Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)

1882-11-25 / nr. 138

flr. ABO­NAMENTUL Pentru Siblin pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. 50 cr., 8 Iuni 1 fl. 75 cr. Pentru monarhhic pe an 8 fl., 6 Iuni 4 fl., 3 Iuni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 Iuni 6 fl., 3 Iuni 8fl. Siblin, Joi 25 Noemvre (7 Decemvre) 1882. Pentru abonamente și inserțiimi a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiin, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 47. Epistole nefrancate se refasă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXX TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. INSERȚIUNILE Pentru odată 7 or., — de două ori 12 cr., — de trei or 16 or. r&ndul en litere garmond — și timbru de 30 or. pentru fie­care publicare. „Die Presse“ și „Pesti Napló“ în afaceri naționale. S’a cam deochiat ghiarilor și în afară, purtarea ma­re și s’au ri­dicat din partea celor persecutați în Ungaria pănă acum nenumărate plân­geri juste, s’au trecut din partea stre­inilor preste ele la ordinea ț­ilei și causa a rămas a se decide tot de per­­secutători. Streinii sau n’au putut, având și ei ale lor, se se ocupe cu afacerile din Ungaria, sau n’au vrut a căuta mai cu de a măruntul starea lucrului, și astfel au luat de bani buni ce le vede ochii, sau au tăcut. Ulciorul merge la apă pănă să sparge! Ast­fel a gândit și cei persecutați, și n’au cârtit ved­endu-se nebăgați în seamă. Și au făcut bine, căci aȘi, după­ ce s’a schimbat foaia, fără concursul lor au pe lângă alte și satisfacțiunea a nu fi răsplătit rău cu rău. Am ales că s’au deochiat lucrurile în Ungaria și e drept. Adaugem și aceea, că chiar lucrătorii înșiși și le au deochiat. „Presse“ din Viena, foaia guver­namentală, după cum o numesce „Pe­sti Napló“ (Nr. 332 din 1 Dec. a. c.) își ia prilegiul din un articul de a lui „Pesti Napló“ referitoriu la Austria a se ocupa și ea cu mișcările din Un­garia și a le aprecia și ea din parte­ și. „Pesti Napló“ făcuse în articulul nu­mit pe tariseul, mulțămind Dileului maghiar, că a ferit parlamentul ma­ghiar de primejdiile aspirațiunilor na­ționale, care se manifestă în Austria. Biata foaie făcu pe țeranul, care se duse la cârcimă spre a-și uita de­o cam dată de năcaș. Foaia vieneză îl aduce în om­ ară­­tându-i, că numai în creerii celor de la „Pesti Napló“ încape aserțiunea: „că unitatea statului maghiar“ ar fi pu­ternic alcătuită, că s’ar pute­a semăna cu stânca, de care trebue să se frângă ori­ce mișcare m­imică binelui public.“ Acestea era bine dacă le-ar mai fi rume­gat încă „Pesti Napló“. Când vine însă foaia vieneză și îi spune, că are și ea scrie exactă despre mișcările din Ungaria­­ și că din acelea una singură lucră așa cum îi place lui „Pesti Napló“ adecă „la construirea unui stat maghiar unit, pe când toate celelalte, nu pu­ține la număr lucră consecvent con­tra aceleia.“ „Pesti Napló“ stă să turbe de lăcas, cu deosebire când vede, că șovinismul maghiar e deo­­cheiat cu desăvârșire atât în Germa­nia cât și în Austria. „Presse“ scie să-i spună lui „Pesti Napló“ și prin el partizanilor săi, că de ce și a schim­bat șovinismul în timpul din urmă pa­rola și tactica sa față cu elementul nemaghiar, și că pentru ce s’a decis, ca de aci înainte maghiarizarea să nu se mai continue în mod oficial, ci în­să­și societatea să ia a­mână acțiunea având însă a se evita ori­ce lucrare ce ar pute da ansă la vaiete. Toate acestea le scie „Presse“ și cunoașce și motivul acestei schimbări. Predis­­posițiunea față cu Ungaria nutrită în cercurile competente din Germania s’a răcit, căci le-a venit la cunoscință pur­tarea fără cap și nemodestă a șovi­nismului maghiar față cu elementul nemaghiar.