Telegraful Roman, 1889 (Anul 37, nr. 1-141)
1889-06-10 / nr. 63
Nr. 63 ABONAMENTUL: Pentru Sibliu pe an 7 fl., 6 luni 3 fi. 50 cr., 3 luni 10. 75 cr Pentru monarcie pe an 8 fi., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru a treinătate pe an 12 fl., 0 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Sâmbătă 10/22 lujin, 1889. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele simt a se adresa la Redacțiunea ,,Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 20. Epistole nefrancaze se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază Anul XXXVI. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de done ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr pentru fiecare publicare. Nibiu, 9 lumi. Prin rescriptul regesc, comunicat cu parlamentul țărei și cu casa magnaților, Maiestatea Sa monarhhul nostru a convocat delegațiunile pe ziua de mâne la Viena. Pană nu a fost cunoscut publicului celui mare contractul de alianță încheiat între monarhia nostra și Germania, domnia de regulă un felia de nesiguranță și fără deosebire de partid creditele ministrului de răsboiu se votau cu ochii închiși, deși nu era politic de orecare valore să nu fi recunoscut, că grele sunt sarcinile, ce apasă pe umerii poporelor, tocmai din causa că armata înghite mai tot atâta, cât se recer pentru tote celelalte trebuințe ale statului laolaltă adunare. Cunoscut odată publicului celui mare contractul de alianță, se aștepta cu dreptul, ca creditele ministrului de resboiu Se se împuțineze sau cel puțin se nu se mai inmulțescă, cum se întâmplă din an în an acesta de un lung șir de ani, și acesta cu atât mai vârtos se pute aștepta, pentru că la alianța cu monarhia nostră și cu Germania s’a alăturat fără nici o reservă a treia putere destul de însemnată, Italia. Cu tote aceste creditele ministrului de resboiu nu s’au împuținat, ba prevederea armatei întregi cu pusei noue, după sistemul Manlicher, a cerut noue jertfe, jertfe, la cari nu se mai așteptau omenii cei ce aveau și au încredere în constelațiunea alianței de pace, cum se numesce ea. Apelul făcut la pungile cetățenilor a stârnit un fel ca de neîncredere și în cei mai mari aderenți ai alianței, și sumele au fost votate, căci interesele monarhiei cer ca armata se fie pusă în condițiuni de a da pept cu orice dușman, ce, s’ar ivi la granițele monarhiei, ca să o atace. Situațiunea deci nu e nici decât limpede — și nu pate fi limpede, până atunci, până când Gemania, conturbând echilibrul european a adnecsat două provincii, a căror readnecsare la patria mamă este dorința ferbinte, ce stăpânesce pe fiecare frances, dela Rin și pănă la Pirenei, și noi credem, că aici este de a se căută nodul gordian al cestiunei mărmărei din tălpi păn în creșcet. Este deci forte scumpă pentru noi alianța cu Germania și la noi tot se mai află omeni, cari cred, că noi tragem felose din ea, până când lumea cea bine orientată vede, că ne aflăm pe un povârniș periculos, sporind fii de ții trebuințele armatei în timp de pace. In special în Ungaria este vâdută cu ochi buni acesta alianță și ministru-președinte al nostru tot de dragul acestei alianțe a combătut acum e anul participarea la esposiția franceză, o procedere ce e drept binevenită celor din Berlin, dar care se va resbuna amar asupra industriei și asupra productelor brute maghiare, ce aflau pănă acum o bună piață în Francia. Mânând apa pe mara Germaniei mai bine de cece ani, am ajuns acolo, de inainte de delegațiuni se dă alarmul din Berlin, că principele Muntenegrului are să pretindă Bosnia și Brțegovina, că are să adnecseze Sârbia și se pună pe capul seu corona de rege, — că dinastia Obrenoviciu amică Ungariei și Austriei e în pericul și trimbițând alarmul, sub presiunea sgomotului de resboiu, ministrul de resboiu cere și delegațiunile ii voteză credite ordinari și estraordinari fără nici un scrupul și fără sĕ se prindă de veste, că storși odată pănă la măduvă, incurcați în datorii pănă în urechi, statul nu mai pate să se țină la culmea aceea de stat