Telegraful Roman, 1886 (Anul 34, nr. 1-137)
1886-07-22 / nr. 78
Nr. 78 ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarhie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Marți 22 Iulie (3 August) 1886. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele simt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXXIV. TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbătă. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru, fiecare publicare. Afacerea Edelsheim -Ianski. Tinerimea universitară din Budapesta a esmis un apel în formă de afișe, care s-a trimis și la toate orașele mai mari ale țării. Apelul redactat într’un ton, care defeliu nu se deosebeșce de proclamațiuni esmise în timpuri de resmiriță, sună în traducere fidelă astfel cu: „Cetățeni! Tineri maghiari! „Camarila s’a mai îmbogățit cu o faptă! Națiunea noastră earăș sângerează dintr’o rană dureroasă! Țara țîpă de durere! împlânte chiar pănă la mănunchi stiletul în inima noastră, — dar glorioasa iubire de patrie nu o vor stinge nicicând din sinul acestei națiuni. Cu o admirare omagială încungiură maghiarul pe domnitoriul seu, cu un fanatism evlavios se alipesce el de pământul, pe care și-au versat părinții șei sângele lor vitejesc pentru urmași; respectarea și apărarea constituțiunii sale este una dintre virtuțile cele mai cardinale ale sale ! „Este deci păcat, dacă acest popor își apără cu atâta îngrijire comoara sa fericitoare? A trăi ori a muri pentru ea: își privesce de datorința sa cea mai sacră! Cu o febrilă agitațiune se înșiră în inima țării, și fără de nici o deosebire de partid, maghiar lângă maghiar! Cetățenii se convoacă la adunări! Banele națiunei trebuesc vindecate, durerile ei ușurate, cu o voință și înțelegere comună!.. „Cetățeni! „PătrunȚă-ve inima sentimentul celfânt al datorinței! Ca fulger se ne străbată pepturile plângerea onoarei naționale batjocorite! Oferiți un ajutoriu corpului paralizat, spriginiți-l și voi, căci va sucumbe în ranele sale patria orfană! „Și voi tineri născuți ai mamei noastre comune! Speranța națiunei noastre! Junimea adoratei noastre patrii înșirațire între apărători! Focul curat al sufletului vostru nobil înflăcărat se le deie lor nouă putere la osteneli! Inima voastră tineră, care nu cunoaște descuragiarea, umplese cu strigătul de bucurie al entusiasmului patriotic și vestiți aceasta în toate părțile, ca să răsune de ea această mare patrie maghiară! Sus cetățenilor! Țineți și voi adunări poporale! Dați și voi espresiunea sentimentelor voastre! Pentru răsbunarea demnității noastre naționale pălmuite, indicative și voi glasul! Far voi tineri maghiari! Voi însuflețiți-ve de exemplul patrioților noștri, cari apără sentimentul public al națiunei noastre! Sprijiniți-i pe ei în nobilele lor intențiuni! Și de a va cere patria, nici când nu desperați!“ Budapesta, 28 iuliu 1886, în numele comitetului arangiatoriu al studenților universității. (Urmează subscrierile.) * Ignat Hefly deputat dietal publică sub titlul „Ce să ceară adunările poporale?“ un articol în ziatrul „Ellenzék“ din Cluj iată ce zice onorabilul domn între altele: „Nici când nu s’a adeverit într’un mod mai palpabil că fără de independența militară întreaga noastră constituție nu e decât numai o vorbă goală, decât cum s’a adeverit acum, în urma celor mai recente evenimente. Asta trebue s’o esprime adunările poporale, în contra acestui rău trebue să cerem leac de la legislațiune. „Orice circumscriere poate să fie răstălmăcită, cu atât mai mult, că sunt oameni, cărora le stă în interes răstălmăcirea. „Nu e chiemarea adunărilor poporale a face diplomația. Ele trebue să spună franc și hotărît, ce voiesce poporul. Dar un lucru e sigur, că dacă ar fi aceia se decide cestiunea printr’un plebiscit: că oare în fața situației actuale, ce doresce poporul maghiar? — ar resuna dela Carpați pănă în Adriatica răspunsul: armată maghiară independentă! „S’o spună aceasta adunările popor rale, căci numai astfel nu o să fie ele interpreții fideli ai adevăratelor sentimente ale poporului maghiar.