Telegraful Roman, 1884 (Anul 32, nr. 1-152)
1884-01-17 / nr. 6
Ptr. 6 Sibiiu, Marți 17/29 ianuarie 1884. Anul XXXII TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 Inni 8 fl. 50 ar., 8 Inni 1 fl. 76 «r. Pentru monarhie pe an 8 fl., 6 Inni 4 fl., 8 Inni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 Iuni 6 fl, 8 Inni 8 fl Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Adnlnlitrațiunea tipografiei arahidlecatana 8ibini, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. ..0 Epistole nefrancate se refuse. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERTIUNILE Pentru odată 7 o r., — de douö ori 12 or., — de trei or 16 or. rândni cu litere tarmond — și timbra de 80 ar. peucr fiecare publicare. Prenumerațiune nouă la „Telegraful Român“ care apare de trei ori pe săptămână, deschidem pe anul 1884, cu prețul cel mai moderat, ce se poate vede în fruntea foaiei. Banii de prenumerațiune se trimit mai cu înlesnire pe lângă asignațiuni poștale (Posta utalvány — Post- Anweisung.) Numele prenumerantului, al comunei unde se află cu domiciliul, și eventual al poștei ultime se fie scrise bine, ca să se poată ceti. Se atrage atențiunea în domni abonați, al căror abonament se sfârșesce cu ultima Decemvre 1883, a’și înnoi din vreme abonamentul, pentru ca să nu fie espeditura silită a sista, sau a întârzia cu espectarea foiei* 6 *). Editura „Telegrafului Român“ în Sibiiu. *) O înlesnire foarte mare în espedițiune se face prin lipirea unei fâșii de adresă de la abonamentul ultim. Sibiiu, 13 Ianuarie, 1884. (X) Nimica nu poate sdrobi mai tare basa morală a cetățenilor unui stat ca abuzurile în administrarea justiției. Vie asupra politice, neîndreptățiri provenite din ura de maesă sau religionarie, prigoniri ca filucsul resburărei personale, viereința provenită din mâncărimea unora de a face rău numai și numai, ca cel asuprit se simtă puterea celui impetiu la inimă, toate le sufere omul mai ușor, cu toate se împacă, căci este un for, la care apelează cu încredere, și acest for este justiția. Așa este în toate statele omogene. Cu cât mai tare se pretinde aceasta în un stat poliglot, ca al nostru, în un stat căruia numai justiția, singură justiția, i mai dă oarecare aureolă, singură justiția i este sântă încă, singură ea este curată ca lumina soarelui, singură ea este sanctuariul, la care mai privim cu încredere, singură ea, care a mai rămas neinfectată de ciuma exclusivului privilegiu de îndreptățire ce și-l pretinde rasa domnitoare din Ungaria? Abuzurile în justiție în un stat poliglot ca și al nostru unde, rivalitatea între naționalități cresce în directă proporție cu asupririle națiunei domnitoare, vie ele de unde vor veni, nimicesc cu desăvârșire simțul de dreptate al cetățenilor, produc grozavă nelinișcire, și aduc presermanul cetățean la marginea prepaatiei, la desnădăjduire, care la poporul de rând de cele mai multe ori se resbmă cumplit. Abuzurile în justiție în statele poliglote, unde mai ales ca și la noi, domnesce macsima politică: am puterea în mână, pot face cu ea întrebuințarea ce mi convine“, tare ușor pot seduce pre oameni în dejudecarea provenienței lor, și ele dânduli se interpretare falsă, însă justificată, tare ușor pot contribui la neîncrederea și dușmănia dintre popoarele conlocuitoare. în fața unui abus de asemenea natură stăm și astăzi, abus, care este în stare a ne sdrobi încrederea în justiția Ungariei, și aceasta cu atât mai vârtos, cu cât el s’a întâmplat în capitala Ungariei la vedere procurorului general de stat, în capitală, pentru înfrumsețarea căreia se spesează an de an mii și miloane, se zidesc fel de fel de edifiicii pompoase, se fac temnițe după sistemele cele mai noue, ca bieții oameni declarați de nevinovați să fie uitați cu anii în ele. Lucru trist, dar s’a întâmplat. O biată femie fu arestată sub suspiciunea că a comis furt, în câteva cjfle rudele de instrucție s’a convins că asupra