Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)

1882-12-04 / nr. 142

J­r. 142. Sibiiu, Sâmbătă 4­16 Decemvre 1882. Anul XX­X. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABO­NAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 er., 3 luni 1 £ 1. 75 cr. Pentru monarh­ia pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sânt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 43. Epistole nefrancate se refulu. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE Pentru odată 7 or., — de două ori 12 or., — de trei or 15 or. rândul cu litere ^armând — și timbru de 30 or. pentru fie­care publicare. Starea înstrucțiuunei poporale în Ungaria. Precum se scie, Ministeriul r. u. de culte și instrucțiune publică ne­no­­rocesce în tot anul cu câte-un raport special, despre starea învățământului din patrie. Ministrul face bun lucru. Aceasta ’i este datorința. Cultura e ații identică cu esistența. Preste cel fără cultură — deși ații chiar încă nu,— se va trece de­sigur mâne la ordinea țlilei. Precum nu era, bine pănă de cu­rând, băgat în seamă săracul și lip­situl, misera plebs contribuens, ci se făceau toate fără a-1 mai întreba, așa se va urma mâne poimâne cu cei săraci sufletesce. Statele de au­r își cu­nosc mai bine interesele ca cele de odinioară, pentru aceea fie­carele țin­tesc­ într’acolo, a avea cât de puțini membrii necorespund­etori. Aceștia ’i sunt numai o povară, și ’i împedecă în emularea cu alte state. în nici un stat nu lipsesc a eși preste an deci rapoarte despre start a învățământului și ținta fie­cărui e:­a ajunge cât mai curând stadiul, în care aceste rapoarte se nu mai lase nimic de dorit. Numai în Ungaria se urmează alt­cum. Scopul rapoartelor la noi nu e:­a delătura prin ele și pe baza lor pe­­decile, ce se opun învățământului — culturei — ci a da desvoltărei anu­mită direcțiune unilaterală. Guvernu­lui maghiar nu-i zace la inimă atâta progresul, propune-se la noi învățămân­tul ori­cum, aibă el vre-un resultat ori n’aibă, lucrul de căpetenie e, se aibă caracter maghiar. Că se înmul­­țesce în Ungaria contingentul oameni­lor crescuți, aceasta puțin împoartă, vorba e, să se înmulțească maghiarii, facă se aceasta chiar și în dauna cresce­­rei. Că e greșit principiul, de care sunt conduși Maghiarii, o vede chiar și mio­pul. Cu toate acestea lucrul stă așa și nu altcum. Spune-i fanaticului că se află în rătăcire și ți Tai făcut din cel mai bun prietin dușman neîmpăcat. Ori­­­cine s’ar încerca la noi, a arăta maghia­rilor retăcirea în care se află, e pri­vit de om rău și i se atribue tendențe periculoase unității statului. Vină-i ma­ghiarului cu raționamente pedagogice despre a căror adevăr nu se mai in­­doesce nimenea, spune i adevărul pro­bat cu mii de exemple :că basa unei cresceri solide se poate crea numai prin mijlocirea limbei materne, și ce ai ajuns? Te pomen­­esci într’o bună dimineață cu epite­tele cele mai frumoase și să-ți pară bine că nu ți-a arătat ușa. După ce se văd maghiarii noștri față cu adevăruri, pe cari nu le mai poate resturna nici so­fistica cea mai capricioasă, ca să ți în­funde gura, te trimite în România „Kinek nem tetszik itt nálunk, tessék más hová.” Ca să nu ne atragem epitete, cu cari suntem cam dedați, cari de alt­cum nu ne prea discreditează, ne re­ținem a le face imputările, pe cari le ar merita. Constatăm că noi le am cu­noscut și mai înainte scopul cel urmă­resc și ca să dovedim, că nu am gre­șit, lăsăm să urmeze unele schițe din raportul ministrului de culte și instruc­țiune publică despre starea învățămân­tului poporal in Ungaria din anul scol. 1880/81. Ceea ce pe un ministeriu din alt stat F ar fi făcut să salte de bucurie, pe al nostru din Ungaria îl apasă greu și nu-i lasă odih­nă. Ce e drept „între școalele cu una limbă de propunere s’au înmulțit nu­mărul celor maghiare,“ însă durere și eară durere că „au crescut și numărul celor române“ în decursul anului 1880/1881. „în anul 1880 au existat scoale cu limba română ca limbă de propunere 2756, în anul 1881 s’au ur­cat numărul acestor­a la 2781.