“ „Pesti Napló“ et consor­­tes să înșală rău când cred că Unga­ria ar fi fost cândva stat unit, ea a fost în­totdeauna „fe­de­rațiune li­­beră a națiunilor autonome“ Fac rău Ungurii că se arată în afară, ca și când la ei ar domni cea mai mare liniște, în deosebi din motivul, că miș­cările n’au rămas fără resultat. E caracteristică credința Unguri­lor, continuă foaia vieneză, în ame­nințarea de primejdii și acolo unde numai șovinismul vede primejdii. Față cu mișcările din Ungaria ar trebui să se ia o atitudine viguroasă și justă, căci atât „panslavismul cât și daco­­romanismul își au apostolii lor în Un­garia. Dovadă e Memorandul româ­nesc din Sibiiu, care reclamă pentru români Transilvania ca rămasă de la străbuni.“ Să te miri că în fața ace­stora se mulțămesc maghiarii cu „mij­loacele clocite în puțintică minte a șovinismului.“ „Statul maghiar unit visat de șoviniști nici pe departe nu e creat. Șoviniștii n’au deci lipsă și motiv a cânta Te deum.u în Nr. din 30 Nov. a. c. a lui „Pesti Napló“ năcăjit, în care se re­produce în parte articulul din „Presse“ se dă curs liber năcașului. Ca omul năcăjit își uită și „Pesti Napló“ de sine și nu bagă de seamă de con­trazicerile, în care se încurcă. Tim­brând articulul din „Presse“ „absurd și plin de vorbe late de și necăjite“ te ai aștepta la o ignorare a articululului din partea numitei foi. Dar ce să veții! In loc de ignorare întîmpini minuțioasă apreciare și com­batere continuată și în Nr. 232 din 1 Decemvre a. c. După Pesti Napló­nu starea lucrului din Ungaria a dat ansă scriitori­ului de a scrie cele cuprinse în „Presse“ nici mișcări naționalistice, căci în Ungaria „e liniște.“ Invidia a dictat articolul din Presse. Pe Vienezi nu­­ ține locul „văd­ând liniștea și pa­cea din Ungaria“, care la ei lipsesce cu desăvârșire. Așa­dar de mișcări în Ungaria nu poate fi vorba. Curios lucru. Abia câte­va rânduri mai în jos, își uită „Pesti Napló“ aserțiunea acea­sta și se încearcă a motiva proce­dura neomenoasă șovinistică față cu elementul nemaghiar mișcat, lăudând pe foaia Vieneză, care recunoaște și ea — deși din vederile sale imparțiale — „că mișcările naționalistice sânt peri­culoase și pentru cuvântul că sub mantaua tendențelor loiale naționali­stice sânt vârste și tendențe primej­dioase statului.“ Când ’i vine lui „Pesti Napló“ bine există, când nu, nu există mișcări naționalistice. Imputarea ce li se face Maghiarilor, că se poartă rău cu naționalitățile se respinge cu aceea că barem ansă nu li s’a dat Ma­ghiarilor la atare procedură fiind mare liniște în Ungaria. Dacă totuși s’ar pute dovedi procederi rele, însă a dat mișcările — dar numai într’u cât acelea au fost tendențioase și neloiale. Mai precugetat dar încă tot iri­tat e articulul din Nr. 332 (1 Dec a. c.) din „Pesti Napló.“ Ca să-i suc­ceadă combaterea mai bine schimbă „Pesti Napló“ scopul articulului din Presse cu mijloacele aceluia. Presse voia a-i aduce pe Maghiari în ori a nu purcede așa orbiș față cu națio­nalitățile, căci vatămă interesele vitale a­le statului, de­oare­ce numai fede­­rațiunea adecă mergerea mână în mână a naționalităților dă garanțiă pentru prosperarea Ungariei. „Pesti Napló“ acusă pe foaia vieneză, că „aceasta ar amenința uni­tatea statului maghiar“ —amenin­țată în fapt de Pesti Napló — și că „ar voi se croească și în Unga­ria cale federalismului.“ „Unitatea statului — excepționând Croația — maghiar nu o poate trage la îndoială nimenea, nici chiar scriitorul articolului din „Presse“. Unul e guver­nul, una legislațiunea, e uniformă ad­­ministrațiunea și justiția, e concen­trat comercial și puterea statului ajunge peste tot locul chiar și în sa­tul din urmă la marginea imperiului. Ce e mai mult domnirea și puterea re­gelui maghiar încă e una și nedes­părțită. Foaia vieneză ar trebui să se rușineze în fața atâtor dovezi hotărî­­toare și să nu mai dea față cu Ma­ghiarii. Păcat numai că e ușor a sus­ține astfel de lucruri dar greu a­le și proba. Cum că guvernul și legislațiunea e una, e adevărat, dar tot așa de ade­vărat e și aceea că sânt unilaterale, parțiale, mulțămind guvernul numai aspirațiunile unor­a și nu a