femeei nu să poate documenta nimica și a dispus punerea ei pe picior liber. Certificatul despre eliberarea ei trece prin formele prescrise, se subscrie, se pecetluesce, și apoi dispare de pe fața pământului. Muerea arestată șede în temniță fără a ave ceva vină, și lucrul e gata. Peste două luni vine afacerea înaintea tribunalului și acesta in credință că persoana respectivă e liberă, dispune sistarea procedurei. Intr’aceste biata muere șede în temniță din 7 August începând. în 24 Ianuarie Dumnezeu scie cum se descopere că femeia este tot în închisoare, și fu eliberată, adecă la trei luni după sistarea procedurei contra ei, și 6 luni de când cu arestarea ei. Șase luni de «zile, o jumătate de an, în capitala Ungariei o femeie a stat în închisoare fără a iei lumea de ea, și ea poate sta pănă la a doua venire dacă din întâmplare nu se descoperea lucrul. Acesta este tactul, drastic destul, însă el este povestit destul de fidel, în fața lui ne umple groaza. Nu sunt destul de amare experiențele ce le facem Și deși cu neajunsurile provenite din prinsoarea preventivă care de multe ori durează câte doi trei ani, prinsoare preventivă, care nimicesce în cele mai multe cazuri indivizi și familii, și când se descopere nevinovăția respectivului, poate lua în cele mai multe cozuri toiagul și să meargă la cerșit. Nu ne ajunge acest neajuns, de care ne iubim chiar și în statele cele mai civilisate, trebue să auzim și lucruri, ca cel din cestiune, lucruri, cari în un stat bine organisat nu se pot întâmpla. Și ce e mai mult, această anomalie s’a întâmplat în capitală, despre care credeam, că ea va fi model întru toate cele bune. Dacă sânt posibile asemenea abuzuri* în capitală, și cum că ele sânt posibile, ne dovedesce cazul concret, ce vom zice apoi despre eventualele și posibilele abuzuri în provincie? Mai mult. Trăim între nesce împregiurări de tot critice. Trăim între împregiurări de tot anormale. Ura între naționalități n’a fost niciodată mai pronunțată ca și acuma. Avem dovedi dela restaurarea municipiilor din luna trecută, când fiarele unguresci jidănite ții de ții scuipau foc asupra românilor, avem dovedi tot dela această ocasiune, unde justiția s’a pus în serviciul partidei dela putere spre a înfluința alegerile. Avem dovedi, că fiarele partidei de la putere au glorificat în public prepresidenții de tribunale pentru influințarea alegerilor municipale în două comitate aproape curat românesci. Avem dovezi despre separatismul proclamat în fața sumei ca merit deosebit al presidenților de la tribunale. Și adecă în comitatul Caraș Severin presidentul dela tribunal s’a dat jos de pre scaunul Palladei și cu autoritatea sa a realisat dorința celor ce monopolizează astăzi opinia publică în Ungaria, pentru care merite i s’a cântat Osanna, ca unuia, ce a plantat neghina neînțelegerei, maghiarizarea — în această graniță a statului, și o cultivă fiind aceasta suprema chemare a sa. în fața acestor lucruri anormale vine cașul cu arestul de 6 luni al unei femei în capitală, femeie, care e sânge din sângele lor, femeie asupra căreia nici inima cea de peatră nu va comite act de resburare, cal întâmplat în capitală, unde pentru propagarea de idei esclusivistice nu se cere degradarea justiției, și glorificarea în public a acestei degradări. Ca publiciști trebue să ne ridicăm glasul în contra abuzurilor. Noi nu suspiționăm nu agităm spiritele destul de agitate prin drastica stare de lucruri. Din contră spre liniștirea spiritelor ne ridicăm glasul în fața abusurilor, căci ele sânt în stare să ne sdrobească și unicul refugiu, ce am mai avut pănă acuma. Cerem cercetare riguroasă față cu abusurile înșirate mai sus. Aceasta o facem pentru liniștirea sărmanului nostru popor, pentru triumfarea adevărului și a dreptății, pentru salvarea bunului nume a justiției în Ungaria, pentru renumele justiției discreditat prea mult în fața Europei civilizate. *) Stimatul