Telegraful Roman, 1887 (Anul 35, nr. 1-135)

1887-09-19 / nr. 95

Nr. 95 ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarc­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Sâmbătă 19 Septem­bre (1 Octombre) 1887. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. ___ ___________________________________________ Anul XXXV INSERȚIUNILE. Pentru odată 7 cr., — de done ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rondul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Sibiiu: în 18 Septembre înfrățirea maghiarilor cu polonii, dar este la or­dinea­­ Jilei. Ne aducem aminte, că cu ocasiunea espo­­sițiunei din Budapesta tot aceasta scenă s’a petre­cut, ce s’a petrecut mai 4rele trecute la Cracovia. Aceste două popoară unice în felul lor în Eu­ropa, au multă vreme în pretinse, au avut rege co­mun, și așa este tare natural ca se-i vedem coche­tând pe maghiari cu polonii și vice-versa. fiarele nu pot lăuda din destul primirea strălu­cită, ce li s’a făcut în vechea capitală a Poloniei maghiarilor celor vr’o 200, cari și-au luat osteneala de a cerceta esposițiunea, și noi ne bucurăm, că fra­­ții maghiari pot afla pe rotogolul pământului un popor, care să se declare pentru pretenia lor pe față așa, după cum o fac polonii. Această pretenie însă precum se vede, există cam numai între pădare, pentru că în realitate o vedem noi cu totului tot altmintrea și tot așa cum o vedem noi, o vede și „Pester Lloyd“, cel mai acre­ditat organ unguresc scris în limba germană, care din incidentul acestei pretiuni, nu poate să nu scape câteva suspinuri. Durerile lui „Pester Lloyd“ sunt motivate. La 1867 nemții au dat mâna cu maghiarii și au compus din monarh­ia Habsburgilor un dualism, care asigura acestor două popoare egemonia în stat. Dincoace de Laita la noi, egemonia aceasta stă de 20 de ani neconturbată, progresează și am putea­­ fi ce face minuni. Popoarele celelalte sunt trântite la părere, ca­re ne folosim de espresiunea primăriului actual al Ungariei, vocea lor a amuțit începând din comună, pănă la legislativa țerei, și aceasta încă nu are se rămână la atâta, ci după cum se ved trebile, lucru­rile vor se ia o desvoltare cu mult mai periculoasă. Sub titula de cultură, au început a li se impune oamenilor dări, legea comunală din 1871 art. XVIII a fost înlocuită prin alta cu mult mai absolutistică, așa, că pretorele cercului pe baza acelei legi poate se impună de primariu chiar și în Săliște ori în Ră­șinari pe un maghiar venetic acolo, fără ca să i se poată imputa, că calcă legea. Deci după lege are se se întâmple, ca se nu mai aibă comunele nici o umbră de autonomie, după lege are să se impună dări culturale, cari se ne ma­­ghiariseze scoalele, după lege are se se întâmple ca românul în limba lui să nu mai poată da o rugare la judecătorie sau la tribunal — cu un cuvânt, după legi croite de liberalismul modern avem să îndurăm o mulțime de suferințe, pe cari numai noi le seim, cari trăim în nemijlocită apropiere cu poporul și cari seim plânsurile lui, suferințele lui și durerile lui. Ce este deci mai natural, de­cât dacă vedem pe „Bester Lloyd“ nemulțămit cum merg trebile dincolo de Laita și că, la aceasta stare de lucruri poartă și polonii vina. Polonii s’au aliat cu boemi, cu rutenii și cu românii din Austria, și au trîntit pe ministrul Auersperg și cu el­egemonia germană. Aceasta este un păcat din punct de vedere unguresc și acest păcat nu li se iartă ușor polonilor, nici chiar atunci, când ei primesc pe maghiari cu brațele deschise, când le întind mâna și masa. Au făcut rău polonii, că s’au aliat cu cehii, cari sunt rusofili și cari la cea dintâiu bubuitură de tun în­tre colosul dela nord și monarh­ia noastră nu să treacă pe partea celui dintâiu, și atunci cere să urmeze ultimatul „finis Poloniae“. Aceste sunt cam în formă de denunciațiune descoperite de „Pester Lloyd“ la adresa ceh­ilor, iar