Telegraful Roman, 1886 (Anul 34, nr. 1-137)

1886-01-14 / nr. 4

Nr. 4. ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 er., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarc­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Marți 14/26 Ianuariu 1886. TELEGRAFUL Apare Marița, Joia și Sâmbătă. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXXIV. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr pentru fie­care publicare. Prenumerațiune nouă la „Telegraful Român“ care apare de trei ori pe săptămână, deschidem pe anul 1886, cu prețul cel mai moderat, ce se poate vede în fruntea foaiei. Banii de prenumerațiune se trimit mai cu înlesnire pe lângă asignațiuni poștale (Posta utalvány — Post- Anweisung.) Numele prenumerantului, al comunei unde se află cu domiciliul, și eventual al poștei ultime să fie scrise bine, ca se se poată ceti. Se atrage atențiunea în­ domni abonați, al căror abonament se sfârșește cu ultima Decembre 1885, a-și rînnoi din vreme abonamentul, pentru ca să nu fie spe editura silită a sista, sau a întârzia cu espectarea foatei*). Editura „Telegrafului Român“ în Sibiiu. *) O înlesnire foarte mare în espedițiune se face prin lipirea unei fâșii de adresă dela abonamentul ultim. La adresa preoților și a învățătorilor noștri. Sibiiu, 13/25 Ianuariu 1886. Trăim în timpuri foarte grele, și avem trebu­ință de toată presența noastră sufletească, trebuie să luăm toate precautelele, ca să nu putem cădea fără nici o vină în ispită, să putem evita căderea în cursele cari ni se întind, am putea Zine cu ten­­dințe foarte vădite. Există un mare rău în viața publică a statului nostru. Cu ori­ce preț voiesc oamenii să scoată do­­vedii că suntem răsvrătitori noi românii din Ardeal, cu ori­ce preț voiesc să scoată dovezi, că există uneltiri nepatriotice în sînul poporului român, cu ori­ce preț se insuiesc oamenii a prinde lucruri, prin cari să se poată proba insulta. Zicem fără sfi­ală, o infamă insultă aruncată în fața întregei tagme preoțesci și învățătoresci, trădarea de patrie. Se caută ceartă cu luminarea, se provoacă oare­cum conflicte meșteșugite ca să se poată proba, ceea­ ce se afirmă și se afirmă, că preoții noștri folosesc sa­crul altariu, învățătoriul nostru foloseșce catedra pentru înveninarea fragedei junime, plantând în inima ei simburele trădărei de patrie, care apoi să crească de-odată cu vrâsta copilului, și pe când va ajunge el la maturitate, să producă și în acesta cu­venita sa roadă. Ne fierbe sângele în vinele noastre văzând atâta reavoință din partea spurcatului spirit modern, care mai ales dela inaugurarea reuniunei de maghiari­­zare a pus în flăcări toată ungurimea din Ardeal. Ni se rumpe inima văz­ând cu câtă ușurință se lucră în pressa ungurească pentru o mișcare în massa poporului unguresc, care din poveștile politi­cilor de profesiune nimica nu se folosesce. Ni se ridică părul în cap, văzând ce groapă se sapă pentru preoții și învățătorii noștri, și cum de ușor pot deveni ei jertfă fără greșala lor. Cu poșta de astăzi am primit următoriul cer­culariu : Inspectorul regesc de școale al comitatelor Târnava mare și Târnava mică. Nr. 20/1886. Ministrul de culte și instrucțiune publică cu datul de 28 Decembre 1885, Nr. 1848 presidial, indicând împregiurarea, că uneltirile naționale ro­mâne în timpul mai din urmă au degenerat în agitațiuni antipatriotice de tot pronunțate, că „România irredenta'' consti­tuită în România din neîndestulați născuți în Ungaria și emigrați acolo, în proclamațiunea sa furișată pe teritoriul patriei îndeamnă la revoluțiune pre­populațiunea română din patrie. — dispune, ca scoalele se fie priveghiate sub strictă responsabilitate, accen­tuând cu deosebire controlarea în această privință a