Telegraful Roman, 1898 (Anul 46, nr. 1-144)

1898-01-01 / nr. 1

2 „Kos von Rom!“ (Situațiacatolicismului în Austria.) In epocit acesta de fermentațiune politică în Austria, s’a putut remarca în sinul poporului german o pornire duşmănosă catolicismului. Se știe că Austria este un stat per eminehlia’m catolic. Statele de jos ale Austriei sunt și astăzi ocrotitoare în mod fanatic a tuturor aşezămintelor catolice. Nicăiri între popoarele germane catolicismul nu sa afirmat atât de resistent ca aici. Nu este însă mai puțin adevărat ca acest catolicism a fost întotdeauna și isvorul de cearta între frați. Ciocnirile cele mari între Prusia şi Austria şi chiar şi ciocnirile interne, ura şi separatismul confesional tot de cătră acest costolicism au fost provocate. Căci dela timpul reformaţiunei încoce toţi Germanii de bine propagau adevărul, ca biserica cosmopolită catolică nu asigură îndeajuns esistenţa naţională a popoarelor germanice. . Plecând din acesta consideraţiune, mai mulţi învăţaţi germani, cu durere de nem, au isbutit deja în secolul trecut a înfiinţa societăţi catolice ce se numiau vechi-catolice (alt katholisch), cu scopul de a lucra pentru separarea bisericei catolice germane de biserica romano-catolică şi de aşi redobândi caracterul naţional bisericei lor. Aceste reuniuni vechi catolice, de cari există mai multe, în Austria şi vreo câteva în Germania, au lucrat necontenit şi desvolltă şi astăzi o frumosă activitate pentru păstrarea naționalismului în biserica germană. Germanismul reclamă activitatea acestor reuniuni îndeosebi acum, când toate elementele, germane sunt chemate la luptă pentru hegemonie în contra slavismului. In aceasta luptă adecă adevărații catolici s’au confirmat de dușmani ai causei germane. Seim dar că în luptadesperată mai noua din parlamentul ajistritac, partidul catolic-german în frunte cu iţiPtâtan! JEben boch a stat în tabăra lui Badeni, sprijinind tale acţiunile acestuia îndrppdate, contra elementului german. Astfel , catolicii germani s’au făcut vinovaţi de tradare de nem. Poporul a timbrat pe aceşti deputaţi de trădători, colegii lor i-a scuipat şi huiduit, fiatelenaţionale germane i-a acuzat şi de judecat. Mai mult însă a isbucnit ura şi dispreţul faţă de aceşti catolici trădători ai germaniarnobili a lat marele congres german ţinut,în Lintz în 5 ianuarie, n. a. c., unde oratorii au dovedit, că ţinuta clericalilor, a trădătorilor din tabera germană, este primejdioasa nu numai germanismului ci şi religiunei, pe care nu o apără din convingere. Cât de nenorocitor este catolicismul pentru Germani, sa putut vedea din cele întâmplate la o mare adunare a catolicilor vechi, ce s’a ţinut în 6 Ianuarie în Viena. Adunarea, acesta s’a ocupat mai deaproape cu modalităţile separării bisericei vechi germane de cea romano-catolică. Oratorii au fost tare înverşunaţi în potriva catolicismului. Devisa celor întruniţi a fost: Jos catolicismul! Era unele amănunte dela acesta adunare. Preotul Wolf (nu deputatul) vorbeşte pe larg despre biserica catolică vechie ca biserica naţională. Arată că în timpul din urmă s’au făcut din partea Romei sistematice încercări de a uni biserica orientală şi cea anglicană cu bis. romano-catolică. Aceste încercări însă au fost frustrate prin faptul că Roma a intenţionat convertiri ce jignesc individualitatea singuraticelor biserici. Precum însă Ruşii, Sârbi, Românii şi Grecii îşi au biserica lor naţională şi independentă, astfel trebue să şi-o aibă şi Germanii. „Trebue să arătăm — dice Wolf — calea, pe care trebue să se elibereze poporul german de ultramontanismul apăsător, care împedecă orice mişcare spirituală. Acesta (ultramontanismul) încheie doar legături cu duşmanii naţional ai germanilor pentru aş ajunge scopurile am aţi o n a l e"... sfârşeşte arătând necesitatea bisericei naţionale. Architectul Benescu, al doilea orator al adunării, afirmă că în Roma Intodeuna sa lucrat în contra unităţii germane, că interesul confesional a fost totdeauna suprapus celui naţional. Astăzi e lozinca: „Să ne desfacem de Roma“ (Les von Rom!) şi aceasta devisă trebue realizată prin fapte. Prentru catolicism a vorbit în aceasta adunare numai un student universitar, care însă a stârnit resens şi indignaţiune. Aşa bunădiră când studentul a susţinut faimoasa dogmă despre un cap văduv al bisericei, care ar fi singur papa, lucru ce iar dovedi pre deplin cuvintele: „Tu es, Petrus'.. etc, adunarea a izbucnit în: „Acesta-i o falsificare !