nostru colaborator cualifică cazul acesta de abus; noi înse credem că aici subversează numai o nebăgare de seamă regretabilă și chiar punibilă. Cu toate acestea meditațiunile artictului sunt la loc. Red. FOIȚA. Mâncat de Leu, în cartea sa, „Pielea Tigilui“, ce a apărut de curând în Paris, dl Louis Rousselet înfățișează pe un marinar marsiliez care istoriseșce la masă în ce grozave împregiurări a fost mâncat de un leu. Acest specimen de flecărie meridională este foarte reușită și plină de veselie. „Da domnilor, v’o repet, eu, Jean Barbarous, aici de față, am fost mâncat de un leu; și, dacă lucrul vi se pare prea de mirat, prietenul meu doctorul Holbeck, omul cu ochelari de aur, pe care vi’l recomand, va putea afirma că ne spui adevărul, curajul și simplul adevăr.“ La aceste cuvinte, toate privirile se întorseră spre „omul cu ochelarii de aur.“ Acesta se mulțămi să sumtă cu modestie, fără să se poată ghici dacă refuse să susțină aserțiunea „omului roșu“, sau dacă respinge onoarea de a fi fost unul din eroii unei întâmplări așa de estraordinare. Sala atât de zgomotoasă mai aduneauri, era acum tăcută. Toată lumea așteaptă cu o vădită curiositate minunata istorie. Barbarous, mulțămit de resultatul obținut, se așeză mai bine și, fără a fi rugat, începu: „Sânt de atunci mai mult de zece ani. Era pe la 1872 sau 1873, data nu ne privesce, îmi făcusem terminul la bordul vaporului „Junon“ și mulțămită protecțiunei comandantului meu, intrasem la Menneval ca voiajor. „Cunoasceți cu toții, fără îndoială, casa aceasta, cea mai mare din Paris pentru vânzare de pene de paseri de modă, în strada Saint-Denis, la firma „Caspar.“ Ea trimite prin toată lumea călători, însărcinați să strîngă pene de struț, paseri rare, marabuți. „Pentru debutul meu, fusese trimis cu Holbek aci de față, pe coasta Africei. Era vorba să strângem tot ce am fi putut găsi dintr’un fel de granguri cu gușa aurită, tare frumoși în pene, pe care patronii noștrii voiau să le întrebuințeze ca garnituri de pălării. „Holbek făcuse destule călătorii atât în Africa cât și în cele două Americi. Era un vechiu drumeț, de vreme ce eu nu eram decât un începător; de aceea am fost trimis cu dânsul. Trebue se ve mai spun că de atunci n’am călătorit unul fără altul. Holbek și eu, sântem ca umbra și obiectul. „Dar să me întorc la istorie. „Bată-ne deci plecați amândoi din Bordeaux, pe un castel care ne lasă la Gabon. Odată acolo, ne duserăm să găsim pe regele Denis, cel mai brav negru de pe toată coasta, care ne zice: Băeți, de cumva voiți să aveți granguri auriui, va trebui să mergeți pe drum anevoios ; pe aici nu mai sânt, și trebue să intrați în țeară și să luați în susul rîului atât de departe cât veți putea. Vă mulțămim pentru informațiune. Șiserăm noi. Și ne puserăm pe drum mergând în susul rîului Gabon. „în lungul drumului nostru, ne opream prin sate, și acolo trebuia să tot spunem la palavre câte un ceas și mai bine, numai și numai pentru vre o duzină de piei de granguri. „In sfârșit, spre a completa provisiunea noastră, ne deciserăm se părăsim rîul spre a intra în țeară. Vorbind de acestă țeară, vă făgăduesc că nu acolo m’ași duce să’mi mâne veniturile, dacă vre-odată voiu avea. Nu sânt decât bălți împuțite, pline de caimani și de crocodili, apoi mai încolo, solul este acoperit cu păduri așa de dese încât de abia poți înainta. Dar de sânt în acele păduri cele mai frumoase paseri din lume. Cu un cuvânt, acest țărm al Gabonului este seara cea mai urîtă ce cunosc. Locuitorii sânt așa de leneși încât n’au nici cultură, nici vre un fel de provisiune, și pentru a avea ce să mâncăm, trebuia să vânăm cu ei. Aceasta era, v’o mărturisesc, aspră ucenicie a meseriei. Sau că vînam pentru hrana noastră sau pentru a recolta păsări, eram totdeauna prin acele mari păduri unde ne amenințau mii de pericole. „într’o zi pe când nu mai aveam decât foarte puține de ale mâncării, un negru venise ne anunțe