Telegraful Roman, 1886 (Anul 34, nr. 1-137)
1886-01-04 / nr. 1
Sibiiu, Sâmbătă 4/16 Ianuarie 1886. Nr. 1. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbătă. ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarhie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole neflancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXXIV. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fiecare publicare. Din causa sf. serbatori „Botezul Domnului“ numerul cel mai «se aproape va apărea Joi. Prenumerațiune nouă la „Telegraful Român“ care apare de trei ori pe săptămână, deschidem pe anul 1886, cu prețul cel mai moderat, ce se poate vede în fruntea foaiei. Banii de prenumerațiune se trimit mai cu înlesnire pe lângă asignațiuni poștale (Posta utalvány — Post- Anweisung.) Numele prenumerantului, al comunei unde se află cu domiciliul, și eventual al poștei ultime să fie scrise bine, ca să se poată ceti. Se atrage atențiunea în domni abonați, al căror abonament se sfârșește cu ultima Decembre 1885, a-și înnoi din vreme abonamentul, pentru ca să nu fie espeditura silită a sista, sau a întârzia cu espectarea foaiei *). Editura „Telegrafului Român“ în Sibiiu. * O înlesnire foarte mare în espedițiune se face prin lipirea unei fâșii de adresa dela abonamentul ultim. Sibiiu, 3 Ianuarie 1886. Suntem la începutul anului nou, și trebuie să ne tragem sama cu situațiunea, ce ni s’a creat și cu noi înșine, spre a nu greși în lupta necurmată, care ne așteaptă. Suntem la începutul unui an nou și trebuie să ne marcăm bine linia de conduită, spre a putea țaice, că mergem în deplină cunoșcință spre țînta, care ne determină întreaga noastră activitate, întreagă viața publică din stat este îndreptată spre împedecarea desvoltărei noastre naționale. Este grozav a constata asemenea stare de lucruri într’un stat de drept, însă aceasta este faptă pe carea a o mărturisi nu se genează nici un suflet de om, începând de la ministrul de culte pănă la cel din urmă executor de dare. S-a format o ideă fieșă la cei mai mulți oameni politici din Ungaria, și ea normează astăzi toate acțiunile vieței publice din statul nostru. Este ideia de stat maghiar, care se poate realisa numai în Ungaria unitară. Unitatea se va manifesta mai ântâi în limbă, și apoi dacă odată va esista această unitate în limbă, ea va trebui să esiste și în inimile cetățenilor acestui stat. Această nefericită idee fie să se urmăresce cu multă tenacitate. Cei mai aprigi luptători ai ei sunt: instrucțiunea publică și administrațiunea. Ruina poporului pe veci este asigurată, dacă noi nu-i vom da amploiați buni la administrație și învățători cualificați după referințele pedagogiei moderne. Este asigurată pe veci de ani ruina poporului dela noi, căci i lipsesc aceste două condițiuni de căpetenie: amploiații în comună și învățătorii. Luăm Ardealul de- a lungul și de-a latul și nu găsim 10% de notari, cari pricep limba poporului, cu care au contact inmediat fndeji. Și aceasta, pentru că în Ardeal e foarte mestecată populațiunea, și la notari prima condițiune e: limba maghiară, fără considerare la limba populațiunei, pentru care este el înlocuit. Omului simțitoriu i se rupe inima văzând că în comune, unde nu găsesci un suflet de ungur, în comune, unde un suflet de om nu pricepe un cuvânt unguresc, și aceasta, pentru că el numai la vre-un târg a vădut alte neamuri, — în asemenea comune se aplică de notari oameni scăpătați, cari un singur cuvânt nu sciu românesce, și cu poporul se înțeleg numai prin semne. Cum va fi posibilă în asemenea comună regularea leghioanelor de referințe, aceasta și-o poate închipui ori și cine. Dela comună va trece omul la pretură, de aici la comitat, și va avea a înregistra tot asemenea anomalie. Câte neajunsuri isvoresc din această tristă întocmire a lucrurilor, numai noi o stim, căci nu trece și lăsată de Dumnezeu, în care să nu ni se facă rapoarte despre prada, căreia e dat poporul de la sate. Preste aceasta vine a se adăuga o calamitate și mai mare, cu care nouă ardelenilor bine trebuie să ne tragem sama. Se urcă la uii numărul nemeșilor scăpătați, cărora statul trebuie să le asigure existența, unde numai o poate face aceasta. Acest soiu de oameni scăpătați sunt puși parte la administrație, parte la catastru. Trăiți odinioară în îmbelșugare, acești oameni n’au fost dedați nici la muncă intensivă și consciențioasă, nici la iubire cătră poporul român, căruia românesci la finele secolului XVII și la începutul secolului XVIII, secretariu poate pentru partea română și partea francesă (de unde porecla) al lui Constantin Vodă Brâncovean, una din figurile cele mai interesante și mai curioase ale timpurilor noastre trecute, și singurul personagiu istoric, pe care juoniștii români îl pot recunoasce ca cel dintâi al lor strămoș, întocmai cum ziiariștii francesi recunosc de părinte al lor pe Théophraste Renaudot, fundatoriul ziariului „La Gazette de France“ (1631), care apare și aici. Calendariul sau mai propriu almanahul, pe care Ion Francul sau Românul îl prelucra cu mai multă plăcere, era almanahul lui Nostradamus, deoarece în acest almanah erau, pentru fiecare lună, și chiar pentru fiecare zile, profeții asupra diferitelor evenimente ce aveau să se întâmple în decursul anului viitoriu. Cu acea