Telegraful Roman, 1895 (Anul 43, nr. 1-143)

1895-01-14 / nr. 5

18 TELEGRAFUL ROMAN, est spriginesc pe români când aceștia fac demonstrațiuni politice și că fac deșeri cu convingerile și voturile lor politice. Acesta este și rămâne un lucru neliniștit, șiice vorbitoriul, și în­­fierezat ambele părți pactfttare. (Stânga estremst a aplaudat.) Zay explică cuvintele sale și res­pinge vehementele atacuri ale lui Ugrón, Horánszky și Vajay asemene de­clară, că n’au încredere în noul guvern. Ministrul president Bánffy res­­pund­ând la atacurile îndreptate contra sa declară, că n’a încheiat nici un pact cu sașii. Györfy Gyula încă se ocupă cu cestiunea naționalității săseșci susținând că cu sașii s’a încheiat pact din partea noului guvern. Deci el nu pute ave încredere în cabinetul Bánffy. In ședința din 23 s’au continuat polemiile între diferitele partide. In 24 s. c. veni la ordinea­­ jilei discuția asupra budgetului de instrucțiune pu­blică. Ministrul acestui resort, Wla­­ssi­8, declară, că cele două proiecte de lege, rămase încă ne­votate, vor trece m­e­n­ț­i­n­ân­d­u-s­e pe deplin principiile, cari for* merft basa lor. Dacă însă s’ar arăta necesitatea a face schimbări neesen­țiale pentru restabilirea bunei înțele­geri între cele două camere ale par­lamentului, ar fi un lucru nebun a opune stavilă mare ori­cărei modificări. Disposițiunile fundamentale însă nu vor sacrificate. Guvernul își va da si­lință, ca față cu confesiunile să dispară ori­ce susceptibi­litate și va dovedi, că consi­deră cultivarea simțăminte­­lor religiose, ca referință de căpetenie pentru susținerea statului Suveranitatea sta­tului va fi validată în r­e­fe­ri­n­ț­e­l­e ei drepte față cu bise­­ricele într’un mod ce exclude o­ri­ce jignire. * * Ședința din 22 1. c. a dietei din Berlin a fost forte interesantă. Primul orator în desbaterea budgetară a fost Richter. Dânsul atacă agrarianii și-și exprimă convingerea, că autoritatea sistemului dominant în timpul din urmă a scăzut în grad considerabil Br. Zed­litz dorește regularea urgentă a re­ferințelor financiare dintre imperiu și singuraticele state. După ref­ecțiunile ministrului de finanțe Miguel, care com­­bate mai ales pe Richter ia cuvântul Satler și espune dorințele național li­beralilor. Urmază apoi Bötticher con­statând, că proiectele privitore la în­tregirea posturilor ministeriale prusiane sunt deja înaintate consiliului de mi­niștri spre pertractare. Cu privire la dimiterea lui Caprivi observă, că dân­sul însuși a cerut dimiterea, ci co­rona, carea singură e îndreptățită să denumiască și dimită miniștri, a de­cis în sensul cererei de trimitere. Fai­­m­elor de crisă, amintite de Richter, speră că prin desmentarea­­ Jiariului „Reichsanzeiger“ li­ s’a curmat baia de esistență. La urmă vorbesce cont. Limburg- Styrum pretinzând lege generală de instrucțiune și reforma afacerilor fi­nanciare ale imperiului, și termină fe­licitând pe Hohenlohe pentru relațiu­nile sale cu Bismarck. * Crisa de cabinet din Francia ia din 4­ >n­oi caracter tot mai grav. Presidentul Faure n’a aflat om destoi­nic pentru formarea cabinetului, și ast­­fel i- a însărcinat de nou pe Bourgeois cu formarea aceluia. La prima încercare Bourgeois a făcut fiasco în cestiunea legei de con­­tribuțiune. Acesta a fost adecă princi­pala cauză, că ideia unui ministeriu con­centrat național sub presidența îu Bour­geois, a suferit naufragiu. Bourgeois e aderent al dărilor de venit progre­sive la ce este contrară burgezimea și clasele de mijloc, și se opun vehe­ment si republicanii moderați Acesta e causa, că Poincaré nu voiesce să primescă portretul finanțelor în un ca­binet Bourgeois. Era