Telegraful Roman, 1892 (Anul 40, nr. 1-138)

1892-06-11 / nr. 61

Nr. 61. ABONAM 13JM TUL. Pentru Sibiiu pe an 7 fi., 6 luni 3 fi. 50 cr., 3 luni 1 Ü. 75 cr. Pentru monarc­ie pe an 8 fi, 6 luni 4 fi., 3 luni 2 fi. Pentru străinătate pe an 12 fi., 6 luni 6 fi., 3 luni 3 fi. Sibiiu, Joi 11/23 lunin. 1892. TELEGRAFUL Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 37 Corespondențele sunt a se adresa la Redacțiunea „Telegrafului Român“. Epistolele nefrancate se refusă — Ar­ticolii nepublicați nu se Înapoiază. Anii XL INSERȚIUNILE. Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 16 cr., rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Sibiiu, 10 iuniu, 1892. Contele Iuliu Szapáry, ministrul președinte al Ungariei a fost decorat de Maj. La împăratul și re­gele nostru cu ordul cel mai înalt, ce se­ pate conferi unui dignitoriu al țării, din incidentul jubileului de­­ 25 ani ai încoronărei. Foile oposiționale află, că nobilul conte și-ar fi câștigat merite în tratarea mai blândă față cu nați­onalitățile, și tocmai de aceea îl atacă cu multă ne­rușnare. Am căutat și noi după concesiunile, ce le-ar fi făcut ministrul președinte al Ungariei naționalități­lor, dar căutând chiar și cu lampa lui Diogene, noi nu le-am putut afla. In special noue românilor sub era contelui Szapáry nu ni s’a ușurat întru nimic posițiunea cea grea, care o îndurăm, decând Coloman Tisza sdrobi­­toriul de naționalități a pus mâna pe frânele țărei. Și de atunci este atâta amar de­vreme Rolul nostru a scăzut în vieța publică cu totul, persecuțiunile au luat dimensiuni tot mai mari, asu­pririle sunt legate lanț una de alta. Pentru­ că dar nu se va pute­a zice, că dacă româ­nii au putut merge pănă la Viena, acesta ar în­semna, că avem atâta libertate, încât se nu mai pu­tem dori nimica. Călătoriile sunt permise tuturor ce au banii în pungă, cu pașaport în regulă poți trece chiar și granițele monarh­iei — și poți să vecji chiar lumea întrăgă nu numai „Hofburgul“ din Viena. Ea se zică de o concesiune nici pomănă nu pute fi. Nu pentru că dar tocmai contele Szapâry ar fi cel mai mare contrariu al concesiunilor, ci pentru­ că opiniunea publică ungurăscă e forte agitată. Ziaristica este în mâna unor speculanți, și pentru­ că un ma­­giat nu mai are curagiul cinic de a se opune curen­tului șovinistic de a­ fi. Și că acest curent a mânat pe Szapáry ca și pe Tisza și ar mâna pe ori­care ar lua frâul guver­nului în mână, chieme-se el Apponyi ori K­ányi Dá­niel numai încape îndoială. S’a creat anume acest curent ca să nu putem veni nici­odată la un înțeles. S’a făcut anume pla­­­­nul infernal ca între noi aici acasă — să nu se potă stabili raporturi amirabile și fiind planul invențiune diabolică, el se esecută de cei dela cârmă, ca să se potă susține la putere. Și puterea în mânile ma­­giarilor folosită bine, putea fi de mare folos pentru toți fii patriei, putea să­i chieme pe toți la viața pu­blică și puteau toți în cadrul constituției unguresci să trăiscă și se incurgă cu votul și cu talentul lor la promovarea intereselor statului. Magiarii se cred singuri stăpâni aici, și aici e greșala lor, aici e nenorocirea fatală pentru ei și pentru noi. Ei au impins lucrurile în direcțiunea, în care vedem, că merg, ei au împins și pe români pănă la desperațiunea, în care se găsesc a­ ji, și tot ei sunt cari află, că cele ce s’au comis la Turda s’a făcut bine și înțelepțesce. Sub atari împregiurări ,situațiunea s’a agravat și sub atari împregiurări înțelegerea de­vine imposibilă și nu găsesci român, care să nu con­damne pre cei ce prin spargeri de căși voesc să terorise de pe cetățenii de altă limbă. Și terorismul nu póte aduce fructe bune. Viața socială se infectăză, românii încep a întreba, că pănă când o să dureze acesta stare de lucruri. Și oposiția nici acum nu e mulțămită. Ea cere pășire mai energică, ea doresce