mare, ci va trebui să renunțe dela poliția, ce o ocupă, sau va cătuta singur un resboiu, care se pună capăt acelei stări de nesuportat. Este posibil ca un stat mic ca Muntenegru să insufle îngrijiri monarhiei nostre? Este posibil ca reintorcerea unui metropolit în scaunul seu legal se pună la gânduri pe politicii noștri, și dacă acesta e posibil, atunci noi din partene nu avem decât să constatăm, că statul nostru trebue că nu se află pe temelia aceea sigură, pe care ar trebui să se afle, pe iubirea tuturor poporelor. In mod măiestrit s’a dat ântâietate elementului german în Austria și elementului maghiar în Ungaria și consciința acestor bone popore nu e de ajuns de liniștită, simt că apasă ceva asupra lor și nu au incredere în forțele lor proprii. Noi (Jicem, că Austro Ungaria e stat puternic, nu are lipsă de nici o alianță ca se pat că sta la rangul prim, numai adaugem, că în politica internă trebue să se facă radicale schimbări. In Austria început bun s’a făcut, naționalitățile și-au aluptat binișor independența lor de sub protectoratul german, la noi în Ungaria naționalitățile sunt osândite la o viață pasivă, nu pot da nici un semn de viață, pentru că nu li se lasă câmp liber, nu li se dă cercul acela de activitate, ce ar trebui să li se dea și prin acesta se subtrag mulți omeni inteligenți, multe capete luminate de a trage la ruda carului statului. Maghiarii sunt totul, ei fac, ei direg și dacă bine lucră, viitoriul va judeca, semnele însă nu arată, că sub domnia lor s’ar fi dat avânt moralității și culturei, nici bunei stări, ci aceste decad în șirurile nóstre, decad în șirurile lor și măi înfricoșat, și statul nu mai póte căpătui pe cei ce ar fi numai au petec de pământ, ca să-l putá numi al lor. Așa e aeji — mâne poimâne ,póte fi și mai reu, și omenii nu văd réul, nu ved, că ne consumăm cele mai bune puteri în luptele interne și că făr de aceste am pute trăi cât de bine laolaltă. • Timpurile, când românii cu maghiarii impreună au dat pept cu streinii — cu dușmanii creștinătății — ar reinvia în momentul ce ne am întinde unul altuia mâna de frate. Maidilele trecute Strănepoții românilor și maghiarilor au avut bună ocasiune de a vede ce au fost în stare aceste popore se facă pe câmpul pânei — numai cât șovinismul cel păcătos, nu-i lasă să vadă, că noi încă suntem aici și am fost — și și mai puțin îi lasă să crudă, că vom fi în butul tuturor încordărilor ce se fac de a ne învrăjbi unii cu alții. Face-se-vor colonisări cu secui, după ce cele cu ciangăi au făcut un fiasco ridicul, și secuii, ce vor veni printre români, se vor convinge, că românii încă sunt omeni, blânzi, miloși, harnici și lucrători, și ei venind aceste, se vor impretini unii cu alții, cum s’au impretinit ungurii, când erau păgâni cu românii și așa desnaționalizarea românilor va fi e speranță amară mai mult în analele celor ce vreau să facă și din petri maghiari. Acestor stări de lucruri trebue pus capăt, dacă e ca se se împuțineze creditele ministrului de răsboiu și noi ținem, că alianța cea mai puternică a unui stat este alianța poporelor între sine, erau frecările, suspicionările și șicanele, ce se fac de un timp incoce. 1 ■ 'x': a.ei * Revista politică. Scirile, cari circulau din cercurile bine informate din Budapesta despre denumirea contelui Géza Teleki de șef al ministeriului de interne, s-au adeverit. Foia oficială a și publicat denumirea, or în 24 i. c. noul ministru va depune jurământul de fidelitate înaintea monarhului în Viena.Totdeodată cu denumirea noului ministru secretarial de stat din acest ministeriu a demisionat, or demisiunea lui a fost primită și pentru meritele și activitatea sa, desvoltată pe terenul afacerilor interne, a primit titlul de consilieriu intim. Fostul secretariu va ocupa de aici încolo postul de intendant al teatrului național. Noi deocamdată nu putem decât se privim cu mulțumire la nouele schimbări, și în special la denumirea conf. Teleki, căci principiile, de cari pare a fi condus acest bărbat de stat al Ungariei, apar cu mult mai sanetase, decât precum au fost profesate pănă acum. FOIȚA. Documente pentru limba și istoria. ■ i. Codicele „Mateiu Voileanu.