Telegraful Roman, 1897 (Anul 45, nr. 1-142)

1897-06-10 / nr. 63

Nr. 63. Sibiiu, Marţi, 10/22 Iuniie 1897. Anul XLV. ABONAMENTUL la „Tel. Rom.“ într’una cu suplementul „Foia Pedagogică“ Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarchie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Apare Marţia, Joia şi Sâmbăta. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45. Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se retuşa. — Articulii nepublicaţi nu se înapoiază. INSERŢIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rendul cu litere garmond — şi timbru de 30 cr. pentru fiecare publicare. Obstrucţiune. Parlamentul nostru începe a deveni mai sgomotos şi fiarele din capitala ţerei noastre au materie interesantă din opintirile, cari le face partida aşa numită 1848 Este vorba de §. 16 al noului proiect pentru indicatura juriului, care privesce restrîngerea libertăţii de pressă. Guvernul cu orice preţ ţine la disposiţiunile din acel §, şi guvernul are o majoritate sdrobitoare, căci în sistemul parlamentarismului dela noi nu guvernul atârnă dela majoritatea parlamentului, ci acesta, majoritatea atârnă dela voinţa guvernului. Majoritatea deci în parlament ar fi, voinţa guvernului încă ar fi, şi între asemenea condițiuni numai formalitatea mai lipsesce: terminarea desbaterii și votarea. Minoritatea din parlament a recurs la o armă, care-i stă la disposițiune. Prin cuvântări lungi, prin votare nominală la toate chestiunile, cari vin de a se decide, minoritatea voesce să zădărnicască aducerea unui conclus valid cu privire la §-ul cu restrângerea libertății de pressă. Prin modalitatea aceasta se crede, că se va frânge cerbicia guvernului, se va frânge paciența majorității parlamentare. Aceasta este ceea ce sefice obstrucțiune. Tactica aceasta o au mai întrebuinţat şi încă cu efect şi alte parlamente. Ca să nu mergem prea departe, vom aminti numai despre obstrucţiunea parlamentului din Viena, care a adus cu sine deocamdată numai disolvarea parlamentului pe un timp oarecare până se va uni limpedi situaţiunea. Afaceri de natură mai delicată au dat nascere în Viena scenelor turbulente şi obstrucţiunei, care cu succes s’a susţinut un timp oarecare. S’a frânt egemonia germanilor, slavii încep a se afirma tot mai mult în viaţa statului, şi acesta nu a convenit liberalilor reacţionari, căci ai toţi reacţionarii iau numele de liberal, spre a lucra sub acesta firmă bine sunatore. Curentul naţional a provocat deci furtuna în parlamentul din Viena, căci acolo sunt bine representate singuraticele naţionalităţi. Sunt bine representaţi Polonii, cari aici au cei mai de influenţă bărbaţi chemaţi la conducerea afacerilor statului, sunt bine representaţi Bohemii, cari sunt un important factor cultural în viaţa statului. In parlamentul nostru nu mai este curent naţional, şi deci câteodată se şi pun chestiuni de asemene natură, se trece cu iuţelă peste ele, căci nu este cine să le susţină. In timpul din urmă a pus o chestiune de asemenea caracter deputatul Nicolau Şerban, când cu ideea de stat maghiar, dar peste aceea s’a trecut cu iuţala fulgerului. O mică indignaţiune din partea kossuthiştilor radicali, şi nimica mai mult. Chestiunea cu libertatea pressei a fost deci ridicată la aceea importanță, ca prin obstrucțiune să fie silit guvernul a ceda, a se abate dela vederile sale. Ziarele guvernului își dau silința a presenta lucrurile în culori mai frumoase. Cu vădita bucurie comenteaza declarațiunea făcută de cătră ministrulpresident Banffy, că nu va ceda nici o literă din disposiţiunile proiectului, chiar şi dacă sesiunea aceasta ar ţine vera întrega, şi s’ar continua pănă la Crăciun. Din incidentul acesta a devenit parlamentul nostru mai sgomotos. Obstrucţiunea pănă acuma se face cu succes şi se copiază cu fidelitate cea din Viena, care a provocat disolvarea. Cât va ţine obstrucţiunea, şi ce resultate va avea, aceasta ni-o va arăta viitorul. Congresul naţionalităţilor. Toateziarele din România şi cele din capitala