Telegraful Roman, 1893 (Anul 41, nr. 1-143)
1893-01-14 / nr. 4
Nr. 4. ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 7 fi., 6 luni 3 fi. 50 cr., 3 luni 1 fi. 75 cr. Pentru monarhie pe an 8 fi, 6 luni 4 fi., 3 luni 2 fi. Pentru străinătate pe an 12 fi., 6 luni 6 fi., 3 luni 3 fi. Sibiiu, Joi 14/26 ianuarie 1893. TELEGRAFUL RO Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45 Corespondențele sunt a se adresa la Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45 Epistolele nefrancate se refusă — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XLI INSERTIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr., rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fiecare publicare. Noul atac asupra scalelor nostre. x. La representațiunea bisericei ministrul de culte de datat 13 ianuariu 1885 Nr. 1794 a răspuns, că încât privesce representațiunea așternută ministrului, că cererea bisericei nu pute fi considerată, și că el va dispune împărțirea ajutoriului cu proterarea jurisdicțiunei bisericesci. Era să mai urmeze resoluțiunea preaînaltă la representațiunea adresată Maiestății Sale monarhului. A urmat apoi rescriptul ministerial din 4 Maiu 1885 Nr. 16013, în care domnul ministru comunică metropolitului nostru, că Maiestatea Sa, lăsând neconsiderată cererea bisericei nóstre, l’a autorizat să împartă ajutoriul de stat cu proterarea jurisdicțiunei bisericesci, dacă biserica nu va primi condițiunile din normativ, în fața acestei grave situațiuni autoritatea bisericescă s’a aflat îndemnată a convoca sinodul archidiecesan în sesiune extraordinară. La apelul capului bisericei deputații sinodali s’au presentat în un număr forte însemnat, 44 din numărul total de 60, deși în convocătoriu li s’a indignat, că în marea strâmtorare materială în care se află biserica, deputaților nu li se vor da diurne, nici spese de călătorie. După deliberări seriose de 2 crile sinodul cu unanimitate a luat următoriul conclus: „Având în vedere, că guvernul nu a avut și nu pute se aibă motive fundate de a altera disposițiunile resoluțiunei preaînalte din 29 Maiu 1861, având în vedere, că disposițiuni, ca celea luate față cu biserica nosträ nu s au luat față cu nici una din celelalte biserici autonome din patriă, de asemenea ajutorate din partea statului, având în vedere, că prin punerea în lucrare a acestor disposițiuni se distruge în cler legătura canonică și se sgudue adânc disciplina bisericescă , având în vedere, că prin aplicarea acestor disposițiuni, după esperințele de pănă acum, se deschide calea la multe abuzuri și alonormități, prin cari sar pute zădărnici părintesca intențiune esprimată de Maiestatea Sa preagrațiosul nostru monarh, la acordarea acestui ajutoriu, ca din trânsul se se împărtășescă numai preoți săraci, luminați și zeloși în împlinirea chemărei lor, având în vedere, că acestea disposițiuni jignesc adânc autonomia și libertatea, ce i s’a garantat bisericei nóstre prin legile țârei; sinodul cu adâncă durere ia act, că după emisul ministerial din 4 Maiu 1885 Nr. 16013 a rămas neconsiderată representațiunea așternută Maiest. Sale în obiectul acesta; remâne pe lângă condusul său luat cu privire la acest ajutoriu sub Nr. 32 din 1884 și menținut sub anii 30 și 31 ai sesiunei ordinare din acest an, și declară de nou, că sub condițiunile cuprinse în normativul ministerial din 18 ianuarie 1884, ajutoriul de stat de 24.000 fl. nu-l pute primi, neputându-l considera ca pe unul dat bisericei După acest enunciat demn al bisericei ministrul a purces după cum a voit el, a distribuit ajutare după bunul său plac, un an doi a publicat prin foaia oficială numele preoților, cari sporadice suplicau la stat pentru ajutoriu, de câțiva ani încóce publicarea s’a sistat și acui nu se scie ce se întâmplă cu banii rămași neîmpărțiți din suma de 24,000 fl. destinați pentru preoțimea nóstra, deși în virtutea noului normativ sumele, cari fie din lipsă de concurenți, fie din alte cause, rămân neîmpărțite din suma de 24.000 fl. ministrul după ascultarea arhiepiscopului metropolit