Telegraful Roman, 1897 (Anul 45, nr. 1-142)

1897-01-02 / nr. 1

în respectul acesta nu l’a întrecut nici­odată nici Drul Raţiu. — Noi nu numai nu putem da credem­ent unui asert de atare renitenţă a me­­tropolitului Şuluţ faţă de asocia­­ţiune, dară documentele contempo­rane vor dovedi, că Brăşenii erau câştigaţi pentru asociaţiune deja mai nainte de a ajunge Dr. Raţiu acolo ca se-i aducă la calea adevărului. Dar deca biografii dlui Dr. Raţiu n’au cruţat de loc pe vrednicul me­­tropolit Şuluţ, apoi plesnirea în faţa metropolitului Şaguna, carele în adu­narea constituantă a constatat pu­blice, că pretorul Puşcariu a dat la acesta asociaţiune primul impics, — şi palma ce o dă şi lui Bariţiu, carele în istoria sa referitoare la anul 1860 pune pe Ioan Puşcariu ca urzitoriul al nouei încercări de a ne înfiinţa o socie­tate literară, pune calpac la cele ce înşiră ei cu privire la asociaţiune, pentru­ că din toate acele ar resulta, că Şaguna şi Bariţiu n’au spus adevărul. Stând lucru aşa cum cred bio­grafii, întrebăm pe dl Dr. Raţiu, ca­rele a fost de faţă în adunarea din 21 Martie 1861, când a pronunciat Şaguna cuvintele acelea, pentru­ ce nu s’a sculat să fiică, că nu sunt adeverate şi se spuie, că nu pretorul Puşcariu, ci el, Raţiu, a dat primul impuls ?! Asta n’a făcut’o! Nu fieu! pentru­ că atunci Şaguna ar fi scos din buzunariu „Telegraful Român“ din anul 1860 Nr. 12, la care s’a provocat, şi l’ar fi dat dlui Raţiu se ceteasca din el următorele: *) „­Din ţara Oltului, 20 Martie. „On. Die Redactor! — în numerii 8 „şi 9 ai „Telegrafului Român“ sub rubrica „Bibliografia“ cetim o critică aspră a d-lui „Z. Boiu asupra „Mugurilor“ anului 1859 „din Arad şi totodată şi o notă a D-sale, „că colonele acestui jurnal sunt deschise, dacă cineva ar voi d’a reflecta ceva la „acea critică. „Eu ’mi iau îndrăsnela d’a face în­trebuinţare de aceasta licenţă, însă să nu „gândesci că eu mi-am propus d’a apăra „pre întreprindătorii „Mugurilor“ în con­tra tuturor atacurilor preatinsului articol, „dară nici să cugeţi, că eu aş voi d’a mai „contribui ceva la acea critică, căci după „proverbul român , la un car de ale ajunge „o măciucă bună! — „Scopul meu aci nu e altul, decât „a căuta mai cu deadinsul unde e răde­­„cina răului ? Şi care e lecul? — fără d’a „me amesteca în polemica pomenită. „Adevărat că tinerii mestecaţi cu unii „cărunţi de pe la Arad, au făcut fiasco cu „mugurii lor, şi unii aşa numiţi poeţi au *) Tipărită cu litere civile şi repro­dusă aci cu ortografie modernă. Trăim în timpuri îndoit grele, şi e bine să legăm firul lucrărilor noastre de activitatea bătrânilor noştri. Mai ales afii, când şi în filare de caracter per eminenham literare pen­tru afaceri de caracter pur comercial se iau în rîs bătrânii, începend de la feri­citul Şaguna, şi toate lucrurile bune se pun în „activa“ unor oameni tineri, cari de sute de ori ar fi fericiţi, dacă ar putea produce, ceea­ ce bătrânii no­ştri, cei după vederile moderne simpli, în ale lor timpuri au produs, mai ales afii e bine să fim în curat cu antece­dentele, să ştim ce au voit, ce au pu­tut, cum au judecat, şi cum au lucrat bătrânii noştri. Dat’am în fuga condeiului acesta schiţă a activităţei unui om, care între valurile vieţei a lucrat, mult a lucrat pentru conservarea legei şi a neamului nostru. Puţinii bărbaţi, cări mai trăiesc afii din tinerii de odinioara primască cele scrise ca o palidă încercare de a mă achita de o datorie, care de mult îmi apasă inima. Poate de altă dată mai multe. „păţit mai reu ca Bacherl al Germanilor „mai din ceşti ani.