Telegraful Roman, 1884 (Anul 32, nr. 1-152)

1884-10-27 / nr. 126

506___________________________________________________ TELEGRAFUL ROMAN runță a avut și împăratul Germaniei de a se întâlni cu țarul Russiei. Rezultatul acestor dorințe a fost întrevederea de la Skierniewice. Prin această întreve­dere s-a dat cea mai mare dovadă despre insuințele pacinice, de care sunt conduși acești trei monarh­i și guvernele lor. Nu mai puțin intime sunt referințele noastre cu Italia. Enunciațiunile ministrului de externe au fost primite cu multă satisfacțiune. Asemenea și cele privitoare la intențiunea guvernului de a păși în raport comercial cu Grecia închieiând o convenție comercială. Privitor la rețeua drumurilor de fer ministrul a adus la cunoștința delegațiunilor, că Turcia nu a co­­respuns pănă acuma stipulațiunilor decretate in conferența de patru pe baza congresului dela Berlin. Promite însă că guvernul își va da toată silința spre a îndupleca pe poartă la împlinirea deterințelor sale. In numărul trecut noi am vorbit mai în special de­spre întreprinderile private cu baronul Hirsch care au dat ansă la neînțelegeri între poarta otomană și întreprinzători. Cestiunea este deci pusă la ordinea Zilei, și delegațiunile vor avea a o dezlega, după cum se va crede că este mai ecuitabil pentru am­bele părți. Mai însemnate au fost enunciațiunile ministru­lui de externe privitoare la întrebările puse de Dr. Rieger. Dr. Rieger a întrebat dacă se poate spera că va avea viață pacea basată pe raportul nostru cu Germania, la ce ministrul a răspuns, că rapor­tul nostru cu Germania are basă solidă, el este faptă, despre care, nu mai încape îndoială, și că pe el se basează toate referințele noastre cu statele europene. Luându-se esposeul ministrului în desbatere specială s’a primit în toate punctele. Cu privire la punctul despre academia orientală, conducătoriul ceh­ilor Dr. Rieger a propus ca la această academie să se institue o catedră și pentru limba românească. Ministrul a răspuns că instituirea de asemenea ca­tedră nu întimpină greutăți, cu atât mai vârtos nu, cu cât și acuma sunt acolo elevi, cari de acasă cunosc limba românească. Z­iariul din București România schițează în ur­mătoarele un articol al Zi ari ului »Allgemeine Zei­tung“ dela 2 Novembre a. c. privitoriu la alegerile pentru parlamentul Germaniei. Cu toate că raporturile de partid încă nu se poate precisa cu siguranță ce fel vor fi în parlamentul german, totuși se poate afirma încă de pe acum că întreaga alcătuire a Reichstagului nu va diferi prea mult de ceea a situațiunii din sesonul parlamentar trecut. Conservativii și liberalii na­ționali au câștigat deja așa numiții independenți un număr destul de însemnat de cercuri, pe când centrul reapare pe a­rena parlamentară în numărul de mai nainte. Perderi adevărat simțitoare au de înregistrat sus numiții in­dependenți și partida Z^ă a poporului din Germania de miazăzi. (Süddeutsche Volkspartei.) Dar nu mult insem­­nează faptul, că aceste fracțiuni politice dispun cu 30 de voturi mai puțin, voturi ce se reportează acum pe conserva­tivi, liberali naționali și democrați — sociali, căci situațiu­­nea parlamentară în general a rămas tot aceeași. Ceea ce trebue să se remarcese bine însă de pe acum este viitoarea tactică a partidelor. Partida cea mai nume­­roasă din Reichstag, Centrul, va pune multe bețe în roata guvernului, și e probabil ca această partidă, ce pănă acum a spriginit mult guvernul pe tărâmul politicii econo­mice, de aici înainte o să facă o schimbare de front. O altă împregiurare, care asemenea nu trebue scăpată din vedere este că Centrul de multe ori își va vedea rândurile în­tărite cu guelfiii și representanții poloni. Acest articol semnificativ termină astfel: incontestabil ca cel mai important resultat al alegeri­lor petrecute este marele succes al partidei democratice-so­­ciale. Isbânda aceasta însă nu a putut surprinde pe nimenea mai ales pe acela, care a urmărit cu pricepere mișcarea par­tidelor în capitala țării, înmulțirea populațiunii în orașele cele mari explică de ajuns fenomenul creșterei elementului socialist. Credem însă că nu sunt întemeiate fiorile cei cu­prinde pe unii de isbânda partidei democratice-sociale, căci și aceasta trebue recunoscut de toți, democrații sociali au să-și mulțumească biruința lor moderațiunii și bunei cuviințe ce a manifestat în tot timpul alegerilor. E de dorit ca tac­tica acestei partide să fie și să remână conformă atitudinei observate în alegeri. Când partida poporului (Suddeutsche Volkspartei) eșise învingătoare din alegerile trecute, principele Bismarck o bo­tezase, o stea ce resare, dar nu fără oare­care iro­nie căci în urmă a abuzat de puterea ei. Numirea de stea ce resa­re o va putea potrivi acum mai bine partidei de­mocratice-sociale, dacă va ști să se folosească moderat de puterea ei. Corespondente particulare ale „Telegrafului Român,a Budapesta, 3 Novembre 1884. Domnule Re­dactor ! La nedumeririle părintelui Titu Ghiaja des­coperite în „Telegraful Roman“ Nr. 121 și 122 cu privire la §. 