Telegraful Roman, 1895 (Anul 43, nr. 1-143)
1895-11-28 / nr. 131
Anul XLIII Nr. 131 Sibiiu, Marți, 28 Novembre (10 Decembre) 1895. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Martin, Jotaț i Sâmbătă ABONAMEMTUL: Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 8 luni 1 fl. 75 er Pentru monarcie pe an 8 fl , 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administratiunea tipografiei archidiecesane Sibiin strada Măcelarilor 45 Corespondențele sunt a se adresa la Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se retușa — Articolii nepublicați nu se înapoiază INSERTIUNILE: Pentru odată 7 cr., — «de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr., rândul cu litere garmond — și timbru de 80 cr. pentru fiecare publicare. Kihali, 27 Novembre, 1895. In numenal 127 al pariului nostru am pus in disensiune publică cestiunea dotațiunei protopresbiterilor noștri. Suntem firmi în credința că cestiunea acesta merită o discusiune amănunțită, și binevoitóre. Trebue să scrutăm pănă în fundul cestiunei, și se fim din capul locului îndurat cu un lucru Cestiunea cu dotațiunea protopresbiterilor este cestiune la aparență curat bisericască, în realitate însă ea este o cestiune pur națională, căci în vieța nostră națională preoțimea a jucat rol de frunte, și în fruntea ei au fost protopresbiterii. Legea cea nouă a lovit deci, adânc a lovit ea în condițiunile de esistență ale preoțimei nóstre și mai simțitoriu a lovit ea pe protopresbiterii noștri. Se cere înseși o ținută demuit, binevoitóre, căci numai așa vom des lega o grea problemă în viața internă a bisericei nóstre. Când am pus în discusiune afacerea, am făcut apel la cei mai deaprope interesați, la protopresbiterii actuali La ei am făcut apel, ca la cei mai chemați de a se pronunța în afacere Legile bisericesci s’au sancționat de un an de Jre, congresul nostru a adus în Main concusul seu normativ, prin care a șters țidulele pentru cununii. A fost deja timp destul, ca asupra afacerei se judece și cei interesați mai de aprope, adecă protopresbiterii noștri, destul a fost timpul să cugetăm și noi cei munciți și de alte multe cestiuni artistare, cari de aprope ating interesele poporului nostru. Deslegarea nu ar întâmpina greutăți, dacă am trăi între condițiunii normale. Statul a luat dotațiunea protopresbiterilor și a preoțimei, în locul primel e chemat să dea descaunare cuviinciosă din visteria statului, unde contribue toți cetățenii. Punctul statul la disposițiunea autorităței bisericesci o sumă cuviinciosă, acesta ar fi apoi acoperi trebuințele cele mai attetere, și de bună samă la locul primar veții protopresbiterii. Din partea statului ínse biserica nostră nu a întimpinat până acuma nici un semn de bunăvoință în direcțiunea indicată. Am avut din timpuri mai bune o dotațiune a preoțimei nóstre, cunoscută sub numirea ajutoriul «bela stat, pe care un curent servil de pe acele timpuri o a numit mila împărătască. O am numit dotațiune, deși ea era de tot neînsemnată, căci în termin mediu abia venia pe un preot suma anuală de 20 fl. Ne ajutam însă și cu acea neînsemnată sumă, căci se considerau de comun preoții cei mai săraci cu suma anuală de 50—100 H. Curentul bolnăvicios de aici a luat din mânie bisericei și acest ajutoriu de 10 ani acuma, și spre ce scop se întrebuințeză el afi, biserica nostră nu o scie. A făcut guvernul ce a voit cu acest ajutoriu dat în timpuri mai bune bisericei nóstre. In autograful prea înalt, cu care s’a luat din mânile bisericei ajutoriul, se ace apriat, că guvernul are sâ-și dea samă de sumele nedistribuite, cari au să vină tot pentru scopuri de ale bisericei greco orientale. De 10 ani nici despre acesta nu se mai scie nimica Prin esmisul ministerial din 4 Maiu, 1885 Nr. 10.013 se ia ajutoriul din mânile bisericei și 4000 s’au lăsat la disposițiunea Escelenției Sale a metropolitului nostru „esclusiv pentru ajutorarea preoțimei pre lângă obligământul de a daraținciniu “. In decursul anilor s’a luat și acestă șumuliță. Observăm, că numai față cu biserica nostră ortodoceă română s’a urmat acestă