Telegraful Roman, 1889 (Anul 37, nr. 1-141)

1889-11-25 / nr. 128

Nr. 128 ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. 60 cr., 8 luni 1 Nl. 76 cr Pentru monarh­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru streinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 8 luni 8 fl. Sibiiu, Sâmbătă 25 Novembre, (7 Decembre) 1889. Anul XXXVII. TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbătă. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la Redacțiunea ,,Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 20. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de tre. or. 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 80 cr. pentru fie­care publicare. La situațiune. 1. Nimic nu este mai natural in greua situațiune politică de astătli, decât­ ca bărbații serioși ai ne­­mului nostru se cerce a afla isvorul răului și dupa­ ce s’au aflat, toți cei buni, cei valoroși, să pună umăr la umăr ca se­­ vindece după putință, dar nici nu se póte închipui astăzi o problemă mai grea ca acesta, și acela sau aceia carii ar pute scote la liman naia națiunei nóstre din valurile furtunase, ce cu o furie elementară o iubesce de tóte stâncile și o amenință cu cotropire, ar obligă pe poporul ro­mân, ba putem ț­ice pe fiecare patriot ade­vărat la sinceră și eternă gratitudine, pentru­ ca pe noi nim­ene nu ne va pute abate dela credința nostră, că svîrcolirile șoviniștilor magiari, ca statul nostru poliglot, carele chiar și după disposițiunile întemeietoriului seu, pentru­ ca să fie t­a­r­e ore să ră­mână pentru totdeuna poliglot — să-l pre­facă cu ori­ce preț într’un stat național magiar, sunt cel mai mare pericol pentru stat, că acelea duc la „bellum omnium contra omnes“ din care nu pate resulta altă, decât răcirea însuflețirei majorității civilor statului cătră stat și nimicirea statului, or acest rău nutrit prin presa jidano-rene­­gaților din patriă și din străinătate atât este astăzi de puternic, încât chiar din elementul magiar, cei mai serioși și valoroși bărbați, nu încârcă se se opună curentului turbat, ci sub presiunea de a nu și risca popularitatea mai bucuros se pun în pasivitate. De o astfeliu de încercare considerăm noi un articol, ce a apărut în „Luminătoriul“ Nr. 85 din 8/20 Novembre a. c. datat de lângă Cluș, al cărui stil însă denunță pe autorul seu, carele nu credem să fie din părțile Clujului. I­­ată Articolul din cestiune atinge o­­erdet forte de­din viața nostră națională și pretinde ca: „prelații români gr. catolici să fiá din reserva lor astăzi deja funestă pentru noi, și să caute frățască bună înțelegere și solidaritate cu cei din fruntea biseri­cei neunite și poporul român întreg“, și să încheie cu cuvintele: „Cred a fi u^is destul ca cestiun­ea să fie luată în discuțiune specială serios.“ Am așteptat ca „Tribuna“ ca organul cel mai competent în cestiune, când este vorba de ținuta po­litică a prelaților gr. cath. se ia act de acel ar­ticol, și să-și spună părerea sa, au trecut însă două săptămâni dela aparițiunea lui, și „Tribuna“ tot tace, în Noul seu 269 din 6 Decembre n, însă luând însă din un articol al „Românului“ tot cam de acesta natură, incurcă cestiunea după obiceiul ei și după multe sucituri vine la resultat negativ. Ne reservăm a ne spune și noi vederile nóstre în cestiunea acesta, ținem însă articolul „Lumină­­toriului de atât de ponderos încât nainte de tóte îl reproducem, ca cetitorii noștri să-l cunoscă în întreg cuprinsul seu. Etá­l. L. Cluș, 1/13 Nov. 1889. % Cu inima c­el puțin aprope lângă Cluș, scriu acestea, în scopul d’a explica natura situațiunei, d’a orientă — de se va pute, pe cei neorientați, scriu respund­end unor voci, după mine, nu destul complete și corecte, asupra noului asalt, ce puterea de stat, dușmana spiritului nostru național încerca în contra culturei nóstre naționale. Nu-i vorbă, avem noi românii multe slăbiciuni, și — comis-am sigur și noi multe greșeli, ca și alte popore în ase­menea condițiuni, în luptele nóstre dinturne — pentru esis­­tență, cultură, progres, mai ales că ale nóstre lupte — de secoli pururiu mai numai în contra celor din fruntea