Telegraful Roman, 1892 (Anul 40, nr. 1-138)
1892-01-14 / nr. 4
ate acest vei se mai încSrca în țara CanaanȚ pPfltTi înaltă în Egipet. Spre acest scop i-a dăruit pământul așa numit Geesen, unde Iacob cu fiii lui, s’au făcut locuințe, și s’au așezat acolo pentru totdeuna. După șaptesprezece ani, Iacob simțind, că i se apropie sfârșitul, a chemat pe fii săi la pat, și i-au binecuvântat, picând, între altele, câtră fiul său mai mare Iuda: „că nu va lipsi domn din Iuda, nici conducători din capsele lui, pănă când vor veni cele gătite lui.“ Prin acesta, Iacob a prorocit, că mântuitoriul lumei, pe care Dumnezeu, l’a promis lui Adam, când l’a scos din raiu, se va nasce, atunci, când nu vor mai fi împărați (conducători) din neamul lui Israil. într’aceea, a murit Iacob, éi fii lui, după dorința părintelui lor, au luat trupul lui Iacob, și l’au dus, de l’au înmormântat în Canaan. -- ............ and a fost de 110 ani, văzând,"ci ^se pre sfârșitul, a îndatorat pe fii lui Isdrail, că atunei, când se va muta, tot nemul lui în Canaan, să ducă cu ei și osămintele lui. Din acestă istorie vă învățăm: 1. Ca copii, sunt datori să ajute, și să sprijinască pe părinții lor, când aceștia ajung la neputință și lipsă, precum a spriginit și a ajutat și Iosif pe tatăl lui Iacob. 2. Că fiecare om, ajungând la domnie mare, să nu-și uite, și să nu se rușineze de părinții și nemurile lui, cari sunt într’o stare mai de jos, ci să-i îmbrățișeze și să i ajute, precum a făcut și Iosif cu frații și cu tatăl lui. 3. Că părinții, cari își cresc pe copii în frica lui Dumnezeu și îi înzestrezi cu învățături și cu moravuri bune, au bucurie, și sunt lăudați și cinstiți de totă lumea, precum a fost cinstit și Iacob , prin crescerea cea bună a lui Iosif de însuși regele Egiptului. întrebări. Ce a făcut Iacob, auzind, că Iosif trăesce? Ce a sfătuit regele pe Iacob? în ce pământ, a așezat regele Faraon pe Iacob și fii lui? Ce a prorocit Iacob, când a fost pe patul seu de morte? Ce înțeles are acesta prorocie? Ce învățăm din acesta istorioră? va urma.neputință. ________5e-i cinstesca, Și spriginăscă. Ajungă-n ori e domnie, Rușine, se nu le fie, De părinți, carii au născut, De frați, cu cari au crescut.. mța, Loterie. Sâmbătă, în 23 Ianuarie, 1892. Budapesta: 73 88 61 Mersul trenurilor pe liniile orientale ale caii ferate de stat r. u. valabil din 1 Octobre 1891. Budapesta, gara de vest-Rușava — Vercerova Budapesta — Predeal 1.55 de p persoane Tren accelerat Tren de persoane Tren de persoane Tren accelerat 10.8.15 8.15— 3.25 8.30 1.60 3.20 5.50 9.15 11.38 4.10 6.50 9.22 11.19 2.12 5.51— 11.53 12.57 3.63 7.06 K— 1.50 2.12 4.— 7.13— 2.34 2.19 4.30 7.43 2.03 3.03 2.49 5.22 8.18 3.19 3.46 3.26 6.45— 3.57 3.57— 6.05 8.51 4.29 4.09— 16.31 9.07 5.20 4.55 4.21 7.12 9.37— 5.34 4.55 7.29— — 5.51— 7.49— — 6.12— 8.01— — 6.25 5.47 8.14— — 6.39— 8.29 10.37— 6.56 6.