Telegraful Roman, 1884 (Anul 32, nr. 1-152)

1884-01-24 / nr. 9

Ar. 9 Sib­ii n­. Marți 24 Ianuarie (5 Februarie) 1884. Anul XXXII TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABO­NAMENTUL Pentru Sibii­ pe an 7 8., 6 Inni 8 0. 60 er., 8 Inni 1 fl. 75 nr. Pentru monarh­ia pe an 8 8., 6 Inni 4 8., 3 Inni 2­8 Pentru străinătate pe an 12 8., 6 Inni 6 8., 3 Iuni 38 Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei arohidiecezane Sibiiu, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sânt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 1O Epistole nefrancate se refas». — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE Pentru odată 7 or., — de două ori 12 or., — de trei or 16 ar. Ifundul cu litere țarmond — și timbru de 80 or. pentr­­e­ care publicare. Prenumerațiune nouă la „Telegraful Român“ care apare de trei ori pe săptămână, deschidem pe anul 1884, cu prețul cel mai moderat, ce se poate vede în fruntea foaiei. Banii de prenumerațiune se trimit mai cu înlesnire pe lângă asignațiuni poștale (Posta utalvány — Post- Anweisung.) Numele prenumerantului, al comunei unde se află cu domiciliul, și eventual al poștei ultime se fie scrise bine, ca se se poată ceti. Se atrage atențiunea îa­ domni abonați, al căror abonament se sfârșeșce cu ultima Decemvre 1883, a’și înnoi din vreme abonamentul, pentru ca să mi fie espeditura silită a sista, sau a întârcita cu espectarea Mei*). Editură „Telegrafului Român“ in Sibiiu. *) O înlesnire foarte mare în espedițiune se face prin lipirea unei fâșii de adresă de la abonamentul ultim. Lupta pentru limbă în senatul imperial austriac. I închiere.­ Dbcusiunea asupra cestiunei de limbă s’a des­­voltat În­ cele din urmă in proporțiuni și peripeții atât de mari, încât îngustimea spațiului, de care dispunem, nu ne­eartă a mai urmări pas de pas toate evoluțiunile oratorice. Dealtmintita desba­­terea ulterioară n'au produs argumente noue, ne­cunoscute, dar diatribele personale nu contribue la lămurirea causei. De aceea vom atinge pe scurt că și în stadiul ultim al discnsiunei, partidele și-au apărat consecvent punctul lor de vedere. Germanii au continuat să dovedească că ei sunt ch­emați a fi elementul directiv în viața publică și a întipări sta­tului caracterul lor național. Din discursurile ace­stor deputați se vede durerea, ciuda și necazul pentru pierderea hegemoniei și neastâmpărul de a veni iarăși la cârmă. Acest neastâmpăr reu ascuns a fost ilustrat în mod și mai drastic din partea de­putaților autonomiști, cari au luat cuvântul după Dr. Rieger. Autonomiștii au accentuat consecvent caracterul poliglot al statului austriac, un adevăr care se poate aplica mutatis mutandis și la statul Ungariei, pentru­ că nici Austria, nici Ungaria după firea și antecedentele istorice nu pot fi decât state poliglote, ori cât s’ar svârcoli doctrinarii moderni pentru a ne dovedi contrariul. Cu multă vervă și cu un succes recunoscut chiar și de adversarii centraliști germani s’a acen­­tuat natura poliglotă a monarh­iei austriace din partea deputatului celtic Dr. Gr­eg­r, capul partidei celtice june. El le a cetit nemților centraliști sau mai bine picând partidei constituționale ger­mane te­stul cum se cade și cuvintele lui au lăsat o impresiune adâncă în senatul imperial. Dăm în estras interesantul și energicul discurs al acestui deputat. Dr. Gregr: Nu me voiu demite în explica­­țiuni asupra competenții factorilor legislativi cu pri­vire la legea de față Eu sunt autonomist și me învoiesc cu toate câte s’au­­ jis în direcțiunea aceasta. Partida constituțională intr’un lung șir de ani, cât s’a aflat la cârmă, având în mână puterea și stăpânirea, nu s’a gândit se prefacă trup și sânge articul 19 al le­gilor fundamentale de stat prin o lege asupra lim­­bei. Este și explicabil, ca o