Telegraful Roman, 1892 (Anul 40, nr. 1-138)

1892-01-14 / nr. 4

Nr. 4. ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 7 ft., 6 luni 3 11. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarc­ie pe an 8 11, 6 luni 4 11., 3 luni 2 11. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Marți 14/26 ianuariu 1892. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 37 Corespondențele sunt a se adresa la Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Poplicel Nr. 37. Epistolele nefrancate se refusă — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚ­IUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr., rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. XL Sihiu­­, 13 Ianuariu, 1892. Conferența convocată pe 20/8 Ianuariu și-a terminat agendele și pe lângă enunciarea pasivității absolute atât pentru Ungaria cât și pentru Transil­vania, a luat hotărirea ca se substerna și memo­randul la tron. Resultatul acesta era de prevăzut. S’au aflat între români omeni, cari au cred­ut, că e bine, ca cu plângerile nóstre sĕ mergem pănă la „împăratul“ și tot acești omeni au fost, cari au crescut de bine să lățască în public faime, că guver­nul unguresc voieșce cu ori­ce preț ca să împedece înaintarea memorandului la tron. Și ca lucrul să fie presentat în formă mai plau­­sibilă, nimenea altul nu era mai chemat ca să facă isprăvile guvernului decât Escelenția Sa metropolitul nostru, Ilustrul domn Alesandru Mocsonyi și dl V. Babeș, fost președinte al comitetului partidului na­țional. Totă draga de vară discuțiunea s’a învârtit asu­pra cestiunei presentărei memorandului la tron și noi cari nu am luat posiție până aci în cestiunea memorandului, deși nu am consimțit cu presentarea lui la tron vom stărui acum din tote puterile ca memorandul să se presenteze ca să nu se mai (­ică, că noi punem cele mai mici piedeci în calea acestui cond­us adus de conferență în numele cercurilor electorale. Firul întrerupt la anul 1791 de când cu mo­destul, „Suplex libellus Valachorum Transilvaniae“, are sé se reia, și se se încupă cu politica tradițio­nală românescă. Noi, nu cunoscem memorandul ce se va așterne, nu cunoscem nici tonul în care este ținut, nu seim, dacă s’a schimbat parola oligarchiei despre care ni se spune în „Memorial“ pag. 91 din 1883 „Monar­­h­ul, a jurat să ne conserve drepturile, privilegiile și prerogativele nóstre, așa­dar el î și calcă jurămân­tul atunci, când voes ce sĕ deschidă și românilor calea la o cultură mai înaintată,“ priçin tóte aceste nu le cunoscem, constatăm înse, că nimene nu ar avea mai mare bucurie, ca și noi, când am vede că lucrurile ar avea bun sfârșit și când din gura monarh­ului ne-ar fi dat să auz­im „e timpul suprem ca românilor să li se facă dreptate“. Tare ne temem de resultate contrari. Seim, că monarh­ul ații este pe deplin împăcat cu magiarii, seim, că regele constituțional al țărei, adăpostit de responsabilitatea ministerială pate nu va pute sa ne aline suferințele de cari suferim și suntem bântuiți de atâta amar de vecuri. In fie­care organism constituțional, doi sunt factorii, cari sunt chemați a lucra pentru promovarea intereselor cetățenilor. Corona și legislativa. Fără concursul binevoitor al ambilor factori este imposibil a ajunge la ceva. Punem cașul — ba nu dubităm pe un moment — că avem cele mai bune garanții din partea monar­­h­­ului, punem cașul, că credința nostră cătră tron și dinastie va fi răsplătită cu multă bunăvoință, are este de ajuns acesta bunăvoință pentru aluptarea de drepturi politice? Noi credem, că nu e de ajuns. Să ne aducem numai aminte de deputațiunile, ce le a adus și rugările ce le- a adresat fericitul me­­tropolit Șaguna începând de la cea din Innsbruck pănă la