preoților și învățătorilor români, prin cari simțămintele antipatriotice se lățesc și printre copiii elevi. Pe baza acesteia Te provoc, să binevoiesci a controla cu mare severitate și esactitate și din partea citale ace­ste uneltiri, mai ales vei controla cărțile, chartele și caietele folosite în scoale, și cari Ți se vor părea suspecte numai, totuș fără amânare se mi le trimiți. Cu privire la aceasta observ, că charta de „Bordeaux“ a Ungariei în limba română, în care Transilvania e semnalată ca țară de sine stătătoare, mai departe caietele, pe a căror învălitoare se află portretul părechei regale române, sau vre-o schiță a locurilor unguresci sau bucovinene locuite de români, ca unele, cari sunt oprite, nu numai le vei sechestra, ci totodată vei avea a descoperi de unde au fost ele procu­rate, cu un cuvent vei avea a-mi raporta despre ori­ ce unel­tiri antinaționale, și despre datele, cari se pot referi la ele. Sighișoara, 15 Ianuarie 1886. Horváth László, inspector re­gesc de școale. Nu ne este intențiunea a critica acest cercu­lariu al domnului inspector regesc de școale din comitatele Târnava mare și mică. Nu vom întreba la cine este el adresat, nu vom cerca a trage la îndoială autenticitatea lui, nu vom cerca a dovedi în­cât va consolida o inchi­­sițiune radicală și punctuoasă legăturile naturale dintre popoarele acestei țări binecuvântate de Dumnezeu cu mari bogății și cu mulți denuncianți politici. Scopul nostru e, să punem în vedere preoțimei noastre și învățătorilor primejdia, la care sunt ei espuși, primejdia, la care e espus țăranul nostru, primejdia, la care e espusă școala, primejdia la care e espusă biserica noastră, primejdia la care e espusă tagma preoțească și învățătorească. Autoritățile bisericei la timpul seu au dat cer­­culare despre cărțile oprite din școalele noastre confesionale și credem că în urma acestei drastice incursiu­uni ea va mai veni cu un cerculariu în acea­stă privință. Datorința noastră e, să atragem atențiunea pre­oțimei și a învățăturilor asupra cărților și a char­­telor oprite și cu aceasta trecem la a doua parte a lucrului, care e mai complicată. Este vorba de chipurile de pe învălitoarea ca­ietelor, cumpărate pentru școlari, învățătorii și preoții noștri bine sciu, ce ușor poate cădea în prăpastie bietul țăran. Se duce adecă la târg și cumpără caiet pentru fragedul său prunc. Și țăranul se uită ca învălitoarea caietului se fie cu chip, ca să facă desfătare copilului. De unde va șei acuma țăranul, că icoana aceea nu este a Maiestății Sale regelui Carol sau a reginei Elisabeta, părechia domnitoare a unui stat, cu care noi trăim în bune re­­lațiuni vecine, de unde va șei aceasta băiatul, care este începătoriu, de unde va șei țăranul, că chipul de pe învălitoare represeată vr’o schiță, fie ea nu­mai în conturi generale chiar a vre­ unui loc din Ungaria și Bucovina, pe care locuiesc românii; mai mult,­­ riscăm a crede, că în cele mai multe cazuri asemenea schițe nu vor fi cunoscute nici de pre­oții cei mai bătrâni. Și e mare primejdia, căci necunoscutul contro­lor poate stârni furtună asupra capului nostru chiar și din incidente, cari lui i se vor părea suspecte. Pentru numele Domnului! „Chiar și dacă i se vor părea numai suspecte.