Telegraful Roman, 1891 (Anul 39, nr. 1-137)
1891-01-24 / nr. 10
Nr. 10 Sibiiu, Joi 24 Ianuarie (5 Februarie) 1891. Anul XXXIX. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sămbata. ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 7 fi., 6 luni 8 fl. 60 cr., 3 luni 1 fi. 76 cr Pentru monarhia pe an 8 fl., 6 luni 4 fi., 8 luni 2 fi. Pentru streinătate pe an 12 fi., 6 luni 6 fi., 8 luni 8 fi. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sânt a se adresa la Redacțiunea ,,Telegrafulu Român“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se Înapoiază INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei or 16 cr. rondul cu litere garmond — și timbru de 80 cr pentru fiecare publicare. Sibiiu, 23 Ianuarie. Amestecul în afacerile nostre școlare din partea organelor administrative a fost totdeuna stricăcios și pagubicios pentru desvoltarea lor. Păgubicios a fost amestecul, când inspectorii regelei au voit să ne facă ei plan de învățământ, pagubicios când solgăbirâii au voit să ne califice pe învățători, pagubicios când au introdus cu forța învățători nerecunoscuți de autoritatea supremă bisericescă de atari și pâgubicios, când au delăturat din posturi omeni, cari au jertfit o parte din viața lor în serviciul bisericei. Nu am întârziat nici odată a ridica protest solemn contra amestecărilor, provină ele din hiperzelul de patriotism fals, provină ele din șovinism, provină din orice cause netemeinice. Acum se ivesce amestecul in altă formă. Comisiunea administrativă a comitatului Hunedorei în ședința dela 10 Novembre Nr. 1405 a decretat o nouă violare a legilor esistente, care taie atunci în drepturile nóstre ca corporațiuni autonome. 1 a venit la Măria Bapișpanul din Deva la cunoscință, că mai mulți preoți dispenseza ei pe elevi dela șcală și că acesta dispensație ar fi contra legei. Am voi să vedem și noi acesta lege, care până acum de bună seină, că esistă numai în creerii unui argat de ai sei. In viitoriu are să fie altmintrea. Așa sună ordinul dat cătră toți solgăbirăii, câtră inspectorul de scale și cătră primarii orașelor cu magistrat regulat. Dispensațiunile de la invățământ au să se facă primăriile comunale, și numai incoșuri grave, éi nici decât preoții. Cine nu scie că preoții noștri sunt directori școlari locali și ei in calitatea acesta au dispensat pe elevi, cari parte din nedesvoltarea trupesca, parte din alte defecte notorice nu erau apți de scală. Dar preoțimea trebue degradată în ochii poporenilor, trebue făcută, ca să nu mai aibă nici acest drept, care îi dă legea și care de bună semn la esercial numai în cozuri unde trebuia să se esercieze. Cine ne dă nouă garanță că primarii dela sate, cari sunt omeni fără carte, că notarii, cari locuesc tot în a treia și a patra comună vor fi în stare să dispenseze dela cercetarea scalei numai pe cei de dispensar și nu vor începe a face din scală o speculă mârșavă. Cine ne stă bun, că nu vor dispensa pe elevii cei mai buni, că nu vor face târg cu părinții și c ’ pentru bacșișuri vor opri cupecile de copii de a ctrepta scala și în fața acestor porniri preotul nostru ca director școlar, comitetul nostru parocial ca scaun școlar vor trebui să vadă cu ochii ruinarea scolei. Au făcut organele nostre vreun abus, pentru ce nu vine comitetul administrativ cu cașul concret și sé ne arete pe cel ce a abusat de oficiul seu ca sé’l tragem in cercetare disciplinară? Dar noi atari directori școlari fără suflet nu cunoscem, noue nu ni s’a relatat nici odată, că un organ al nostru ar fi făcut din scală și din cercetarea scolei vreun trafic, și tot lucrul se presenteza ca o nouă pornire dușmănosă