dintâiu. Ce e drept și Homer amintesce de o lume a umbrelor pusă sub sceptrul divin, însă sub o deplină claritate și plasti­citate se preseată ideea etică a infer­nului, precum și desvoltarea mai de­parte a acesteia, prin ideile purificărei, fericirei și reîntoarcerei la Vergil. S’au că prin aceasta se esprimă presimți­rea creștinismului, sau apoi mitologia păgână, precum și că neopitagoreismul a trecut în creștinism și s’a nobilizat. Lanțul între Romanul conservativ Ver­gil și conservativul papist Dante este foarte evident. Acest minunat al șeaselea cânt, ultima floare a religiunei păgâne, cu­prinde și profețiile glorificatoare pri­ Revista politică. Sibiiu, în SS Octomvre, vede din foile ce ne aduc scirea aceasta, numai s’a mai mărit în amendoue partidele. Germanii vătă­mați în simțul lor de naționalitate aruncă toată vina procederei acesteia asupra Ceh­ilor. Aceștia de altă parte invinuesc pe Germani că ei cu pre­­tensiunile lor au neliniscit popo­­rațiunea țerei in­cât linistea și pa­cea nu mai erau sigure. Poliția și miliția în cazarme au fost consig­­nate. Casina germană, palatul lui Auersperg și cuartirul jidovesc din Praga au trebuit să fie privighiate, piare care au discutat afacerea mai aspru in Praga și in Viena, au fost confiscate. Atentatului asupra regelui Mi­lan „Polit. Corresp.“ nu i atribue însemnătate politică. întrevederea dela Rusciuc dintre principele Alexandru al Bulgariei și regele Milan al Serbiei, procură­to­rului slavofil „Novoje Vremja“ ocasi­­unea să declare că o „federațiune a statelor balcanice“ este cea mai bună garanție pentru pace, de vreme ce nu­mai astfel se pot subtrage slavii de sud de sub influența Austriei și a Ru­siei în același timp. Tot cam în ace­lași sens se exprimă și sjiarul „Videle“, organul partidului de la guvernul din Belgrad, deși nu dă o însemnătate tot așa de mare întrevederii. El scrie în­tre altele: „în această unire și amicie vom găsi aceea­ ce ne lipsesce acum mai mult și de care avem cea mai mare trebuință: garanția pentru pace și basele pentru o desvoltare neîncetată a popoarelor din peninsula balcanică, înțelegerea noastră reciprocă nu are și nici nu poate ave scopul de a face un al treilea serviciu sau de a sfida pe cine­va, ci numai și numai de a asi­gura viitorul și desvoltarea fie­cărei naționalități.“ In Francia sunt agitați lucră­torii și este de temut că agitațiunea va degenera într’o revoltă a lucrăto­rilor. In mai multe cercuri lucrătorii se pregătesc pentru grevă adecă, pen­tru sistarea lucrului. Mai departe fabri­canții sânt amenințați, că dacă în 14 zlile nu vor spori plățile cu 30 °/C, fa­bricile lor vor fi aruncate în aer și fa­bricanții omoriți. „Allgemeine Zeitung“ și Ji­dovii. precum se descrie, prezintă multe analogii cu cea din Moldova, în ori­ce caz, după atâtea denigrări repetate de „Alianța israelită“ și de pressa apuseană, care în mare parte e în mâni evreești, începe a se face lumină și în această cestiune. Știm prea bine că există mulți publiciști, pentru cari evenimentele din Ungaria vor fi o eroare, însă nu de indignarea lor poate fi vorba, nici de umanitarismul ideo­logic, ci de realitatea economică și de neajunsurile ei, produse prin activi­tatea singulară a israeliților. Se va observa din cele mai de jos că Evreii exercită o acțiune disol­­vantă atât asupra moravurilor, cât și asupra echilibrului economic al popu­­lațiunilor rurale. Țăranul și proprie­tarul, oameni ocupați cu producțiu­­nea brută, fără aptitudini negusto­rești, cad în genere jertfă rafinăriei speculanților. Cu toate acestea bună­starea claselor, ce se ocupă cu smulțirea obiectelor de prima necesitate, e mai importantă pentru o societate, decât starea acelor ce nu se ocupă de­cât cu traficul acestor obiecte, în fine clasele rurale mai au pentru un stat și altă însemnătate. Ele nu sânt nu­mai păstrătoarele cele mai credin­cioase ale acelor formațiuni istorice pe cari le numim națiune și stat, și tot­odată apărătoarele lor în vreme de resboiu; ele representă principiul con­servator al istoriei. Nu e aȘi pentru nimeni o îndoială, că proletarisarea claselor rurale, are drept efect nimi­cirea statului. Aceste slise, lăsăm să urmeze ar­ticolul în cestiune . Circulara în termini aspri și ener­gici, pe care ministrul president a adr­esat-o tuturor municipiilor din țeară, e o dovadă mai mare decât goana din Pojon, că există optima forma o cestiune israelită în Ungaria. D. Tisza ordonă capilor munici­piilor se fie cu băgare de seamă la agitațiunile ce pornesc din partea așa numiților antisemiți în contra popu­­lațiunii evreiesci și se intervie numai de­cât la ori­ce tulburare a ordinei publice, pentru ca viața și averea is­­raeliților să nu sufere neajunsuri. An­tisemitismul e așa­dar în floare și antisemiții formează în țeară un par­tid puternic, cu multe ramificări. S’ar putea zice că partidul numără mem­brii pe față, activi și afiliați pasivi și secreți. Numărul