la a polonilor, ca să se lase de păcatul alianței cu ceialalți și să dea mâna cu nemții, ajutându-i pe aceștia, ca ear să pună măna pe cârma afacerilor, și apoi unii dincoace alții dincolo să poată călării fără pinteni pe cele­lalte popoare. Polonii însă nu vor să primească acest sfat al lui „Pester Lloyd“ și așa federalismul va face în ceealaltă parte a monarh­iei progrese, dreptatea va fi asigurată tuturora nu numai unuia, și ori să vor supera frații maghiari ori nu, dar odată și aici va trebui să se spargă ghiața și să asigure și celorlalți cetățeni drepturi politice în stat. Aceasta este speranța noastră și noi nu avem motive de a despera, ci tare ne încredem în pute­rile noastre ori­cât de mici să vor părea ele că sunt în ochii fraților maghiari. Dar ne încredem și de aceea, căci ne vine a susține, că singuri maghiarii vor trebui să vină la convingere, că așa cum merg trebile acum nu merg bine, și că chiar în interesul statului este, ca cetă­țenii să fie mulțumiți și ajutați pe cât numai se poate, și apoi noi până așai seim, că suntem cetățeni ai statului unguresc, stim că aici suntem moșteni, stim că plătim dări în bani și în sânge, seim că susținem din sudoarea noastră comunele, municipiile, statul și organele lor, facem drumuri și de e vorbă în pepturile feciorilor noștri au să se opr­ească odată gloanțele dușmanilor din afară și tot ei vor să apere întregitatea monarh­iei cum bună­oara la Solferino Magenta și ai­ea. Orbi ar trebui se fie politicii din Ungaria, cari ar persevera a trăi în dușmănie cu românii, ca cel mai valoros popor după unguri, și nu ar căuta toate punctele de întâlnire, ca să-i împace și să le facă viața plăcută aici în stat. Poate să aibă și românii păcatele lor în poli­tica urmărită de la 1867 încoace, poate să poarte și ei în câtva vina, că s’au înăsprit relațiile între un­guri și ei, dar la tot cașul, că în cea mai mare parte ungurii singuri sunt, cari au puterea în mână și dacă ei erau drepți și doresc binele nostru și nu­mai în parte, atunci organele lor nu ne nemulță­­miau și societatea maghiară nu ar fi dat cu atâta vehemență năvală asupra noastră ca să ne soarbă în o lingură de apă, după cum o face aceasta acum spre mâhnirea noastră,și spre cea mai mare nefericire a ungurilor și a românilor deopotrivă. FOIȚA. î Escursiime la o cetate și la o peșteră. C. Peștera. (Urmare.) A doua (­­ la 5 oare eram în picioare. După ce venea Stan, la care sălășluiserăm peste noapte, ne omeni cu ce avea el mai bun la casă, și după ce mulțămindu-i ne luarăm rămas bun de la dânsul, por­nirăm cătră peșteră având a merge pe la „moșul“ să-l luăm cu noi. „Moșul“ era gata și luându-și să­­curea pe umăr porni înainte, eară noi o luarăm după dânsul unul câte unul pe cărăruia îngustă. — Uite, că „moșul“ s’a provăslut cu traistă, ca se aibă în ce pune banii, ce-i va afla în peșteră — iu­se Niculiță, eară „moșul“ pășia maiestos înainte, făcându-și planuri — după cum zicea Niculiță — cum se scoată banii și ce se facă cu ei. După o cale de 1/î oară ajunserăm la „gura rîului“, adecă la locul unde ese riul de sub deal. Gura peșterii pe unde ese rîul e foarte largă și înaltă, dar curând se strîmtează. înaintând pe lângă apă în sus am dat de un basin mare, în care cade apa de la o înălțime de vr’o doi metri dintr’o gaură foarte strictă. A străbate pănă acolo e cu neputință. Intorcându-ne de aci o luarăm spre stânga rîu­lui și încungiurând stânca de lângă — respective de- l asupra apei, începurăm a ne urca spre peșteră. Cu­­ mare năcaz ajunserăm la nișce fagi, din cari ne tăia „moșul“ fie­căruia câte o bâtă, căci altfel era cu neputință a ne urca, din causă, că locul e tare pie­­ziș și acoperit cu frânturi de stâncă. Dacă din ne­băgare de samă pășesci pe o astfeliu de peatră nu sciu zeu cum vei face să nu te duci pe-aci la vale pănă în rîu. „Moșul“ ne-a spus aceasta înainte. Ni­culiță vrând