“ (Urmare.)I iului. De acolo incungiurând au dat obârșia apei Nici acold era o capiște făcută de impârații elinești, a lui Iracle idolul, și atâta credea cu totă inima egiptenii într’acel idol, cât făcuse legătură, cine ar fi vindat măcar de morte, măcar de se va atinge de căpite, să fie ertat de tot ce va fi făcut. Deci Alecsandri cât au sosit acolo au și intrat în capiște cu El^» împerătusa, și cu tot ce au avut ei. Efemer^li lui Paris s’au scârbit toți pe Paris, pentru căci au luat pe împărătâsa lui Manileu, și iau aici înainte, fă ce soli, că noi cu tine nu vom apai merge, sĕ ne punem capetele pentru tine, și, i au părăsit, și l’au lăsat singur și s’au dus, și au prins veste Impératul Egipetului, și trimițând la aceea capiste au luat pe Paris și pe Elena, și iau dus la dânsul, și au început a-l întrebă pentru Elena, cum e de rând și de unde o au luat, și unde o dusea. Erá Paris începu a-și da sema încurcat, căi părea, că nu seie impĕratul, oi împăratului îi spusese omenii lui Paris de tate, și au zis lui Paris cu multă mânie, pe puterea marilor Dumneiiei, că de nu am ave legătură, că cine ar scăpa la biserica lui Iracleu fiind și vinovat morții sĕ fie în pace, mari munci și casne ți-aș face pănă la morte, pentru vicleșugul ce ai făcut acelui împărat, de i- ai luat avuția și muerea, și ai fugit ca un viclen, ci etă-ți cfic, să eși din ținutul țerei mele, să nu mai înțeleg, că ești aici, că voi călca jurământul, și mi voiu pune sufletul cu tine. Deci Paris într’acel craș și au luat pre Elena, și totă avuția și au intrat în catargS, și au mers la Troada la tată-seu Priam împărat, și dacă au văzut pe fiul seu Paris și pe nora-sa Elena atât de frumósu, forțele au părut bine, și sau scos atâta avuție a lui Manileu împărat, și văȘendu o Priam împărat forte s’au bucurat, și au făcut veselii multe și nu pricepea, că Paris nu i-au adus veselie ci multă jale cetăței Troadei și perzare tuturor troadenilor, precum veți auzi înainte. Er împăratul Manileu dacă s’au întors dela Krit, și au văzut tóte câte i-au făcut Paris și cum i-au luat muerea și avuția, și i-au făcut atăta rușine, la toți împărații și la toți craii, de jale și-au spart veșmintele sale și nu pute șede la un loc, și forte degrab au trimis la socrul-seu Tildaren și văzând și el ce a făcut Paris, au plâns amândoi forte mult, și s’au sculat amândoi și au mers pe la toți craii și domnii elinești, plângând cu jale, și cărând cu fețele la pământ înaintea lor și jefuindu-și rușinea, care le-a făcut Paris feciorul lui Priam împărat și le-au adus înainte de jurământul cum s’au jurat la nuntă, că de o ar jura aineva să ture cu toți pentru voia lui Tildarell și a lui Manileu împărat, pentru că mulți vrea să o ia pe Elena pentru multa ei frunsețe; și dacă au auzit toți domnii elinești, și împărați și craii, mici și mări și le-au adus aminte și de jurământul, cu,care jurase la nunta Elenii, să taie toți pentru Tildareu, și ,Manileu. Și au început toți ași da solie și a scrie cărți să fie gata, și s’au gătit toți domnii elinești, și era numai se purcază și s’au strîns la un loc, și s’au socotit să trimită cărți la Troada, Tildareu tata Elenii, și Maneleu și toți imperații și domnii elinești și să trimiță sol la Priam imperat să le trimită pe Elena cu totu avuția, ce a luat să vie la împăratu și să nu se potrivescă fiului seu Paris, și să nu se facă oști pentru o umere, ci de nu va vre să o fßiecita în pace să scie, că toți elenii cu totul sunt gata .Să mergă asupra Troadei, și au scris Tildoreu la Priam de tóte cum se socotise cu toții, și au scris și Clitepa* nistra sora Elenei, carte la sora sa, ce a făcut. Și au trimis cu cărțile sol, pre Agamemnoin cumnatul Elenii și pre Odiseu și au venit cu cărțile și au întrat în cetatea Troadei, și s’au închinat lui Priam împărat și împărătesei lui, și i-au dat cărțile, or Elena muerea lui Maneleu, ședea alăturea cu Alisan III