Telegraful Roman, 1885 (Anul 33, nr. 1-137)

1885-01-24 / nr. 10

88 O prigonire sistematică s’a pornit asupra noa­­­­stră amenințându-ne existența noastră națională, întregul capital material și moral al statului este pus la disposiția acestei prigoniri îndreptate asupra noastră. Unica cale pre care în publicitate ne putem apăra este pressa. Voesc oamenii se ne sugrume acest mijloc de apărare. Trebue să fim toți la lo­cul nostru. Să nu se creadă că lovind în unii nu simțim cu toții lovirea! Avem toți aceași soarte, urmărim cu toții același scop, și dacă este diferință între noi, aceea se reduce numai la mijloace. Deși împerechiați între noi, unii din antipatii ce provin din preocupațiuni, alții din interese de partide, alții din interese confesionale, alții din am­bițiune proastă, alții din ură și mai proastă, totuși în fața pericolului suntem toți una, și noi ne ținem fe­riciți că o constatăm noi aceasta. Știindu-ne uniți, doară vor înceta cu maltrată­rile, nu vor înceta? — atunci vom împărți durerea, căci ea împărțită, nu este atât de grea. TELEGRAFUL ROMAN. Reuniuni învățătorești și preoțești în Ar­­ch­idiecesă! I. Am constatat nu odată în coloanele prețuitului aliar al archidiecesei noastre „Tel Rom.“ că singura noastră cale de salute este în lățirea cunoștințelor și în constatarea relelor de cari suferim. Cele dintâiu aguitate și cele din urmă delătu­­rate ează adevărata noastră salute! Oamenii noștri tind a­luneca de la o prăpastie la altă, din un salt mortale în altul, dar se considere factorii reali esistenți. De regulă aceste încercări teoretice nu prea duc la resultate practice! Aș putea servi cu exemple și cu cașuri concrete, dar la noi este răul obiceiu, că oamenii impută scriitoriului cestiunea cea urîtă a personalităților și de aceea voiu rămâ­nea de­parte de ori-ce caz concret — și aceasta nu­mai deocamdată — până nu voiu fi provocat din o parte sau alta. Am văd­ut că oameni de altmintrelea recuno­scuți de inimă și de simț au introdus mai întâiu re­uniunile la învățătorii noștri și au delăturat con­ferințele învățătorești. Care e resultatul? din cele mai multe districte ne lipsesc toate datele, nu se ob­servă nici o viață, despărțemintele vegetează, fac­­sele nu se încassează decât cu greu, restanțele se în­mulțesc, cei activi se descurajează și o stagnare de la o mar’gine a arh­idiecesei pănă la alta o poate ob­serva ori­cine — cine are ochi de văd­ut, și cine vede cu culorile cele adevărate, dar nu prin prismă, adevărata stare a lucrului! Cunosc eu singur reu­niuni și despărțeminte unde oamenii de la A—Z erau însuflețiți de a face lucruri mari, și astăzi vedând desele experimentări, arondări noue, comisari preste comisari — sau disgustat și — onoare escepțiuni­­nilor, cele mai multe reuniuni sunt niște corpuri fără viață! Singur Venerabilul Consistoriu și esce­­lentul referent școlar au venit la ideea, că în anii trecuți au înlocuit ședințele Reuniunilor ear cu con­ferințele vechi și au denumit comisari dintre cari unii nici nu s’au presentat la ședințe, decum se fie condus conferințele! Aceste cu învățătorii, cari în adevăr au lipsă de întruniri dese ca să-și comunice experiențele lor și să se folosească unul de pățeniile altuia! Ce se Acest Alesandru a fost fiiul acelui Kara George, a primului eliberătoriu al Serbiei, care -și dede su­fletul lovit de ucigător. Alesandru trăia din grația Obrenoviceștilor și Mihaiu ajungând la tron îl de­numi oficier sârbesc și de ajutant al seu. Pre acea­sta cale ajunse Alesandru cară în patria sa. Inimicii Obrenovicilor numai­de­cât se apropi­­ară de el, îi revocară în memorie vitejiile și moar­tea tătâne- seu și treziră și treziră în el ură de mo­ștenire adormită contra dinastiei, carea era suspi­­ționată avea pre sufletul ei moartea lui Kara George. Cu toate acestea Alesandru nu voi să fie trădătoriul principelui Mihaiu, căci acesta fiind silit a fugi înain­tea răscoalei boierilor. Alesandru îl însoți, pănă ce călăreți sârbești îl ajunseră pe Alesandru și-l adu­seră îndărăpt la Belgrad ca principe al țării. Boie­rimea sârbească, carea urea nespus pre Obrenovici, credea a-i fi dat prin aceasta lovitura de moarte. Alesandru Karageorgevici guverna mulți ani ca cel dintâiu al unei a doua dinastii sârbești. El era unealtă al partidei rusești și permitea ca boierii să manipuleze în țeara după placul lor. Poporul însă manifesta din ce în ce tot mai mult neîndestulirea sa și lui Alesandru îi părea rău că a fost așa