draconică observare, față cu celelalte biserici nu. In anul 1885 sinodul nostru a trimis o deputațiune la Maiestatea Sa Monarhul spre a-i cere scutul în contra guvernului, deputațiunea a fost bine primită, dar resultat nu a adus. In fruntea deputațiunei a fost vicariul archimandrit de atunci, actualul episcop din Caransebeș, P. S. P. Popea. In raportul dat sinodului deputațiunea spune, că la reîntorcere din Viena in Pesta s’a abătut și pe la miniștrii Nici ministru president, nici cel de culte nu au voit se fie acasă și se primescu deputațiunea, pe care corona o a fost primit. Despre ministeriul de culte cetim în raportul comisiunei. „Numaidecât după acesta deputațiunea s’a presentat și în biroul Escelenției Sale dlui ministru de culte și instrucțiune publică. Dar și aici în absența dlui ministru a fost primită de dl secretariu de stat Gedeon Tanázky care a binevoit a întreține discurs mai detașat în meritul causei, din care discurs s’a arătat, că dl secretariu e cu totul sinistru informat atât despre causa din cestiune, cât și despre atitudinea politică a preoțimei nóstre din archidiecesa“. Va se afică ținuta politică a preoțimei nóstre s’a adus ca pretenst pentru retragerea ajutoriului de stat. Preoțimea nostră ortodocșă orientală e strâns legată de interesele poporului român. Sub altă rubrică cade preoțimea catolică și înțelegem, pentru ce în biserica greco-catolică e atât de puternic curentul spre catolicism și ura, atacurile contra bisericei nóstre ortodocse române, care e biserică națională, înțelegem și manifestul trimis la adresa guvernului unguresc „din umbra columnei lui Traian“, manifest cu dinasticismul și loialitatea bisericei greco-catolice. Vorba e, că în budgetul din anul 1890 s’au luat unele sume pentru ajutorarea bisericilor. Manifestul a atras atențiunea guvernului asupra bisericilor loiale, și biserica greco orientală română, biserica națională română nu e loială. In asemenea lumină stăm in fața statului. Revista politică. O corabie de resboi italienescă a fost trimisă în apele levantine, ca să supravegheze evenimentele din Turcia. Faptul, că ea s’a oprit înaintea portului Sa 1onichi, la care a ancorat și corabia engleză, a provocat greșita bănuială, că o înțelegere tactică între flota italienescă și britică s’a proiectat, ori e în lucrare, însă pentru deosebite scopuri. Cei din Roma și cei din Londra resping de la ei întrun mod forte rbsolut o astfel de insinitate, care a eșit deja la ivală acum câteva săptemâni și atunci încă a fost din fundament contestată. Ministrul Blanc a stigmatizat-o acum de curând ca o absurditate, să se atribue guvernului italian orecare înclinare cătră o acțiune separată, pentru că Italia și-a dat totă silința exclusiv, să readucă gruparea specială, care s-a ivit la începutul întâmplărilor din Turcia, la concertul european. Acesta reiese faptice din documentele, pe cari le a înaintat baronul Blanc camerei italiene în 29 Novembre. Intre ele se află o depeșă a guvernului britic din 24 Octobre, în care acesta își esprimă speranța, că Italia și celelalte puteri vor influența asupra porții în acel înțeles, ca se evite reîntorcerea unor evenimente atât de înspăimântătore, ca cele ce se întâmplaseră cu câteva zile mai nainte. Guvernul italian a răspuns atunci, că el a instruit pe ambasadorul său, să ajungă, mai întâi la o înțelegere cu ambasadorul german și cel austroungar, în ce privește sprijinirea acțiunei, pe care o va considera guvernul critic de oportună și necessară într-un moment dat. Acest detail e su FOITA Lucrul manual educativ. (Cursuri extraordinare ținute de George Molan, profesor La scala normală de institutori și la seminariul central din Bucuresci. Bucuresci Deposit: E. Graeve & Comp. 1896. Prețide leu ) (Urmare.) N’am reușit cu apelul, ca se înființez religiunea proiectată, din causa relațiilor încordate între poporul nostru din Transilvania și Ungaria și poporul magiar. In schimb înse, pe cale oficială, s’a făcut un pas hotărîtor înainte din partea sinodului archiidiecesan ortodox român din Sibiiu. Sinodul, în