se vadă cum s’ar duriga la vale dacă ar cădea, căuta o peatră mare și înțepenindu-se bine ca se nu cadă și el, o mișca cu bâta. Pornind pea­­tra la vale mișca și lua cu sine tot ce atingea în cale-i așa, că dela o vreme se părea că toate petrile au pornit la vale. „Niculiță stai pe loc, căci te faci făr’ de noroc,“ — îi­­ cseiu eu, iar el rîdea de se prăpădea, văzând ce lucru mare a putut el pune la cale. Cu chin, cu vai și cu frica ’n case ajunserăm în fine la gura peșterei. Aci se formează puțin loc șes pe care a așezat natura nește bolovani, cari ne au servit de scaune și de masă. După atâta osteneală, de sine să înțelege, că ne apucase setea. Numai acum văd­urăm că noi nu ne-am cugetat la o astfel de eventualitate, eară acolo nu era apă nicăiri. — Nu vă amărîți — ne­­lise Tănase, — am sciut eu că așa o să fie și de aceea eată ce am adus! El adecă seara a cules o mulțime de cireșe pe cari le-a adus cu sine și acum ni le puse înainte. Revista politică. După o odihnă de mai multe luni, legislațiunea noastră dar și-a început activitatea. Joi în 17­29 Septembre la 12 oare a. mn. s’a deschis dieta Unga­riei prin Maiestatea Sa cu observarea ceremoniilor îndatinata. Mesagiul de tron accentuează bunele re­­lațiuni în cari se află monarh­ia noastră cu toate puterile. Indign­ează o posibilă economisire, dar fără a a se perde din vedere interesele statului, și în le­gătură cu aceasta anunță mai multe proiecte pentru înmulțirea venitelor statului, între care și răscumpă­rarea regaliilor mici. Se va desvolta și pe viitoriu o deosebită îngrijire pentru îmbunătățirea jurisdicți­­unii, administrațiunii, comunicațiunii, agriculturii și culturii publice. De asemenea se va ocupa legislați­unea și cu puterea armată a țării. Acesta ar fi pe scurt cuprinsul mesagiului de tron. în 23 a. 1. c. st. n. și-a sărbat prințul de Bis­marck jubileul de 25 de ani de la pășirea sa ca mi­nistru al Germaniei. E rar norocul pentru un mu­ritor, carele în decurs de un pătrar de secul, să scie și să poată lucra atâta pe terenul politic, încât o lume întreagă să-l admire, și să-l încununeze cu cununa în veci neveștejită, de lauri. Germania a căutat, ca să-și serbeze diua aniversară a marelui ei cancelar într’un mod demn, ceea­ ce însă, din causa, că dl de Bismark a voit ca să se îndepli­nească într’un cerc cât mai restrâns, a putut-o face numai prin simple felicitări și sute de telegrame. Jurnalele din toate unghiurile Germaniei, în special cele conservative, foarte entusiasmate de incidentul Ca­lupii ne aruncarăm asupra lor și ne potolizăm setea cu ele. După­ ce odihnirăm puțin, pornirăm să întrăm în peșteră. Uitam să amintesc, că „moșul“ culesese o mul­țime de burueni și încărcase cu ele pe doi băeți, ce veniseră cu noi și astfel pregătit porni înainte. Ce ai de gând să faci cu buruenile „mo­șule“ ? — întrebăm noi. Apoi, dragii mei, trebue să pun semne pe unde mergem, ca să seim pe unde să eșim și să nu ne perdem pe acolo, c’apoi nu mai vedem soarele. metru. Gura peșterei e largă de 2 m. și înaltă de­­ îndată ce intri însă se lărgesce puțin for­mând un fel de antișambră. De aci se formează adevărata intrare în peșteră. Din antișambră am intrat pe un fel de tunel îngust în jos, care conduce în peștera propriu -zisă. — Numai cel ce a văd­ut peșteri își poate face idee despre această peșteră. A o descrie nu me simt destul de destoinic; cu toate acestea me voi încerca a da câteva amănunte asupra ei, ca cetitorul să-și poată face o idee cât de palidă despre aceasta grandioasă peșteră. Ea se compune din două părți mari, legate una de alta prin o intrare îngustă; fiecare din aceste părți are câte trei despărțăminte mai mari, pe cari le-am numit noi „sale.“ — Așadară din tunel am intrat în sala Nr. 1 din p. I. „Moșul“ pâșia înainte cu precauțiune, ținând o făcliă în mână, dar noi, nerăbdători, nu mai așteptarăm să ne conducă moșul,

Next