Telegraful Roman, 1898 (Anul 46, nr. 1-144)
1898-06-25 / nr. 69
Anul XLVI. Nr. 69. Sibiu, Joi 25 lunin (7 Iuliu), 1898. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marţia. Joia şi Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 lunii fl. 75 cr. Pentru monarchie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45. Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se refusă. — Articulii nepublicaţi nu se înapoiază INSERŢIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — şi timbru de 30 cr. pentru fiecare publicare. Intru amintirea Marelui Andreiu. Toastul d-lui Dr. Alesandru Mocsonyi. La locul al doilea a vorbit Ilustrul membru al vrednicei familii Mocsonyi, care a fost pururea mândria bisericei noastre ortodocse şi a cărei membrii au alergat totdeauna acolo, unde interesele bisericei şi ale poporului român iau chemat, lăsând prin faptele lor urme neşterse şi glorioase în istoria atât naţională cât şi bisericeasca. Cuvintele d-lui Dr. Alesandru Mocsonyi vor fi pentru multă vreme evangeliul, din care cei ce cu sinceritate, pricepere şi tact servesc adevăratelor interese ale neamului român, se vor inspira; ele vor fi isvorul, din care adevăraţii luptători pentru asigurarea viitorului neamului român vor scoate principiile directive ale activităţii lor şi vor sorbi entusiasm şi tărie pentru realizarea lor. Dejeci de ani nu s'au ţinut discurs, care pentru noi să aibă valoare mai mare şi care mai cu pricepere se cuprindă cu intesenţa temeliei, care a susţinut organismul poporului român în trecut şi care şi pe viitorii care se formezi fortăreţa existenţei noastre naţionale. Fiecare dicere, fiecare cuvânt rostit de dl Mocsonyi, îşi are însemnătatea sa; de aceea ne-am intuit a însemna şi reproduce cât mai fidel toastul d-sale. Iată-l, Escelenţia Văstră, Preasânţiţi d-nn episcopia Onoraţi domni şi domne, Preaveneratul nostru archiepiscop şi metropolit în frumoasa sa cuvântare a binevoit aşi aduce aminte de noi, de familia Mocsonyi, esprimăndu-ne mulţemitele sale, pentru ca ne-am presentat la festivitatea comemorativă de adi. Eu insa şi fraţii mei întorcem mulţumita pentru acesta aducere aminte, căci ne-am împlinit o simplă datorinţă de români şi ortodocşi şi o îndreptăm asupra Escelenţiei Sale, care prin presenţa şi participarea sa a ridicat nimbul festivităţii. După acesta parte introductivă, dl Mocsonyi continuă: Astăzi, când din intrega metropolie am peregrinat aici, la mormântul Marelui nostru metropolit, ca să depunem tributul nostru de pietate, figura aceluia, cea mai distinsă a reînviatei noastre biserici naţionale, ni se înfăţişeză înaintea ochilor noştri sufleteşei în totă măreţia sa imposantă; or memoria lui pune în vibrare cordele cele mai delicate ale inimilor noastre, pune în mişcare sentimentele noastre cele mai frumoase şi nobile, sentimentele de gratitudine, admiraţiune şi pictate. Un astfel de moment al entusiasmului evlavios pentru nemuritoriul reîntemeietor al bisericei naţionale nu poate trece, fără a întări în consciinţa nostră idea bisericei naţionale, nu poate să ne lase nepătrunşi până în adâncul inimei de acelaşi spirit naţional bisericesc, al cărui întrupare o glorifcăm in neuitatul nostru metropolit, şi aşa are să fie. Din mult agitatul trecut al poporului român se ridică în relief în deosebi două fapte însemnate. Biserica a fost în tot decursul unui şir lung de se cu CC yCnCiir CC, of indesperate, pururea unicul şi ultimul adăpost al poporului român ; or poporul român secularele sale strimtoriu le-a suferit în deosebi pentru statornicia sa, cu care a ținut strins și frim la biserica sa strămoșască. In aceste două fapte istorice se manifestă sănătosul instinct vital al poporului român; el în manifestarea seculară a acestui instinct apare însuşi geniul Românismului. Spiritul creştinismului ortodocs, contopit cu spiritul anticei culture romane—acesta sinteză psihică— constitue geniul Românismului. De aci putem cuprinde idea bisericei naţionale în totă însemnătatea ei. Biserica naţională este partea integrantă, indissolubilă a Românismului genuin. Nu este deci mirare, dacă biserica română şi poporul român, de când sunt, una se simt, dacă durerile şi bucuriile lor pururea împreună, le Simt. Intr adevăr — fie că catolicismul şi calvinismul au strimtorat poporul pentru ortodocşia sa, fie că grecismul şi slavismul au ştirbit caracterul naţional al bisericei, pururea românismul a fost atacat în nervul sau vital, cr ruptura istorică a elementelor sale psihice, indissolubile . Românismul a resimţit-o drept ca o durerosă