Telegraful Roman, 1897 (Anul 45, nr. 1-142)

1897-01-14 / nr. 5

Nr. 5. Si­biiu­, Marţi, 14/26 ianuarie 1897. Anul XL 1. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marfia, Joia şi Sâmbăta. ABONAMENTUL la „Tel. Rom.“ într’una cu suplementul „Foia Pedagogică“ . Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarchie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45. Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se retusa. — Articulii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rendul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Repriviri. III. ($$) întrâgă sarcina apărării ce­­stiuniei naţionale cade astăzi asupra pressei. Patru tiiare caotidiane sunt cari se consideră jî§_sine de organe ale par­tidului naţional, adeteă înşirându-le după etate: „Grazeta Ti­aVisilvarnd-V-'»Tri­buna“, „Dreptatea“ și „Tribuna Po­porului®. Tóate patru jur & pe progra­­raul din 1881 al partidului na­ţional. Ea se­­rică toate patru sunt înte­meiate în acelaşi scop şi lucră în cea mai perfectă armonie şi „solidari­tate“ întru realizarea lui din diferite centre, ca luminând poporul de pre­­tutindenea, cu atât mai tare se impună adversarilor. Oare aşa este şi în realitate ? Să vedem. 1. „Gazeta Transilvaniei“, cel mai vechiu organ de publicitate româ­nesc, proprietatea din­ Dr. Aurel Mură­­şan, carele a crescut cu ea şi­­şi-a sacri­ficat averea şi sănătatea pentru ea. „Gazeta“ îşi are publicul seu vech­iu, între cari şi de aceia, carii deşi români, dar nu ţin la toate punctele din pro­gramul de la 1881, cum sunt Marma­­ţienii, mare parte din Sătmăreni, Nă­­săudeni etc. La totă întâmplarea este chiarul cel mai consecvent în politică, redactat cu demnitate, pe care fie cine îl cetesce bucuros atât pentru nimbul ce şi l’a câştigat în lunga sa carieră de ani 60, cât şi pentru ţinuta bărbă­­teasca a simpaticului ei proprietarii! — chiar de nu şi-ar împărtăşi vederile în­tru toate. „Gazeta“ a luptat pentru progra­mul partidului naţional încă nainte de a fi acela stabilit în forma lui de astăr­i. Postulatele cuprinse în cele 9 puncte ale programului din 1881 nu erau lu­cru nou nici atunci, şi conferinţa n’a făcut alta decât le-a precisat, şi pe cel cardinal — „autonomia Transil­vaniei“, din care s’a născut p­a­s­i­­­v­i­t­a­t­e­a, l’a moderat în câtva pen­tru cei carii pricep acel p­r­o­­­gra­m. Dl Dr. Mureşari­ a­-participi­t chiar şi la conferenţa confidenţială în care s’a proiectat convocarea conferenţei de­legaţilor şi în care s’a conceput pro­iectul de program şi a participat şi la conferenţa din 1881, când adversarii lui de mai târdiu parte erau în grece, parte nu aparţineau la partidul ira­­ţional. In punctul „autonomiei Transilva­niei“ „Gazeta“ a rămas şi mai departe şi este şi astăzi intransigentă cum era înainte de program. Acesta însă n’a fost intenţiunea conferenţei din 1881. Cuvintele „pe teren legal“ din­­ introducerea programului îşi au în­semnătatea lor, însemnătatate pe care o desconsideră aproape toţi cei­­ ce se provocă la progr­a­m­u­l din 1881 al partidului naţional, români şi neromâni. Şi cu toate acestea fostul organ „acreditat“ al „comitetului naţional“, „Tribuna“ în era Brote, când ajunsese mare şi tare, şi când în punctul acesta şi el era intransigent, persecuta formal pe „Gazeta“ care pe directorul şi proprietarul ei îl lua peste picior, bătându-l şi joc de „mama Gazetă“ şi de „Aurica“ al ei. „Gazeta“ apoi la rândul ei încă n’au rămas datore. „Condeiul simbriaş“ şi alte epitete delicate la adresa celor dela „Tribuna vechie“, erau apostrofări de toate dilele, mai ales în timpul din urmă, în coloanele ei, şi tot cu ase­mene s i m ţ e m i n t e a întim pinat şi a­pari­ţi un ea, „Tribunei Po­porului“. Pe „Dreptatea“ a întimpinat-o cu simpatie, dar’ în unele caşuri n’a fost de acord nici cu ea. Faţă de „Tribuna“ de astăzi este mai reservată, dar, împregiurarea, că a protestat în contra reproducerii articolelor ei în rubrica „Revista Presei“ şi că „Tribuna“ totuşi reproduce, do­vedesce că „Gazeta“ nu prea mare respect are nici de „Comitetul naţional“ de astăzi, nici de organul acreditat al l­ui şi vice­versa. 