să vadă început un „bellum omnium contra omnes“ și când se purcede să-și vădă realisată și acesta dorință ferbinte, atunci crede, că a pregătit terenul pentru o Ungarie mare și tare. Noi avem altă credință. Ungaria în Ziua, în care nu se pute rezima pre noi pe toți, este neputinciosă și în starea aceea nu o au împins dușmanii cei închipuiți ci pretenți Kultur egyletului și omenii cei plătiți ca să-i facă cele mai rele și condamnabile servicii Eram ținuți să accentuăm aceste în fața agita­țiunilor, cari iau dimensiuni toc­mai mari și accele­­reza lucrurile spre catastrofa, căci mai mare catas­trofă pentru țara nostră nu póte fi, decât a scuti ura de rasă și a o alu­^pja prin fapte condam­nate de morala publică. FOIȚA. * Procesul lui Ludovic XVI. — Fragment după Lamartine. — (Urmare.) „Pun la inima copiilor mei, după cele ce dato­resc lui Dumnezeu, care e mai pre­sus de tóte, să fie totdeuna uniți între sine, supuși și să asculte de mama lor, recunoscători pentru tóte suferințele, ce le are pentru ei și în memoria mea... Ii rog să privăscă pe sora mea ca pe o a doua mamă. Reco­­mând fiului meu, de ar­avă nefericirea să ajungă rege, să îngrijescă și să se jertfăscă cu totul pentru fericirea concetățenilor sei, să uite ori­ce ură și totă durerea și anume, cele ce se raportă la nefe­ricirile și supărările, ce le indur eu. Să-și aducă aminte, și­ că pe popor nu o poți ferici, decât dom­nind conform legilor; dar în acelaș timp, că un rege nu póte face se se respecteze legile și esecuta bu­nele intențiuni ale inimei sale, decât într’atâta pe cât are în mână puterea necesară, căci altfel fiind impedecat în lucrările sale și neinspirând respect, este mai mult stricăcios decât folositor!...... se ție minte, că am luat asupră-mi o sântă datorie față de copii acelora, cari au perit pentru mine și ai ace­lora, cari s’au nefericit din causa mea!... I reco­mand pe dnii Hue și Chamilly, a căror sinceră in­tresa se ocupă de călătoriile și visitele, ce și le fac domnitorii. Prin cercurile vieneșe se vorbesce, că țarul rusesc, după întrevederea, ce a avut cu împăra­tul german, la Kiel a invitat pe monarh­ul nostru să participe la venatórele, ca­re va face țarul cu membrii familei Timpul însă când se vor țină nu e încă hotărît. Regele Italiei a sosit dm­preună cu regina în Postdam, unde a fost primit cu mare cordialitate de împăratul și împărătesa germană. Intimpinarea s-a făcut prin „sărutări“ și înbrățișeri reciproce. — clinare spre mine i-a îndemnat să se închidă în acest trist locaș. Asemenea-i recomand pe Clăru cu îngrijirile căruia me pot Luda, de când e cu mine­; și de­orece el a rămas ci mine pănă la fine, rog comuna să-i dea vestmint­e mele, cărțile, orologiul, punga și celelalte lucruri mărunte, cari au fost luate și depuse în consiliul comunei... Iert păzitorilor mei tratămentul rău și chinurie, pe cari au crezut, că trebue să le aplice față d mine . . . Am aflat prin­tre ei câteva inimi simțit­e și compătimitore. Aceș­tia să se bucure în sufletu lor de liniștea, ce trebue să le ofere modul lor de gândit! . . . Rog pe din­ Malesherbes, Tronchet și­­eseze să primăscă mul­­țămitele și espresiunea sixțemintelor mele pentru tóte îngrijirile și ostenelel, ce le au arătat față de mine.... „Termin, declarând îaintea lui Dumnezeu, și gata a me înfățișa lui, că nu mi impus nici una din crimele, ce s’au arătat cotra mea!... „Făcut în duplicat în turnul templului, 25 De­cembre 1792.