Ungariei vorbesc despre o întrunire a comitetului instituit de congresul naţionalităţilor (Românii, Slovacii şi Sârbii) din Ungaria, ţinut în August 1895, care ar fi avut loc în Budapesta înfilele trecute, numai acelefiare tac, despre a căror împăcare se tracteaza mai ales în ziarele din România, adecă „Tribuna“ și „Tribuna Poporului“. Noi până acuma n’am luat act de acea întrunire, pentru-că de o parte nu eram siguri dacă într’adevăr s’a ținut seu ba, er de altă parte nu voiam să ne ocupăm de un lucru de carele cei mai deaproape interesați tac. Acum Irise nu mai este îndoală, pentru că avem și o corespondenţă din Budapesta, care constată întrunirea membrilor acelui comitet, şi cetim în fiarele din România, că unul din membrii comitetului , părintele Mangra, din Budapesta a călătorit de-a dreptul la Bucuresci, precum se vede, ca să raporteze la anumite locuri, despre cele petrecute în conferenţa comitetului, or fiarele de acolo şi fac us de cele aflate dela d-nul Mangra. Deci tăcerea nu numai este indicată, din contră, este datoriacelor ce sciu exact ce s’a petrecut în Budapesta, ca să rectifice scirile colportate, şi cualificate de a alimenta și mai mult nervositatea celor ce trăesc din suspicionarea patriotismului Românilor din patria nostră, cu atât mai vîrtos, cu cât acelea, nu pot fi adevărate. Că s’a întrunit comitetul nu poate surprinde pe nimenea, pentru că dacă membrii lui au primit mandatul congresului din 1895, trebue să-şi facă datoria; — a surprins însă pe totă lumea, şi încă foarte neplăcut, că scriea despre întrunire o au adus mai întâiu foile din România şi anume organele partidului liberal, publicând şi un fel de program al conferenţei, şi tot ele comunică acum şi pretinsele conduse luate în conferenţă. Ceea ce dovedesce, că sau de acolo s’a solicitat întrunirea comitetului, sau că unii din cei interesaţi ’şi-au ţinut de datorinţă a insinua acolo terminul şi programul şi la urmă resultatul conferenţei. Aşa se vede, că pentru unii oameni încă nu sunt suficiente persecuţiunile de până aci, ci află trebuinţa de a provoca şi altele. Se va îngriji jurnalistica maghiară să le facă şi astă plăcere. Mai înainte părintele Lucaciu şi Corobii alergau deadreptul la Bucureşti după conferenţele de aici, acuma de la„crisa Tribunei“ încoace rolul acesta şi l-a însuşit părintele Mangra. Semn, că la cercurile de dtretare prin Bucuresci este mai agreată „Tribuna Poporului“ din Arad decât „Tribuna“ din Sibiiu. Eră ce cetim în ,,Epoca“ de Duminecă sub titlul „ Congresul din Budapesta al comitetutului naţionalităţilor“. „Asupra conferenţei comitetului de 12 al naţionalităţilor din Transilvania şi Ungaria, adecă al Românilor, Slovacilor şi Şerbilor — despre care am dat câteva informaţii, — suntem în poziţie de a da următoarele amănunte, în urma unei convorbiri pe care unul din redactorii noştri a avut-o cu părintele V. Mangra. Consfătuirea, care a durat douefile, a fost convocată în scopul de a se aplica programul comun al celor trei naţionalităţi, votat de congresul ţinut în 1895, în Budapesta. Consfătuirea n’a putut lua însă nici o hotărîre definitivă, căci n’au putut lua parte toţi membrii comitetului. Comitetul român, representat prin d-nii Dr. Ioan Raţiu, Dr. V. Lucaciu, Iuliu Coroianu şi V. Mangra, a fost de faţă la toate consfătuirile. Cu toate acestea comitetul de acţiune a stabilit o deplină înţelegere în privinţa necesităţii de a se începe o luptă comună în interesul îmbunătăţirei sortei naţionalităţilor. Aşa, de pildă, membrii presenţi ai comitetului de acţiune au admis în principiu convocarea unui congres al naţionalităţilor la Budapesta şi presentarea unui memorand comun împăratului Frantz Josef. Şi acesta trebue să se facă la toimnă. Pănă atunci însă, comitetul de acţiune al naţionalităţilor se va mai întruni ca să facă pregătirile necesare, se studieze redactarea unui proiect de memorand, să fixeze data congresului şi să hotărască modul cum se va preda memorandul împăratului. E vorba ca o deputăţie