cele din Olmu­z, Praga și Viena, și dacă ne vom aduce, vom constata cu toții, că resultatele acelor cereri îngenunchieri și rugări, nu au fost de­cât decepțiuni amare, și pe urmă apelul la grația legislativei unguresci, ca să ne în articuleze metro­polia, autonomia bisericei, egala îndreptățire în le­gile țarei, și se ne ia în bugetul statului acele po­­sițiuni acordate de monarh­ pe cale absolutistică, între atunci și acum e mare deosebire. Atunci magiarii nu aveau nici ei încredere în stabilitatea lucrurilor create la 1867, le era prea în memorie prosperă pățeniile absolutismului, când erau priviți ca rebeli și sciau și aceea, că românii au fă­cut bune servicii dinastiei în timpuri grele, deci nu puteau sĕ delege, aceea ce era și dorința monar­h­ului. A­ui rolul s’a schimbat.­­ Magiarii s’au împăcat cu regele și pacea ori­cum o vom lua, e făcută și pe contul nostru. O apropiere între noi și coronă este posibilă numai atunci, când partidul independent va ajunge la ore­care preponderanță Atunci credem noi, că va fi sosit timpul ca să în­cepem rolul politic, și dacă ne vom sei folosi de momentul potrivit, dacă ura și desbinarea, nu vor contribui ca lucrarea nostră în acele momente se devină neroditore, nimene nu va purta vină că sor­tea nostră cea dela anul 1437 are să se continue și să ne­curăm tot după receptul prescris de cele 3 națiuni, cari au jurat să ne nimicesca și subjuge. Timpul întrărei nostre în acțiune póte nu era departe. Trebuia numai să ne acordăm și noi verdictului „wir können noch warten“. A fost scris în cartea sorții ca să vie omeni neastâmpărați și egoiști cari să nu potă avea răb­dare, și tot acești omeni au trebuit sĕ vie, cari se Res6 €ate§6á" őGeSilite, celor înțelepți și bine orientați. Ei bine, s’a întâmplat. Acum — mergá înainte, și nu se oprescá la dru­mul de jumătate. Vom vede ce resultate vor dobândi — și vom vede ce isprăvi vor face mai cu sumă acum, când le a succes a purifica comitetul de tote acele ele­mente, cari — după a lor părere — au împedecat pănă acum realizarea mărețului plan Numai la m­a­i facem atenți, să mergă acum în calea lor cât mai cu grabă și fără șovăire; nime din partea română nu le stă în cale; al lor va fi meritul întreg, deci vor triumfa în resultate, și al lor va fi blamagiul, déci se vor opri în cale, și mai ales décá cestiunea memorialului se va termina cu un fiasco rușinos pentru ei și păgubitoriu pen­tru interesele nóstre naționale. Deci înainte domnilor din comitetul central! Arătați-ne ce puteți face prin un memorial, la care ați insistat, cu tote mijlocele, între cari suspicionă­­rile altor omeni de bine aveau rolul principal. De ale partidului național. Cond­usele conferenței naționale sunt deja pu­blicate. Nu sunt publicate însă și nu sunt cunoscute încă celor ce n’au fost membrii conferenței, tote pe­ripețiile de după culise Noi le cunoscem și pe acestea și la timpul și locul seu vom publica din ele­ atâta, cât vom afla de lipsă ca publicul estem să fie orientat pe de­plin despre situațiune, căci așa precum se petrec la noi lucrurile cele mai seriose, nu este lucru serios „Solidaritatea“ și „disciplina de par­tid“ se accentueza mereu dela 1881 în cace, și nici­odată nu s’a observat. De dragul acestor principii, își calcă pe inimă la fie­care conferință aprape jumătate din delegat și renunț­ă la convingerile proprii, numai ca afară cond­usele conferinței se apară ca luate în unanimitate, ca apoi șarlatanii naționali s­ă-ș bată joc de ele. Nu în partid, dar nici în sinul comitetului nu a credințat cu esecutarea cond­uselor una­n­i­m­c ale conferinței, n’a domnit de la început.