tuturora Cum că puterea statului ajunge peste tot locul încă e adevărat, e întrebare numai că pare făcuta puterea acea­sta onoare maghiarilor vârându-se în biserica din „Dobra“ spionând, stimu­­lând și trâmbițând alarmă fără causă și zădărnicind încrederea reciprocă dintre cetățenii statului, cari ar trăi altcum în liniște lângă olaltă. „Esercitarea cultului și școale­­lor confesionale sânt una și stau sub inspecțiunea statului, în parlamentul din Austria sânt numai partide națio­nalistice, în cel din Ungaria nu­ e nici FOIȚA. Concertul de Duminecă seara. Constatăm înainte de toate, că reuniunea noastră de cântări sub con­ducerea dlui G. Dima și-a câștigat un nume favorabil. Publicul cel nu­­măras, care aștepta cu oare­care ne­răbdare începutul concertului confirmă aserțiunea noastră, îndată după 7 oare corul meste­cat sau „micst“, după cum se zice în programa concertului, a deschis con­certul cu „Prima zi de primăvară“ composițiunea lui Mendelssohn-Bar­­toldy. Esecutarea a succes. Corul s-a presentat și de altădată bine, cu armonie neștirbită și cu o coloratură corespunzătoare. Ceva anima mai mult nu strica. Poate că atunci răpea pu­blicul la aplause mai însuflețite. Solul din „Două cântece“ de Schu­bert acompaniate de în adevăr de­­sfera pianistă d na M. Br. le-a esecu­­tat d-ra M. B. Glasul mângăios și dulce precum și corecta esecutare a ținut atențiunea publicului încordată pănă în sfârșit, când aplausele isbucniră ca nisce salve. Dl P. C. e un veteran în cântări precum și în reuniunea de cântări și le-au înveselit de multe ori cu basul său sonor. De astă dată vocea dlui părea a fi înflorată și numai dibăciei sale a succes de solul său din opera „Norma“ a plăcut și a aflat primire bună. Corul de bărbați a încadrat bine solul dlui P. C. Cele „Trei duete... de Mend­els­­sohn-Bartholdy pentru voci de sopran esecutate de d. A. M. și dra br. P. au fost perfect esecutate; vina că n’au răpit publicul poate că e în fi­rea composițiunei, care te dispune la contemplări în loc să entusiasmeze. Mai norocos a fost corul meste­cat când a cântat cele „Două cântece vechi românești“ (Sîrmană fruntă și Re­mâi sănătoasă). Nu sânt tocmai capete de operă nici ceva bogăție de melodii dar sunt românesci. Un avis atât pen­tru dl dirigent, cât și pentru reuniune. Aplausele în urma fie­cărui din cân­tecele aceste sânt dorințe exprimate pe care noi credem că reuniunea le va înțelege ca și noi și se va sili a le satisface. „Cântecul de jertfă“ de Beethoven, cântat solo de basistul june I. P. a fost bucata cea mai norocoasă din seara întreagă. A trebuit să se repe­­teze. Glasul sonor, ca de metal, îm­preunat cu o propunere clară, a con­centrat în grabă atențiunea publicului asupra cântărețului și fără a căuta în fața persoanei, publicul l-a distins cu aplause dintre toți concertanții, pro­­vocându-i chiar la repetire. Ce a fost causa? Nu stim, dar a doua oră dl I. P. nu mai era în disposițiunea de mai nainte. Cu ocasiunea aceasta avem să înregistrăm și o nouitate. Întâiași dată am auzit intr’un concert o cân­tare religioasă din biserica noastră gr. or. Pentru aceasta sântem înda­torați dlui G. Dima, care încă se încercă să facă și cântările orientale capabile de musică de artă, cum sânt cele oc­cidentale. Irmosul Întrărei în bi­serică a fost de astă-dată care a fi­gurat în programă alăturea cu com­­posiția lui Mozart: Ave verum. Ca cântări în sine nu supunem nici pe una la critică; esecutarea a fost destul de satisfăcătoare; am fi dorit numai la irmosul întrărei, să i se simtă mai mult din origine; încheerea a făcut-o un d­or de bărbați de Spohn, („Bucurii nevi­novate“) ; musica ca și te­stul de dis­­tracțiune. Atitudinea corului precum și a singuraticilor concertanți ne îndrep­tățesc la convingerea că reuniunea face progrese, ceea ce însă nu ex­­clude câte o indisposițiune ca și Du­minecă seara, care cuprinde uneori ca un farmec pe artiștii cei mai buni.

Next