Telegraful Roman, 1886 (Anul 34, nr. 1-137)

1886-01-14 / nr. 4

14 ci aceasta să o facă învățătoriul sau preotul, ca nu cumva să fie vre-o icoană pe învelitoare. Dacă va pune păcatele pre vre-un țăran se cumpere el caiete cu chipuri pe învelitoare, atunci el din târg să meargă oblu la învățătoriu sau la preot, ca să se constate identitatea sau neidentita­­tea chipului. Pe această cale putem crede, că încâtva cel puțin, vom fi scutiți de a cădea în prăpastie. TELEGRAFUL ROMAN, nerea tinzând să declare că espulsările, avându­se în vedere numărul lor și modul cum au fost aplicate, nu sunt justificate și sunt contrarie intereselor ger­mane. Guvernul a privit această moțiune ca impli­când un blam la adresa unui prusian. Cu toată demonstrațiunea guvernului, cu tot mesagrul, coalițiunea partidelor de oposițiune a asi­gurat succesul propunerei, care s’a adoptat. După unele ziare, votul acesta n’a fost provo­cat de­cât de trebuința unei protestări în privința procedărilor administrative. Revista politică. Am espus în azul nostru trecut situația peni­bilă din peninsula balcanică, o situație, care trebuie să pună pe ori­ce om iubitoriu de pace pe gânduri, între astfel cu de împregiurări toată lumea e bună - bucuroasă se aud­ă câte o enunciațiune oficială, făcută cu scop de a ilustra sau chlarifica situațiunea. în casa de sus a Angliei lordul Sa­lisbury a aflat acomodat timpul de a exprima ve­derile guvernului englez asupra situațiunei din pe­ninsula balcanică, în privința cestiunei Rumeliei orientale el s’a exprimat, că aceasta numai printr’o înțelegere reciprocă și directă dintre Poarta și Bulgaria se poate resolva într’un mod favoritoriu; asupra Greciei s’a dec­larat Salisbury foarte aspru, spunând, că pretensiunile de rectificări, ce ar avea să se facă în conta Turciei fără nici un motiv, sunt neadmisibile. De­sigur că aceste cuvinte nu vor putea face impresie bună asupra celor de la Atena, cu atât mai mult, cu cât, se pare că multe din marile pu­teri aderează la o propunere a Rusiei, care cere o intervenție militară în balcani, conform căreia Au­stria ar avea să între în Serbia, Rusia în Bulgaria și Anglia în Grecia, în potriva soliilor date de cercurile ungureșci, despre o deplină înțelegere asupra învoirei duali­­stice, ce este a se reînoi între Austria și Ungaria, foaia cehă „Narodny Listy“ află dintr’un isvor oficios vienez, că lucrurile nu stau tocmai așa de bine. Mai sunt de regulat diferende serioase în cesti­­­unea Băncei Monarh­iei, în cestiunea vamală și mai cu seamă în privința legiuirei asupra impo­­zitelor. Cu toate acestea, guvernul austriac speră, că va ajunge la înțelegere în conformitate cu vederile sale și că, va obținea aprobarea majorităței Reichs­­ratului pentru proiectele de învoială. Poziția ca­binetului comitelui Taaffe este foarte tare și încre­derea coroanei e neclintită în actualul președinte al consiliului de miniștrii austriac. Chiar recentele lupte pentru limbă în parlamentul Bohemiei, nu au avut nici o influență asupra posițiunei politice a cabinetului, cu toate că guvernul e hotărît a aplica măsurile votate de dieta Bohemiei, ce sunt îndrep­tate contra limbei nemțesci. Diferitele propuneri presintate parlamentului german în privința expulsărilor ordonate de gu­vernul prusian au fost discutate cifrele trecute. Și fiindcă două din aceste propuneri sunt în contrazicere manifestă cu principiile puse de guvernul imperial în mesagiul ce cancelariul a citit de curând la tri­bună, nici un membru al consiliului federal n’a asi­stat la ședință. Acesta este cazul mai ales pentru propunerea dlui Meindthorst, șeful partidului ultramontan, propu­­ nresa română. Din lungul șir de articole, suprascriși „Inca­pacitate ori rea credință?