“ Ne-am temut noi, că oposiția Kossutistă a dietei ungare va stărui să esploateze încurcata situație de a fi de la noi, și că în loc de a vorbi națiunea maghiară, și-a ridica glasul partidul Kossutist, de la a cărui isbutire Dumnezeu să ferească această patrie. Se vede că temerile noastre au fost basate. Deoarece Ignat Helly nu cere alta, decât decretarea principiului cardinal al opoziției independente, acel principiu, care de toate partidele dietei ungare cu unanimitate este combătut. Acesele de pe strade, au atins pe M. La regele în modul cel mai neplăcut. Aceasta rea impresiune o a provocat în prima linie, nu cuvintele cunoscute ale lui Tisza, prin cari a condamnat pe Ianski, ci împrejurarea aceea, că Tisza s’a provocat la cele mai înalte cercuri militare, cari sunt de acord cu dânsul. Când mai în urmă s’a aflat, că Tisza sub cercurile cele mai înalte militare a înțeles pe comandantul țării Edelsheim, rămânerea acestui din urmă a devenit imposibilă. Acea părere, ca și când coneesiunile familiare ale baronului Edelsheim cu aristocrația maghiară ar fi fost în detrimentul poliției sale militare, e cu totul nelasată și nu merită a fi luată în sumă. Aristocrația maghiară e în cercurile mai înalte militare prin mai mulți membri ai sei representată. Când i s’a dat lui Tisza prilegiul cu ocasiunea călătoriei sale la Viena, a se convinge în persoană despre disposiția dela curte: el și-a dat verbal demisiunea regelui, pe care însă acesta pe lângă espresiunea celei mai depline ale sale încrederi și în termenii cei mai măgulitori o a respins. Prin aceasta afacerea Janski a aflat pentru Tisza o resolvare completă. La avansarea generalilor n’au drept de amestec garantat prin lege, nici miniștri austriaci, nici cei ungari a făuri deci o armă în contra ministrului president Tisza din incidentul avansării lui Janski, după cum o a făcut presa șovinistică de aci, este nebunie. Dacă însă parlamentul ungar, ce se va întruni în Septembre — ceea ce e foarte probabil — va declara, că națiunea maghiară se simte ofensată prin avansarea lui Jansky și va cere satisfacțiune dela Tisza, ca se dee satisfacțiune „sentimentului național vătămat,“ poate să se ’ntâmple, că Tisza în mijlocul focului din două părți: a presiunei mari din partea dietei și a ținutei antimaghiare a curții, va fi necesitat a demisiona. Imposibil nu e, ca Tisza se se ’ndeparteze fără a mai aștepta convocarea dietei; scrrile eșite ’n săptămâna aceasta despre crisa ministerială la această suposiție se pot reduce, dar lucrul e mai mult decât o simplă suposiție, deoarece în direcțiunea aceasta s’au ținut consilii importante. Situația e a fi de un colorit mai pacinic. Dar tăcerea asta nu se poate înțelege. Unii vreau se scie, că Tisza a fost asigurat, că cei din Viena, — unde de altmintre se simte, că disposițiunile Țilelor din urmă au mers ceva prea departe, — sunt gata în scopul împăciuirii cu maghiarii a aduce chiar și Fiindcă acasă n’aveam ceva urgent de lucru, primii cu plăcere propunerea, abisei cărăușului și începui a-mi face ilusiuni despre escursiunea în Fundata și de aci în Stănicioaie. Nu era tocmai mult pănă la asfințitul soarelui, când plecarăm călări spre poeticul sat Fundata. Nește mantale de iarnă și un corn de vânătoriu era tot bagagiul nostru Astfel cu ecuipați mergeam încet prin Bran, apoi Moieciul inferior, despre care am