“ E dureros, însă e adevărul ! Sunt, precum se scie, și scoase de acelea în Ungaria, în cari pe lângă limba maternă, e limbă de propunere și cea maghiară. Se nu vă sperțați dacă vă voiu spune, că românii și în privința acestora arată un progres în favorul lor! „în anul 1880 au existat școli cu limba de propunere română și maghiară 394 și în anul 1881 au scăitat la 322. Nu e aceasta un aten­tat contra maghiarismului ? Acestui ministeriu i s’ar face ne­dreptate prin imputarea­ că nu și ar fi împlinit datorința în punctul ace­sta ! El a fost zelos, încă prea zelos ! Românii înșiși poartă vina. Pe aceștia să-i facem responsabili ! Iată cum­ „înmulțirea scoalelor curat ro­­mânesci și scăfțemântul scoalelor cu limba română și maghiară se explică din împregiurarea că o parte a în­vățătorilor români, cari și-au însușit limba oficială a statului și cari aparțin parte confesiunei greco - ori­entale parte celei greco-catolice au părăsit școalele confesionale, cari ve­getau între referențe neregulate și s’a dedicat altor cariere.“ Aici e buba! S’au înmulțit însă scoalele ma­ghiare peste așteptare. „în anul 1880 au fost 7342, în 1881 7404 scoale maghiare.“ „înmulțirea aceasta s’a făcut în contul scoalelor germane, slovace, sârbesci, croato - vendice și ruteno-bulgare.“ Ajungă-ne deocam­dată atâta, pe viitor nu vom regula și pe cele românesc!! De acestea nu ne-ar prea prinde mirarea, căci suntem dedați cu ele. Când auf­im însă pe ministrul, că nu se sfiesce a spune în fața sumei, că „nu forța puterei statului a causat înmulțirea scoalelor curat maghiare, ci voința trează și oportunistică a pă­rinților nemaghiari de prin părțile, în cari a lipsit agitațiunea,“ înceată toată gluma. Dar apoi ce însemnează, aceea ce se­­ zice alt loc în raportul mi­nisterial, altă decât forță? Ba’n să te aui­im: „în celelalte comi­tate, în cari în proporțiune cu limba maternă a popu­­lațiunei limba german­ă, ro­mână, slovacă, sârbească sau rutenă e presentată prin per­cente mai mari, se va efecuta art. de lege XVIII din 1879 în școalele nemaghiare în acel mod, că se va introduce ca a doua limbă de propunere limba maghiară, în privința acea­sta nu mai încape discusiune.“ Bine nu e forță, făcându-te că uiți legea, care dispune destul de apăcat „limba maghiară se introduce în scoalele poporale nema­ghiare numai ca obiect obli­gat.­“ A uitat, precum se vede, și aceea ce­­ fisese în 1 Maiu 1879 ministrul Trefort în casa deputaților, voind să apere proiectul de lege pentru intro­ducerea limbei maghiare în scoalele poporale: „Nu ne-a plesnit nici când prin minte nici chiar acum, ca să închidem scoalele cu limbă de propunere nemaghiară, sau și numai să le octrvăm limba maghiară ca limbă de propunere.“ Asemenea s’a dat ui­­tărei cele­i zise de același în 13 Maiu 1879 în casa de sus: „Din tecstul proiectului s’a putut convinge fie­care că nu e vorba de a in­troduce in scoalele poporale nemaghiare limba maghiară ca limbă de propunere, ci nu­mai ca obiect obligat.“ Una vorbiți și alta faceți ! Bine că o strm. Te miri de ce ne va fi bună și esperența aceasta!. Deși rapoartele la noi, după cum am avut ocasiune a vede, nu urmă­resc aceea, ce urmăresc rapoartele altor botezați, totuși sunt instructive. Va fi oare consult­a ne simți satis­făcuți cu aceea, ce ne atinge pe noi românii în special? Scoalele noastre s’au înmulțit! Nu e con­s­pirațiun­e aceasta? Să vedem însă ce ne spune ra­portul mai departe ! „Scoale române au existat în anul 1869: 2569, în anul 1874: 3057 în 1879: 2848, în 1881: 2781.