“ La sfârşit presidentul enunţă dorinţa adunării de a supune chestia punerei pdi base curat naţionale a bisericei germane unei discusiuni de teologi de toate religiunile. Acesta adunare a catolicilor vechi, amintitul congres ţinut cu o d'ma' nainte la Lintz, şi atitudinea pressei naţionale germane arată în mod destul de lămurit starea precară a catolicismului în Austria. E bine să ţinem şi noi cont de aceste mişcări, din cari un lucru reiese mai la evidenţă: catolicismul este duşmanul naţionalismului, mărind totodată uraşi zizania intre fraţi. La răvaş! Crăciunul în Sibiu. Nicăiri nu au sărbătorile noastre cele mari atâta farmec ca şi idilica viaţă a poporului dela sate. Aici să desvolte în totă frumuseţa lor strâmoşescile obiceiuri şi bucurii, pe când în oraşe inteligenţa română în mare parte a acceptat datini străine, desconsiderând aproape total cele de acasă, în cari ca copii am crescut. Mai ales pomul de Crăciun a aflat intrare în cele mai multe familii române, atât la noi cât şi dincolo de Carpaţi, deşi în unele caşuri bărbaţii cârcă ar închide uşa, arătând cu exemple că admiţându-i, venim în conflict cu usul poporului, pentru care bradul împodobit este o reamintire de tristeţe. Poporul nostru adecă pune la capul unui ficior holteiu ori fete mari, repausate, un brad frumos chitit cu bercă, pandici şi batiste. In urmarea acestora un ţeran dela isvorul Mureşului unde asemenea bradd mai des să pot observa prin cimiterii, va compătimi pe acel orăşan, în casa căruia va vedea tocmai în ajunul Crăciunului bradul înfrumseţat şi iluminat, cugetând în gândul său: „Sărmanul ia murit fata sau ficiorul“, întocmai s’a generalisat şi „stropitul“ din a doua şi a treia de băşti. Un străin şi acesta. Românul „stropesce“, „udău fetele pe la Sân-Georg şi pe alocurea şi pe la ziua numelui. Şi va fi având şi acest obiceiu raţiunea sa. Asemenea lucruri sunt la tot caşul de desaprobat, căci datorinţa inteligenţei române nu este să abandoneze caracteristicele datini pe cari poporul de mii de ani le-a conservat împreuna cu celelalte note ale individualităţii noastre etnice, şi cari şi ele au conservat pe popor, ci din contră să le susţie şi prin gustul său mai rafinat să le nobiliteze şi facă intrare în saloane. Lăsând însă azi una mâne alta din cele ale poporului nostru, ne vom pomeni la urmă Că ne-am schimbat cu totul, am intrat în alte pene; şi acest lucru cuprinde pentru viitoriul nostru mare pericol, căci „Un popor numai prin datini, limbă „Simte, trăesce şi înfloresce; „Ei când prin ele nu mai simţesce „încet, cu ’ncetul pieri să schimbă." Unele cercuri otaritare din Sibiiu au înţeles adevărul acestui memento şi au căutat să restitue vieţei noastre sociale dela Crăciun, basele ce i să cuvin, adecă cele poporale Acesta s’a observat cu deosebire la „masa studenţilor“, a cărei conducători pe deplin înţeleg chemarea unei asemenea instituţiuni. Aci s’a pregătit beneficianţilor elevi în ajun o cină, şi cu aceasta ocasiune s’a ţinut o mică producţiune, la care au luat parte mai smulţi onoraţiori din Sibiiu. In faţa acestora octavanul loan Bratu rostesce înainte de toate în numele beneficianţilor o vorbire, care prin frumuseţa ideilor, ce le-a cuprins, îi face onoare. Sântele sărbători ale „Nascerii Domnului“— zisă asa între altele—deştaptă veselie în toţi creştinii. Inima noastra