Telegraful Roman, 1895 (Anul 43, nr. 1-143)
1895-08-05 / nr. 87
Nr 37 Sibiiu, Sâmbătă, 5/17 August 1895. Anil XLIII ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni S fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarhie pe an 8 f , 6 luni 4 îl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Apare Marița. Mm și Sâmbăta Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu strada Măcelarilor 45 Corespondențele sunt a se adresa la Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se refusă — Articolii nepublicați nu se înapoiază INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr., rondul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fiecare publicare. Sibiiu, 4 August 1895. Splendida primire ce a’a făcut perechei regale române din partea monarhului nostru au atras din nou atențiunea presei europene asupra României, și se consideră ca fapt împlinit intrarea acesteia în tripla alianță, și regularea prin contract a posițiunei României față cu cele trei puteri mari din centrul Europei. In special cu partea din urmă cu regularea prin convențiune a raportului dintre România și tripla alianță se ocupă o corespondență din Bucureșci publicată în ziarul din Viena „Neue Freie Presse“. România a fost mult timp considerată ca un stat, care e pericol pentru pacea europană. Părerea acesta o avea cu deosebire presa din monarhia nostră, și nu fără cuvânt, căci în România era un curent vădit dușmănos asistenței statului nostru. Acelui curent s’a dat manifestațiune publică la desvălirea monumentului lui Ștefan cel mare. La banchetul dat din acel incident la Iași deputatul Petru Grădișteanu a toastat pentru cele trei petrci scumpe, cari lipsesc din corona României. Acesta a fost prima manifestațiune publică făcută în prezența regelui, și tendența ei era, să se arete în mod oficial curentul care domnesce în statul vecin pănă și în cercurile guvernamentale. După aceste premise corespondența din chiarul vienez face descoperirea, că guvernul Germaniei pe cale confidențială a dat României să înțelegă pericolul, la care e pusă pacea europană prin manifestațiunile din România. Guvernul lui Ioan Brătianu a priceput situațiunea, și de aci s-a auiit apropierea României de tripla alianță. Ministru president loan Brătianu se întâlnesce în vara anului 1883 la Gastein cu cancelariul Germaniei, și cu ministrul de externe al Austro-Ungariei. Ce au vorbit acei trei bărbați de stat nu se scie, esența vorbirilor vise o a esprimat Ioan Brătianu în cuvintele „Domnilor, v’am adus pacea“ cuvinte rostite populațiunei orașului Bucuresci, care l’a întimpinat la gară Acesta fașă în politica externă a României nu a fost primită cu plăcere de cătră diplomația rusescă. A urmat apoi opera grandiosă a fortificărilor în România, operă grandiosă care a fost aprobată de ambele mari partide din România, și oposițiunea făcută s’a redus numai la motive financiare, în esență însă atât liberalii cât și conservativii erau de acord, ca statul să se îngrijescă pentru un eventual resboi. Fortificările erau privite cu ochi réi de către diplomația rusăscă, întocmai ca și apropierea României de alianța celor trei puteri mari, de acea căderea liberalilor din 1888 a fost binevenită Rusiei, care punea mari speranțe în un cabinet al conservatorilor. După liberali au urmat cabinetul Rosetti-Carp. Acest cabinet era considerat al partidei junimiștilor, și faptice Carp ca ministru de externe era adevăratul conducătoriu Junimiștii inse erau declarați încă din 1883 pentru apropiere de alianță întreită. Cu deosebire s-a dat espresiune ținutei junimiștilor in o ședință a parlamentului când a fost interpelat guvernul pentru ținuta sa în politica externă. Ministrul de externe P. Carp a răspuns forte clar. România — a 48 ministrul prin posițiunea sa geografică e osândită se devină terenul de răsboiu la un eventual atac al orientului asupra occidentului civilizat. In acest caz nu pate fi vorbă de o neutralitate, care în ambele