— Dară ore e destul „cu aceea, ca pentru crima de prostitu­­„ţiune a literaturei române să-i osândim la „o morte morală — cu o publicitate, care „face delictul lor şi mai frapant şi prin „acesta şi scăderile noastre generale şi mai „evidente? Ori, deci critica aceea a avut „numai un scop corecționariu seu vinde­­„cătoriu, — pre alifia, ce s’a pus pe rană, „nu va transplanta morbul și mai afund, „seu dacă rana se poate cura radical prin „o medicină internă, — e cu reson d’a „amputa membrii infid­ați unul după altul, „fără de cari corpul nu mai poate exista? „Să ne mâncăm copii ca Saturn? Ș’apoi „în fine decâ voim a preveni răului și a’l „vindeca, n’avem noi lazareturile și spitalele „trebuincioase ? „ Adeverat, că poesiile, ce erau se iese „din „Muguri“ și se compună un buquet „de flori pentru toaleta damelor române, „partea cea mai mare n’au nici o alegere, „nici o coloare şi nici un miros. Ei dară, naţiunea, dacă ea, ca o mamă bună e gata „d’a primi din mâna copiilor sei şi cea mai „simplă floricică drept cea mai pomposă „cunună, numai nu în ochii lumii străine, „ce cârtesce aşa bucuros, — are gătit’a ea „o casă cu patru păreţi, unde se întimpine „şi să primescă negenată încercările de „devoţiune ale copiilor sei? „Adeverat, că studenţii dela Arad, cu „vr’o câţi­va cari au trecut de mult prin „studii, au împărţit publicului român nisce „fructe nemature; — însă are acesta fă­­cut la cât de puţin gard de apărare pe lângă „grădina mugurilor, ca să nu-i rupă copiii „înainte de vreme, şi să-i împartă în lume „drept nu sciu ce pâine din sinul Parnasului ? „ Adevărat, că copii dela Arad & Comp. „cu idei unguresci, cu sintaxă germană, „şi cu cuvinte latinesci nu putură pro­­„duce o carte română, şi cu atât mai pu­­­ţin o carte poetică; însă oare avem noi „un Partenon român, nisce sărbători olim­pice, unde să audă pe bătrâni vorbind „românesce ? „Adevărat, că tinerii adeseori numiţi „trebueau să se perfecţioneze mai ântâiu „pre sine, apoi pe alţii; însă oare avem noi „institute de perfecţionare în sensul acesta? „Apoi deci n’avem de acestea, — să nu-i „lăsăm să se perfecţioneze nici ei de ei „să cade să le scoatem ochii — apoi să-i „înfruntăm, că sunt orbi? „ Adevărat, că tinerii români din Un­­­garia erau să ia pe V. Alexandri şi pe „cei-l’alţi eroi ai literaturei române din prin­cipate — nu de motto, —ci de model şi „călăuz în arta literară; însă are destul d e d’a trimite pe nisce copii de şcolă cu „sărăcia lor peste Carpaţi, sau a-i provoca d’a aduce peste­ carpaţii la sine ? Avem noi „biblioteci, museuri, cu un cuvânt reuniuni, „cari să ne suplinescâ aceste trebuinţe, „ş. a.? Sapienţi sat! „Vecji acuma D-le Redactor! unde „zace reul? Cred că­’l vecji şi l’ai simţit „de mult, ca şi mine şi ca mulţi alţii ca „noi. — Şi întru adevăr — cn să luăm „istoria românilor şi mai cu sămă pe ace­­„lora de dincoace de Carpaţi, şi fără ru­­„şine şi cu sinceritate şi căinţă mărturi­sind — vom veni la resul­tatul acela, că-i „putem lipi foia din urmă de cea dintâiu, „o putem lega cu scorţe mohorîte, şi pe „acestea — în chipul cum fac poeţii cu „tragediile lor — putem scrie cu litere mari „dupla titulatură : Istoria românilor — seu „lipsa de reuniuni“. „Deci noi trei milioane de români din „Austria*), a căror existenţă naţională tre­­­bue să-şi caute şi să-şi asecureze viitorul „seu numai cu scutul şi sub marginile „acestui imperiu austriac, şi pe cari stăpâ­nirea acesta negreşit, că nu-i va împe­­„deca în întreprinderile lor naţionale, de „vor păzi cuviincioasele margini, şi cu o „emulaţiune vrednică de celel’alte naţiuni „conlocuitoare vor păzi credinţa cea de „atâtea ori probată cătră preabunul seu „stăpânitor, — deci — fiic — am avea — „nu o academie ca a Ungurilor din Pesta, „ci numai o reuniune modestă ca a sa­­„şilor din Transilvania cea pentru cunoş­tinţa ţării, o reuniune d. e. pentru cu­­„noscerea literaturei române şi pentru „cultura poporului român ş. a., decâ „ne-am aduna sub forma asta legală in tot „anul odată la Braşov, apoi la Săcele, la „Zerneşti, la Făgăraş, la Sibiiu, la Jleşi­­„■nar, la Selişte, la Blaş, la Haţeg şi aşa, „mai incolo, unde s’ar găsi niscuri quar­­­tire modeste pentru confluenţii reuniunei, „apoi