nemul­­țămitor lui Miloș și familii lui. Conjurațiunilor con­tra partidei domnitoare urmau revoluțiuni contra­­­ ei, cari însă totdeauna fără trântite și nădușite cu die însă, când în multe părți normativul e o terra incognita, chronica școlară o mărime necunoscută, iar de materialul percurs nici nu vorbește nimene — cel puțin în unele părți e așa, și dacă voiu fi constrins se servesc cu exemple — bucuros! La ședințele reuniunilor se constată din rapoar­tele oficioase că învățătorii nu prea participă, și nu pot participa din motiv că nu le plătește nimene diurnele nici chiar în comune ca Reșinari! Va se cfică există o confusiune — și chiar și normativul devine în scoalele noastre în loc de un directoriu în toate trebile, mai mult un bureau de statistică de a petrece timpul cel scump! Avem ce e drept învățători bravi și conștien­­țioși, dar bine să ne notăm, că învățătorimea noa­stră — în genere nu e pusă în condițiuni de a ți­nea cont nici de pașii ce-i face pedagogia, nici de referințele timpului în cele sociale, pentru că 1. nu-i e ameliorată posițiunea materială. 2. nu ne-am în­grijit de viitor­ul ei!! — Va­­ ja­ce cineva că este fondul de pensiune! Da așa e! Spunețimi cine co­munică învățătorilor starea acelui fond? cine s­pune în curent cu legea de pensionare ? cine cu un cuvânt e tata învățătorilor și al orfanilor și văduvelor lor? un singur referent școlar nu are nici timpul fisic­­­ de a se ocupa cu toate. Ce a putut a făcut și nici contrarii nu i vor delega serviciile făcute pre terenul instrucțiunei pu­blice ! Dar cu toate aceste am vezut că chiar din actele sinodale ale anului trecut lipsesc date po­sitive despre fondul de pensiune la care contribue și învățătorii noștri. Cred a nu face un servit reu, dacă pun sub ochii cetitorilor datele statistice pri­vitoare la acel fond. Cu finea anului 1883 au fost 12,583 de învăță­tori membri la fondul de pensiune al statului, va se­­fi că tot din o mie de învățători 553 sunt mem­brii ai fondului de pensiune. Pănă acum sunt pen­sionați a) 150 învățători cu pensiune regulată de 15,500 fi v. a, b) 546 văduve cu 46,384 fl, c) 1027 orfani cu 26,913 fl 87 cr., d) 11 membrii au primit ajutoare de 741 fl 67 cr., și 16 învățători au fost escententați cu 2,451 fl v. a. de toți va­se­ri că 1756 de membri s’au ajutorat și se ajutorează. — Averea fondului e de 4 miliioane, elocată în hârt­ii de valoare, în împrumuturi hipotecari la persoane morale și la privați și aproape un milion e restan­ță pre la învățători. Spesele cari se recer cu manipularea acestui fond se urcă la 16 mii pre fiecare an! Aceste date din „Tanügyi Krónika“ sunt destul de semnificative și ar fi timpul să știm și noi că cu cât contribue învățătorii noștri, cine din ei e pensionat, ai cărui orfani sunt ajutorați, și așa mai departe. Să ne întrunim în Reuniuni în sinoade și să nu deliberăm despre lucruri atunci tăietoare în viața statului învățătoresc — nu mai au nici o însemnă­tate. Noi știm numai să ne plângem când vedem că se fac încercări de a ne lua o scoală după alta. Aceasta nu e destul. Numai atunci vom putea pa­­raliza activitatea contrarilor când vom fi și noi ac­tivi ca și ei, și când nu vom susținea obscurantis­mul în contra inteligenței. Răul nostru este lipsa de activitate și lipsa de știință la poporul nostru. Pănă vor domina aceste rele de bine nu vom da! Pănă vom protegia pre unii din un punct de vedere, pre alții din altul, merul se va putrezi și poate sim­­burii să ne dea fructe mai sănătoase! Un simptom al unui mare rău e la noi — și simptomul acesta multă vărsare de sânge, pănă la răscoala, carea în­­pinse eară pe Kara Georgevici de pre tron și pre sfătuitorii lui îi fugări în exil. în luna lui Decembre 1858 scupcina sârbească din nou chiema în țeară pe detronații Obrenovici, tatăl și fiul, și dede guvenarea țării în mările moșneagului Miloș. După această satisfacțiune gu­stată în cinci ani, bătrânul Miloș muri în 26 Sep­­tembre 1860 cu ambițiunea împlinită, de a fi fost pre lângă toate iubirile sorții întemeietoriul nouei și legitimei dinastie a Serbiei. A doua oară îi urma pe tron fiul său Mihaiu. Născut în anul 1823 Mihaiu era în deplina putere a bărbăției, însă căsătoria sa cu contesa Iulia Hu­­nyady de Kethely nu-i ferici cu nici un copil, și și astfel era de temut, că dinastia Obrenovicilor va avea o scurtă istorie. Dintre toți Obrenovicii numai Efren fratele lui Miloș avea un nepot cu numele Milan. Toți ceilalți moștenitori