Telegraful Roman, 1886 (Anul 34, nr. 1-137)
1886-01-14 / nr. 4
14 ci aceasta să o facă învățătoriul sau preotul, ca nu cumva să fie vre-o icoană pe învelitoare. Dacă va pune păcatele pre vre-un țăran se cumpere el caiete cu chipuri pe învelitoare, atunci el din târg să meargă oblu la învățătoriu sau la preot, ca să se constate identitatea sau neidentitatea chipului. Pe această cale putem crede, că încâtva cel puțin, vom fi scutiți de a cădea în prăpastie. TELEGRAFUL ROMAN, nerea tinzând să declare că espulsările, avânduse în vedere numărul lor și modul cum au fost aplicate, nu sunt justificate și sunt contrarie intereselor germane. Guvernul a privit această moțiune ca implicând un blam la adresa unui prusian. Cu toată demonstrațiunea guvernului, cu tot mesagrul, coalițiunea partidelor de oposițiune a asigurat succesul propunerei, care s’a adoptat. După unele ziare, votul acesta n’a fost provocat decât de trebuința unei protestări în privința procedărilor administrative. Revista politică. Am espus în azul nostru trecut situația penibilă din peninsula balcanică, o situație, care trebuie să pună pe orice om iubitoriu de pace pe gânduri, între astfel cu de împregiurări toată lumea e bună - bucuroasă se audă câte o enunciațiune oficială, făcută cu scop de a ilustra sau chlarifica situațiunea. în casa de sus a Angliei lordul Salisbury a aflat acomodat timpul de a exprima vederile guvernului englez asupra situațiunei din peninsula balcanică, în privința cestiunei Rumeliei orientale el s’a exprimat, că aceasta numai printr’o înțelegere reciprocă și directă dintre Poarta și Bulgaria se poate resolva într’un mod favoritoriu; asupra Greciei s’a declarat Salisbury foarte aspru, spunând, că pretensiunile de rectificări, ce ar avea să se facă în conta Turciei fără nici un motiv, sunt neadmisibile. Desigur că aceste cuvinte nu vor putea face impresie bună asupra celor de la Atena, cu atât mai mult, cu cât, se pare că multe din marile puteri aderează la o propunere a Rusiei, care cere o intervenție militară în balcani, conform căreia Austria ar avea să între în Serbia, Rusia în Bulgaria și Anglia în Grecia, în potriva soliilor date de cercurile ungureșci, despre o deplină înțelegere asupra învoirei dualistice, ce este a se reînoi între Austria și Ungaria, foaia cehă „Narodny Listy“ află dintr’un isvor oficios vienez, că lucrurile nu stau tocmai așa de bine. Mai sunt de regulat diferende serioase în cestiunea Băncei Monarhiei, în cestiunea vamală și mai cu seamă în privința legiuirei asupra impozitelor. Cu toate acestea, guvernul austriac speră, că va ajunge la înțelegere în conformitate cu vederile sale și că, va obținea aprobarea majorităței Reichsratului pentru proiectele de învoială. Poziția cabinetului comitelui Taaffe este foarte tare și încrederea coroanei e neclintită în actualul președinte al consiliului de miniștrii austriac. Chiar recentele lupte pentru limbă în parlamentul Bohemiei, nu au avut nici o influență asupra posițiunei politice a cabinetului, cu toate că guvernul e hotărît a aplica măsurile votate de dieta Bohemiei, ce sunt îndreptate contra limbei nemțesci. Diferitele propuneri presintate parlamentului german în privința expulsărilor ordonate de guvernul prusian au fost discutate cifrele trecute. Și fiindcă două din aceste propuneri sunt în contrazicere manifestă cu principiile puse de guvernul imperial în mesagiul ce cancelariul a citit de curând la tribună, nici un membru al consiliului federal n’a asistat la ședință. Acesta este cazul mai ales pentru propunerea dlui Meindthorst, șeful partidului ultramontan, propu nresa română. Din lungul șir de articole, suprascriși „Incapacitate ori rea credință?