am trece şi la Lugoş şi prin Lipova „cea arsă şi la Arad, — şi mai pe urmă „am trece şi la Cernăuţi şi Suceava, — decâ „din o contribute ce o-ar hotărî statutele, „s’ar forma un fond pentru formarea de „bibliotecă română, museu român ş. a. — „decâ literaţii noştri, şi mai ales cei înce­­„pători, mai nainte de a-şi da opurile sale „pe mâna fiilor lui Guttenberg, le-ar aş­­„terne acestei reuniuni spre o revisiune „literară, — cred, că atunci ne-am putea cu­­„noasce mai ântâiu slăbiciunile noastre, apoi „am putea îndrepta și pe ale tinerilor mai „cu datornică cruțare fără să aibi scârbe, „fără de a-i descuragia, și a-i desmânta „poate pentru tot­d’auna dela literatură. „Atuncea, — deci ar mai voi a da „vr’run Almanach, le-am putea spune în­cetişor şi între patru păreţi dragii mei! „sunteţi de lăudat pentru simţământul ce-l „arătaţi, —însă versurile acestea au spirit, „dar n’au stil român, celelalte au metru şi „rim, dar n’au fantasie ; focul dela Lipova „poate fi obiect de a­ înduplica inimile bi­nefăcătorilor spre a aduna milă pe sama „nenorociţilor, dar nu şi materia de poesie „spre a exalta inimile întregului public „român; i-am face atenţi şi la aceea, că „nu fie­care are aplicare naturală spre „poesie, şi sila e în zadar, că nici nu e de „lipsă a se face toţi deodată poeţi; că „poesia cresce mai lesne pe feţele de­cât „pe dosurile Carpaţilor; că spre recom­pensă noi aici avem alte fântâni literare „de explorat, cari se şi potrivesc mai bine „cu caracterul nostru cel greoiu. — An­­­ticităţile, istoria şi geografia română, mi­neralogia, botanica, fauna, ş. a. sunt tot „atâtea materii, cari pre lesne se pot îm­părţi de rolă la autorii unei cărţi sau „a unui Almanach, ce are de scop d’a „emula întreprinderile tinerilor începători. „Acestea şi mai multe de acestea le­am­ putea spune nu numai tinerilor dela „Arad, dar şi altora, cari au cădut în ase­­„ menea păcat, — şi încă le-am putea spune „aşa, ca să nu-i descurajăm şi să-i com­­„promităm şi pe ei şi pe noi toţi. „Deca am avea astfel de instituţiuni „basate pe temeiu legal, atunci n’am res­­„turna la pământ pe fie­care, ce-şi ridică „capul cătră literatura română, şi nu l’am „omorî positiv sau negativ, ca să nu se „mai scoale. — Deci am fi avut noi o viaţă „socială pe câmpul literaturei române, atunci „cred, că Biblioteca ce se pare a lui Bo­­„jinca din Pesta, O miie şi una de nopţi „ale lui Barac din Braşov, Chronica lui „Şincai, Klein, Istoria est şi vest română „a lui Maniu, încercările etimologico-lite­­­rară ale lui Cipariu, şi alte sute de în­treprinderi literare — nu şi-ar fi dat su­­­fletul ofticat în mijocul vieţei ca şi Ver­­­suinţii şi Mugurii din Arad, — atunci „am avea şi lucrări lămurite şi un public, la „care productele literare să aibă şi trecere. „Eu nu me las mai departe în enume­rarea foloaselor şi urmărilor unei reuniuni a „literaţilor români în Austria, pentru că nu „sunt aşa de egoist de a crede, că publicul „nu le-ar crede aşa de bine ca mine. Nu „pot însă a nu mai adăuga, că acesta tre­buinţă e aşa de flagrantă şi aşa de obşte, „încât tinerii dela Arad şi femeile noastre „dela Braşov ne-au întrecut de mult cu „astfel de asociaţiuni, — ne au întrecut — „die — pe toţi cei betrâni, ce am fost „dedaţi numai a cârti, dar d’a face ceva „n’avem curagiu. „Mai naite de a face propuneri con­crete în direcțiunea aceasta — căci asta „mi-a fost scopul, — ’mi întrerup uvragiul „meu, parte ca să văd de află glasul meu „vr’un resunet, parte că nu e potrivit d’a mai „tracta despre o materie numai ocasional­­„minte, când aceea e demna de atributele „unei discusiuni de sine stătătore. Pro­­„mit totuși, că decâ vei îngădui, mă voi „mai întoarce la aceasta mare devisă: Fm­­„bus unitis!