încă saltă de bucurie, căci deşi nu ne aflăm în sinul părinţilor noştri trupeşei, totuşi aci, unde ne aflăm, nu suntem străini, ci ne aflăm sub îngrijirea parintesca a Mecenaţilor noştri, cari s’au îngrijit a ne strânge la sinul lor şi’n aceste momente sărbătoresci. Precum la acest praznic şi-a arătat Dieu iubirea nemărginită pentru nemul omenesc, aşa şi decenaţii noştri faţă de noi. Cuvine-ni-se deci, ca tot în aceste momente sărbătoresci să ne reinoim manifestarea respectului şi a recunoscinţei noastre faţă de acei bărbaţi, cari au pus temelia acestei instituţiuni şi faţă de acele onorabile domne, cari i-au dat viaţă. Şi nu avem alte mijloace de mulţămire şi resplătire, decât deoparte asigurarea, că ne vom intui prin progres şi purtare bună a ne face demni de ajutoriul oferit, or de altă parte sincerile noastre sentimente şi inima, care se înalţă la Atotputernicul, împlorînd mulţi ani fericiţi pentru Binefăcătorii noştrii, ca să-şi faăă realizate aşteptările legate de mesa studenţilor, să vadă eşind de sub ocrotirea acestei instituţiuni o generaţie harnică, care să facă onoare naţiunii în toţi romii vieţii culturale. După vorbirea studentului Bratu au urmat 5 cântări, reproduse de corul „mesei studenţilor“ şi anume tropariul „Nascerea la Christoase" şi trei colinde: „Bucurăte Împărate“, „Domne a Tale cuvinte'1, „O ce veste minunată“ şi de încheiere „Marşul măcinărilor'1. Mai ales colindele au făcut asupra tuturor bună irepresiune. Terminând elevii producţiunea acomodată momentului, directorul „Albinei“ dl Parteniu Cosma, le adreseză o alocuţiune plină de părintesci şi românesci sfaturi, accentuând mai ales bucuria, ce o simte, când vede, că beneficianţii pe lângă împlinirea datorinţelor de şcolari, cultivă datinele strâmoşesei şi dau prin aceasta garanţie, că intrând în viaţa practică vor vine la tot ce este românesc. După aceste s’au servit bucatele conform prescriptelor bisericei de post. Precând cele dela „mesa studenţilor“ s’au petrecut în cerc mai familiar, pe atunci „Seminariul Andrean“ s’a îngrijit, ca familiile române din Sibiiu asemenea să se bucure de farmecul frumoaselor colinde, pe cari ca copii aşa cu nerăbdare le aşteptam. Un grup de tineri clerici s’au presentat adecă în ajun la cele mai multe din familiile inteligenţei Sibiene şi au căutat mai multe colinde, ba tinerul loan Todea din Săcal s’a produs şi cu Ţurca cu mult succes. Laudă clericilor şi conducătorilor lor. Cete de copii cu steaua şi cu Vifleemul asemenea n’au lipsit, vestind cu graiul marele eveniment a cărui reamintire o plăsnuim; eră junii din Gura rîului şi din Ocna-Sibiiului ne-au delectat cu anticele jocuri: Romanul, Căluşeriul şi Bătuta, reamintindu-ne obiceiul, care înainte de 1848 mai era în viaţă, când 12—13 juni cutrierau ţara producându-se pretutindenea cu complicatele figuri ale acestor danţuri naţionale, cari pe timpul strămoşilor noştri au captivat atâtea matrone romane. Cu privire la danţurile aceste avem numai o observare, ca Căluşerii să nu se producă în ziua primă a Crăciunului, fiind aceea reservată exclusiv Domnului. In ziua de Crăciun au oficiat sânta liturgie în biserica din Sibiiu-cetate P. O. domni protopresbiteri şi asesori consistoriali loan Papiu, Zaharie Boiu, Nicolau Cristea şi ca diacon profesorul loan Popovici. Cântările liturgice le-a cântat corul teologic cu timpul sărbătorii corul mixt, în decursul căruia s’a distins ca solistă dsora Deni Moga. Cei ce în urma referinţelor, în cari se află, n’au fost fericiţi a gusta bucuriile Crăciunului la casă părintăscă între ai săi cei mai deaproape, încă n’au rămas în aerul mo •" H ” 1 FOITA. LUMINA NOASTRA. Fi binecuvântat Frankline, care în răşină şi în atmosfera încărcată ai descoperit puterea magică, numită electricitate ! Fiţi blagosloviţi voi toţi creatori de maşinăriielectrice, până la Edison mai marele meşter peste voi! Dar şi mulţumită stabilimentului