“ în care „Gazeta Transilvaniei“ combate lipsa de principii și politica vagă a „Tribunei“, reproducem ca o specialitate in­teresantă și un material de studii caracteristice ur­­mătoriul articol, cu datul de 7 Ianuariu 1886 : „Tribuna" din Sibiiu ne spune, că nici decum nu vrea să stea de vorbă cu „Gazeta Transilvaniei.“ „Tribuna,“ care de un an și nouă luni, de când a eșit din găoacea cu „anga­jamentele,“ stă de vorbă Zonic cu adversarii neamului românesc, mereu „căutând prietinia lor,“ nu găsesce a fi lucru „priincios și neapărat“ să se înțe­leagă cu „frații sei români.“ „Tribuna,“ care face încercările cele mai desperate pentru ca prin tot feliul de insinuări „ordinare“ îndreptate în contra națiunei române, a junimei și a bărbaților ei frun­tași, să-și pregătească „situațiunea priincioasă“, când „prin bună învoială“ va ajunge la „resolvarea conflictului“ între ea și între „Nemzet“ și „Pester Lloyd,“ cu „prețul cuve­nit,“ — nu vrea să scie de o învoială cu „colegii ei români din Brașov.“ Nu este stransă aceasta purtare din partea unui oiariu, care pretinde, că luptă pentru „interesele generale românesci“ ? Dar să cercetăm cașul mai cu de amănuntul, obiectiv și făr’ de patimă, așa cum s’a petrecut în adevăr, să-l cer­cetăm cu atât mai verios, cu cât numeroșilor noștri noi abonați, cari n’au avut ^­iariul nostru anul trecut, nu le este cunoscut. „Tribuna“ din Sibiiu, când a pășit pentru prima­ oară înaintea publicului român a declarat, că vrea să meargă în solidaritate cu noi, pe baza programei stabilite în conferența alegătorilor români la 1881. Intre fondatorii acestui tfrariu se aflau câți­va, cu cari luptasem împreună și cari mi-au susținut pănă atunci, și de aceea am salutat aparițiunea „Tri­bunei“ cu căldură, dorindu-i deplin succes și, deși nu eram convinși despre necesitatea întemeierii unui al doilea triariu cotidian la noi, ne-am zis împreună cu unul din fondatorii lui, unde’s doi puterea cresce. Cu toate aceste am trebuit să ne impunem multă re­­servă față cu noul­­liariu, a trebuit să ne punem în posi­­țiune de așteptare din causă, că conducerea lui politică a fost încredințată unui om „politicesce compromis“, nu înaintea adversarilor, ci politicesce compromis înaintea românilor și mai vârtos a românilor ardeleni din pricina cărții, ce a scris-o la 1881 pentru plată, alături cu Hunvaliy, despre româ­nii din monarh­ie, care cuprinde pagini, ce servesc numai spre batjocorirea neamului nostru și spre compromiterea causei române ardelenesci înaintea străinătății *.­ Am trebuit să ne impunem reservă și din causă, că programa, cu care a debutat ,,Tribuna“ cuprindea unele puncte foarte dubioase și întunecoase, cari erau de natură a răsturna celelalte afir­­mațiuni ale ei. Am tăcut și am așteptat să vedem ce atitu­dine va lua în adevăr această foaie. Și iată că abia tre­cură câteva săptămâni dela aparițiunea „Tribunei“ și o și vedem, pledând pentru modificarea programei dela 1881, și cerând — într’un șir de articoli scriși cu multă nepricepere a situațiunei politice și cu ignorarea faptelor petrecute — se recunoascem îndreptățirea sistemului de guvernare actual. Conferența de la 1884, să ’nțelege, n’a vrut se scie de pr­opunerile „Tribunei“ și a proclamat din nou solidaritatea în lupta de apărare națională. Demonstrațiunile clușenilor și ale presiei maghiare contra românilor erau în toiul lor. Mo­mentul acesta­­ a