erau de gen femeiesc, dintre cari mai cu seamă fata lu Efren, Anca cu rar ingeniu și fica acesteia, Catarina Constantinovici, jună și de o di­stinsă frumsețe. (Va urma.) se manifestează întru de a persecuta pre toți cari nu convin lui Nan și Bran. La noi a spune adevărul e o crimă, a demasca răul e a denunța, a fi interprete sincer al dureri­lor poporului e a se expune la cele mai mari ca­lamități. Fariseismul e bucata cea mai gustoasă în unele cercuri. Să vedem deci mai serios de a­le școalelor și ca să ridicăm școalele e de lipsă să ridicăm pe în­vățătorii la nivelul ce le compete în societate. Am fost și sunt amic al învățătorilor, căci știu ce pre­stează în societate și ce pot presta pași fiind în con­­­dițiuni favorabile, și ce debili și umiliți trebue să fie fiind avisați de la grația protopopească sau a altor diigitali muritori. Deci dacă e vorba de reuniuni, să pregătim pre învățători pentru reuniuni, pănă atunci să le dăm pace! De când e lumea nici un popor nu s’a regenerat prin legi și prin statute, ci legile au fost espresiu­­nea din afară a culturei lui interioare. Mai ântâiu deci să creăm un stat învățătoresc compus din oa­meni inteligenți și activi — apoi să vedem de re­uniuni. în starea actuală pentru cei mai mulți re­uniunile sunt un loc de tortură, o întrunire silnică de a fura timpul și a-și cheltui banii! Am vădut cu ochii mei, la prelegerile ținute la conferințele din Sibiiu — învățători — dormind! Și niminea altul nu ținea acele prelegeri, decât un limbist român, dintre cei dintâiu! Deci să cău­tăm a forma pre învățători încă din preparandii pentru posițiunea lor viitoare, acolo să le dăm in­­dependință de caracter și atunci ,și vor forma și întocmi ei relațiunile lor publice și private fără statute octuoate! Pănă nu-i vom forma, pănă nu ne vom îndura să facem schimbări în personalul învățătorilor și di­rectorilor, pănă protopresbiterii vor merge numai odată pe an în școale — pentru diurne — Viitoriul școalelor noastre e pus sub întrebare. Violeant Consules! Revista politică. Parlamentul Ungariei a terminat votarea bud­getelor. îndată după această votare ministrul Ti­sza, Szapáry și Redecovici s’au dus la Viena. Pe­­trecerea miniștrilor la Viena s’a atribuit o deose­bită importanță politică mai ales acuma după ce s’a lățit faima, că Austro-Ungaria încă vă­ adopta convențiunea de estradare încheiată între Rusia și­ Germania. După știrile cele mai de aproape miniștrii au făcut cortenire numai la membri familiei imperiale. N a fost deci vorba de încheierea unei convențiuni în sensul celei citate, nici de presentarea unei legi contra socialiștilor, ca și cea a ministrului president Taaffe. Mai mult, ziariul „Neue freie Presse“ de Marța trecută ne spune că ministrul nostru nici proiectul pentru măsurile escepționale, anunțat în vorbirea sa dela Oradea mare și în mesagiul re­gesc, încă nu-1 va presenta dietei, ca să nu i se poată imputa, că intenționează o acțiune paralelă cu proiectele guvernului austriac. Primim cu reservă această știre și o comunicăm cu cuvenita reservă. De când cu esplodarea de dynamit în Londra lumea este îndreptată asupra uneltirilor anarh­iștilor. Pretutindinea lucră teribila lor mănie, și lumea nu știe la ce să se aștepte pe ziua de mâne. Țările cele mai fericite odinioară, aici trebue să tremure de frică, și să suprime libertățile spre a se putea apăra contra acestui inimic al ordinei sociale. După En­­glitera a urmat America de nord, cuibul tuturor re­­nilor, și acuma vine Helveția la ordinea Țisei. Din Serbia ne vine o știre sensațională. Se zice că se va schimba cursul politicei esterne, și el din austrofil ce era el acuma va deveni russofil. Se ț­ice adecă, că generalul Catargi, unchiul regelui, este trimis la Petropolea cu o misiune importantă. Acea­stă misiune stă în legătură cu vizita principelui Bulgariei la Belgrad și se intenționează a pune de nou în raport curtea din Belgrad, cu cea a țarului tuturor rușilor. Această fașă a politicei sârbe se illustrează și cu ținuta pressei în timpul din urmă. Corespondențe particulare ale „ Telegrafului Român. “ Făgăraș, 20 Ianuariu 1885. Prea Onorate Die Redactor! Descriu în câte­va șiruri o întâmplare din vieața mea de învățătoriu la școala română gr. or. din Făgăraș. Sosise primăvara anului 1883, când încântătoa­rea lună a lui Maiu face ca tot să reînvie în natură. Aspectul frumos al arborilor abea înfrunziți, îmbă­tătorii miros al florilor și plăcutul cântec al pase-

Next