direcțiuni ar fi privită cu neîncredere, este deci o datorință pentru esistența statului, ca România încă de acum sé se alăture la statele din occident, cari iisuesc a susținea pacea, și cari prin acesta și prin referințele culturale cătră România dau cele mai bune garanții pentru priviciasa desvoltare a țerei. Declarațiunile aceste au fost destul de clare, și politica externă a junimiștilor nu a mai fost secret pentru nimenea. Pănă atunci însă nu erau declarați conservatorii, și speranțele diplomației ruseșci de aceștia erau legate. In anul 1889 urmază cabinetul conservator în frunte cu L. Catargiu, și resortul esternelor se dă lui A. Lahovari. Puținii bărbați opposiționari, cari mai țineau la acțiunea, ca România să nu-și lege mânile, au crezut că vor aduce pe ministrul de esterne în perplesitate, dacă i vor aminti de ținuta sa pănă acum în politica esternă. Ministrul Insé a declarat, că politica esternă o statoresce consiliul de miniștri, și că altcum judecă un ministru inițiat cu tote defaiurile politicei esterne, și altcum un oposițional, care face combinațiuni numai. Altcum ministrul revocă publice eventualele enunciațiuni, făcute în contra alianței întreite. S’au manifestat deci pentru alianța cu puterile din vest tote trei partidele din România. Fapti ce au și existat alianța, însé era legată numai existența guvernului, și la o eventuală schimbare de guvern nu era eschisă posibilitatea schimbării și In politica externă Lipsia un contract formal cu putere obligatori pentru stat, care se da fie espus schimbărilor Un asemene contract formal a pretins P. Carp, și dela acestă și-a făcut condiționată intrarea sa în cabinetul Catargiu. Gestiunea acesta s’a regulat de trei ani, și dacă acuma numai s’a dat în forma unei visite la împăratul rege al Austro-Ungariei publicităței, acesta se explică ca faptul, că numai acuma s’au terminat fortificațiunile, și să crede că ele au fost condițiunea, sub care cele trei puteri au garantat României inviolabilitatea, întregitatea teritorului și a intereselor ei de stat. Aceste le comunică 4iarul vienez ca întregirea visitei de la Ischl. Din ele rezultă intrarea României în alianța întreită, care de bună sămnă nu va fi fără de inmurire și asupra politicei interne dela noi. Noi sperăm o îndreptare spre bine ínsă numai in cașul, când din ambele părți se va observa o ținută mai conciliantă In încordarea de aici cu greu vom ajunge la o înțelegere. Revista politică. Noi am amintit in foia nostră despre proiectul școlar al guvernului din Belgia. Cu tote demonstrațiile arangjate de socialiști și anticlericali, ministrului de culte, Scholiaert, i-a succes să asigure prin amintitul proiect bisericei ingerința binefacotare asupra învățământului religios din școli. Totuși a fost silit, să admită un articol, prin care pate cere cineva dispensarea dela studiul religiunei. Să găsesc și în Belgia omeni fără prevederi cari îndemnă să nu-și lase copii în era de religiune. Astfel să esprimă unul în chipul următor: „Eu sper, că toți omenii vor dispensa pe copii lor de învățământul religios. Și acesta nu e (R0) pentru că sunt dușmanul religiunei, ci pentru că eu gândesc că religia trebue să se învețe in biserică și sclința în scolă“. Mai mare nonsens n’a putut vorbi consilieriul de scole. Mori dhar. Școla nu trebue nici odată separată de biserică; dacă se rupe legătura naturală dintre ele, atunci societății omenesci trebue se-i merge rău. Aibă un om capul plin de sclință, dacă acesta sclință nu are fundament religios-moral nu numai că nu plătesce nici o cepă degerată, dar pote deveni chiar și stricăciosă. * * 1 * Buddhiștii vegetariani continuă a sevărși cele mai îngrozitore crime asupra misionarilor creștini din China. Catolicii au aici FOSTA. Momente din literatura mai nouă a sașilor transilvăneni. (vNeagau oder „Frauenherz und Frauenehre“, dramatisches Gedieht in fünf Acten von C. F. Armin. Berlin 1894.)