aflat „Tribuna“ de oportun spre a începe realizarea, „anga­jamentului“ ei pentru salvarea „bunei re­­putațiuni a poporului român“ susțiind din răsputeri, prin in­sinuări de tot feliul la adresa românilor emigrați și a nați­unei române, agitațiunea foilor maghiare pornită din inciden­tul hotărîrei, ce au luat-o acești emigrați d’a serba centena­­riul lui Horia. De­odată găsesce „Tribuna“ că „se agitează între românii de aici și din România în contra Ungariei și a națiunei maghiare“ („Tribuna“ Nr. 76 din 1884) și că sunt în Ardeal „esistențe catilinare române ofensive“, cari amenință ordinea legală, pe când „esistențele catilinare ma­ghiare“, „nobili scăpătați și necăpătuiți“ sunt „inofensivi“ sunt nișce „elemente de ordine“. („Tribuna“ Nr. 104 din 1884.) într’aceea, din când în când, „Tribuna“ se lăuda îna­intea publicului, că ea luptă pentru aceleași principii ca și noi și că vrea să fie solidară cu noi. Noi vedeam intențiu­­nea și ne întristam, dar gândeam în gândul nostru, dacă am tăcut pănă acum, să mai tăcem cât­va timp, căci poate fondatorii „Tribunei“, pe cari nu-i cunosceam nici­decum ca oameni de rea credință, vor vedea ei înșiși prăpastia spre care îi duce acela, căruia i-au încredințat conducerea foii și vor striga, pănă aici și mai departe nu! Ne-am înșelat în presupunerea noastră, căci directorul „Tribunei“ ne spune, că „Tribuna“ nu mai este a ace­lor ce au întemeiat -o, și că el are împuternicirea de a o conduce după cea mai buna convingere a lui. („Tribuna“ Nr. 297 din 1885.) Pe lângă aceasta acționarii acestui Ziar nu pot fi ori și cum mai mult sau mai puțin pre­ocupați în judecata lor asupra atitudinei „Tribunei.“ Mai mult acestei împrejurări trebuie să-i ascriem, că după ce reserva noastră, ce ne-am împus-o din realitate cătră causa noastră comună națională, a trebuit se înceteze în primăvara anului trecut, fiind noi atacați cu insinuările cele mai perfide din partea „Tribunei" și după ce am de­mascat atitudinea periculoasă a acestei foi, ea totul nu și-a schimbat-o, ci după o pausă de câteva luni, a început din nou cu insinuările și denunțările. La seducerea opiniunei publice în privința atitudinei „Tribunei,“ nu puțin a contribuit și procesul ce i s’a in­tentat tocmai într’un timp, când ea prin insinuările ei făcea cele mai bune servicii adversarilor noștri. Resultatul acestui proces e cunoscut: mutarea juriului la Cluj. După acest proces, care precum o seim s’a terminat cu un verdict achitătoriu, „Tribuna" a crezut de oportun a „pune la cale“ o manifestațiune în favorul ei, folosindu-se de numele decanului publicisticei noastre, a căruia achitare voiau se o sărbătorească împreună cu a redactorilor „Tri­bunei“ printr’un banchet, o manifestație, care, deși a eșit cea mai mare parte din inimă curată, era de natură a com­promite causa independenței juriului și a juraților și a veni astfel în ajutoriul dușmanilor libertății noastre de presă. Au urmat apoi insinuările perfide îndreptate în contra „Gazetei,“ ce le-am amintit mai sus, și după o pausă de este prea învățat în filosofie“ și calomnia: „că este fără temere de D Zeu “ Archidiacon, după nomenclatura latină luată din biserica apuseană și ușitată și în biserica noa­stră, cât timp afacerile oficioase la episcopie se pur­tau în limba latină — nu înseamnă alta decât­ pro­topop sau protopresbiter. Georgiu Lazar la 1814 a putut fi denumit protopresbiter de episcopul Vasiliu Moga chiar și ca laic, ceea ce s-a întâmplat și cu alții nu odată. Căușele, din cari Georgiu Lazar la 1816 a tre­cut în România, enumerate de dl