are să le folosască pentru alte trebuințe ale bisericei nóstre. In chipul acesta a urmat biserica în cestiunea ajutoriului pentru preoțime din incidentul noului normativ de împărțire, care nu cuprindea asemenea disposițiuni ca și proiectul din cestiune, care ia din mânile bisericei și instituirea și disciplinarea învățătoriului. După acestă clasică ilustrațiune, ilustrațiune care pune în adevărată lumină tendențele ministrului de instrucțiune față cu biserica nostru, și bărbăția, cu care biserica se apără și nu voesce ca cu consensul ei să se sguduie autonomia și slăbască disciplina bisericască, după acesta ilustrațiune noi credem, că recurgerea după ajutoriu dela stat între condițiunile actuale nu este în duetul ideilor, de cari e pătrunsă biserica nóstra. Și acuma rămâne să vedem cum se pot desvolta lucrurile în punctul repartițiunilor asupra comunelor bisericesci, repartițiuni făcute cu voiă și fără voiă. Aici zace lucrul principal, căci subordinațiune din partea organelor inferiore bisericesci în situațiunea gravă actuală noi nu suntem aplicați a presupune, și fondurile bisericei după cât sunt de îngreunate, abia vor pute contribui cu ceva spre scopul scólelor elementare. Revista politică. In cercurile politice din Budapesta domnesce o mare încurcătură. Seriile despre o fusiune între partidul liberal și cel „național“ al lui Apponyi se confirmă tot mai mult și în curând lumea pute va fi surprinsă și cu acest fapt, despre care s’a vorbit atât de mult încă de pe timpul ministeriului Szapáry. Se vorbesce despre o crisă în actualul cabinet. Csáky și Szilágy se vor retrage, deoice corona n’ar fi învoită cu proiectele guvernului în resolvirea cestiunilor bisericesci și a căsătoriei civile obligatore. Se așteptă chiar ca în curând Wekerle să se cobore din înalta posițiune, ce o ocupă în stat și locul lui se-l ia ârăși fostul ministru Szapáry, unicul, despre care se crede, că va putea resolvi și aceste cestiuni, care sgudue temeliile actualului cabinet. Lucrurile se vor lămuri mai bine, după ce se va reînsănătoșa ministrul președinte Wekerle, carele a promis, că va face însuși descoperiri și va lămuri cum stau lucrurile, atât referitoriu la fusionare, cât și față cu regularea cestiunilor bisericesci. Caracteristic este, că primatele Vaszary tocmai în zilele acestea a primit pălăria de cardinal, ci predarea ei s’a făcut în mod solemn în palatul primatelui din Budapesta. Deși acesta era un lucru de așteptat, totuși în timpul de acum se privesce, ca o incuragiare ca primatele și pe victoria se poate lupta cu aceeași energie, cu care a purtat-o pănă acuma. * * * * O veste îmbucurătore ne vine atât din Berlin, cât și din Viena. In Berlin a fost primit în audiență ministrul român de externe Lahovary, atât din partea împăratului cât și din partea ministrului Caprivi. Cancelariul a dat și un prând splendid în onorea ministrului român. In Viena a fost primit de monarhul în audiență dl ministru president al României Catargiu și era se fie primit și dl Lahovary, atât din partea monarhului, cât și din partea ministrului de externe Kálnoky. La început circulau feliu de feliu de vești despre caracterul acelor audiențe. Cea mai sensațională veste era, că România s’a angagiat la alianța triplă și că va forma a patra putere în legătura puterilor centrale europene Vestea acesta s’a desmințit. Importanța audiențelor consistă în aceea, că atât Germania, cât și monarhia nosträ voesc sé reincepa negocierile vamale cu România. Foile din România au și început a tracta acesta cestiune, de asemenea și cele din Germania și Austro Ungaria. * *. Cel mai sensațional eveniment mai recent este împăcarea ex-regelui Milan cu soția sa Natalia. Nimenea nu mai credea în o astfel iu de împăcare după antecedentele, ce s’au întâmplat. * FOITA ! Păcat de mamă. — Novel ft. — de Harte Chendi. (Urmare.) Gemetele copilei o deșteptară din aiurare: „Vai, nu pot și nu miertat încă se mor. Biată copilă, ce te vei face tufăr’ de mine, căci nu ai pe nime,------pe mime. Pentru ce nu ai murit mai