formarea unui ministeriu moderat, după ministeriul Dupuy, nu ar ave­respn, fiind-că nu ar fi decât un ministeriu de transi­­țiune și n’ar pute da nici un feliu de garanții pentru durată mai lungă Ace­ste greutăți le-a recunoscut și Faure și de aceea a mai cercat odată cu Bourgeois. Bourgeois a și început pertractă­rile In prima linie a remercat pe Pey­­tral oferindu-i portretul finanțelor, dar acesta nu s’a arătat prea dispus să’l pri­­mască; nu vrea adecă să accepte bud­getul lui Poincaré, ori pentru compu­nerea unuia nou pe 1895 nu mai e timp. Bourgeois deci caută acum un om, care să accepte budgetul lui Po­incaré. Ideia unui cabinet concentrat națio­nal în momentele acestea se pare imposi­bilă, mai mult verosimil e că va ajunge la cârmă un cabinet incolor co­mpus din progresiști, din grupul Isambert și din radicali de cele mai diferite nuanțe. In un astfeliu de cabinet sunt candidați : Hannoroux pentru portretul esternelor, Delcasse pentru colonii, apoi în hatîrul senatului e luat în com­binațiune și senatorul Com­bes. Se­­ zice, că vor primi portfeturi și Pey­tral, Larrila și Doumer. După lungi pertractări, în 13 Ianuarie a. c. a intrat în vigore con­­vențiunea comercială încheiată pe doi ani între monarh­ia nostră și între Bulgaria. In sensul acestei conven­­țiuni, după articlii austro ungari Bul­garia pare se încaseze o gamă de im­port de 10 percente. In cadsele ultime ale anului espirat, Bulgaria adusese o nouă lege despre darea de consum: posițiunile de dare ale acestei legi în Bulgaria se aplicau și la articoii im­portați din Austro-Ungaria, de­și mi­nisteriul de externe al monarh­iei chiar in decursul pertractărilor convențio­nale protestase contra acelei dări de consum. Noua lege de dare a fost acceptată de mai multe puteri euro­pene, intre acestea și de Anglia, con­sulul monarh­iei nostre din Sofia însă în numele monarh­iei a adre­sat guvernului bulgar o notă de protestare, la care guvernul bulgar a răspuns prin două note cam provo­­cătore. Intre altele notele a­ceau, că numita lege este deja fait accompli, că procederea Austro-Ungariei are un caracter de șicanerie și că acesta nu­mai Rusiei va ave să-i facă servicii. Prin încheierea ultimei convențiuni însă conflictul este înlăturat. * * 1= * Adresa de recunoscință a Femeilor române din Transilvania și Ungaria cătră asociațiunile pressei francese, italiene si belgi­ene, din Paris, Roma și Bruxella. Sub titlul acesta, la inițiativa damelor ro­mâne din Brașov, s’a trimis la Roma în limba italiană, ci la Paris și Bruxella în limba francesâ, o adresă de recunoscință cu 978 subscrieri de la domnele române din tote ținuturile locuite de români ale Transilvaniei și Ungariei. Casa de adresă împreună cu casele de subscrieri sunt legate elegant în mătase albă. Esemplarul italian s-a adresat dlui Ro­­giero Bonghi, președintele asociațiunei pressei italiane (associazione della stampa italiana), éi esemplarele francese dlui Alfred Mezières membru al academiei și președinte al asso­­ciațiunei Ziariștilor parisieni și dlui Charles Tardieu, președintele associațiunei generale a pressei belgiane. Primirea, ce a avut-o adresa femeilor române în Roma a fost, precum aflăm, cea mai caldurasa. Sosirea ei fu anunțată din Roma în 15 a 1. c. pe cale telegrafică tu­turor foilor italiene mai mari cu cuvintele cele mai simpatice pentru poporul român, ziarul „II. Diritto“, <jl<cel ca albumul feme­ilor române va fi păstrat de „associațiune dela stampa“ „ca un suvenir plăcut de la acel admirabil popor, cu care avem origine comună și care e demn de simpatiile nóstre". Adresa sună astfel cu : Ilustre Die președinte! Pressa, care a