monstră, a celor trei naţionalităţi, să însoţască la Viena pe delegaţii, cari vor fi însărcinaţi a înainta Suveranului austro-ungar plângerea celor 9 milioane de năpăstuiţi din Transilvania şi Ungaria. Acesta consfătuire a fost un bun prilej pentru cei patru fruntaşi români ca să caute a se împăca şi a restabili vechea armonie şi solidaritate, care va permite reînceperea campaniei naţionale de acum câţiva ani. Dl Dr. V. Lucaciu a propus următorul program comun de acţiune ca lpsă de împăcare între cele doue fracţiuni ale partidului naţional român: d) „Tribuna“, care represintă pe dl Dr. Raţiu, preşedintele comitetului naţional, să mărgă în deplină înţelegere cu „Tribuna Poporului“ din Arad ; b) să se începă o luptă în consiliile judeţene ; c) să se deschidă o campanie de conferinţe şi de întruniri publice în contra proiectelor de legi pe care le presintă guvernul ; d) să se execute cât mai neîntârziat programul de luptă al celor trei naţionalităţi şi e) să se începă o campanie în favoarea federalizărei imperiului Austro-Ungar. Asupra acestor puncte din Dr. Ioan Raţiu, Dr. Lucaciu, Coroian şi V. Mangra au cedat un perfect acord. Asupra unui singur punct însă nu s’a putut stabili încă înţelegerea între cele doue fracţiuni ale partidului naţional. Dl Dr. Vasile Lucaciu a mai cerut restabilirea statului quo ante în ce priveşte proprietatea „Tribunei“ şi a Tipografiei. Adecă „Tribuna“ şi Tipografia se nu mai fie proprietatea unor membri ai comitetului naţional, ci să fie proprietatea întregului comitet şi prin urmare al partidului naţional. Asupra acestui punct nu s’a luat încă nici o hotărîre. Se fac însă mari stăruinţe, ca nu cumva aceasta condiţie să zădărnicască înţelegerea şi toţi românii de bine speră, că în curând împăcarea va fi definitivă. Asupra împăcării părintele V. Mangra ne-a spus următoarele: „Dacă împăcarea se va zădărnici prin neacceptarea restabilirei statului quo ante, atunci noi, tinerii partidului naţional, grupaţi împrejurul „Tribunei Poporului“, vom merge singuri înainte şi vom căuta să realizăm întreg programul de luptă, pe care l-am propus dlui Dr. Raţiu ca basă de împăcare.“ Faţă de acestea dăm loc următoarei corespondenţe din Budapesta: „Veţi fi aflat şi din jurnalele maghiare, că înfilele acestea (10 şi 11 Iunie) s’a întrunit aici comitetul ales de cătră congresul naţionalităţilor ţinut tot aici în 1895. Membrii români ai comitetului s’au presentat toţi, adecă Dr. Raţiu, Cojoanu, Dr. Lucaciu şi Mangra. Am cercat să mă informez despre cele pertractate şi decise în sânul comitetului, dar oamenii au fost foarte reservaţi şi scurţi la vorbă. Numai atâta mi s’a spus, că cestiunea principală a fost: inaugurarea unei activităţi parecare pentru recâştigarea drepturilor naţionalităţilor, s’a vorbit şi de convocarea unui congres nou pe tomnă, dar conduse definitive nu s’au luat, nici nu s’a stabilit vr’un program de acţiune. Am întrebat şi de sartea împâciuirei celor doue curente representate prin „Tribuna“ (Dr. Raţ şi soţii) şi „Tribuna Poporului“ (Brote-Slavici şi soţii), carea era pusă în relief prin foile din România. La acesta întrebare mi s’a răspuns, că serios nime n’a vorbit de ea. Ar fi întrebat unul din tabera lui Brote de altul din tabera lui Raţiu, că: ore nu s’ar putea uni „Tribuna Poporului“ din Arad cu „Tribuna“ din Sibiiu, ca se fie pace şi concordie în comitetul naţional? La care cel întrebat ar fi respuns că: „Ba da! n’aveţi să faceţi altă, decât să împachetaţi tipografia din Arad şi să o expedaţi la dnul Sturdza, apoi să veniţi la „Tribuna“ din Sibiiu, şi pacea-i gata.“ Cine are drept ? Mangra prin Bucuresci, sau cel ce a informat pe corespondentul nostru în Budapesta? Ambele „Tribune“ au avut câte doi stâlpi în comitet, ambele pot fi puse în posiție să facă lumină. Să o ,, facă, pentru că tăcerea nu mai poate fi justificată. Noi deocamdată numai atâta observăm, că după cele păţite, ideea de o „deputăţie monstră la Viena“ nu se poate nasce din creeri sănătoşii Relata refero.“