Telegraful Roman, 1887 (Anul 35, nr. 1-135)

1887-01-24 / nr. 9

ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarh­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Sâmbătă, 24 Ianuarie (5 Februarie) 1887. Anul XXXV Nr. 9 TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de done ori 12 cr., — de trei or. 15 cr. rondul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Prenumerațiune nouă la „Telegraful Român“ care apare de trei ori pe săptămână, deschidem pe anul 1887, cu prețul cel mai moderat, ce se poate vede în fruntea foaiei. Banii de prenumerațiune se trimit mai cu înlesnire pe lângă asignațiuni poștale (Fosta utalvány — Post- Anweisung.) Numele prenumerantului, al comunei, unde se află cu domiciliul, și eventual al poștei ultime să fie scrise bine, ca să se poată ceti. Se atrage atențiunea îa­ domni abonați, al căror abonament s’a sfârșit cu ultima Decembre 1886, să-și înnoiască abonamentul, pentru că altfel espeditura va fi silită a sista espedtarea foaiei*). Editura „Telegrafului Român“ în Sibiiu. *) O înlesnire foarte mare în espedițiune se face prin lipirea unei fâșii de adresă dela abonamentul ultim. Sibiiu, 23 Ianuarie. Nu sufere îndoială, că statul este chemat să dea ajutoriu material și moral reuniunilor, cari înființate sub scutul legilor, au chemarea a lăți cultura în popor, a lărgi cercul cunoștințelor reale pănă în cel mai inferior grad al populațiunei, și a face să dispară și umbra neînțelegerilor dintre cetățeni. Pe când promitem aceasta, pretindem, ca scutul statului deopotrivă să ocrotească pe toate reuniunile culturale în instiințele lor spre desvoltare. Numai așa statul își va împlini misiunea sa civilizătoare, numai așa se va putea țină sănătosul ecuilibru în­tre diferitele popoare din stat, numai așa se va ajunge la fericirea statului, căci în acel caz fericire vor fi și popoarele, a cărora îngrijire trebue să formeze chemarea de căpetenie a statului. Nu sufere îndoială, că asemenea reuniuni cu pretensiuni și titluri mărețe, trebue să urmărească în faptă scopurile, pentru cari s’au înființat, și să evite ori­ce lucru, prin care ar provoca suspiciune, că scopurile urmărite de ele lovesc în legalele as­­pirațiuni și instiințe ale majorității concetățenilor. Când se va da la iveală însă, că separatismul acestor reuniuni provoacă nedumeriri, periclită interese le­gale, atunci statul are datorința, să intrevină și să sisteze activitatea reuniunei de vrașbă. Avem în ochi și de astădată reuniunea din­­ Cluj. Matadorii ei ne spun, că ea are de țintă re­­maghiarizarea ungurilor, cari în decursul veacului adorând servilismul, — în care a fost ținut românul [pănă la anul epocal al libertății — și invidiând con­­dițiunile de vieață provenite din această idilică­­ stare a lui, s’au făcut români. Ne mai spun și aceea, că ținta acestei reuniuni este îndreptată prin mijloace culturale spre completa maghiarizare a Ardea­lului, căci statul acesta numai atunci este asigurat în fața nestatorniciei veacurilor, dacă toată suflarea de aici în sensul patriotismului modern va fi o turmă și un păstoriu, în urma enunciațiunilor făcute în această di­recțiune era chemarea procurorului de stat, să in­­trevină, și în numele legei se ceară pedepsirea oa­menilor, cari lovesc în consciința, demnitatea și existența a 10 milioane din cetățenii acestui stat și aceasta cu atât mai vârtos, cu cât nu ne vine să credem, că procurorii de stat să fie venit la convingerea, că statul nu mai are lipsă de noi, nu