“ Și apoi se va cerceta și asupra lucrurilor, cari pot sta în raport cu alte lucruri suspecte, și acea­sta încă e pusă la discrețiunea controlorului ne­cunoscut. Lucru mare. Conjurăm pre preoții și învățătorii noștri la cea mai mare precauțiune. Să adune poporul și să-i spună cum stă lucrul, și la ce primejdie este el e spus. De aceea caiete pentru copii să nu mai cumpere singuraticii părinți. Prin alt decret aulic tot din 25 Mai 1809 Nr. 1301 se dispune, ca pentru susținerea unui semina­riu și a profesorilor necesari, tacla sudocsială dela 2 Vi să se urce la 3 resp. la 5 cr. de familie, iar spre cultivarea profesorilor harnici, să se trimită la universitatea din Viena mai mulți tineri talentați spre ascultarea studiilor teologice, pe spesele fon­dului sudocsial. Decretul aulic de la 31 Dec. 1811 Nr. 2371 con­ține următoarele: „Cum benigna suae majestatis sa­­„cratissimae intentio eo directa sit, ut in erigendo „episcopi disuniti transilvaniensis seminario Studium „theologicum sistematice tractatur....................alte „fata eadem Majestas sacratissima vigere benigna­­„rum litterarum manualium isthic in copiis advolu-; „tarum dementer jubere dignata est, ut audito prae­­„vie gubernio regio super eo, an fundus sydoxialis „ad hanc erogationem suficiat? et si non suficeret, „ex qua alia cassa defectus suplem­ possit? demissa „suae Majestati sacratissimae exhibeatur informatio „ac opinio.“ Dacă pănă inclusive episcopul Adamovici n’am putut da de nici o urmă despre existența vre­ unei școale clericale, despre vre­ un curs pregătitoriu pen­tru candidații de preoție, trebuie să admitem, că în timpul imediat înainte de episcopul Vasiliu Moga (1811) a trebuit să existe o asemenea școală, un asemenea curs clerical. FORȚA. Seminariul teologic și pedagogic „Andreian“ al arh­idiecesei ortodocse române din Tran­silvania. (Urmare.) Este fapt nedisputabil, că biserica noastră pănă la urmata ruptură în sînul ei sub Atanasie, a avut neîntrerupt episcopii și metropoliții ei; de sine ur­mează deci întrebarea: de unde au avut acei metro­­poliți, acei episcopi subsistența lor corespunzătoare și dacă o au avut, unde au fost acelea isvoare de subsistență, cum de biserica a devenit atât de lipsită, de ea la anul 1783 a fost avisată la tacla sudacsi­­ală și episcopul Nichitici la suplicarea pentru urca­rea acelei facle, spre scopul înființarei și susținerii unui seminariu ? Răspundem la aceasta : pe timpul re­­formațiunii biserica noastră a fost despoiată de moșiile ei estinse la Lancrém, Felgyógy, Vaad, Sâmbăta, Sil­­vaș etc. și de alte proprietăți monăstiresci și bisericesci, reședința metropolitană în Alba-lulia dimpreună cu apartinențele ei: biserică, tipografie etc. după armata unație la 1699 cu ocasiunea prefacerii cetății Alba-lu­lia în citadelă, s'au dărâmat fără nici o recompensă. Dacă mai adaugem la această jăfuire și timpul de 80 de ani dela apostasia lui Atanasie pănă la episcopul Nichitici, în care răstimp biserica noastră a fost obiectul celor mai neomenoase persecuțiuni, acum nu numai din partea străinilor, ci mai înver­șunat din partea fraților de un sânge, cine se va mai mira și cine nu va cuprinde căușele sărăciei, ale lipsei de ori­ce mijloace materiale de subsistență, de desvoltare spirituală, de înființarea și susținerea de institute din puterile proprii ale bisericei! Cestiunea înființării unui seminariu diecesan, su­­lerată, precum am văz­ut, încă la 1785, a rămas la ordinea Zilei Și în următorii ani, ba aceea s’a con­tinuat pănă în­­ zilele noastre, în decretul aulic dela 25 Mai 1809. Nr. 1301 intențiunei preaînalte se dă espresiune în următoa­rele: „Circa supplendum vacantem graeci ritus non „uniti episcopatum resolutionem meam ad proposi­­stionem cancelariae citto 4 Decembris 1807 jam „elargitus sum, prout et intuitu seminarii et educa­­„tionis cleri huius ritus totiusque populi valachici „voluntatem meam etiam in parte adaperire . . . „et id unice volo, ut mihi quoad erigendum curae „animarum graeci non uniti ritus commensuratum „seminarium et comparandam in hune finem domum, „seminariique huius regulationem et instructionem „ut et pro his requisitos sumtus, ac procurandum „fundum, propositio quam otius substernatur. Fran­­„ciscus m. p.“

Next