Telegraful Roman, 1883 (Anul 31, nr. 1-152)

1883-01-01 / nr. 1

Nr. 1. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 Iuni 8 fl. 60 el., 8 Inni 1 fl. 76 or. Pentru monarh­ie pe an 8 fl., 6 Inni 4 fl., 3 Inni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 Inni 6 fl., 3 Inni 3 fl. Sibiiu, Sâmbătă 1 marie 1888. Pentru abonamente și instituții a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecane Sibiiu, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sân a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, stra Măcelarilor Nr. 43. Epistole nefrancate se refasă. — Artiy nepublicați nu se înapoiază. Anul XXXI TELEGRAFl. ROMÂN. Apare Marița, Joi și Sân, INSERȚIUNILE Pentru odată 7 or., — de două ori 12 or., — de trei or 15 or. rândul cu litere garmotMi — și timbru de 30 or. pentru âe­care publicare. Prenumerațiune nouă la „Telegraful Român“, care apare de trei ori pe săptămână, deschidem pe anul următoriu, al anului 1883, cu prețul cel mai moderat. Banii de prenumerațiune se trimit mai cu înlesnire pe lângă asignațiuni poștale (Posta utalvány — Post- Anweisung.) Numele prenumerantului, al comunei unde se află cu domiciliul, și eventual al poștei ultime se fie scrise bine, ca să se poată ceti. Se atrage atențiunea on. domni abonați, al căror abonament se sfârșesce cu ultima Decernvre 1882, a’și înnoi din vreme abonamentul, pentru ca să nu fie espeditura silită a sista, sau a întârzia cu espectarea foiei*). Editura „Telegrafului Român“ în Sibiiu. *) O înlesnire foarte mare în espedițiune se face prin lipirea unei fâșii de adresa de la abonamentul ultim. » • A^ ^ aW»0 Campanii Bată-ne intrând în­­ liceu «nn bucurie, dar vintu atât de dorite? Amărăciunile anului trecut care ne au stors ți­pete de durere simt prea proaspete, ca se nu re­voalte infernul nostru chiar și dacă ne am permite numai a cugeta la ceea ce doresce omul mai mult în viață, la bucurie. Nouă românilor din Ungaria și Transilvania nu ne este dar încă se ne bucurăm. Am scuturat jugul cel mai greu și mai rușinos și încă într’un chip onorific la 1848—1849, ne-am introdus între naționalitățile cele vii din monarh­ie la 1861 și 1863, dar am fost bătuți, s’o mărturi­sim în parte și din lipsa noastră de prevedere și energie, la 1865 și mai încoace. Va se calică, la scopul sau la ținta spre care ne-am fost pornit n’am ajuns. Dar oare se ne oprim la mijloc de drum și se nu mai mergem înainte? Aceasta nu o vrea nimenea dintre românii câți sunt români și nu pot s’o voiasca pănă când vor ca se fie, se română români. Conferența română din p­rimăvara anului 1881 a dovedit că noi vrem, vini,te, și că vrem, nu di­­visați, după cum din neferice am fost vre­o câți­va ard, ci solidari, unul pentr­ujți și toți pentru fie­care, se mergem înainte, și e bine, așa e frumos a z­is și regele - proroc, d­­’mult, foarte de mult. Numai aceasta asigură unui popor esistență ve­cuitoare. De atunci, ca și păr, atunci, românii, nu pu­tem zice, s’au luptat. Fumoasă luptă s’au luptat românii. Națiuni streine în apropiere și în depăr­tare au luat act și încă i­n favorabil despre lupta, despre luptele noastre, insă luptele acesta sânt numai o defensivă. Ne aărăm numai posițiunea în care ne aflăm, pe când nu avem lipsă de a înainta în ocupare de teren, de­ vrem ca truda noastră să fie roditoare. Rodul adevărat al fptelor noastre însă, va se <fică ținta cătră care ninim e ca să sim aceea ce trebue să fie un popor c toate atributele unui po­por viu, care nu numai se simtă că este, dar să-și valoreze în tot chipul eistența sa. Ajungerea la ținta aceasta nu e tocmai ușoară. Dar de câte greutăți n’u da­ românii și câte n’au învins, de­și, în cozurile cele mai multe, românii au învins greutăți nu în faosul lor. Au nu eram noi ta­sați de oameni lași atunci când alții se mândreau cu vitejiile câștigate prin sângele nostru? ' :m aceste așa numai în treacăt, ca se naiu. ^ Acei Caii ui uic­ijjjjWvlj.n.