fost totdeauna an­­tegarda marilor idei de civilisațiune și de progres, și care are o înrîurire atât de determinată asupra spiritului public, ori de câte ori și-a ridicat glasul ei în favorea celor neîndreptățiți și asupriți, a aflat resunet și ascultare la toți omenii mari ai țârilor civilizate. Causa nostră fiind o causă a dreptății și a umanității celei mai ele­mentare, reclamă îndoit sprijinul are­opagului opiniunei publice europene. Credinciosă înaltei sale ch­emări, pressa — francesâ, italiană, belgiană — n’a pregetat a da prețiosul și va­lorosul ei concurs românilor din Tran­silvania și Ungaria luând în apărare, prin scrieri eminente, datorite penei unui număr însemnat de distinși pu­bliciști, omeni politici și de stat ai­­ Franciei, Italiei Belgiei — dreptul nostru de esistență națională și insti­­ințele nostre de libertate față cu ac­tele brutale ale unui sistem de opre­siune ne mai pomenit în analele lumei civilizate. Românii, cari în cursul secolelor au purtat cele mai crâncene lupte spre a-și apăra limba, latinitatea originea­lor și pământul lor strămoșesc în contra năvălirilor barbare asiatice, se văd și astăzi din nou nevoiți a susțină lupta contra descendenților lui Arpad, cari în numele ideii de stat național uni­tar magiar asupresc celelalte elemente nemagiare ale Transilvaniei și Ungariei. Grația insă prețiosului concurs, ce ni-i dă pressa din afară și în spe­cial pressa — francesă, italiană, bel­giană — nouă românilor, drepta nostră causă a obținut un mare succes moral în opinia Europei culte. Acesta ne încuragiază, ne mângâie în suferințele nóstre, și ne umple de cele mai frumose speranțe, că vor i­eși triumfători din luptă, oi pressa va pute înscrie la activul ei unul din cele mai frumose resultate ale nobilelor și marinimaselor ei stăruințe. Victoria românilor asupriți va fi victoria principiului libertății și a pro­gresului, care tinde, ca fie­care popor să poteft contribui cu talentele și cu însușirile sale firesci la marea­ operă a păcii și a civilisațiunei. Femeile române din Transilvania și Ungaria cari în tote timpurile au fost cel mai credincios vacsim al băr­baților și al fiilor lor în luptele pentru libertate, consideră ca o sântă dato­ria de a aduce, prin noi, pressei — francese, italiane, belgiane, — omagii de profundă recunoscință pentru ele­ cinta și puternica voce, ce-o ridică întru susținerea românilor, In momentele di­ficile și critice, ce le străbat. Brașov, în 31 Decembre 1894. (Urm­eza 978 subscrieri.) mai ținut cont de ele. Așa se esprimă el într’o scrisore datată din Weimar: „Dacă luăm noi din viață puținele momente de re­­ligiune, de artă și de iubire curată, atunci ceea ce rămâne nu e de­cât un șir de gân­duri triviale.“ Ei, tocmai de aceea, părerea mea e, să nu ajungem la acest șir de gân­duri triviale, ci se păstrăm și se cultivăm, doranelor și domnilor, cu sfințenie , religiunea, arta și iubirea curată, căci acestea sunt sin­gurii stâlpi ai acestei vieți!!! * negru. De altfel nu e tabloul tocmai așa de Cei mai mulți omeni nu sunt pes­­simiști într’adevăr, și și dacă sunt, sunt numai pentru moment Studenții de regulă încep a deveni pessimiști pe la sfârșitul lunii, se veșli apoi la un­ întâiu, ce optimiști în­flăcărați sunt cu toții. — Despre cei mai mulți omeni aș pute z z­ce că ei gândesc în­­tr’un mod pessimistic, și trăiesc într’un mod optimistic, — cunoscuta vorbă a lui Voltaire. De câte ori în convențrile nóstre sociale nu cântăm cu toții un cântec cât se pate de pessimistic: Lume, lume și er lume, Batete-ar pustia lume! De-ar fi lumea de hârtie, sa-și da foc într o mânie etc. etc. Nici că se pare un stil mai