mai are interes ca esistența noastră să se conserve pentru a re asigura prin ea esistența statului. Deșeartă este vise credința noastră, pentru că nu numai, că se tolerează o asemenea reuniune cu tendințe destructive, ci încă i-se dau deosebite fa­voruri, ca cu atât mai mult sé prospereze. Se aducem cașul concret. Este lucru sciut, că în pluj s’a constituit un comitet central al reuniunei de maghiarizare. In acest comitet central sunt pentru exemplu 60 de membrii. Aceștia sunt cetățeni cu locuințele în toate părțile Ardealului, care în Brașov, care în Sibiiu, care în Ciuc, care în Zam, care în Ciucea, care în vama Oituzului... cu un cuvânt oameni din părțile cele mai extreme. Pentru acești oameni direcțiunea căilor ferate din Budapesta a făcut concesiuni extraordinare încât omului îi stă mintea în loc. Fie­care membru din acest comitet are concesiune specială, ca cu 7d prețul de la un bilet de clasa a treia să căsătorească pe clasa I ori­când va voi, în ori­ce afacere, pe ori­ce linie a căilor ferate în stat. Nu avem timpul să ne ocupăm cu combinați­­uni de cifre, de aceea nu vom norma cu cifre enor­ma pagubă, ce să face statului prin acest privilegiu ne mai auzit Voim se constatăm numai cu durere, că statul în loc de a suprima o reuniune, care lovesce în consciința majorității cetățenilor, o impărtășeșce de atari favoruri. Și câte reuniuni cu tendințele cele mai nobile și institute culturale și filantropice se susțin numai din mijloacele noastre proprii, ba, încă nu se pun chiar și pe deci la susținerea și înființarea lor! Revista politică. Pregătirile pentru o eventuală mobilizare încep a lua și la noi formă tot mai concretă. f­iarele din capitale afirmă cu toată positivitatea, că în consi­liul de miniștrii, ce s’a ținut în 30 Ianuarie sub presidiul Majestății Sale, s’a decis convocarea dele­­țiunilor în sesiune extraordinară pe începutul lui Martie, pentru votarea unui credit suplementar, de circa 20 milioane. „N. Freie Presse“ află dintr’un izvor autentic din Budapesta, că afară de acest credit, mai e vorba de două credite, tot de aceasta natură, și adecă un credit pentru înarmarea glotașilor, și un credit ce priveste numai armata teritorială din Austria. Foile guvernamentale au și început să cânte isonul în direcțiunea aceasta, făcând apel la sim­­țemintele patriotice ale cetățenilor. Recunosc și ele situațiunea cea grea financiară a țării, dar, când e vorba de existența țării, nici o jertfă nu poate fi prea mare, pentru că altfel pregătirile, ce se fac de decenii ar deveni zădarnice. Tot în aceasta direcțiune s’a declarat, și mini­strul president dl Tisza în zilele din urmă în par­lament, accentuând, că rapoartele sfaturilor se com­plică pe Și ce merge, și situațiunea devine din ce în ce tot mai grea, și pănă când toate statele fac disposițiuni de precauțiune, este evident, că nici noi nu putem sta cu mânile în sin. Așadară după declarațiunile dlui ministru, aceste milioane, ce ni se mai cer ar fi numai pentru a se lua disposițiunile de precauțiune alăturea cu alte state, ce va fi însă în cas, când ar erupe resbelul? aceasta întrebare re­­mâne încă nedeslegată. Spirea despre visita regelui Milan, ce inten­ționează a o face regelui României capătă o formă tot mai verosimilă, și foile din România îi dau o im­portanță politică, având de scop aceasta visită, a se stabi­l­i o acțiune comună între îm­pregiurările ace­stea nesigure. V estiunea bulgară se află încă tot in stadiul nedeslegatei, foile ruse, când