“ în care „Gazeta Transilvaniei“ combate lipsa de principii și politica vagă a „Tribunei“, reproducem ca o specialitate interesantă și un material de studii caracteristice următoriul articol, cu datul de 7 Ianuariu 1886 : „Tribuna" din Sibiiu ne spune, că nici decum nu vrea să stea de vorbă cu „Gazeta Transilvaniei.“ „Tribuna,“ care de un an și nouă luni, de când a eșit din găoacea cu „angajamentele,“ stă de vorbă Zonic cu adversarii neamului românesc, mereu „căutând prietinia lor,“ nu găsesce a fi lucru „priincios și neapărat“ să se înțeleagă cu „frații sei români.“ „Tribuna,“ care face încercările cele mai desperate pentru ca prin tot feliul de insinuări „ordinare“ îndreptate în contra națiunei române, a junimei și a bărbaților ei fruntași, să-și pregătească „situațiunea priincioasă“, când „prin bună învoială“ va ajunge la „resolvarea conflictului“ între ea și între „Nemzet“ și „Pester Lloyd,“ cu „prețul cuvenit,“ — nu vrea să scie de o învoială cu „colegii ei români din Brașov.“ Nu este stransă aceasta purtare din partea unui oiariu, care pretinde, că luptă pentru „interesele generale românesci“ ? Dar să cercetăm cașul mai cu de amănuntul, obiectiv și făr’ de patimă, așa cum s’a petrecut în adevăr, să-l cercetăm cu atât mai verios, cu cât numeroșilor noștri noi abonați, cari n’au avut ^iariul nostru anul trecut, nu le este cunoscut. „Tribuna“ din Sibiiu, când a pășit pentru prima oară înaintea publicului român a declarat, că vrea să meargă în solidaritate cu noi, pe baza programei stabilite în conferența alegătorilor români la 1881. Intre fondatorii acestui tfrariu se aflau câțiva, cu cari luptasem împreună și cari mi-au susținut pănă atunci, și de aceea am salutat aparițiunea „Tribunei“ cu căldură, dorindu-i deplin succes și, deși nu eram convinși despre necesitatea întemeierii unui al doilea triariu cotidian la noi, ne-am zis împreună cu unul din fondatorii lui, unde’s doi puterea cresce. Cu toate aceste am trebuit să ne impunem multă reservă față cu noulliariu, a trebuit să ne punem în posițiune de așteptare din causă, că conducerea lui politică a fost încredințată unui om „politicesce compromis“, nu înaintea adversarilor, ci politicesce compromis înaintea românilor și mai vârtos a românilor ardeleni din pricina cărții, ce a scris-o la 1881 pentru plată, alături cu Hunvaliy, despre românii din monarhie, care cuprinde pagini, ce servesc numai spre batjocorirea neamului nostru și spre compromiterea causei române ardelenesci înaintea străinătății *. Am trebuit să ne impunem reservă și din causă, că programa, cu care a debutat ,,Tribuna“ cuprindea unele puncte foarte dubioase și întunecoase, cari erau de natură a răsturna celelalte afirmațiuni ale ei. Am tăcut și am așteptat să vedem ce atitudine va lua în adevăr această foaie. Și iată că abia trecură câteva săptămâni dela aparițiunea „Tribunei“ și o și vedem, pledând pentru modificarea programei dela 1881, și cerând — într’un șir de articoli scriși cu multă nepricepere a situațiunei politice și cu ignorarea faptelor petrecute — se recunoascem îndreptățirea sistemului de guvernare actual. Conferența de la 1884, să ’nțelege, n’a vrut se scie de propunerile „Tribunei“ și a proclamat din nou solidaritatea în lupta de apărare națională. Demonstrațiunile clușenilor și ale presiei maghiare contra românilor erau în toiul lor. Momentul acesta a