„solidarir­tate“ și „disciplină“ ci totdeun­a V au aflat ele­mente perfide, cari au preferat^teresele perso­nale preste interesele generale,naționale și de par­tid, și unde aceste interogau venit în conflict, au abandonat pe cele generate și s’au folosit de apucă­turile cele mai rafinat­e »numai ca să-și ajungă sco­ FOSTA Discurs ocasional, ținut în prefera sânt. Andreiu. (Urmare.) Biserica nostră în trecut se póte prea bine compara cu o barcă, ce putu trece pe marea cea largă, espusă furtunilor și pericolului de a fi înghi­țită de valurile furiose. Mulțămită însă provedinței divine, tóte aceste vijelii n’au putut să o nimicescă, pentru­ că poporul nostru a ținut cu multă tărie la credința sa, și chiar dacă clasa aristocratică sub grelele timpuri ale „Aprobatelor și Compilatelor“ în mare parte a trecut la Calvinism sau la alte confesiuni, poporul nu și-a părăsit „legea“ și cu cât asupririle trecutului erau mai mari, cu atât mai tare se alipia el de biserică. In acesta tristă pri­­velisce a părăsirei neamului și a bisericei la timp de restriște, totuși un fapt ne îmbucură, că arh­i­­ereii bisericei cu puține escepțiuni au fost harnici păstori ai ei, ba unii au dovedit atâta devotament, încât și viața erau gata a și-o da, și astfe­l, m­ă mai ușor au înfruntat pericolul. Abia la începutul acestui secol i s> bise­ricei nostre să se mai emancipeze încâtva din starea asuprită, în care se aflase, și anume prin desfacerea ei de ierarh­ia sârbescu cu care stătuse mult timp în o legătură anticanonică. Decând cu ajungerea ei sub păstorirea primului episcop român de la uua­­ție încoce a episcopului Vasile Moga, ea începe a progresa încetul cu încetul. Astfeliu se face înce­putul cu ridicarea clerului pentru a lumina poporul și cu alte instituțiuni binefăcătore Cu acestea se apropia cu pași repezi timpul învieri poporelor, anul 1848, care fu și timpul, în care biserica nostră ajungând se pete (fice în mod providențial sub conducerea preavrednicului arh­ie­­reu Andreiu Șaguna, era pregătită spre a profita de tote împregiurările pentru a se înălța la un ni­vel corespunzător misiunei sale Epoca acesta așa­dară o caracterisăm prin faptele conducătoriului de atunci al bisericei nóstre, așa că voind a o descrie pe ea, descriem pe însuși bărbatul acesta nemuri­­toriu Istoria activității „Marelui Andreiu“ este după cum cu tot dreptul se exprimă mai mulți bio­grafi ai lui istoria contimporană a românilor din Transilvania și Ungaria. A ve e spune acesta istoriă nu póte fi problema debilelor mele puteri, acesta I sarcină și-au împlinit’o bărbați chemați spre acésta ■sc aceja cari fac istoriă. Mă voiți măr înregistrarea numai a câteva mo­­meMe­u­r?i principale. » încă cu ocasiunea alegerei de episcop dela 2 Decembi 1847 vedem, că Șaguna în mod profetic și Însuflețit mai mult de momentele acelei ocasiuni anunță un viitoriu mai bun bisericei sale prin me­morabilele cuvinte: Prospera lux pritur, linguisque animisque favete*), cu cari își începe frumosul său discurs de deschidere al sinodului. Da, a răsărit o lumină fericit óre, căci <sfina aceea a dat bisericei un conducătoriu înzestrat cu tote cunosciințele și cali­tățile nece­sare spre a-și împlini greaua sa chemare. Avea să porte o luptă gigantică de renașcere, de înălțare și consolidare a bisericei sale metropolitul Șaguna, și ce factori­i puteau are mai bine sprijini în acesta tendință decât ajutoriul celui de sus, pre­­lângă propriile sale cunoștințe și aptitudini. El soia să apuce totdeauna calea, care duce mai sigur la țintă, apucând odată acesta cale mer­gea cu perseveranță înainte, fără a se retrage vre­odată în fața pedecelor și periculelor. Acestor stă­ruințe li se pute atribui succesul, cu care au fost încoronate întreprinderile sale. (Va urma.) *) Foi«* pentru minte etc 1847. . vî4V

Next