vorbit mai sus, și Chieia. Posiția naturală a acestui sat corespunde pe deplin numelui ce’l poartă. Așezat într’o groapă, prin mijlocul căreia murmură o vale cristalină. Chilia are puțini locuitori și și aceștia nu tocma aproape unul de altul. Casele sunt puse de-o parte și de ceealaltă a văii, în dosul lor se ridică dealuri ascunse în arborii vechi. Traversarăm în scurt timp acest săticel și începurăm a lui un deal, care ne servea drept scară spre a ajunge la Fundata. O cărare îngustă în formă serpentină acoperită cu frunze uscate era drumul pe care-l călcam. Vântul sufla lin și foile șopteau încetișor, ca și cum își plângeau soartea, că trebue se cadă la pământ. Din când în când adiarea vântului era însoțită de melodioasele cântece ale vreunei mirle, ce se desfăta în libertatea ei nemărginită, încântat de frumsețile naturei urmam superiorului meu, ce conducea cu siguranță destulă calul seu pe drumul adevărat. O oară sufrăm în continuu, pănă ce durăm în plaiu. FOIȚA. 1 D escursiune în Bran. — Suveniri și impresiuni. — (Urmare.) Uimit de răspunsul băiatului și de curagiul lui deosebit, mergeam înainte fără teamă de nimic. Eșim pe plai de-asupra. Nu pășii trei pași și un iepure chicotea înaintea noastră. — Măi — Țise amicul meu cătră mine — vezi iepurile, nu-i semn bun! — Aș — răspunsei — fleacuri băbesci, când un „halt“ ne făcuse stăm pe foc. Erau finanții și noi eram pe pământul nostru. La întrebarea ce ne-o adresa unul din finanți: „aveți dreptate“, amicul meu îi arătă iepurile se’l pușce. Finanțul însă nu schimbă vorba, ci cu toată seriositatea ne cerea răspuns. O băgasem pe mânecă, căci dreptate n’aveam, li respunserăm, că am fost la preumblare numai, și cu vorbe bune îi înduplecarăm se ne lase să trecem cu urdă cu tot. După un coborîș urît ajunserăm la 9 1/2 care sara la păr. Ț. din Șirne. Aci făcurăm o surprinsă neașteptată, ne ospătarăm bine și cedarăm apoi învitațiunei lui Morfeu. De dimineață a doua zi mergem la stâna din capul satului, băurăm fapte cum îl „Kölnische Zeitung“ primesce în afacerea Edelsheim-Ianski de la corespondentul seu din Budapesta următoarele rânduri: „Bărbații din nemijlocita apropiere a împăratului îmi comunică pe cale privată, că evenimentele din Budapesta ce se învârt în jurul generalului Ianski, atât vorbirile din dietă, cât și e smulge, deși nu ne recomandase vreun doctor un astfeliu de medicament. Șirnea e un sat mărișor, constătătoriu numai din români, cari șed foarte departe unul de altul. Dealurile și coborîșurile cele multe desvoaltă apetitul mai bine, ca hapurile din farmacie. Cam la 3 ', care după ameazi plecarăm pe alt drum spre Sohodol, trecurăm Moieciul inferior, Branul și fiindcă înoptasem, ne deciserăm să mergem în Poartă și să dormim acolo, mai vârtos că începuse ploaia și se vedea că nu e glumă. Dar la insistarea amicului B. ne continuarăm drumul spre Sohodol. Ploua ca cu ciubărul, pământul lutos îți luneca de sub picioare. Nouă, încălțați cu ghete potrivite pentru hotarul dela cetate, lucrul nu ne venea la socoteală. Urcarea dealului, care mi se părea ori foarte frumos, îmi da acum ibrișin pe la nas. Dar ce se-i faci: „nici o plăcere, fără neplăcere.“ După aproape 1/, oară ajungem acasă aȚi pănă ’n pele. Ne desbrăcarăm, cinarăm și la pat, căci obosisem rău. A doua zi mulțămind părintelui B. pentru ospitalitatea sa, plecai în Bran cu colegul meu, cu scop de a me șterge de aci la Brașov. Tocmisem cărăuș când un alt prieten R. îmi aduce scirea, că domnul meu superior, care petrecea de mai multă vreme în Elveția Transilvaniei ’și-a exprimat dorința auzind că eu sunt prin Bran, dacă am plăcere săi însoțesc spre Fundata, apoi vom merge amândoi la Brașov peste vr’o săptămână.