aflat „Tribuna“ de oportun spre a începe realizarea, „angajamentului“ ei pentru salvarea „bunei reputațiuni a poporului român“ susțiind din răsputeri, prin insinuări de tot feliul la adresa românilor emigrați și a națiunei române, agitațiunea foilor maghiare pornită din incidentul hotărîrei, ce au luat-o acești emigrați d’a serba centenariul lui Horia. Deodată găsesce „Tribuna“ că „se agitează între românii de aici și din România în contra Ungariei și a națiunei maghiare“ („Tribuna“ Nr. 76 din 1884) și că sunt în Ardeal „esistențe catilinare române ofensive“, cari amenință ordinea legală, pe când „esistențele catilinare maghiare“, „nobili scăpătați și necăpătuiți“ sunt „inofensivi“ sunt nișce „elemente de ordine“. („Tribuna“ Nr. 104 din 1884.) într’aceea, din când în când, „Tribuna“ se lăuda înaintea publicului, că ea luptă pentru aceleași principii ca și noi și că vrea să fie solidară cu noi. Noi vedeam intențiunea și ne întristam, dar gândeam în gândul nostru, dacă am tăcut pănă acum, să mai tăcem câtva timp, căci poate fondatorii „Tribunei“, pe cari nu-i cunosceam nicidecum ca oameni de rea credință, vor vedea ei înșiși prăpastia spre care îi duce acela, căruia i-au încredințat conducerea foii și vor striga, pănă aici și mai departe nu! Ne-am înșelat în presupunerea noastră, căci directorul „Tribunei“ ne spune, că „Tribuna“ nu mai este a acelor ce au întemeiat -o, și că el are împuternicirea de a o conduce după cea mai buna convingere a lui. („Tribuna“ Nr. 297 din 1885.) Pe lângă aceasta acționarii acestui Ziar nu pot fi ori și cum mai mult sau mai puțin preocupați în judecata lor asupra atitudinei „Tribunei.“ Mai mult acestei împrejurări trebuie să-i ascriem, că după ce reserva noastră, ce ne-am împus-o din realitate cătră causa noastră comună națională, a trebuit se înceteze în primăvara anului trecut, fiind noi atacați cu insinuările cele mai perfide din partea „Tribunei" și după ce am demascat atitudinea periculoasă a acestei foi, ea totul nu și-a schimbat-o, ci după o pausă de câteva luni, a început din nou cu insinuările și denunțările. La seducerea opiniunei publice în privința atitudinei „Tribunei,“ nu puțin a contribuit și procesul ce i s’a intentat tocmai într’un timp, când ea prin insinuările ei făcea cele mai bune servicii adversarilor noștri. Resultatul acestui proces e cunoscut: mutarea juriului la Cluj. După acest proces, care precum o seim s’a terminat cu un verdict achitătoriu, „Tribuna" a crezut de oportun a „pune la cale“ o manifestațiune în favorul ei, folosindu-se de numele decanului publicisticei noastre, a căruia achitare voiau se o sărbătorească împreună cu a redactorilor „Tribunei“ printr’un banchet, o manifestație, care, deși a eșit cea mai mare parte din inimă curată, era de natură a compromite causa independenței juriului și a juraților și a veni astfel în ajutoriul dușmanilor libertății noastre de presă. Au urmat apoi insinuările perfide îndreptate în contra „Gazetei,“ ce le-am amintit mai sus, și după o pausă de este prea învățat în filosofie“ și calomnia: „că este fără temere de D Zeu “ Archidiacon, după nomenclatura latină luată din biserica apuseană și ușitată și în biserica noastră, cât timp afacerile oficioase la episcopie se purtau în limba latină — nu înseamnă alta decât protopop sau protopresbiter. Georgiu Lazar la 1814 a putut fi denumit protopresbiter de episcopul Vasiliu Moga chiar și ca laic, ceea ce s-a întâmplat și cu alții nu odată. Căușele, din cari Georgiu Lazar la 1816 a trecut în România, enumerate