“ *) (Va urma.) *) Astădi am­ejice: Austro-Ungaria. Mateiu Voileanu. TELEGRAFUL ROMAN. *) Așteptăm cu mare plăcere şi ne rămânem totdeauna gata spre servire. Red. ar 1 ' i *v­ . C . ' / i. j. Din Romania. Toate ministeriele din România şi-au re­început firul activităţii parlamentare la 31 Decembre a. tr. afară de ministeriul cultelor, care îşi termină vacanţele numai la 12 i. c. Aflăm, că experienţele făcute de statul major austro-ungar cu puşca Manlicher si­stem românesc au reuşit în chipul cel mai strălucit. Cu ocasiunea Sântelor sărbători ale Na­­scerei Dlui, Maiestăţile Lor Regele şi Regina şi Alteţele Lor Principele şi principesa Ro­mâniei au distribuit săracilor din diferite lo­curi ale ţerei suma de 35000 lei în bani, lemne şi vestminte. Din parlamentul magiar. Şedinţa dela 11 ianuarie n. 1897. In fine trecând feriile de Crăciun de preste două săptămâni, parlamentul nostru el şi-a reluat firul activităţii întrerupte. Deputaţii când s’au depărtat din par­lament pela casele lor, fie­ care s’a dus cu obligul de a se reintoarce negreşit la rede­schiderea şedinţelor ca astfel să-şi poata reîn­cepe activitatea dela început ţinendu-se în curent cu toate afacerile cari privesc legisla­tiva la care şi dînşii în urma posiţiei lor iau parte per eminentiam activă. Durere însă, că deputaţii noştrii, adecă nu ai noştrii, a românilor, căci noi ca atari, nu avem representaţi în parlament nu sau adunat la timpul defipt, ci au absentat, întocmai cum absenteza dela primele prele­geri după ferii elevii dela o şcoilă fără dis­ciplină şi fără conducere puternică. Din preste patru sute de deputaţi, abia s’au adunat la prima şedinţă vre-o cincizeci de inşi, mai mult ca să asculte rapoartele re­ferenţilor, decât să se ridice şi se vorbesc, sprijinind ori combătând cutare ori cutare obiect. Se vede, că nu s’au recules pe de­plin din dinam­danumurile feriilor. Dar se vor reculege îndată ce se vor aduna toţi şi se vor pune la ordinea­­filei obiecte unde va fi vorbă despre lucruri sunătore ori ambiţie naţională atinsă din vre-o parte ori alta. Şedinţa a fost presidată de Szilágy Des­­zső, Notari: Molnár Antal, Lehotzky Vilmos şi Lakatos Miklós. Din partea guvernului au fost de faţă: br. Banffy, Lukacs, Dániel, br. Fejérváry şi Darányi. Preşedintele presentă transcriptul mini­strului preşedinte prin care se aduce la cu­­noscinţă camerei, că Maj. Sa s’a îndurat a primi prea graţios felicitările de anul nou adre­sate din partea camerei. Tot preşedintele presentă un alt tran­script al ministrului-preşedinte prin care se aduce la cuno­cinţa camerii, că Maiestatea Sa a primit prea graţios şi răspunsul camerii la adresa de Tron prin care s’a deschis sesiunea parlamentară pe periodul 1896/1901. După acestea s’au presentat mai multe rapoarte de mai puţin interes şi apoi s’a trecut la ordinea­­Jilei, la desbaterea proiectului de lege despre sarea pentru vite. Referent: Neményi Ambrus. Primul vorbitoriu la obiect a fost Bra­­zay Kálmán, care se bucură pentru proiectul înaintat şi-­l primesce fiind­că tîntesce la înbunătăţirea sorţii economice a marei ma­­matorităţi a ţerii, a cetăţenilor, cari se ocupă cu lucrarea pământului şi cu prăsirea de vite. Doresce numai ca să se fixeze un preţ anumit de mata­metrică, deşi acesta e statolit cu 10 coroane atunci când însuşi statul o vinde la faţa locului ori la vre-un centru oare­care; dar’ mai bine ar fi când vinderea s’ar concrede unor particulari în comună prelângă anumite condiţiuni cari ar face posi­bilă şi controlarea necesară. Afară de aceea el este pentru ştergerea din proiect a biletelor de justificare prin cari singuratecii cumpărători sunt obligaţi sub pedeapsa de 4.100 coroane a-’şi justifica, că ei au cumpărat dela locul competent sarea şi nu de aiurea etc., căci acestea în cele mai multe caşuri nu s’ar putea păstra şi cei culpabili fără vina lor ar fi expuşi la pedepse nemeritate pentru o simplă greşală involuntară. Prin aceste bilete publicul ar fi expus volniciilor finanţilor prea zeloşi. Pentru delăturarea acestui inconvenient

Next