candoare, care caracterisează adeseori multe din faptele strămoșilor noștri, Ion Frâncul muta cu 10 zile pentru secolul XVII îndărăt, și pe urmă cu 11 zile pentru secolul XVIII tot îndărăt faptele, pe cari Nostradamus, adecă succesorii lui, le profetisau pentru anul ce venea. După această prelucrare, calendariul era gata, avea toate profețiile, toate lunele cu sărbătorile lor, și în fine pe lângă alte lucruri trebuincioase calendariului, Ion Frâncul punea pe legătoriul calendariului și lega printre paginile imprimate la Bucureșci ori la Horez, foi albe pentru adnotațiuni, ei, ca unui iobagiu, i-i administrau dreptul cu biciul și cu varga. Chiemați acuma acești oameni la administrație de la gradul cel mai jos pănă la cel mai înalt, nu e mirare dacă administrațiunea e turcească aproape în toate comunele. Și acești oameni trebuiesc aplicați, ca ei să nu moară de foame, trebuiesc aplicați, ca ei să bage patriotism în popor prin propagarea ideei de stat unguresc, trebuiesc aplicați, ca prin ei să se conserve interesele cele periclitate ale maghiarilor din Ardeal, ț>i deși opinia publică este agitată de cătră pressa ungurească prin fel de fel de denunciațiuni asupra românilor. E sistem în aceste denunciațiuni, și el e reclamat de ceata netrebnicilor, cari sunt espuși pericolului de a muri de foame, dacă nu vor fi puși în posturi grase, pentru cari posturi ei n’au altă vocațiune, decât denunciarea noastră, și burta lor cea nesățioasă. Este calamitate pentru statul nostru această ceată de oameni și după semnele mai proaspete ei încă cresc și se înmulțesc, în loc de a dispărea de pe fața pământului. Conservarea maghiarismului pretinde această anormală stare de lucruri, și presa din Cluș e nesecată în lucruri sensaționale despre pericolul, ce amenință statul din partea românilor. A trebuit deci ca pe lângă stat să întrevină și societatea și să mai înăsprească și ea agitata opiniune publică. Și aceasta sa și întâmplat. S’a format așa numita reuniune de maghiarizare, ale cărei tendențe demoralizătoare încă nu ne pot fi cunoscute în toată estensiunea lor. Din cele de pănă acuma putem constata, că prin ea s’a introdus un birou special chiemat a propaga prin presa de toate nuanțele politice antagonismul între maghiari și popoarele conlocuitoare din Ardeal, piarele mai proaspete ne aduc scirea, că această reuniune tocmai acuma ține mare sobor în Cluj. La acest sobor s’au întrunit căpeteniile administrative de prin comitatele locuite în mare preponderanță de români. Acolo e prefectul ambelor Târnave, al Albei, al Brașovului, mai mulți amploiați din Solnoc, Deeș de pe la Bistrița și Năsăud. Vor face sfaturi, și noi vom lua act despre lucrurile isprăvite de ei. FOIȚA. Curier literar. Samariu: Calendarele și almanahurile în Francia și în România. — Ion Frâncul sau Ion Românul. — Almanahurile cele vechi și ciasloavele strămoșilor noștri. Almanah literar și ilustrat deja stabil, grafic Socec și Teclu, între alte țări și mai cu deosebire în Francia, cu o lună sau două înainte de anul nou, maldăre de calendare încep să se arete pe la ferestrele librarilor. Sunt de toate feliurile și pentru toate gusturile, populare și pentru lumea mare, pentru călugări și pentru cocote, pentru advocați și pentru tinerii la modă. Calendarele preced în Francia anul nou, cum la noi, odinioară, trimiterea la Constantinopole după târguieli precedea sărbătorile Crăciunului, sau sărbătorile Paștilor. Și aș putea adauge ca termin de comparațiune încă unul, ceva și mai apropiat. Calendariul francezesc azi cu câteva luni înainte de anul nou, cum esta și în secolul XVII și secolul XVIII tot înainte pentru a putea fi trimis în țările străine, pentru ca acolo, după ele, calendariștii să facă almanahurile și calendarele lor naționale. Cu câtă nerăbdare deci trebuia să aștepte sosirea calendarelor franceze scriitoriul român Ion Românul sau Ion Frâncul, scriitoriu de calendare Un astfel de exemplariu de almanah, prelucrat după Nostradamus, se presinta de anul nou principelui țării românesci, într’un studiu publicat în primul an al „Revistei române,“ dl Al. I. Odobescu a dat o mulțime de interesante lămuriri asupra activităței literare și... calendaristice a lui loan Frâncul. In acel studiu asupra „Foletului Novei,“ psihologul de a fi ar putea după notele scrise pe paginele albe de Constantin Brancoveanu să vadă și să priceapă ca într’o oglindă, portretul moral al fastuosului domn. tot astfel, superstițiunile și deplina încredere ce aveau românii de pe atunci în prefețele astrologilor, apar în deplină lumină. Când prorocul ese de minciună — fapt ce se întâmplă foarte des — credinciosul principe silesce pentru el însuși a interpreta și aduce oracolul să spună tocmai ce s’a întâmplat. Cu alte cuvinte, Brâncoveanu, și cu el, foarte probabil boierii, ce -și procurau almanacurile lui Nostradamus, făcea ca și preoții dela Delfi, când versurile pitice spuneau tomai contrariul lucrurilor ce aveau să se întâmple. Oricum ar fi, rămâne bine stabilit, almanacurile și calendarele erau plăcute și iubite de strămoșii noștri cu acelaș amor ca și cele de astăzi. Așteptau calendariul ca și cum la vederea lui „o nouă eră“ avea să înceapă, se mângăiau cu speranța, că anul ce vine n’are să mai fie ca anul ce se duce. Zo9. 1