bine, atunci, când erai încă în scutece și nu gustat din paharul amar al vieții. Sau póte a hotărît Cel de sus, că tu se rămâi mărturie păcatelor mele pe pământ? Ceriule, aibi îndurare și dă-mi sănetate, ca se nu las florici ca asta pradă vârtejului din viațău. Mărina resufla greu. Sfârșitul vieții îi era aprope, însă iubirea de mamă nu o lasă încă se mara, începu a amurgi de sara. Copila aprinse o luminuță subțire de ceva. Pe Marina o părăsiră tóte puterile, lacrimi ca bobul îi curgeau firete pe obrazii uscați la vale și cu voce slabă se 'ntorse către copilă: „Safuca, draga mamii, alerga tot î ntr’un suflet pănă în sat la părintele, și rugă-l — da frumos—ca se vină, se me grijesca!“ Săftica, deși mică, era dedată la năcaz. Ea plângea, pănă ce era lângă mamă-sa și o audia oftând atât de greu în chinurile cele mari — însă când era la copii vecinului, cu câte un „codru“ de pâne de secară în mână uita de tate, sălta cu ceilalți jucându-se dea „mila" și de-a „baba orba“. Acum alergă tot într’un suflet la părintele Stefan, dar vrând se spună cine a mânat-o, îlbucni în plâns și nu putu. Atunci părintele milos cum era, o ridică pe ghenunchi, îi șterse lacrimile din fața sa frumușică și dându-i un corn de prescură albă, o mai întrebă, că cine a trimis-o? M’a mânat măicuța, ca sâ te chem s- o grijesci“, răspunse ea d’abia. „Dar cine e măicuță-ta—și unde locuiți voi?“ „Măicuții mele îi paic cu toții Mărina lui Vila și ea zace în bordeiul din luterniștea grofului și trage de marte. O, și mamai și mie așa ni de feme — vină și te rogă pentru noi la Dumnezeu, să ne dea sănătate și.. pâne .. oci, mi-e femei“ Erăși plângea copila, căci i se gătase prescura. Preotul porunci bunicii Samfira, carea stetea lângă el, să-i dea copilei de mâncare și el o luă apoi singur prin sat la vale spre bordeiul cel ascuns, unde află pe Mărina, luptânduse cu martea. Da, unde trupul nu mai póte fi mântuit, acolo e de lipsă preotul, că se mântuiescá cel puțin sufletul! O rază de fericire, de mulțumire sufletască trecu peste fața bolnavei, când vădu pe evlaviosul preot intrând în casă. „Oh mult ai zăbovit părinte, gândeam, că va trebui să-mi dau sufletul meu cel pătat în mânile judecătoriului înainte de ce vei sosi„. „Nu despătăjui fiică, bune Domnul și milostiv! Aibi încredere întrânsul, căci îți vei dobândi liniște, mângâiere și alinare“— așa vorbi povățuitoriul preot și puse sfântul epatrafir pe capul bolnavei, cetindu-i totodată și o rugăciune lungă din molitvennre. „Iți mulțămesc din adâncul inimei“, grăi acum Mărina . „Simt, ca numai puțină vreme am de a mai viețui, mi’diu strânge tóte puterile trupeșei laolaltă, ca să me mărturisesc dela cap până la sfârșit — căci greu me apasă păcatele și nu me lasă se mor“, țficând aceste, ea își puse o perină la spinare, ca se ș0$ă oblu în pat și după un mic repaus urmă: „Vei fi sclind póte și sființia ta, ceea ce scie satul, că eu mi-am părăsit bunii mei părinți. Da, i’am părăsit, și acum plâng și mă căsnesc, plâng și afurisesc coșul, în care am ieșit peste pragul ușei părințesci, afurisesc pe acela, care m’a silit la pasul cel păcătos. Dar eram numai copilă de 16 ani! Oh, și dragostea-i primejdiasa pentru copii ba pentru toți! Dragostea-i nebună și orbă, ea nu mai cunosce legături și sfințenie, ea face pe om se uite de toți și tóte și să se gândescă numai la norocirea sa, ah și lacom mai e omul la norocire ! Și scii părinte pentru ce am fugit? Pentru că iubiam părinte ! Dar iubiam pe Béla, pe groful Béla, ce gândesci — eu Mărina cea prosta iubeam pe un domn ! N iubeam părinte, pentru că era frumos ca rupt din sare și purta haine domnesei, nu ca flăcăii din sat, avea pinteni galbeni, nu opinci ca aceștia, trupul lui era mândru ca un stejărel și subțire nn butucos ca alții, avea fața ca laptele erau pârlită de sőre .. . ale, apoi dulce ce mai vorbea groful, și avut ce mai era ! Da îl iubeam cu foc, căci și el îmi spunea că mă iubesce, și credem a’l putea iubi, fiindcă satul întreg ’mi țbea că’s frumosa ca o țlină, ce se scaldă în rouă. (va urma.)