­v... —--- - -­și au putut da mandate delegaților pentru măreața adunare din 1881, în număr­ de 153 delegați, numai o conducere bună se aibă să nu­ putem despera din ca­pul locului de resultat. Audaces fortuna jurat. $ dacă audacia e spriji­nită de drept și de moraluti­mp, care amândone sânt pe partea noastră, n’avem­­ lăsăm ca îndoielile să pătrundă inimile noastre. Dacă e vorba se ne provocăm și la exemple ne provocăm la cel mai recent di comitatul Caraș-Seve­­rinului, care e încă în memo­ria tuturor cetitorilor. Care este mijlocul cu car­ isbutesc adese­ori ad­versarii noștri în afacerile d­is­stituționale ale țerei? îndrăsneala lor orbire. Inteligența noastră, cu a cărei număr ne fălim, nu­­ iu­cem ia să se folosească de aceeași îndrăsneală oarbă, dar nu putem admite ca ea și prin ea poporul nostru se fie prea concesiv, ca ă nu dl­cem mai mult, îndrăsnelei necumpătate­­ omânii să opună tăria dreptului și moralității, însă 3U perseveranță și statornicie, pas de pas, în toate afacerile constituționale și nedreptatea va trebui să se înfrângă de stânca cea sigură și neclătită, în chipul acesta să căutăm se esploatăm ma­terialul cel prețios de care dispunem, și de folos vom fi asigurați, dacă nu la moment și în măsură deplină, dar în timpul cel mai de aproape și cel puțin treptat. Anul preste a cărui prag avem se trecem astăzi va ave chemarea unei reînnoiri intinse în ceea ce priveșce administrațiunea politică, în comune și în municipii, de jos până sus. La înnoirea aceasta avem se luăm parte. Causa e de prisos a o spune când e cunoscut că representanțele mici și mari, fucționarii inferiori și superiori ai administrațiunei au a se alege în toată țeara. Comunele, municipiile din toată intinderea lo­cuită de români nu mai sânt a se lăsa pradă pe sufletul acelor ce dacă ar pute­ae ar soarbe într’o lingură de apă. Iată clar una din campaniile ce ne așteaptă în anul în care trăim. Și noi care stim să dăm pept cu moartea pe câmpurile de bătaie, se fim pregătiți, ca tot așa de vitejesce să ne purtăm pe câmpul constituțional. Știm noi și încă foarte bine ca obstracole ni se opun, ni se vor opune și la luptele aceste con­stituționale. Obstacolele însă n’au fost nici­odată un î - -~ ” -------------­-----------­aducem aminte "celor ce se cuvine, să se pregă­tească ca oară decidlătoare să nu i suprindă. Victoria ? ca la ori­ce luptă nu se""poate iei înainte. La toată întâmplarea însă dacă nu vom ajunge altceva vom da țerei și lampi de sch­erce suntem ,­­ punem toate­­ silințele­­ per­­­mise de lege și . • ea nu va mai putea că pa nu-i mai fii­ce despre noi că numai,­declamăm dar rra sân­­tem și oamenii faptelor. Să băgăm seamă că lupta aceasta este pre­mergătoare altei campanii, care se va desfășura în anul ce urmează este premergătoare campaniei elec­torale. Despre aceasta din urmă vom vorbi când va sosi timpul. F­OIȚA. Cristian­­ Valda sau CĂILE NOROCULUI. Roman de George Sand. (Tradus