“ Dela anul 1874 pănă la 1879 au scăzut­­ numărul școalelor române cu 209, toate acestea împărați, precum se nu­­mesce el însuși și pe lângă, cari vor­­besce de un imperiu al Bulgariei și Vlachiei. Abia atunci când cer direct de la papa Innocențiu, ca noul arh­ie­­piscop de Tirnovo și primat al între­­gei Bulgarii și Vlahhii să fie ridicat patriarh­, să se erige un patriarh­ permanent în imperiul său, el însuși se fie încoronat 7) vorbesce de împă­rații Simeon, Petru și Samoil nu nu­­numai ca de nesce predecesori, ci ca de strămoși. Innocențiu se feresee a -l recunoasce de împărat, dar vorbe­sce despre el cu terminii „rex Bulga­­rorum et Vlachorum qui împerat; 8) menționează că Bulgarii și Vlahhii co­boară din sânge roman; 9) ceea ce în FORȚA. Românii, întemeietorii imperiu­lui al doilea bulgar, al Asani­­zilor 1186—1257. (îmchiere.) Astfel cancelaria romană este aceea, care numesce pe foștii Țari, veritabili Bulgari, progenitores ai lui Ioannițiu, în loc de praedecessores, în­cât din asta se nasce eroarea, că Vla­­d­ul, Românul, care se laudă a fi de origine curat romană, n’a avut pe Bulgari predecesori, ci ca strămoși! Innocențiu menționează rugămintea lui Kalojoannes pentru o coroană română, precum li se deduse lui Petru Samoil și altor predecesori ai lui Kalojoan­nes, și orănduiesce ca legatul destinat pentru Bulgaria, se facă cercetări în­grijite în privirea coroanei, acordată de biserica romană acestor predece­sori. *) Johannicius se poarte de­o­cam­dată de grijă ca statutele aduse de legat să fie primite de întreaga biserică a Bulgarilor și Vlah­ilor și să fie observate. O expresie egală pentru duplul imperiu o întrebuințează Innocențiu în scrisoarea cătră arhhie­­piscopul din Zagora (27 Noemvrie 1202 2) Kalojoannes însă se numi după aceasta imperator Bulgarorum și-l asi­­asigura pe Papa, că Grecii ’i făcuseră prin Patriarh­ propuneri, de a ’i în­corona de împărat și de a’i da și un patriarhh, căci fără un asemenea, împărăția nu poate sta3) Dar voiesce să fie serv al s­iului Pe­es­tru și al Santității Sale. După asta Innocențiu, care încă la 10 Septem­­vre 1203 ’1 numea pe Kaloiannes „Domn­­ al Bulgarilor“, se decise la 25 Fe­bruarie 1204 să ’1 recunoască de rege al Bulgarilor și Blachilor 4) să i trimită coroană și sceptru, să pue să ’1 încoroneze rege, se ridice pe ar­­h­iepiscopul din Tirnovo la rangul de primat (nu patriarch) al regelui Bul­garilor și Vlah­ilor, să i dea acestuia drept de a încorona pe regii Vlah­i­lor și Bulgarilor, de a sfinți în orice biserică a Bulgariei și Vlachiei chri­­sma, după care urma declararea deci­sivă a imperiului întregei Bulgarii și Vlachii. s) în scrisoarea, prin care Kalojo­sannes predă în calitate de impera­tor al întregei Bulgarii și Vlahhii, im­periul său scaunului papal, vorbesce de repetite ori de foștii împărați ai Bulgariei Simeon, Petru și Samoil. 6) Este așa de semnificativ, că chiar acolo, unde era interesul lui de a-i numi strămoșii săi, el întrebuințează numai terminus praedecessores, numindu-l cu ') Scrisoare dela 27 Noemvre 1202 : et aliis progenitoribus tuis in libris tuis legitur concessisse 1. c. p. 16 (p. 21)­­— 1. e. p. 17. 2) n. XXIX. 3) quia imperium sine Patriarchia non staret. 4) I. c. n. XLI 5) me dominum et­ imperatorem totius Bulgariae et Vlachiae 1. c. n. XLIII. 6) n. XLIII. 7) n. XLVI praedecessorum meorum imperatorum Bulgarorum et Blachorum — Symeonis, Petri et Samuelis progenitorum meorum 1. c. pag. 29. 8) Archiepiscopis Belesbuldensi et Pro- 8dlavensi n. XLVII. 9) Bulgarorum et. Blachorum populis — descenderunt etiam ex sanguine Romano­­rum n. XLVIII.

Next