de dl Petru Poenariu, coincid cu cele conservate nouă prin tradițiune. După toate acestea deci susținem, că sub vicariatul lui Huțovici și inmediat înainte de venirea lui Vasiliu Moga ca episcop al bisericei noastre, a existat o școală, un curs clerical, fiind profesor Georgiu Lazar. Ce fel de școală clericală va fi fost aceasta, ce se va va fi învățat în ea, de ce extindere și durată va fi fost acel curs clerical ? despre toate acestea neputând da răspunsuri positive, necesitați suntem a presupune, că în nici o privință acea școală clericală nu va fi fost nici mai mult nici mai puțin, decât aceea, carea s’a continuat sub episcopul Vasiliu Moga și a ajuns pănă la anul 1849, precum se va vedea din cele următoare. (Va urmă.) Die Rumänen in Ungarn, Siebenbürgen und der Bukovina von loan Slavici. Wien und Teschen. Verlag von Karl Probasca 1881. Bătrânii — cari astazi nu mai sunt în vieață — ne spuneau înainte de aceasta cu 40 de ani, că înainte de episcopul Vasiliu Moga, renumitul George Lazar era profesor la școala clericală de atunci, că acea școală se ținea în suburbiul de cătră Turnișor în o casă închiriată spre apus de lângă biserica greco-cat., care casă astăzii este proprietatea domnișoarei Eufemia Tobias; că Georgiu Lazar a fost și el concurent la scaunul episcopesc al bisericei noastre cu Vasiliu Moga; că el — în superioritatea lui culturală și identifică față de devenitul episcop Vasilie Moga — desgustat, și de acesta doar nici prea bine văzut, a trecut în România, unde — precum se scie — a întreprins opera regenerării Românismului. Georgiu Lazar — după cum se vede din un „aller untertünigster Vortrag“ din 4 Decembrie 1807 Nr. auric 4512 — ca stipendiat din fondul sudocsial, a absolvit studiile teologice la universitatea din Viena. Eruditul domn Petru Poenariu, în discursul de începțiune în societatea academică română, ținut la 8 Septemvrie 1871, ne presentă pre Georgiu Lazar ca venit dela universitatea din Viena la episcopia noastră numai la an. 1814, când s’ar fi hirotonit de episcopul Moga) archidiacon al scaunului episcopal și a primit postul de profesor catichet la seminariul candidaților de preoție, și că Georgiu Lazar ar fi aspirat nu la scaunul episcopesc din Transilvania, ci la scaunul episcopesc vacant din Banat (între ani 1814—1816); în toate acestea ni se pare a întimpina tot atâtea anachronisme. Dacă Georgiu Lazar, după încetarea campaniei franceze la 1801 ,și-a reluat cursul învățăturilor teologice la facultatea din Viena — după istorisirea dlui Petru Poenariu — și după terminarea acelora a venit la episcopia din Sibiiu; dacă încă la anul 1807, aflăm pre Georgiu Lazar la acea facultate teologică, ca absolvând studiile teologice, — apoi venirea lui la episcopia din Sibiiu nu poate cădea mai târziu, decât cel mult la 1808, când sub vicariatul lui Huțovici a deschis un curs pentru candidații de preoție — despre a cărui esistență mai nainte — nu avem nici un dat, nici chiar tradițional. Georgiu Lazar nu s’a pregătit și n’a aspirat în genere la episcopie, ci el s’a pregătit și a aspirat anume la scaunul episcopesc vacant acum de ani al bisericei ortodocse din Transilvania, la carea aparținea și el și ale cărei referințe vitrege î i erau cunoscute. Suntem informați de connaționali și coreligionari contimporani lui Georgiu Lazar, că acesta a fost concurent cu Vasiliu Moga la scaunul episcopesc ortodocs din Transilvania, dar nu la un scaun episcopesc vacant din Banat și că la această concurență „nota cea mai grea a concurentului fu, că