66 din proiectul de regulament pentru afacerile consistoriului metropolitan, elaborat de mine la provocarea oficioasă a acestui consistoriu, fie-mi permis a­i observa, că eu In §. 66 n’am re­gulat competința nici procedura disciplinară, ci am constatat numai necesitatea elaborării unui regula­ment disciplinar pentru toate persoanele oficioase din întreaga metropolie, — eară pănă se va întâmpla aceasta ce se ține de disciplina asupra singuratice­lor persoane dela consistoriul metropolitan, sau chiar asupra Întregului consistoriu ca atare, am constatat necesitatea de a se susține prad­a observată pănă acum. — Noi așa știm, că și pănă acum disciplina asupra singuratecelor persoane dela consistoriul metropolitan a exerciat-o în prima linie metropoli­­tul; el poate dojeni, suspenda, și respective, încât denumirea atârnă numai dela el, — chiar și dimi­­siona pre fiscalii și pre servitorii de la consistoriul metropolitan. Noi știm mai departe, că și consistoriul metropolitan a eserciat, unde a fost de lipsă, atare disciplină. Apoi chiar și între cond­usele congre­sului vom afla mai multe cozuri, unde el a eser­ciat asupra consistoriului metropolitan și asupra episcopilor un fel de disciplină admoniindu-i la împlinirea datorințelor lor. Nici nu se poate altcum, pentru că persoanele de la consistoriul metropolitan nu se pot trage sub disciplina mai întâi a scaunului protopresbiteral, apoi a celui diecesan și numai în a treia instanță a celui metropolitan. Pentru persoanele oficiale ale consistoriului metropolitan trebue prevezută o com­­petință disciplinară, care începe numai din cercul acestui consistoriu în sus. înțelegem aci numai cât se atinge de faptele punibile comise în calita­tea lor de oficiali ai consistoriului metropolitan. Nu stă ce­ea ce părintele Geaja, că nici alte corpuri legislative nu exerciează disciplină. Ea eserciează r­au! Căci ce e provocarea președinților dietali la ordine și eschiderea escedenților din șe­dințe, alta decât disciplină? Și conciliile ecumenice n’au exerciat disciplina sa chiar și asupra patriar­­h­ilor? Avutau ele de lipsă se înceapă disciplina cu ei mai întâi de la scaunele protopresbiterale în sus? Domnul Gheaja e bun canonist — caute prin cărțile sânților Părinți și va afla destule cozuri de disciplină chiar și în adunările legislative ale bise­­ricei ecumenice. Părintele Gheaja știe să spună de mai multe ca­noane bisericești, după cari pe preoții nu-i poate alt­cineva judeca, decât arh­iereii, eară pre arh­ie­­reii numai sinodul arh­ieresc și dacă nu ar fi sinod arh­ieresc, — apoi episcopii vecini și respective pa­­triarh­ii. Are drept părintele Gheaja, — dară nu­mai încât se atinge de delicte curat dogmatice și spirituale, în acestea mirenii nici nu se amestecă și daca n’ar fi sinod archieresc sau dacă acesta n’ar vrea să facă întrebuințare de puterea sa discipli­nară, apoi nici nu e de lipsă, nici consult, ca ar­h­iereii noștri să fie trași sub judecata arh­iereilor și patriarh­ilor vecini, — că avem un Dumnezeu, care le știe toate și e arh­iereul cel mai mare al bisericii și i va pedepsi cel mai înalt for disciplinar al seu, după cum va afla de lipsă în prea’nalta Sa înțelepciune. Iise preotul ca și arh­iereul pre lângă spiritual mai este și funcționariu bisericesc și și ce­tățean al statului și ca atari stau sub deosebite ju­­risdicțiuni disciplinare. Ean se cerce părintele Gheaja cu canoanele înaintea procurorului de stat sâ apere pre vreun preot tras în cercetare de crimă, zicând, că nu recunoaște legile statului, ci numai canoanele după cari pre preot are se-l judece numai archieul seu, că procurorul ți-1 pune la umbră și pre preot și pre aperătoriul. Tocmai așa stă treaba și cu archiereul în afa­cerile esterne bisericești, școlari și fundaționali, nici canoanele spirituale cu acestea n’au de a face­­ nici jurisdicțiunea civilă. Preotul ca și archiereul în trebile esterne ad­ministrative bisericești, școlari și fundaționali este un funcționariu ca tot funcționariul bisericesc fie acesta cleric sau mirean — tot una. Dacă el nu va asculta și nu-și va împlini datorințele funcțiunii sale administrative, atunci va ave bunătate a se su­pune la legile disciplinare, ce le va aduce congre­­sul, dacă mai vrea să tragă plata ca atare funcțio­nariu și dacă nu vrea ca instituțiunile bisericii noa­stre sa cadă în disoluțiune totală. Iată numai aceste le-a avut în vedere 1. 