Petru Poenariu, coincid cu cele conservate nouă prin tradițiune. După toate acestea deci susținem, că sub vica­riatul lui Huțovici și inmediat înainte de venirea lui Vasiliu Moga ca episcop al bisericei noastre, a exi­­stat o școală, un curs clerical, fiind profesor Geor­giu Lazar. Ce fel de școală clericală va fi fost aceasta, ce se va va fi învățat în ea, de ce extindere și durată va fi fost acel curs clerical ? despre toate acestea neputând da răspunsuri positive, necesitați suntem a presupune, că în nici o privință acea școală cle­ricală nu va fi fost nici mai mult nici mai puțin, decât aceea, carea s’a continuat sub episcopul Vasi­liu Moga și a ajuns pănă la anul 1849, precum se va vedea din cele următoare. (Va urmă.) Die Rumänen in Ungarn, Siebenbürgen und der Bukovina von loan Slavici. Wien und Teschen. Verlag von Karl Probasca 1881. Bătrânii — cari astazi nu mai sunt în vieață — ne spuneau înainte de aceasta cu 40 de ani, că îna­inte de episcopul Vasiliu Moga, renumitul George Lazar era profesor la școala clericală de atunci, că acea școală se ținea în suburbiul de cătră Turnișor în o casă închiriată spre apus de lângă biserica greco-cat., care casă astăzii este proprietatea dom­nișoarei Eufemia Tobias; că Georgiu Lazar a fost și el concurent la scaunul episcopesc al bisericei noastre cu Vasiliu Moga; că el — în superioritatea lui culturală și id­entifică față de devenitul episcop Vasilie Moga — desgustat, și de acesta doar nici prea bine văzut, a trecut în România, unde — pre­cum se scie — a întreprins opera regenerării Ro­mânismului. Georgiu Lazar — după cum se vede din un „aller untert­ünigster Vortrag“ din 4 Decembrie 1807 Nr. auric 4512 — ca stipendiat din fondul su­­docsial, a absolvit studiile teologice la universitatea din Viena. Eruditul domn Petru Poenariu, în discursul de î­ncepțiune în societatea academică română, ținut la 8 Septemvrie 1871, ne presentă pre Georgiu Lazar ca venit dela universitatea din Viena la episcopia noastră numai la an. 1814, când s’ar fi h­irotonit­­ de episcopul Moga) archidiacon al scaunului episco­pal și a primit postul de profesor catichet la semi­­nariul candidaților de preoție, și că Georgiu Lazar ar fi aspirat nu la scaunul episcopesc din Transilva­nia, ci la scaunul episcopesc vacant din Banat (în­­­­tre ani 1814—1816); în toate acestea ni se pare a întimpina tot atâtea anachronisme. Dacă Georgiu Lazar, după încetarea campaniei franceze la 1801 ,și-a reluat cursul învățăturilor teo­logice la facultatea din Viena — după istorisirea dlui Petru Poenariu — și după terminarea acelora a ve­nit la episcopia din Sibiiu; dacă încă la anul 1807, aflăm pre Georgiu Lazar la acea facultate teologică, ca absolvând studiile teologice, — apoi venirea lui la episcopia din Sibiiu nu poate cădea mai târziu, de­cât cel mult la 1808, când sub vicariatul lui Huțo­­vici a deschis un curs pentru candidații de preo­ție — despre a cărui esistență mai nainte — nu avem nici un dat, nici chiar tradițional. Georgiu Lazar nu s’a pregătit și n’a aspirat în genere la episcopie, ci el s’a pregătit și a aspi­rat anume la scaunul episcopesc vacant acum de ani al bisericei ortodocse din Transilvania, la carea aparținea și el și ale cărei referințe vitrege î i erau cunoscute. Suntem informați de connaționali și coreligio­nari contimporani lui Georgiu Lazar, că acesta a fost concurent cu Vasiliu Moga la scaunul episco­pesc ortodocs din Transilvania, dar nu la un scaun episcopesc vacant din Banat și că la această concu­­rență „nota cea mai grea a concurentului fu, că

Next