contra scólelor și a preoțimei nóstre. Comitetul administrativ se provocă la § 2 al instrucțiunei pentru scólele civile. Eu bine, cât se im noi în comitatul Hunedorei nu sunt scule civile, ci sunt scule poporale confesionale și dispensarea de la scală cade în competința organelor, cari susțin scala Acesta este clar și evident în art. de lege XXXVIII din 1868. Sau dar ar voi ca acesta lege se nu mai existe atunci placă-le, în putere lentă se o modifice, ori se o nimicesca, păn atunci noi ținem, că tot decisul comitetului administrativ din ședința dela 10 Decembre este un amestec arbitrar în sfera de competință a organelor nóstre bisericesci. Mare ni e mirarea, că sculele nóstre nu le ajută cu un filer, nu ne dau din visteria țârei un ban frânt pentru susținerea lor și totuși atâta aroganță. Dl Réthy și cu tovarășii sei de principii dau mereu năvală asupra nostră, ne atacă când în un punct, când în altul și noi trebue să avem ochii în patru, ca să susținem lupta de aperare contra acelor, ce ar fi chemați din oficiu ca să ne dea mână de ajutoriu la greóa problemă ce o avem în cele ale luminărei poporului Sub masca bunei vfoințe, ce se ascunde la spatele acestui ordin este un atac din cele mai cutezătore la drepturile garantate noi*ă prin lege, și nu vom înceta a face atenți pe stăpân idei, că să ne slăbăscă cu atâta dragoste, căci [UNK] [UNK]deja avem păn în gât destul din săgețile veninase ce indreptă 4* de 4‘ spre noi. ------------ Revista politică. La ordinea t^iilei , în discnsiune în presa europénâ căderea prim-ministrului italian Crispi. Se credea, că acest bărbat, care-și crease lr spatele sale o majoritate covărșitore în cameră, nu va fi silit multă vreme să se retragă, mai vârtos, că sprijinul cel puternic ’l avea și nu regele Umberto. Dar nisce profete despre reducerea prefecților și a pujiprefecților și despre sporirea vănjilor pe import și a facselor pentru spirt și precum și nisce cuvinte nesocotite aruncate partidului din drepta, că a făcut adecă politică servilă, a fost destul ca bărbatul, care se credea ca o stâncă de granit, să rămână în minoritate și să-și dea demisiunea. Demisiunea sa a provocat multă neliniște în Austro-Ungaria și Germania. Ambasadorii acestor două state au cerut imediat informațiuni regelui Umberto, care le - a asigurat, că politica esternă nu sufere nici o schimbare. Pănă acum nu se scie positiv, cine va fi urmașul lui Crispi. După soliile din Roma insă, regele a conferit cu Rudini și l-a însărcinat cu formarea cabinetului. — De mai mult timp a isbucnit o certa, al carei obiect, firesce nu e altul decât vecinica cestiune a Tripolisului. După cunoscuta interpelație a deputatului Pichon în camera franceză, acestă certa, departe de a se fi potolit, s’a înăsprit și mai mult. „Reforma“ din Roma acuză presa franceză, că ea a început certa. Pe timpul ultimelor alegeri din Italia, mai multe ziare franceze au insinuat, că guvernul Italiei se gândeșce la cucerirea Tripolitanei și că prin acest plan voia să creeze un curent favorabil sieși în alegeri. Mai târiu, — își urmeză „Reforma” recriminațiile, — când o escadră franceză a plecat la Constantinopol, presa franceză și chiar și multe fiare, cari treceau drept oficiose atribuiau acestei misiuni scopul de a deschide sultanului ochii asupra planurilor Italiei în privința Tripolitanei. Atunci numai fiarele italiene independente, ci nici decum cele oficiose, au răspuns, că Turcia n’are de ce să banuescă pe Italia, ci în tot cașul mai curând pe Franța. Tot atunci fiarele italiene au și citat mai multe întâmplări, cari puteau servi drept dovedi pentru cele ce le susțineau. Și în