iau ton mai pacinic, când mai resolut în aceasta cestiune, dar noi putem să conchidem, că din partea Rusiei la multă generozi­­tate nu ne putem accepta Mai curând putem să ne asceptăm la o capitulare a bulgarilor, numai ca FORȚA. Visul lui Petru. — Poveste de iunior — Ci că a fost odată ca nici odată, că de n’ar fi nu s’ar povesti, că doar nici eu nu’s de când po­veștile, ci mai încoace cu vre­o 2—3 zile, că pe când mama pe mine me făcea, poveștile pe uliță tre­ceau și eu am apucat una să v’o spun noastră acuma. A fost în vremile de demult un om, și omul acesta avea trei feciori și o vie, într’o Și de pri­măvară de dimineață pănă în sară lucra omul no­stru cu feciorii lui la vie și ce-i veni omului în minte, că Șise cătră feciori. — Măi copii­ în noaptea asta trebue să dor­­miți toți trei aici în vie, și dimineața are se­’și spună fiecare visul, ce l’a visat, că DȘeu multe arată ome­­nilor în vis : doar vi s’a arăta și vine ceva. Feciorii făcură după porunca tatălui lor, iar dimineața îi chema tatăl lor la sine și întreba pe fiecare, că ce a visat? _ Eu — Ștse cel mai mare — am visat, că eram la cules și atâta sumedenie de struguri mai erau în via noastră de nn reschiam cu culesul. — Eu —­ Sise cel mijlociu — am visat, că am săpat vin adânc și am aflat în pământ o comoară mare. — Frumoase visuri ați avut dragii mei — Șise bătrânul — de ar da Dreu să se împlinească, dar tu ce ai visat Petre? întreba pe fiul său cel mai mic, care se cam codia să și spună visul. — Visul meu nu-i de nasul teu! — respinse Petru. — Ce aici măi ? — Visul meu nu-i de nasul teu! — Auzi aci! Da cum îndrănesci tu să zici ast­fel de vorbe cătră tatăl teu ? spune ce ai visat! — Visul meu nu-i de nasul teu! — Așa! — Stăi tu că ți oi arăta eu ție, cu cine vorbesci ? Șise bătrânul și se infinia foc pe Petru, de era aci să-l ia la hop ! Ce să facă, ce să dreagă omul nostru, ca să afle ce a visat Petru? Nici cu bine nici cu reu nu poate scoate din el altă vorbă decât: „Visul meu nu-i de nașul meu!“ — Măi! ce-o fi și asta!? își ztse bătrânul și nici una și nici alta se duce la judecătorie și spune acolo, că ce a pățit el cu Petru și că el nu poate suferi astfel de lucru și roagă pe domnul judecător, să întrebe și el pe Petru că ce a visat, și că de ce nu vrea să spună tată-seu ce a visat? și Petru fu chemat la judecată. Măi, ce ai visat tu de nu vrei să spuni ta­tălui teu? întrebă judecătorul. — Visul meu nu-i de nasul teu! — Ce nici măi ? — Visul meu nu-i de nasul teu! — Așa ? — Cum îndrăsnesci tu se-’mi vorbesci mie astfel ? Spune măi, ce ai visat, că de unde nu va fi reu de tine. — Visul meu nu-i de nasul teu! —• Judecătoriul se măniâ foc pe Petru și porunci să-l închidă în temniță și scrise la judecătoria cea mai mare, că­ea că, ce a pățit cu Petru și că să cheme pe Petru acolo săl întrebe și să’l judece pentru că a vătămat judecătoria. Dar și aci tot așa o pățiră cu Petru, căci el nu respundea alta decât, că „visul meu nu-i de nașul meu“. Vestea lui Petru se lățise în toată țeara și ajunse pănă la urechile împăratului Verde, care do­­ria să cunoască și el pe Petru, dar mai ales vrea se scie, ce a visat Petru, de nu vrea să spue nimă­ lui? Porunci deci să aducă pe Petru înnaintea lui, crezend, că va isbuti să afle, ce a visat. Iu esci Petru cel vestit, care nu vrea să spună nimănui, ce a visat? — îl întrebă împăratul Verde — gândesce, că acum eșci înnaintea împăra­tului Verde, și spune, ce ai visat? — Visul meu nu-i de nasul teu!

Next