statului, dușman și omnipotente au fost: ale nóstre, biet popor ciripit, stors, în contra rafinaților ciripitori și storcători nesățioși. Unul dintre marile, ca se in­dlic — cel mai mare păcat secular —e­ neîncrederea, și cu ea — înstrăinarea de­ol­altă a celor de religiunea apusena și celor de cea orientală; o neî ncredere și înstrăinare, ce pururia se semana de străini, pentru ale lor scopuri, dar se cultivă mereu în fi­nul nostru — pănă și de unii matadori naționali, măcar că abia se găsesce suflet de român luminat, care n’ar pricepe, că este spre paguba nóstru. Nu-i nici timpul, nici locul oportun, ca să ne amintim cu de amenuntul multe stâruiri și sforțiări, ce­l mai vertos dela Maiu 1848 íncece s'au făcut prin bărbați naționali ne­preocupați de interese particulare, pentru stirpirea acestui rău colosal din sinul națiunei. Momentan a și succes câte­odată a-l înnăduși, pe atunci anume, când celor dela pu­tere convenia, și ei deci nu se opuniau, și în asemenea momente căușele nóstre, interesele nóstre vitale—pe văzute dau înainte. Nici odată însă nu stim de asemenea succese — în contra voinței și resp. consimțământului de sus. Numai ca de exemplu aduc, cu câtă bucurie și fericire mi­ile de popor au văd­ut în Maiu 1848 pe câmpul libertății de lângă Blaș îmbrațoșindu-se ambii capi ai bisericilor nós­tre, și a cărui român cu inimă nu i sălta de bucurie acesta inimă, când după diploma din Oct. 1860 văd­u pe Șuluțiu și pe Șaguna pășind mână ’n mână în arena luptelor pentru apărarea intereselor poporului român?! Dar acesta frumusa, frățăscă pornire — convenia po­liticei de sus de la putere. De îndată ce acesta condițiune tipsia, desbinarea și isolarea reintra în spirite, și certa și­­ frecările, în cel mai bun pas — nepăsarea urma, și — dacă inima română în cei din fruntea bisericilor nu amorția de tot, pentru binele poporului se mai luptau — când din­­tr’o parte, când dintr’alta separați, cu zel și succes parțial și precar, în asemenea situațiune ne aflăm astăzi; putem țrice dela 1865 íucóes, de când s’a întâmplat, ceea ce — n’avem trebuință să mai descriem, că-i simțim urmările amare și durerase! Dar cu puterea de stat, conform tendințelor ei, nu pu­team merge, că vedeam — după multă luptă între noi, de­­mascându-se mereu prin fapte mormântul nostru național în acele tendințe, cari la început sus și tare se negau! Ultima, bine combinată și motivată, fiind­că din recu­­noscerea supremului pericol emanata încercare de apropiere și pășire resolută, în solidaritate frățască s’a făcut, și s’a făcut din votul clubului deputaților naționali dela dieta un­­guresca, prin dnii Ant. Mocsonyi și V. Babeș în Sibiiu și Blaș, la 1867, 3—4 săptămâni înainte de încoronare, în scopul de a asigură măcar cele deja eluptate și prin parola domnitoriului sancționate drepturi naționale, în deșert­ căci avea să fie în contra dorinței și bunăvoința de sus!. De atunci căușele nóstre, cele mai sânte ale vieții, pănă și cele recunoscute prin lege, mereu, dar neimpedecat pradă se fac; sforțările nóstre întru apărarea lor, parțiale fiind, neputinciose sunt și fără efect. Nici nu e de mirat, când vedem că — noi, cătră aceea că slabi suntem, în faptă suntem și di­vijați, sfâșiați ; or potestatea de sus, potestatea statului întreg, întrăgă întreguță contrară, chiar dușmană ne este. Am decretat și Inchiegat solidaritatea națională în adunările cele mari din Sibiiu la 1881, 1884 și 1887 fru­mos și unanim. Dovadă eclatantă de consciința nóstră na­țională, de recunoscința pericolului în care ne aflăm, și de simțul puterii de viață al poporului nostru. Dar — facto­rii principali ai vieții nostre sociale în stat, bisericile noa­­stre, preasânfiții capi ai lor, au rămas —departe de noi, ț­ice-se „din politică“; cine însă după fapte și efecte va pute distinge acesta politică de indiferentism, ne­păsare și alte încă mai slabe motive?! Ori­cum, nene­­gabil e și rămâne, că — pornirilor nóstre sancțiunea bisericilor nóstre resp. a prelaților noștri din frun­tea acelora li-a lipsit, măcar că noi și cu întreg poporul nostru venerăm bisericile și ne închinăm prelaților din