primăvara anului 1889 a decretat introducerea lucrului manual educativ în seminariul pedagogic și teologic din Sibiu, pe ziua de 1 septembre a aceluiaș an. Pentru predarea acestui obiect ar a fost numit eu. In cursul anului școlar 1889/90 mulți visitatori au fost atrași de lucrările manuale bine reușite ale elevilor începători de la seminariul susmenționat. învățătorii, cari au visitat atelierul acestui seminar, precum și acei, cari mai nainte luaseră parte la vre-un curs de lucru manual sau învățaseră pe altă cale să cunoscă însemnătatea acestui nou obiect de educațiune și instrucțiune, au început a și manifesta, atât în adunările reuniunilor lor, cât și în particular, prin presă, satisfacția și entusiasmul lor pentru începutul făcut, prin introducerea practicei lucrului manual în seminar, dar în același timp cereau cu totă insistența înființarea de cursuri estraordinare, în timpul vacanței de vară, ca și ei să-și însușăscă complet desteritățile necesare în lucrările tehnice manuale. Cel dintâiu care a ținut sumă atât de interesul cald și bine priceput al învățâtorimei nóstre față de împlinirea în consciință a înaltei lor misiuni didactice, cât și de însemnătatea pedagogică a lucrului manual — a fost Escelenția Sa I. P. 8. D. arhiepiscop și metropolă al bisericei ortodoxe române din Ungaria și Transilvania, Miron Romanul. Înalt presumția Sa a făcut tóle sacrificiile necesare în acesta privință ordonând prin votul consistoriului archidiecesan ținerea cursului estraordinar de lucru manual, care a avut loc sub direcțiunea mea în seminarul din Sibiiu, la 1890; acest curs a fost aprobat cu recunoștință și de sinodul eparhial din 1891 cu obligământul de a fi continuat pe viitoriu. La cererea repetită a mai multor institutori și învățători, parte de aici prin țară, parte din Transilvania și Ungaria, am ținut pe urmă alte asemenea cursuri în Sibiiu. Mai la vale urmăză unele relații sumare asupra cursurilor mele estraordinare, ce am mai ținut după cele ce se cuprind în prima mea broșură, citată mai sus, în materia acestui obiect. Greutățile, cu cari am avut a me lupta în acstă direcțiune au fost forte mari. Nu m’am sustras deja nici un sacrificiu pentru scopul, ce urmăriam și urmăresc, de a acelera, pe cât se pate propagarea cunoșcințelor tehnice practice ale lucrului manual în scalele nóstre. Cu multă plăcere am prestat serviciile mele în mod gratuit la tote cursurile de pănă acum. Mai simțizare însă decât tote acestea au fost sacrificiile banesci, cari au constituit deficitul, resultat din insuficiența încassărilor, destinate pentru acoperirea necesităților cursurilor (remunerarea măestrilor ajutători la instrucție și procurarea materiilor prime și în parte a uneltelor.) In primăvara anului 189 invitat fiind cu insistență de congresul didactic din țară prin răposatul secretar al congresului, profesorul C. C. Dobrescu Prahova, am ținut o conferență la acel congres, în Craiova In acesta conferință am desvoltat însemnătatea pedagogică a lucrului manual, dând lămuriri asupra confecționării mai multor obiecte, prescutate anume spre acest scop din tote specialitățile, cari s’au dovedit pănă acum mai corespunzătare educațiunei și instrucțiunei tinerimei. In urma conferinței sus menționate mai mulți membrii ai corpului didactic, doritori de a învăța practica tehnică a lucrului manual, au cerut cu stăruință să țin pentru ei un curs de asemenea natură, fie în țară, fie în Transilvania. De aci a urmat ținerea cursului din vara anului 1892. După încheierea acestui curs, dl ministru al instrucțiunei publice din țară, informat — se vede — despre resultatele cursurilor de lucru manual pe de o parte și pe de altă parte fiind acest obiect tocmai la ordinea ziilei și luat chiar în combinație la alcătuirea nouei legi pentru învățământul primar (atunci încă numai proiect) — mi-a făcut onorea de a mă chema aici la Bucureșci și a mă numi profesor de lucru manual la cele 2 scale normale, de institutori și învățători. Domnii institutori și învățători din țară, cari au luat parte la cursurile mele, au fost