Schopen­­haurian decât acesta, și totuși vă aduceți aminte cât de bine ne petrecem , se tot tră­­esci cu cântece pessimiste ! Am abusat prea mult de deosebita d-vóstră bunăvoință, ca só ne mai vorbesc ceva și despre pessimism în literatură. De altă parte acest subiect e atât de vast și de interesant, mai ales în literatura nóstra, în­cât merită să fie tratat separat. Cu tóte acestea, domnelor și domnilor, nu pot, să nu voi mai încerc încă pentru câte­va secunde nobila d-vóstra răbdare, ca se vĕ povestesc o pățanie forte nostimă. Aveam intențiunea sé ve cetesc cu ocasiunea acestei conferințe și o poesie scrisă paremi­se de renumitul nostru trubadur*) Aricescu, sub classicul titlu: „Triumful amorului­ 1. Acum 13 ani o cetisem într’o carte de cântece — ce-i drept, ediție mai veche, — o cetisem în „Dorul“. In septemâna trecută am tot resfoit la doruri (ediție mai nouă), dar n’am găsit’o. — Am căutat o în tóte bibliotecile din Sibiiu, dar în zadar­­ îmi mărturisesc însé greșala, că n’am întrebat și la biblioteca lui Bruckenthal, căci nu-mi puteam închipui, ca *­ Mi-e frica, se nu ia cineva și espresiunea acesta serios. In greua luptă, ce o purta po­porul român din Transilvania și Un­garia în contra opresiunei magiare, am fost fericite de a constata viul interes, ce îl manifestă pressa europană pentru causa nostră. Bruckenthal să fi avut vre-odată trebuință de „Dorul" românesc. După multă bătaie de cap îmi aduc aminte, că o avea un prieten. Ii scriu numai­decât o corespondență urgentă și amictoi meu se pune pe căutare , pentru că, cărțile vechi le aruncase în pod, a răscolit tot podul, pănă când în fine spre marea lui bucurie, dar spre mai marea mea fericire găseșce mult căutatul dor. Pare că descoperiserăm amândoi America. Când, ce să veț­i ? Tocmai foile pe cari­era tipărită amintita poesie, lipsiau. Apoi, vă rog domnelor și domnilor, spune­­ți-m­i și d-vostră, se mai pate, se nu fi astăzi pessimist?....... Mai întâiu, pentru­ că numai după multe greutăți găsesci un „dor" potrivit, dar nici în aceia nu se cuprinde „triumful amorului“ — un lucru, se înțelege de sine, forte principal. Pentru­ că acesta poesie e caracteristică pentru tema despre care v’am vorbit, dați-mi voie, se va reproduc eu pe scurt și în proză cuprinsul ei așa, cum îmi voiu mai pute­aduce aminte după 13 ani. Scena se petrece la­­ ora, judecând după numele personelor, în țară. Un june (țeran) Costică, care era îndrăgostit într’o fată (ță­­rancă) Lisa, se posteza într’o sérá întunecasă â la „alba lună luminând“, sub balconul casei, în care locuia mândra lui. Lisa apare pe balcon. Costică de jos nici una nici două, sub impresiunea prăvalnicelor emotiuni sufletesci, îi ceru Lisei de sus o sărutare... Honni soit, qui mal y pense. — Refusat, îi promite, că dacă i-o va da, îi va face o po­esie à la Dante. Lisa îi răspunde: să fi un Dante și nu vreau. Costică: Beatricea mea, îndură-te. Lisa: Conchie hotul meu, nu pot. Costică: Dulcineea mea, îți dau viața, etc.; și așa mai departe se continuă interesantul dialog, dar, durere, pentru Costică fără nici un resultat. — Lisa er­a și prin împrejură­rile distanței silită să fie ca o stâncă de granit. — După câtva timp Lisa se retrage, él Costică rămâne singur sub balcon, dar cu buzele umflate. Lucru natural: Porta încuiată, balconul departe de pământ, nici o scară la îndemână, — înaltele cunoscințe din literatură fără efect. Costică a trebuit să devină pessimist, și încă strașnic. Se întorce la mama sa, i-se plânge, cât de rea e lumea asta, și tânguindu-se, exprimă memorabilele cuvinte de pessimism românesc: Mă duc maică, să me ’non, Ulide-o fi lacul mai sec . . .

Next