frun­tea lor. Recunoscem sânțeni­a, de care ocârmuire sunt sufletele nóstre, și — totuși credem, că ea pate se ne lip­­sescá, pate să nu fie cu noi în cele mai grele pe­ricole și lupte ale vieții nóstre române! Astfeliu deși în fruntea comitetului nostru central, executiv am pus pe cei mai valoroși bărbați din sinul nostru popular, înche­garea dorită nu s’a putut vivified și utilisa. Când va fi timpul oportun, sigur descoperi­ri-se­ vor cele petrecute în sinul comitetului național, scrupulii, teme­rile, sforțările, ce au produs lipsa de autoritate și de omogenitate și ne vom pute­axplica sterilitatea, stag­­națiunea, amorțala, de care noi nu stim să ne dăm semn. Bată-ne căușele nesucceselor, respective neputințelor nóstre practice, în fața cărora temeritatea domnilor dela pu­tere — nu crede a mai trebui să aibă considerațiuni, să mai aibă vre­un motiv, de a-și înfrâna patima orba, ce-i conduse pașii spre distrugerea nostru! Am crezut a fi supremul timp, de a pune degetul pe acesta rea bubă în corpul nostru național. Odată trebuia să o facem, apoi — când ? — dacă nu acum, când cuțitul ni se pune la gâtul existenței și culturei naționale! Foile nóstre politice — tóté dau alarm, tóté semnalizá pericolul și condamnă volnicia guvernului, tóté avisezá la consecințele cele funeste ale nelegalității ce comite, dar vre­un sfat positiv, sfat practic, care ar promite ceva folos — n’am cetit pănă acuma. Intr’aceea găsesc în „Tri­buna“ din Sibiiu relativ la gravitatea causei — raționarea și apreciarea, că — pericolul astăzii începând la gimasiul gr. FOIȚA. Cântece populare. Din satul Gioagiul de sus, de sub palele munților apuseni. (încheere.) De n’ar fi ochi și sprâncene, N’ar mai fi păcate grele, Dar ochi și sprâncene sunt, Păcatele’s pe pământ. * * * Frunză verde soiții de pește Vai de cela ce iubesce, Nici nu more, nici trăiesce, Numai se tot năcăjesce, Se bate cu gândurile, Ca apa cu valurile. * * * Mult me’ntrăbă codru verde De ce fața mi-se perde? — Taci codre nu me’ntreba C’acuși se perde ș’ata, Numai să-ți vie vremea. * * * Spune mândră și gâcesce, De ce codru’ngălbinesce Și voinicu’mbătrânesce ? — Eu ți-oiu spune bade-așa: Codru de zăpadă grea, Voinicu de voie rea. * # # Cât era mândra pe-aici ilele erau mai mici, ar’ mândra s’a depărtat ț­ilele s’a ’ndelungat. * * * Trandafir de pe cărare, Nu e dorul bóla mare? Bilă mare și cu jele Pentru inimi tinerele, Că le rupe și le frânge Pănă tóte le mai stânge. * * * Mândră sprâncene pe sus, Sufletul babei l’ai pus; Mândră sprincene pe jos Sufletul badei l’ai stors. Mândruță ochiu­i tei la uns maicâ-ta cu clei De-mi puiu capu după ei; Mândruță buzele tale Le-a uns maicâ-ta cu miere De-mi puiu capu după ele. * * * Iubesce-me tu copilă Pănă te rog și ți fac silă, Că dacă m’oiu măria, Mii iubi și eu n’oiu vrea. Ba țlic dleu și me jor rău Când vei vrea tu, n’oiu vrea eu. # * * Cucuie până surie Eu me culc tu me mângâie ; Cucuie până galbină Eu me culc tu me legănă; Cucuie ochiul de pesce Eu me culc tu me trezeșce. * * * Cucuie cu pena sură Mușcat-aș limba din gură, Ca să pot și eu cântă Se fiu drag la mândruța. * * # Păsăruică din alac, Nu me blastăma să zac, Că n’am pe nime cu drag Să me’ntrebe de ce zac. . . Zac de bine, zac de rău, Zac bade de dorul teu, Zac de rău ori zac de bine, Zac bade de dor de tine * * # Păsăruică cu cunună, Nu-mi cânta sora pe lună, C’amea inimă nu-i bună, Că-i încinsă cu curele Mâncată de multe rele. * Fă-me Dumne ce mi-i face, Fă-me pasere măăstră Să sbor la badea’n ferăstră, Să bat cu aripile Se-i deschid ferestile Și să-i cânt doinițele, Să se mire și badea Ce păsăruică-i asta, Trupu ei de păsăruță Glasu ei de-a lui mândruță, Trupu ei de păsărea Glasul ei dela mândra # * At Dela noi bade la vale Busuioc roșu răsare, Busuiocu-i muntenesc Pusam gând să te urăsc, Urască te surele Dră­­scă te bâléie, Din arat Pănă’n cărat, Din culesu viilor Pănâ’n spartu buților; Când ți-a fi bade mai bine Șadă popa lângă tine ; Când ți-a fi mai ușurel Șadă popa și un diecel. Când gândesci că ți-i scula Te-adepe cu lingura. * * * Vină mândră să fugim Să fugim să pribegim.

Next