celor din urmă ni se pare mult mai considerabil, de­cât al celor dintâi și tăria partidului con­sistă mai cu seamă în împregiurarea, că posedă o sumă de aliați secreți în toate sferele populațiunii, pănă sus în bi­rourile guvernului și în cancela­riile autorităților militare. Aci se în­vitoare la Roma, domnitoarea lumei și la ginta julică, în care toată mândria romană află perfectă espresiune. Ne mai rămâne încă să atingem cât de puțin al treilea element al Eneidei, eroismul. Aci se observă mai puțin progresul în asemănare cu Ho­mer, care ce e drept pricepea mai mult din tactica militară, decât piosul Vergil. Cu toate aceste descrierile lup­telor și bătăilor ale celui din urmă au servit de multe ori de model poeților de mai târziu. Cetitoriului nepreocupat de astăzi trebue să stoarcă un scris și să deș­tepte întrânsul mândrie văzând nemăr­ginitele progrese ale culturei, cari des­part epoca noastră de a lui Vergil. Aci observăm prea respirat, cu ce pași giganți a progresat micul neam omenesc într’un timp atât de scurt. Cei vechi au fost față cu noi nește copii in ce privesc e dominarea teh­nică a vieții. Și cu toate acestea totuși ne lipsesce încă poetul, care ca Homer și Vergil, să poată des­crie fidel fisionomia colosalei noa­stre perioade. Ce e drept le a fost ușor celor vechi, a descrie bătăile, în­­­gădite multe, se închid ochii asupra multor lucruri, multe nu se observă de loc , în cozuri serioase intervin, însă nu se prea grăbesc, asta s’a putut vedea și cu ocazia turburărilor din Pojon. Agitatorii ’și făcură treburile în liniște, se îngăduiră chiar adună­turile plebei, și când autoritatea a in­tervenit, a făcut-o cu mijloace insufi­ciente, cu blândețe, încât a trebuit să vie din capitală un anume comisar re­gal pentru a insufla plan și energie în măsurile luate spre năbușirea tul­burărilor. Pe afiliații secreți ai ligei antisemitice și caracterisează vorba următoare, ce să aude rostindu-se des: „Nu strică să-i crupe nițel pe evrei.“ Așa­dar foarte mulți sânt de părere că Evreii, ce nu le sânt simpatici, să fie ciupiți nițel, ca să-și mai domo­­liească aspirațiunile, să fie mai puțin fuduli și fastidioși, să mai pue mar­gini lăcomiei lor de bani, să nu mai esploateze și mai mult populația prin apucături negustoresci, prin manopere rafinate, prin specule asupra prostiei și onestității oamenilor. Nu e fum fără foc. Antisemitismul care s’a des­­voltat din începuturi modeste, dacă a putut ajunge atât de departe, caută să fi având cuvântul lui de-a fi. Pen­tru ca agitațiunea antisemită să aibă isbândă, precum a avut-o în realitate semânța aruncată, a trebuit să cază în pământ priincios, trebuiau se existe condițiile sub cari să se desvoalte o cestiune israelită în Ungaria. Cestiunea israelită nu e confesio­nală sau religioasă. Nimănui nu-i abate a crea legi excepționale, relative la exercițiul religiunii lor; nimeni nu vrea să-i impedece în obiceiele lor rituale. In vremea tulburărilor, poporul se aruncă asupra prăvălielor negustori­lor evrei, nu asupra sinagogelor, comu­nități religioase. Afacerea Tisza-Eszlar menită a preface cestiunea israelită într’o cestiune religioasă, mai ales în ochii populațiunilor celor pe o treaptă joasă de cultură și menită a aprinde fanatismul acestora, precum unii din agitatorii antisemiți au și sorut să o utilizeze, n’a făcut nici un efect în țeară, lucru de care au a se felicita atât țeara cât și Evreii. Cestiunea Evreilor nu e nici politică sau națională, căci lo­cuitorii evrei au convingeri maghiare : în ținuturile slovace sau sârbesci ei nu iau parte la demonstrațiuni anti­­maghiare, ci sânt și acolo partizani ai sistemului actual. Junimea evrească din clasele mai bune exagerează chiar în unele priviri, voiesce să se arete în vorbă și port, mai maghiară decât maghiarul însuși. Mulți s’au făcut ri­dicoli, lăpădând numele lor vechi, cari poate nu sunau tocmai bine, și primind nume cari sună curat unguresce. Tră­sătura caracteristică speculativă a ace­eari decidea încă vitejia personala lupta de bărbați, lancea și dardă. Care poet însă ar putea să descrie cu maestrie întreaga și complicata strategie, tactică și armatură a tim­pului modern. Nici Chiar Victor Hugo nici Zokai, nici Scherenberg, a cărui „Waterloo“ cu anevoe va ajunge o vârstă homerică. Ne-am bucurat de sărbătoarea Mantuanilor, pentru că ne dă ocasiu­­nea a ne revoca încă odată în memo­rie tesaurele clasice, cari n’au stră­bătut încă destul în consciința gene­rală. Câți cetesc astăzi Eneida, fără de a fi în stare să priceapă întreaga periodă? Ce ar fi tradus Schiller pe în­treg Vergil, fie­care copil i-ar putea fei de rost. Un Hesse ar fi potrivit, se con­tinue însărcinarea lui Schiller. Dacă și cele 4 cărți ale lui Vergil despre agricultură, cari unanim s’au aprețuit ca model de poesie instructivă vor afla mare răsunet, nu vrem se deci­dem, precum nu punem preț nici pe [ cele ștece idile ale lui, în cari țăranii

Next