*) Vé este tuturor bine cunoscut poporul din Transilvania, care timp de șase secole și ceva, a avut și are în posesiunea sa plaiurile cele mănose, miedul țerii celei încununate de munți, văile de alungul rîurilor, a Bârsei, a Cibinului, a Târnavelor, a Bistriței și a Oltului. Este poporul săsesc, cea mai mică dintre naționalitățile cu drepturi istorice din Transilvania. Popor blajin, liniștit și laborios, ajuns in urma posiției favorabile prin cultivarea pâmântului și prin alte împrejurări externe la o stare materială și culturală remarcabilă — este și astăii un factor cultural integrant în șirul poparelor din Ungaria. Și acest mic popor are un frumos trecut! E drept, că acest trecut e pate mai lipsit de tragedii ca al nostru; e drept, că pe timpul necontenitelor răsbuie aiții dredeau mai întâi urept cu diferiții dușmani, pănă ce aceștia sosiau la cetățile lor; e drept, că ei au fost totdauna cei dintâiu cărora li se împărțiau cu belșugul favorurile, dar cu tote acestea, au adus și ei frumóse tributuri pe altarul istoriei patriei nóstre comune. Ba ai sta se creii, văzându-i așa apatici cum sunt ei, fără plăcă de însuflețire, silitori din cale afară și îngrijiți de a răcăi, ca și o găină muncitore numai în miezuiia sa, numai pentru sine, ai sta să crezi, Șic, că obosiți și resignați să iasă la o parte și doresc acum a trăi numai cu trecutul lor. Premiul culturei sașilor este Nord- Vestul Europei, blonda Germanie, lagănul lor, unde vecinii se visază, un isvor de cultură, ce a devenit acum așa când comun, și adapă o lume întregă cu solință. Acesta le-a dat sprijin, le a dat bărbați mari, reformatori, precum nouă mai târziu Roma pe cei trei luceferi ai redeșteptării nostre ne-a dat. Și ei își cinstesc mult mama lor genuină. Și ai^i încă mai tresar de bucurie și le cresce consciința, cetind despre miturile germane bogate, care sunt și ale lor, despre zeul Odin, cel încungiurat de virginele „Walküre“, despre Baldur Șeul Așilor, despre Freya și altele. Gândurile lor se plimbră cu drag pe malurile încântătore ale Rinului și caută pe „Loreley“ , apoi prin locurile unde Siegfried, Dietrich și alți eroi strămoși se luptau cu crunții bălauri. Și e bine, lăudabil, când un popor își stimeză loganul copilăriei sale, cu atât mai mult în cazul, cum e cel de față, când un popor datoresce acelui logan existența sa etnică. Conservarea de neam, după cum strm, este în prima linie conservarea limbei, sau cu alte cuvinte, limba este sucul conservări proprii a unui popor, sașilor li s’a dat de cătră germani o limbă literară, limba introdusă prin reformațiune în biserică și șcală, prin acesta limbă sașilor li s’a dat și o trăinicie corespunzétare. Pănă ce între ei nu există unitate de limbă, nu putea fi vorbă nici de o unitate culturală, dar nici chiar de unitate etnică, și prin urmare nu puteau spera în un viitor mai lung pe aceste plaiuri. Ocurparea limbei germane a fost quasi o nobilă altuire pentru conservarea imună a valorei lor de naționalitate în Ungaria. Limba germană a devenit deci și limba lor, în biserică, în școlă și comunicațiune, cu ea li se trezesce și consciența de popor german, prin ea li se creeza o basă de cultură. Vorbind deci despre o literatură a sașilor înțelegem o literatură făcută în acesta limbă și nu în cea comună săsască, ceea ce natural nici nu putem, căci nu există. In limba săsescă primordială nu s’a scris. Gaula este lipsa unui dialect mai ciselat și mai prevalent, care se domineze aprope în tote cercurile din Transilvania locuite de sași. E cunoscută impregiurarea, că diversitatea dialectelor săsesci și în special fluctuațiunea vocalelor (moter, muoter, mater mecter etc.) este atât de imensă, încât bistrițanul cu brașovanul dacă nu nemțesce apoi numai românesce se sciu înțelege. Un cas aprópe analog avem aci în Ungaria, unde sârbul și slovacul, veri de o limbă, ce înțeleg în limba germană, (ca să nu fie magiară!) Și dacă totuși să scrie acum ceva să * Studiu cetit în o ședință a societății „Petru Maior“ din Budapesta.