adevăr, continuă fiarul italian, deorece Franța, sub pretecstul că siguranța Algeriei ar pretinde posesia Tunisului și a ocupat acesta țară, nu era nimic mai lesne de admis decât că, la un moment dat va afla cu care se coprindă și Tripolitania, sub pretecstul că posesia ei e necesară pentru a garanta siguranța Tunisului. Acesta conclusie in adevăr nu e lipsita de orice logică. De altfel nu este cu desăvârșire adevărat, după cum spune „Reforma,“ că interesele Franciei n’au întimpinat în timpul din urmă nici o dușmănie din partea Italiei» Pare tot mai e clar de sperat, că nenorocita cestie a Tripolitaniei va găsi vre-o soluțiune sau va — Sei ce să-mi spui ! — Adormi iute, scumpă copilă. îndată capul îi căltu după mâna tată-seu, respirațiunea i se regulă, somnul o cuprinse în liniște și fericire, cu scrisul pe buze, gândindu-se la ijlița a doua pe care o aștepta cu mare încredere. FOIȚA. 1 Reîntorsă de la țerm. După Hector Halót.Urmare.1 — După masă, luară o barcă să facă o preumblare. Fiindcă ai dorit să rămâi târjiu pe lac, îți fac plăcerea, vom întră, când vei voi. După terasa oțelului văduseră în timpul mesei sórele dispărând și roșind camele și castele munților, cerul albastru permându-și colorea, întunecânduse, apoi acest cer întunecat se impodobia cu stele, și lacul se liniștise, era ca o oglindă negră; în depărtare țermurii păreau a fi străpunse cu nișce puncte galbene bizare și neegale, ce se păreau a fi produse prin lumina dela case și oteluluri. Așezzați in fundul bărcei, unul lângă altul vorbiau puțin, glasul Gabrielei se stinsese, și osteniți, amândoi ingrijați, ascultau cu băgare de sâmă ușorul zgomot al lopetilor, ce loviau în apă. Când aerul rece de sâră începu să se simtă ea se uită la tată-seu și-i jise: — Voesci să intrăm? — Tu poruncesci, ți e somn? — începe. . — Bine, să întrăm. . — Și dacă îmi vine gustul să întru, nu e ca să dorm. — Dar pentru ce? — Să ne culci tu, soii cum făceai, când eram mică, ceva. E așa mult de când nu m’am mai culcat cu ciSdiu se me desbrac singură. N’am avut încotr’o, a trebuit se me obicinuesc, că Fanny după ce me ajuta sus, me închidea în odaie și se ducea să-și petrec, eu făceam cum puteam Și ’mi plăcea așa mult se vii se te uiți la mine în pat, să mo săruți. Altădată îmi 4*ce_*. Dormi bine, draga tatii, nu te deștepta, și te ascultam. Și astă fără, dacă ’mi vei spune, te voia asculta. El făcu mai mult decât a o privi în pat, o desbrăca, ea era încântată, zidea de el cât era de stingaciu în asemenea afaceri, căci nu cunoscea secretul copciilor, al țeseturilor, în fine nimic din chichițele de la îmbrăcămintea fetiței. Când o puse în pat se așeză lângă ea la căpătâiu și-i trecu mâna pe după cap. — Așa, ași voi s’adorm, 4*se ea. — Vei osteni îndată. — Eu nu, dacă tu nu te ostesci, te rog rămâi aici. — Cât vei voi. " XVI. A doua 486 deștepta forțe de dimineță, sări jos din pat și merse drept la ferestrá, pe care o deschise și se uita afară privind lacul, piua era senină, deja caldă și aurită de razele sorelui. In depărtare se vedea vaporul, care venia din Golico, lăsând în urma lui ca o panglică filmul cel negru, îndată deschise ușa la odaia tatălui său. — Scolă-te, zise ea, vaporul deja C dreptul~ îndată la Bellagio, și de acolo pănă aici nu e departe. Când amândoi fură îmbrăcați, vaporul traversa lacul și veuia spre țărmul lor, cu tote astea ei ajunseră înaintea lui la țărm. — Eu cred, că va veni cu vaporul 4*89 cătră tată seu, fără a spune numele acestei ce o aștepta. — El prea de dimineță pentru mamă ta, nu trebue s’o aștepți de acum. — Ba da, căci ziua e prea cald și apoi scie. Că o așteptam. ________ (Va urma.)