partidă care se află la cârmă, sâ-și interpreteze și să practiceze art. 19 după placul seu, dar cu atât mai adânc simțiau pe atunci popoarele negermane ale Austriei trebuința imperativă pentru o lege dreaptă în privința limbei, trebuința de a pune naționalitatea și limba sub scutul unei legi drepte. Firesce nu e lucru ușor a stabili o lege asupra limbei, care să mulțămească pe toți. Cu toate aceste eu am convințiunea, că se află bărbați, cari sunt chemați a aduce o ase­menea lege, bărbați, cari sunt scutiți de acel prejudiciu nefericit, că în Austria există unele națiuni prede­stinate a domni, iar altele a fi sclave. Un guvern curat de partidă nu este în stare a aduce o lege asupra limbei, care să satisfacă pe toți, pentru că un asemenea guvern este prea su­pus la influențele partidei sale și trebue să ne spun cu mirare, limpede și respirat, că sânt foarte sur­prins vexând că o partidă, care la ori­ce ocasiune impută fără curmare guvernului, că protejează na­ționalitățile­­ germane în socoteala naționalității ger­mane, că este parțial față cu Germanii, că o astfel de partidă se apropie tocmai de acest guvern, după ce l’au divulgat în lumea largă de guvern cehic, cu dorința ca tocmai acest guvern să emită o lege pentru scutirea limbei și naționalității germane. (Ilaritate în dreapta). Trebue să ne mărturisesc, că eu, din punctul meu de vedere național, n’ași atri­bui guvernului actual atâta încredere cu privire la ca­sa mea națională. (Strigăm­ din dreapta: Foarte bine !). Dar dv. aveți într’adever drept să ne în­­credeți în guvernul actual, pentru că în lunga se­rie de ministerii câte s’au succedat dela 1861 abia s’a aflat un guvern care să fi făcut atâte servicii bune limbei și naționalității germane câte a făcut guvernul actual. (Rîsete în stânga). Vă voiu dovedi aceasta afirmațiune. închipuițive un guvern cât se poate mai german, din parte-mi fie sub presidiul reuniunei scolastice (Schulverein), de exemplu sub presidiul dlui Schönerer — un gu­vern mai german abia cred că ve veți pute cugeta credeți D voastră, că sub un astfel de guvern un bărbat, care a stat viața întreagă in fruntea miș­cării noastre naționale, ar fi putut pronunța cuvân­tul, că ori ce om cult trebue să scie nemțesce? Credeți dvoastră, că sub un astfel de guvern ger­man ar fi emanat cunoscutul emis despre esamene la universitatea boemă? Credeți Dvoastră, că sub un atare guvern, deputații de naționalitate celtică ar fi votat pentru §­ 17 din novela școlară (foarte bine­ din dreapta), prin care s’a recunoscut limba germană în școalele civile ale Bohemiei ca limbă preferată a țerei ? Dacă mai poftiți exemple, scoateți din buzunariu o notă de „bancă sau de stat“ și veți vede, că sub guvernul actual toate celelalte limbi ale imperiului, afară de cea ger­mană și maghiară, sânt șterse de pe notele de bancă — un merit ace­sta pentru unul ministru de finanțe unguresc Slavy. Profesorii germani de la universitatea din Praga au refuzat a primi un script al colegilor lor c­e­­dtici, pentru cuvântul că nu pricep idiomul, în care era compus acest script. La gravamenul profeso­rilor ceh­i ministeriul a decis, că acestora le este permis a trimite colegilor germani scripte cechice, acestea nu se trebue înaintate mai întâiu la locote­­nență pentru a fi traduse. Nu este aceasta o re­­cunoaștere și o preferire a limbei germane chiar și în Bohemia ? Am amintit toate acestea pentru a res­pinge imputările ce s’au aruncat ieri și astăzi gu­vernului riscânduise, că teritoriul limbei germane se lărgeșce din ce în ce mai tare. Dl Tomasciuc ne a amintit, că într’un timp s’au respândit grama­tice ruseșci prin Bohemia. Acest lucru s’a întâm­plat sub guvernul partidei liberale constituționale și aceasta memorabilă aparență nu a fost decât con­­secvența asuprirei ce o