“ „Ludovic“. In aceeași zi veniră cărătorii să-i presinte în­tregul plan de apărare Dseze ceti predarea, al că­rui autor era el. Regele a emoționat de mila, ce apărătorii voiau se o inspir inimicilor lui, și le mul­­țămi plângend. După ce se retraseră­­ eseze și Tronchet, regele remas numai cu Malesheites părea chinuit de un cuget secret. Revista politică. După seriile din urmă, scrie „Timpul“ lupta elec­torală a fost înverșunată în Belgia, pentru alegerea con­stituantei, care are să realizeze revizuirea constituției. In multe locuri s’au întâmplat bătăi sângerose și chiar lovituri de cuțite și schimb de glonțe de revolver. Violența însă a fost scurtă și acum, după ce cal­mul păcii s’a restabilit, fie­care partidă își socotesce isbândele și înfrângerile. Isbânda s’ar putea zice, că a fost mai mult a liberalilor, deși ei vor rămână și în constituantă în minoritate față de clericali, cum însă pentru pro­puneri de revizuire a constituției se cer majorități de două treimi—liberalii vor fi acum în stare să îm­­pedice acestă revizuire după dorința clericalilor, cari nu vor mai poseda majoritățile cerute nici în ca­meră, nici în senat. Pănă acum, din cei 75 membri ai senatului, nu erau liberali decât 21; acum după balotagii, se socotesce că vor fi 32 (sunt deja 30); în adunarea deputaților, din 138 de membri, erau 94 clericali și 44 liberali; acum se socotesce că vor fi cel pu­țin 57 de liberali. . . . Isbânda cea mai mare a liberalilor a fost la Bruxelles, în capitală se află ales generalul Brialmont, primarul Buls, Paul Janson și alți fruntași liberali. Opera revizuirei constituției nu va pută fi deci realizată, după cum am zis conform dorințelor par­tidei clericale astăzi la cârmă în Belgia. In acestă operă e mai ales vorba de două ces­­tiuni: lărgirea dreptului de vot, care pănă acuma îl aveau în Belgia 130 000 de alegători și referen­tul regal. După ce la 10 Maiu a.­c.­censul de pănă acum eșia din vigore, era întrebarea: ce va avă să se pună acum în loc. După cum se scie, în decursul mișcă­­rei electorale atât de agitate, tóte partidele s-au pronunțat împotriva introducerei votului universal, cu propuneri de mărginire, — clericalii, pentru că se tem să nu scape din mâni puterea, liberali pen­tru că se tem de o prea mare sporire a numărului deputaților socialiști. Representanții aleși acuma ad­­hoc vor avă să hotărască cât de departe va merge Belgia pe calea spre votul universal. Nesigură mai este, afară de acesta, și cestiunea dreptului de referendum al regelui, primit de ca­mera din urma cu 78 voturi contra 48. Se scie, că Leopold II a pus acestă cestiune ca o condiție „sine qua non“ a revizuirei constituției. Regelui nu­ mai est de ajuns ceea ce constituția de la 1830 îi acorda ca garanție pentru prerogativele coronei: dreptul de disolvare și de veto El cere ca garanție puternică „Am înmulți­t superările mele încă cu una mare. Zise amicului seu. Desete și Tronchet nu-mi sunt nimic datori și ei jertfesc pentru mine timpul și pate viața lor. Cum se răsplătesc un atare serviciu? căci nu mai am nimic“. — „Sire, dise Malesherbes, consciința lor și posteritatea se vor însărcina cu răsplătirea lor, dar le-ar putea și acum acorda ceva ce ar prețui mai pe sus de tote“. „Ce?“ întrebă re­gele — „Sire, îmbrățișără-i“. In Ziua următore, când Intrară Desere și Tron­chet în odaia captivului să -l însoțescă în Convent, regele să apropie de ei în tăcere; deschise brațele și-i strinse îndelung. Acuzatul și apărătorii nu vor­­biau, ci numai suspinau. Regele se simția ușurat. Spuse tot ce avea pe inimă. Desete și Tronchet se credeau răsplătiți. Primiseră tot la ce aspiraseră. Prețul de lacrimi al unui nefericit părăsit de toți supușii săi, semnul de recunoscință al unui muri­bund. Preste câteva minute veniră Santerre, Chambon și Beaumette să ia pe rege, și o conduseră a doua oră, cu aceiași înfățișare de forță în convent. Adu­narea făcând pe regele se între însoțit de apărăto­rii săi, ascultă discursul lui Deseze într’o tăcere re­­ligiosă. Deseze vorbi cu demnitate, dar fără a fi bom­bastic. Discuta când trebuia se atingă. Cu tote aces­tea, remase din acestă pledare un cuvânt sublim și care resuma întraga situație: „Caut printre voi ju­decători, dar nu văd decât acuzatori“. roft firm.;

Next