2. „Tribuna® este proprietatea societăţii pe acţii „Tipografia“ ai cărui acţionari sunt dl Dr. Raţiu şi soţii sei rămaşi după „crisă“ în comitetul per­manent, pe care „Tribuna“ consecvent îl numesce „comitetul naţional“, ne­­sciind pe semne, că prin acesta îi face numai ren, lipsindu-’l de basa legală. Este deci într’adevăr organul şi unicul organ acreditat al comi­tetului partidului naţional, care deşi disolvat din partea puterii, care dela „Memorand“ înco ce lucră pe întregul, fără considerare la legile şi la usul I existent, se consideră pe sine şi­’l con­sideră şi lumea de organul executiv al partidului naţional. Un an de zile s’a luptat cu greu­tăţile începutului, şi mai vîrtos cu exposiţia milenară. La început nu avea curagiul să rupă de tot cu tradiţiunile „Tri­bunei“ vechi. Mai ales cu privire la biserica noastră era tot cea vechie, ba într’un timp se încăierase chiar şi cu Blaşul, ceea ce consecvent evitase cea vechie. Tot asemenea a urmat şi faţă de „Dreptatea“, cu care numai că nu era de acord în privinţa măsurilor ce in­tenţiona comitetul să fie în cestiunea de partid, (convocarea conferenţelor ge­nerale etc.) ci î­şi făcea haz chiar şi de modul cum se redacteza ziarul de când directorul de ar fi al „Tribunei“ a e­şit din redacţia „Dreptăţii“. Lucruri de o parte copilăresci, dar de altă parte care dovedesc prea evident, că „solidaritatea“ mult accentuată este numai o trasă golă între aceste două organe ale par­tidului naţional Despre „Tribuna Poporului“ fi­­resce nu poate nutri păreri bune, dar pănă acuma mai mult o ignoreză de­cât o combate. „Tribuna“ nu este un chiat care să se impună prin sine însăşi şi prin renumele redactorilor sei, ci are să se impună prin autoritatea comite­tului partidului naţional al cărui proprietate este, or acestă auto­ritate, precum dovedesc faptele, n’a fost suficientă ca cei goniţi dela „Tribuna“ veche să nu înfiinţeze altă „Tribună“, tot din sinul piartidului naţional şi tot cu accentuarea sântei „solidarităţi“ în sinul partidului naţional. Este prea tânără încă „Tribuna“ pentru de a pretinde de la ea ca să-şi manifeste modul cum voeşce să trac­teze toate postulatele partidului naţional. Predilecţia cu care reproduce însă vederile altora despre „Chestiunea na­ţională“ ne indică deja direcţia la care înclină, în Nrul 285 din 29 Decembre v. în al X-lea articol „Chestiunea naţio­nală“ reprodus, cetim următoarele: „Ei — adecă românii de peste munţi — consideră programul naţional de la 1881, care pretinde restabilirea au­tonomiei Marelui Principat al Transil­vaniei, ca un minimum al revendicaţiu­­nilor lor.“ „Fără dobândirea autonomiei ro­mânii nu par de loc dispuşi a înceta lupta lor naţională în contra magia­­rismului.“ Reprodus acest articol fără nici o observare, însemnăză, că Redacţiunea „Tribunei“ împârtăşesce vederile au­torului în toate detaiurile lor. Despre al 9-lea punct al progra­mului din 1881 — despre dualism — încă nu-i cunoscem vederile, dar negreşit şi în astă privinţă va fi de vederile comitetului, cunoscute din „Me­morand.“ Va să tjică, în ambele aceste puncte, pentru cari mai vîrtos s’a pornit şi să susţine gona asupra nostră, cu aba­tere dela spiritul şi litera pro­gramului din 1881 este „Tribuna“ intransigentă, precum era „Tribuna“ vechie dela 1892 încoce. în acastă privinţă nu credem să o imiteze „Dreptatea“ şi verosimil nici chiar „Tribuna Poporului“. FOITA, piarul unui copil drăcos. Tradusă de Giulio. (Urmare.) In fine mai aflară şi altceva de gândit, decât că Jorji este un băiat atât de rău. Ei sunt atât de gentili şi buni ca şi o cârfă plină de schnitzel. Mătuşa cea bătrână a lui Montag de Jones a murit în Irlanda, testân­­du-’i 5000 punţi sterlingi. Eu nu stiu ca pă­mântul ce fel de punţi vor fi aceia, poate ch­iar de aur şi asta ar fi grozav de mult. Papa dice, că el totdeauna e de părerea, că Montag e un băiat fercheş — numai