grandios din Sadu, care nu a făcut şi noua Sibiienilor posibil să veden lumina cea albă-albăstrie, lumina cea adevărată, ce se zice electrică. Trăiască lumina noastra! ■ Mai anul trecut numai a răsărit la noi lumina acesta minunată. Sibilul s’a desbrăcat de vestmântul seu auriu, medieval. Hârbuitele felinare de fotoghen au fost deportate, depuse spre odichnă eternă în odaia de antichităţi a oraşului. In locul lor s’au ţintuit în păreţi la distanţe considerabile nişte retorte pe seama curentului electric. în piaţă s’au ridicat cele patru lampioane eliptice, aştrii Sibiiului, cari să luciască în văzduchul nopţii, ca ochii bălaurului. Când a sosit momentul, iscusiţii diriguitor din Sadu, au dat drumul curentului, ca Sibiiul să plutiască în lumină. Ce frumos ce frumos... Iţi vine să joci horă mare în giurul lampelor din piaţă. Câte un hălăciu de Cisnădiorian şi câte un prisnel de Poplăcian se opresc sgâurându-se la ochii focoşi ai bălaurului. Numai Nepoimic, recele şi nemuritoriul Nepomuc, paşnicul mohorât al pieţei pare a avea reserve, căci române cu spatele cătră lumină. Nefericitul boem, martor al atâtor veacuri de întunecime, nu se poate împăca cu ideile de modernizare ale lumei sibiiene. Trecem la ordinea chilei peste el. Sunt cele mai nenorocite fiinţe oamenii cari nu vor şi nu pot să se acomodeze curentelor stăpânitoare, cum e şi curentul electric. * Cu electricitatea a sosit o eră noua pentru Sibiiu. Nu însă era nouă cea politică, care o aşteptăm de mult, ci după cum o găsim zugrăvită în cântarea nostră şcolară : „Pe când electricitatea Căi ferate şi vapor, Nu erau încă ’nventate Mergea totul fără zor... Aci,i sburăm pe căi ferate în vagoane îndesaţi, Sosim cu capetele sparte, Nemâncaţi şi degeraţi“. Curat eră noua! Ne lipsesce tramvayul ca să fim desăvîrşiţi. Sperăm însă că în curând se va face şi acesta inovaţie şi atunci poşta de la Reşinari va ajunge şi ea ad acta în casa de antichităţi a oraşului, ca şi felinarele de fotoghen de pre aducere aminte. O, civilisaţia asta cere multe jertfe! Insă credeţi că Sibiul şi-a schimbat fisiognomia în era cea noua? Doamne feresce. Nu vă spăriaţi. Afară de cei patru monştri din piaţă — fala noastra — nu ne îmbulzesce lumina tocmai. Străzile principale pare că sunt iluminate cu lumini de său. Micile retorte par nisce stearţuri de mineri. Vitrinile prăvăliilor sunt cuprinse de o palidă „lumină visatore“. Automatul marelui nostru reclamagiu Izak Cenuşescu îşi face mendrele pe întunerec. Străzile laterale sunt uitate de D-zeu. Acolo oamenii trăesc cu multe veacuri îndărăt, pe timpul lui Hecht sau a lui Harteneck... Sărăcie cu ciucuri aceasta noua eră: „Mehr Licht, mehr Licht“. * Lumina electrică din Sibiiu e ca o fată frumoasă (nu fac aluste), când ții mai dragă lumea te părăsesce. Are toane, capriții, — ca tot ce e modern. Madame Rosalinda avuse mai deunări spirée. (îi 4'c pe nume, căci de când cu electrica ne îndeletnicim şi cu franţuzasca) Salonul era tixit de domnişore şi de tineri. De tavan atârnau două frumoase globuri de sticlă, din care se resfira belşugul de raze ale luminei electrice. Razele, răsfăţatele, nemodestele, se jucau cu părul cârlionţat, cu f r ou-frouul fetelor, se opriau pe obrăjorii, pe ochii, buzele... lor. Uf, ce n’ai da adeseori să fie o rază de lumină electrică, numai pe o secundă şi să zăboveşti fără sfială pe obrăjorii, pe ochii, buzele... lor. Scuzaţi, a fost o dorinţă trecătoare .. Conversaţia în salonul madamei Rosalinda e înfocată. Animaţia la culme. Totul e învălit în lumină electrică, în fermecatoare lumină electrică. Serena se apropie de pian şi acompaniată de o amică cântă cu glasu-i duios: „Liniştea mea-i tulbu... Aici se întrerupe cântarea. „.. .fată" îi rămâne în gât. Lumina, caprițioosa lumină electrică s’a stâns prin o putere suprafireasca. Nenorocitul de curent s’a întrerupt. In salon s’a făcut beznă, TELEGRAFUL ROMAN.