suferea pe atunci naționali­tatea celtică. Este meritul guvernului actual că acele gramatice au dispărut astăzi din poporațiunea germană. (Arătând pre banca ministerială): Dl mi­nistru president îmi suinde în mod amirabil. Vede­rile mele politice și naționale însă diferesc de ale escelenției sale, a dlui ministru preș., atât de mult încât n’am nădejde să figurez vre­odată printre me­teorii politici ai partidei sale. (Ilaritate viuă). Este însă o neagră ingratitudine, domnilor din stânga, că dv. n’ați primit încă mai demult pe dl ministru pre- FORȚA. O fii perdută de Mih­ail Demetrescu. — Note dela Lacu Sărat. — I. La băi la Lacu-Sărat Toată zestrea mi-am tocat. (Refrenul u­ unui cântec). Pe vremea turcului, balta ce se numesce L­a­­cu-Sărat, situată cale de cinci k­ilometri de ora­șul Brăila, servia bașibuzucilor și ienicerilor de scăl­­dătoare, atât pentru dânșii cât și pentru acei din caii lor, cari erau pătimași de vre-o boală de piețe. Și, lucru minunat­ după un scurt șir de scăldaturi ei eșrau sănătoși din acel loc bine­cuvântat, care ca un nou Bitezda din Ierusalim, avea aproape același dar de tămăduire. Chiar pănă mai acum doi trei ani, în balta de care ne este vorba, își vârau ciobanii oile cele pline de râie, și ca și caii ienicerilor și ai bașibu­zucilor, după câte-va băi luate acolo, e­rau însdră­­venite, adecă cu piele curată de ori­ce afecțiune morbidă, regenerate cu desăvârșire. Aceste fapte, purtate din gură în gură, de la ciobani la țărani, și dela țărani la târgoveții brăi­­leni, ajunseră într’o bună dimineață pănă la ure­chile iscoditoare ale unui doctor bătrâ — dacă nu se înșel — care se puse pe lucru, și puțin după aceea, văzurăm ieșind ca ciupercile, pe una din coastele acestei bălți, o sumă bunicică de barace, căscioare, case și căsoie, și în cele din urmă câr­­cime... Martie din post nu lipsesce...­­fic , cârcime, beuturi și ospetării. Acum Lacul Sărat are o reputație bine stator­nicită, dacă nu în afară din țeară, cel puțin în mai tot regatul unde se vorbesce românesce. II. Cu toate acestea de și situat în apropiere de orașul Brăila, de­și mai în toate zilele de vară nu audiam de la cei cu care se întâlneam decât între­bări și răspunsuri de felul acestora: — De unde vii ? — De la lac. — Unde te duci? — La lac. — Ce faci în vara asta ? — Băi la lac. — Cine e domnul? — Un strein care a venit la lac. De­și nu făceam un pas în stradă fără să nu me isbesc piept în piept cu vr’un târgoveț din Ia­lomița, cu vr’un boier craiovan sau cu vr’un înalt slujbaș bucurescean, al căror convorbire nu era alta decât minunile ce făcea asupra pătimașilor acea­stă apă turbure, sărată și nomoloasă; în fine, deși pe fie­care vară nu audiam alt strigăt pe strada Bucurescilor decât unul au­­gur, ascuțit, plângător și strident, — strigătul cornului vânătoresc dela cele cinci omnibusuri ce fac cursa pănă la Lacul­ Sărat; ei bine! cu toate aceste zgomote care reu­șeau a-i da­­ zilnic o importanță din ce în ce cres­când, totuși eu brăilean născut-crescut, și cu ure­chile și venul dea­ pururea în contact cu aceste vitete asurzitoare, eu nu-1 venusem nici­odată și prin ur­mare eram strein în Ierusalim — dacă îmi este ertat să me servesc de - o locuțiune evangelică eșită din întrebuințare. Să fi fost lipsă de curiositate din parte’mi?... încăpățânare?. . . îndărătnicie?. . . Numițile cum ne va plăcea. Eu unul, ne spun curat că se cufund pe toate în aceeași clădire, și ceea­ ce scia este că me lăsam greu, și nu-mi venea să me hotăresc a merge la lac... și pace! Dar într’o zb­uritul sau monotonia vieței dela oraș și dorința de a face o mică variațiune în uni­sonul puțin armonios al traiului meu, avu atâta în­­rîuire asupra voinței mele, încât reuși să-mi biru­­ească și impasibilitatea și încăpăținarea și îndărăt­nicia.

Next