de F. R.) L­u­­ Í­ra doară un sfert de vară, de când bătea și sun­a clopoțelul la poarta din afară a castelului go­­tic, numit Stollberg, însă vântul sufla așa de tare, și bătrânul Stenson era așa de surd_; el era bine servit de nepotul său, care avea urechi mai bune; dar nepotul acesta, băiatul și colosalul Ulfilas, cre­dea în duh­uri necurate și nu îndrăznea a deschide. Dl Stenson, (administratorul bătrân al baronului de Waldemora) om slăbănog și de caracter melancolic, locuia într-unul din paviloanele vechiului castel ru­inat și pustiit, ce-l avea să-l păzească și să-l locu­iască. Lui i­ se părea ca și când ar bate cineva la poarta din afară, însă Ulfilas îl asigura că coborștii și strigoii din lac nu fac nici­când altfel. Stenson continua de a ceti în vechia sa biblie și să culce puțin după aceasta. Aceia, cari bătea la poartă își perdură răbdarea așa, încât sparseră lăcatul și in­trară în curte; dând acolo de un coridor strivit în parter, ei se instalară imprimă cu măgarul lor în­tr’o sală, numită odaia ursc­hcei, așa numită, pen­­tru că animalul acesta coronăsc se afla cioplit in piatră în insigniele armariale deasupra ferestei. Ușa acestei­­ J­ăi era de obiceiu închisă, astăzi însă nu o împregiurare particulară, despre care oas­peții noștri nu-și bateau capul. Noii oaspeți din Stoll­berg erau două pe­soane cam ciudate. Unul, aco­perit cu piei de oaie, se muia cu figurile acele in­forme ce servesc drept ciule în protiva paserilor prin grădini și pe câmpuri; celalalt, mai mare și îmbrăcat mai bine, sămăna cu un brigand italian voios. Măgarul era frumos, puternic, încărcat ca un bou și așa dedat la aventurile călătoriei, de nu fă­cea nici o dificultate suind vre-o câte­va trepte și nu arăta nici o mirare aflându-se pe podile de brad in loc pe așternutul unui grajd. Și totuși el era bolnav, sârmanul măgar, și aceasta era neliniștea celui mai mare din călătorii ce-l conduceau. — Puffo,­­ju8e el, punându-și felinarul pe o masă mare, ce ocupa mijlocul odăiei ursoaicei, Jean e în­tronat. Ve­li cum tușesce, de-i mai creapă peptul. — Ei da, și eu, respunse Puffo adecă, în aceeași limbă, de care s’a servit companionul seu, creții­sta, stăpâne, că eu mă aflu bine și vesel, de când mă porți prin țeara aceasta a j dracului ? — Și mie-’mi este frig și sânt ostenit, replică­­ acela, pe care Puffo îl numia stăpân, dară de­ci ,să ne tânguim? Bată-ne aici, și acuma este vorba, să vedem ci să nu murim de frig. Ve­zi aceasta e odaia ursoai­cei, de care ni s’a spus? — Cum să o recunosc? — La cartele ei de geografie și cari nu duc nicăiri. Nu ni s’a spus așa aco] — Eu nu știu nimic, răspunse , pricep limba lor păsărească. Vorbind așa, Puffo luă felinarul, îl ridica dea­supra capului, și­­ lise supărat. — Ei, cunosc eu geografia? Stăpânul ridică ochii și­­ lise: — Așa este. Iată cartele, și aici,­­lise el suim repede treptele de lemn și ridicând carta Suedie ce i se presenta înaintea ochilor, eată locul cel în­chns cu zid. Bine, Puffo, n’avem să desperăm. Odăi este bine închisă și noi o să dormim aici ca do principi. — Ei, eu nu ved, a, totuși iată un pat,dară nu văd nici saltea nici haine de pat, și totuși ni s’a vorbi de două paturi bune! — Subarite! ție-ți trebue pretutindenea paturi!, ei, ve­li mai bine, sânt lemne în sobă și fă foc. — Lemne? nu sânt, dară sânt cărbuni. ■— Cu atâta mai bine. Fă ! Eu, am să mă îngrijesc de bietul Apoi luând un petec covo.

Next