66 al proiectului de regulament pentru Consistoriul me­tropolitan. Acest regulament conține numai delineamentele principale, între cari dacă congresul le va primi, precum le-a primit și sinodul archidiecesan de astă primăvară, congresul va face în el modificările, ce le va afla de lipsă și de folos. Qui bene distinguit, bene docet. De altmintrelea părintele Gheaja merită recu­noștința noastră, că și-a luat osteneala de a face stu­diu din amintitul proiect de regulament. 1. cav. de Pușcariu. Cred că mai fie­căruia i s’a dat ocasiune de a vede la poporul nostru câte un cal care în esență aduce cu acesta. Este știut că amorul curat dacă vrei să-l cauți ’l găsești cu prisosință la tinerii de sat. Stabilindu-se între un fecior și o fată de țâran nește relațiuni intime, ori­ce încercare de a le frânge rămâne zădarnică. Înțelegem atunci când aceste sunt stabilite pe niște base adeverate. Iubirea aceasta devine atât de pronunțată, în­cât chiar contra voinței părinților dânșii ’și croesc diferite planuri pentru modul cum ar pute să ajungă la o viață comună, în carea le va suride norocul și vor putea să guste cu plăcere din fructele oste­ i­nelelor lor. Intâmplându-se ca planului lor să se opună voința părinților și resistența acestora crescând din ce în ce, ultimul refugiu este decisiunea tinerului de a răpi cu forță fata de la părinți. Aceasta de­­­­cisiune se și esecută cu vre-o ocasiune. Se înțelege că rari sunt cazurile acestea dar totu­și destule ca să confirme cele Ziee.După ce diferitele încercări a părinților de a și redobândi fata nu duc la resultat, apoi în urmă „volens nolens“ se învoesc și ei, iar tinerii duc o viață plină de focul iubirii, de încredere reciprocă și de sinceritate, cari daruri nu le prea vezi stră­lucind prin salone. Iată dar datina care a sburat pe aripile tim­pului pănă în zilele noastre deși nu tocmai în forma sa de tot pură dar totuși mult puțin apropiată de aceea. Cercetând mai deaproape datinile de la nuntă, ne convingem tot mai mult de proveniența română a acestora. Deși datinile de la nuntă diferesc după ținuturi, totuși sunt unele oare­cum generale, pe cari le aflăm la aproape toți românii. După cât am cunoștință parte prin experiența proprie parte prin informațiunile câștigate, după ce se fac toate preparările de nuntă, mireasa gătită ca o floare, înainte de venirea nuntașilor se închide în o chilie cu o femeie, bună amică sau cunoscută. Unul dintre nuntași merge la ușa chiliei și schim­bând câteva cuvinte cu cele din lăuntru, împinge ușa cu forță, răpește mireasa din brațele amicei sale, o duce la ceilalți consoți ai sei și de aci por­nesc cu toții cu mare pompă la altariul sânt unde conform ritului nostru se face ceremonia ușitată. Originea acestei datini încă nu o putem căuta aicea decât la romani, de­oarece și aceasta e un fel de răpire ce aduce în câtva cu cea practicată la impopularea Romei. După ce odată Roma s-a impopulat și după ce existența ei se asigurase, dar puterea ei creștea me­reu, ne spune Iustinian că Romanilor nu le era permis a se căsători cu streine decât cu romane. Cel ce cuteza a nu respecta această lege era tras la dare de seamă și se supunea unei aspre pedepse. Stând lucrul astfel ei nici nu se căsătoriau decât cu femei din națiunea lor. Această datină se află pretutindenea la popo­rul nostru. Toți știm din propria-ne esperință, că țăranul nostru ține la aceasta ca la o datină sfântă. Și dacă se mai observă câte o abatere, apoi aceasta provine numai de la clasa inteligentă unde conlucra firește într’un mod puternic și amorul orb dim­preună cu alte împregiurări. Mai mult poporul no­stru ține și la aceea ca fata sâ fie nu numai de aceeași națiune dar chiar și din acel sat. Această firește ’și are rațiunea sa. La întrebarea ce ți-o adresezi ca pentru ce țin ei atât de mult la aceasta, mai totdeauna primești răspunsul, pre cei din satul nostru i cunoaștem din toate punctele de vedere sau după limbagiul lor, le cunoaștem „vița și sămînța.“ Mai multe sunt căușele pentru cari nu Be abat ei dela această credință și convincțiune. De altcum streinul nu prea are trecere înain­tea poporului nostru. Lipsa de iubire față de strein o poți judeca ușor și din numirea cea de tot ca­racteristică de verituri, cu carea se îndatinează a bo­teza nu numai pre cei de altă națiune dar chiar și pre cei cu locul natal de airea. (Va urma.)

Next