puţin prea tinăr pentru însurate. Şi acuma’s or toate bune. Vreau să ’n­­cerc de a fi băiat de tot brav pănă după ospăț, fiind­că Lili mă luă cu ea în odaia ei și mă rugă cu lacrimi în ochi, — dându-’mi și un dolar de aur, să 'ncerc a nu mai co­mite nimica pănă după nuntă, fiind­că toți sunt în așa o pripă și au atât de lucru și că ea ar dori să treacă nunta în liniște și fără de vr’un accident. Lili este o fată bună. Pe ea o am mai drag, voi încerca de a-i urma sfatul, pentru ca să-­m­i permită de a ședea la ea, când va avea gospodărie proprie. Ea zice, că-­mi per­mite. Ea va avea o chilie mică anume pe seama mea și un firestrău, un butoiaș cu cuie și toate instrumentele de lipsă. Eu cred, să nu spun lui Montag, cum își spală părul cu săpun de dohot, ca să-’l coloreze auriu — mai ’nainte era negru ca cărbunele. O Doamne! cât sunt de vesel! atâta amar de prăjitură! Omenii micului Hans n’au ospăț ca ș’al nostru. Adi îneaite a tre­buit el să-’şi mai plece odată creasta! Am fost atât de ocupat, că n’am mai scris de-o groză de vreme în diarul meu. îmi vine a crede, cât tare adese­ori pot fi şi frăţiorii cei mici de folos mare, dacă sunt numai rugaţi cu politeţă. Picioarele ’mi sunt atât de obosite, când me duc la culcare, pentru-că tată Zhdica trebue să alerg după un mosor de aţă, mă­­tasă, cătun, ace, mostre, lămâi, struguraşi, la poştă, la dl Jones cu epistole şi aşa mai de­parte.­­Mi-ar plăcea de le aş putea descătă­­răma ca şi cum face bătrânul Willi Giles seara când se culcă. Mâne ’i din a cea însemnată, când va fi nu­nta. Trebue se mă culc numai iute, pentru­ ca mâne să fiu de vreme treaz. Acum tote au trecut. Eu mă sculasem des de diminăţă şi de tot vesel. La unspre­zece ore erau să se casatoresea în biserică. Bucătăresa şi toţi ceialalţi avură atâta de lu­cru, că nu le mai rămase vreme să-­mi dea dejunul. Ea 7‘8’: „Baţi singur pâne şi unt. Eu am grozăvenie de lucru“. Eu n’am sciuit, că copiii cei mici trebue se mânce pâne cu unt, când se mărită suro­rile lor. Mă dusei deci înăuntru, unde aşter­­nuseră o masă mare, lungă cu flori şi salată, aluaturi, stridii şi încă o mulţime de alte lucruri. Stând în picioare putui mânca do 2­ ori atâta, ca dacă m’aş fi aşedat p’un scaun. Nu era suflet de om p’aci. Eu răsturnai un ulcior cu vin roşu pe faţa de masă. Aşa o pată mare ! aşa un miros de vin ! Eu îmi luai iute catrafusele, ca să cred­, că Betti l’a vărsat. Betti Zise „vin’o se te ’mbrac !“ şi apoi mă ’nbrăcă, dându-’mi un buchet în buto­nieră şi o batistă ce mi se vedea din buzu­narul locului, şi-apoi ghete sclipicioase. „Șezi“, Zise ea, „stai frumuşel, c’altfel îţi murdăreşti el hainele“. Eu rămasei p­leca liniştit, dar după aceea mă furişai peste drum la Hanzi ca se mă joc niţel, aşa de trecere de vreme. Han­­ţişor Zise, „aici avem o baltaca mare şi faină unde pot să plutescu năile noastre“, darr în­­tr’aceea îmi dădu brânci de căzui înăuntru, de astădată însă n’am fost eu de vină. După ce venii acasă trebuiră s’aştepte cu toţii pănă ce îmbrăca­i hainele cele vechi şi mama plângea din pricina feţei de masă, dar ea zicea, că din causa plecării fetei sale din casă, şi papa ’mi şoptise, „că va mai vorbi cu mine după ce vor fi trecut tate“. Lili era minunat de frumoasa, când se cobora pe t­repte în haina cea albă, cu obra­jii rumeni ca doi trandafiri şi tota coperită cu un văl alb mare. Și Susana era foarte drăguţă. Ea era soră de mirăsă. Domnul de Jones se părea ca şi cum n’ar crede, că-i în Octobre, aşa-i era de cald şi incomod; el călcă pe trena Lilei, şi i o rupse, așa că tre­bui­se s’o prindă cu un ac; el se mira, că unde-i pălăria şi când colo o avea pe cap, îşi rupse patru părechi de mânuşi trăgen­­du-le, atât era de grăbit. După aceea îi acă­­ţai de foc batista cea de mătase roşie a mă­­tuşii Betzey şi nu a observat-o nimeni pănă ce ajunseră înaintea altarului. Pe toţi îi cu­prinse rîsul și doctorul i-o smulse jos. El însă credea că vrea cineva să-i vorbăscă și se opri privind înapoi, numai Lili nu observa

Next