— 8.46 11.10— 8.20 6.18 9.03 11.28— 8.45 6.31 10.08 12.38— 10 21 7.34 10.37 1.14— 11.09 7.57 10.56 1.21— 11.17— 11.04 1.29— 11.26— 11.28 1.54— 11.54 8.22 11.45 2.13— 12.18 8.38 12.18.— 12.58 8.43 12.44— — 1.34— 12.59 — 1.51 9.14 1.35— — 2.29— 1.81— — 2.48 9.48 2.12— — 3.03 9.50 2.31 ~— 3.26 10.06 8.04— — 4.07 10.28 3.46— — 4.49 11.04 4.04— — 5.35 11.19 5.26— — 7.23 12.27 6.10— — 8.09 12.58 16.41 Tr. de— 8.43 1.15 7.17 per Tren 9.18 1.35 8.— sóne accelerat 10.05 2.00 — 12.20 5.15 —2.19 — 1.41 5.57— 3.01 — 2.26 6.29— 3.31 — 8.50 12.10-9.30 pi. Viena I Budapesta AT Szolnok T * P. Ladăny ^Oradea - mare/ pe pi. j ^ Mező-Telegd . Rév Bratca Budia Ciucia Huiedin Stana Aghiriș Ghîrbea " Nadișul ung. ih Apahida Ghiriș Cucerdea Uiara Vințul-de-sus Aiud 80a 1 Teiuș. » " Grădunel Blaș Micăsasa 8 ° 8, jcopșa mică y Mediaș ▼ Elisabetopole Sighișdra Hașfalâu Homorod Agostonfalva Apafa Feldioara BOS. I . , pl J Brașov , Timiș y Predeal sos. Bucuresci Mureș-Ludoș — Bistrița Tren It«»1 acceler accesat Tren de perforat sóne 3.— 6.20 2.55 12.06 Tr. de persóne 5.26 3.46 2.25 2.18 1.52 1.26 12.47 12.17 11.01 10.45 9.23 8.54 8.24 8.07 8.— 3.— 6.50 3.31 1.16 11.04 10.44 10.07 9.30 9.10 8.51 8.25 7.47 7.28 7.02 6.47 6.29 6.08 5.14 4.45 3.18 2.31 2.13 2.05 1.35 1.08 12 28 11.57 11.42 11.06 10.4 10.31 10.09 9.31 8.53 8.23 6.55 6.09 5.42 5.07 4.20 Tren accelerat. 7.20 1.55 11.51 10.09 8 47 8142 8.17 7.61 7.12 6.43 6.11 5.4/ 5.30 4.53 4.32 3.15 2.39 2.19 2.12 1.50 1.52 Tren de persoane 620 8.40 447 2.24 12.09 11.61 11.17 10.42 10.23 10.06 9.51 9.12 8.53 8.29 8.15 8.7.40 6.52 6.34 5.26 4.52 2.34 4.28 4.07 3.47 2.49 2.27 2.13 1.30 1 18 12.53 12.37 12.06 11.29 11.03 9.46 9.04 8.37 8.03 7.23 Orient. Espres 10.36 7.42 11.57 1 — Tren accelerat Tren de persoane Tren accelerat Tren de persoane Tren accelerat Orient. Espres 8.30 9.15 4.15 pl. Viena 808. 12.50 12.50 3.50 1.25 7.— 9.20 pl. Budapesta 808. 7.20 7.30 10.35 2.39 9.21 10.34 80 8.1 pl. 5.07 6.10— 8.45 9.29 10.56 pl.JGzegléd \ 808. 4 59— — 4.44 12.51 1.05 808.VSeghetlin f * 1.40— 7.22 4.50 1.15 Tren pl./ ^ 803. 1.14— 7.16 6.46 4.40 mixt 80S.\ ( pi. 9.50 5.20 — — —" rTimiș6ra1 = — — 6.56 5.40 9.20 pl. V 808. 6.20___ 5.14 7.41 6.48 10.571i TopoloveJi 8.15— — 8.12 7.29 12.20 Lugoj/V 7.35— circul 9.04 8.42 2.55 Caransebeș 6.31 uumai 9.59 9.52 4.40 Teregova 5.20— Lunia — 11.05 6.10 Mehad ia 3.53— — 11.09 11.14 6.54<Băile Herculanen 3.40— 1.03 11.19 11.27 7.17r Topleff 3.24— __ 11.36 11.45 7.45 808.i ( PI-3.05 __ 12.24 11.42 2.01— pi. 'Rușava 1 SOS. 2.35— 12.19 11.50 2.10— k 2.26 __ 12.10 10.05— — t Vercerova{ — __ 4.03 — — \r Bueurese fi— — Dumn. 7.05 6.35 8.44 Budapesta — Arad — Te I u ș Tren de persons Tren accelerat Trön de persóne — — — — 4.— li MurSș-Ludoș A— — — — — 6.48 X Țaga-Budatelic X— — „ . — _ —. 9.59 T Bistrița— S i m e r i a (Piski) — P e t r 6.34 10.36 4.22 7.28 11.26 4.58 8.46 12.23 5.42 9.53 12.-6.36 1Ó.53 2.23 7.24 11.45 3.19 8.Q4 12.26 4 —