vivisecţiune. Pricepem deci, de ce biserica naţională a fost, este şi va remânea în veci condiţiunea de vieţă a poporului român. In acestea culmineza spiritul genuin al Românismului, spiritul, care, precum vedem, isvoresc,e din sorgintea nesecată a însuşi sănătosului instinct vital al Românismului. Acest spirit s-a întrupat în nemuritoriul nostru metropolit. Acest principiu i-a dat puterea magică, ca se deştepte la nouă viaţă, plină de sferanţa visenie r ,■ ,„ , ■ somnul morţii, în care adormise mai bine ca de un secol şi jumătate. Şi de acest spirit a fost însufleţit Marele nostru metropolit, când cu înţelepciunea sa departe prevedetoare aşedase biserica naţională pentru veacuri pe fundamente de granit. îndeplinirea unor astfel de opere epocale o reservă provedinţa divină pentru puţini muritori; — un astfel de bărbat epocal, un astfel de bărbat providenţial, a fost Andreiu Şaguna. Noi binecuvântăm memoria lui, şi binecuvântata va rămânea pănă când va susta Românismul cu biserica sa naţională. Ei gratitudinea nostră nemărginită faţă cu acest mare binefăcători al nostru vom dovedi-o, precum în trecut, aşa şi pe viitoriu, prin fapte, lucrând inspiraţi de al lui spirit pentru întărirea, prosperarea şi înflorirea bisericei naţionale. Una însă, durere, nici cu ocasiunea acestei festivităţi înălţătore n'o putem trece cu vederea: marea diferinţă între timpul reînfiinţării străvechei noastre metropolii şi între zilele de astăzi. Cu întristare trebue să vedem, cum astăzi sublima misiune ideală a bisericei nu se mai soie aprecia după valoarea ei nepreţuibilă. Cu durere simţim, că trăim într'un timp, care nici aspiraţiunilor religiose, nici aspiraţiunilor naţionale ale bisericei nu mai suride şi care, parcă, are să-şi pardă simţul pentru bunurile ideale ale vieţii. Dar acestea ne pot servi nou, numai ca îndemn de încordare, nu de descurajare. Biserica, care prin atâtea peripeţii a trecut, care din morte a reînviat, cu drept curent, potenţice: ,,Alios vidi ventos“. Ei noi fiii ei credincioşi, cu mândrie şi încredere ne putem îndrepta ochii spre acei bărbaţi distinşi, cari astăzi stau în fruntea bisericei, spre acei bărbaţi valoroşi, cari cu înţelepciune şi tact cârmuiesc naia bisericei naţionale, cu bărbăţie şi demnitate abără _4 ’ 1 1 Maifi'V VII f'Ridic pocalul meu în onoarea înalt Preasânţiei Sale şi Preavenăratului nostru metropolit şi archiepiscop Miron / Ridic din nou pocalul in onoarea Preasânţiţilor şi Preaveneraţilor noştri archierei Ioan şi Nicolae ! Să trăăscă! Acest escelent şi binecumpănit toast, ascultat cu încordată atenţiune, a făcut cea mai bună impresiune asupra tuturor ospeţilor. Oratorul a fost des întrerupt de viile aplause ale ascultătorilor , mai ales a fost aplaudată partea, care scoate cu istorică pricepere și profetică prevedere la ivală netrecătoriul adevăr, că ortodocsismul contopit cu FOITA. * „Magyar Állam“: Șaguna și Purgatoriul. Un scurt răspuns dogmatic de Gavriil Hangu, preot ort. rom. (Urmare.) IV. înainte de a trece mai departe, să vedem pe ce-și baseaza romano-catolicii doctrina lor despre Purgatoriu, sau aşa numitul foc curăţitoriu. Idea despre un foc curăţitoriu prin care s’ar curăţi oamenii de păcate după morte pănă la înviere şi judecată ultimă, nu este tocmai nouă. Urme despre ea se află chiar şi la Zoroastru, Plato, Vergil etc., dela cari a trecut lafilosofii ptolemeişti din Grecia, iar dela aceştia la unii dintre Sânţii Părinţi, cu deosebire la Origen şi S. Augustin. Papa Gregoriu I.lăţi mai întâiu acésta doctrină în apus ; în sinod insé nu a fost presentată pănă la anul 1439 la Forenţa, iar ca dogmă fu decretată la sinodul din Trident la anul 1451. In ori- tent insă doctrina aceasta, ca și alte inovațiuni nejustificabile ale papismului, n’a putut prinde rădăcini, de aceea la părinții bisericei orientale nici nu aflăm urme despre ea, că o ar fi acceptat. Dar iată un loc din S. Scriptură pe care își baseza biserica rom -cat.doctrina sa despre Purgatoriu: Ap. Pavel, I. Cor. III. 13: „Al fiecăruia lucru va fi arătat, căci diua Domnului îl va arăta, prin foc se va descoperi; focul va deosebi lucrul fiecăruia“. Fals. Din cuvintele acestea nu se poate constata existenţa focului curăţitoriu profesat de ea. Acestea sunt numai nesce cuvinte rupte dintr’un text mai lung, care are cu totului tot alt înţeles. Etă textul respectiv în întregimea lui: Ap. Pavel, I. Cor. III, 9—17 : „După darul lui Dejeu, care este dat mie, ca un arhitect înţelept am pus temelie, iar altul edifică pe ea. Inse fiecare îşi ia samă cum edifică. Căci altă temelie nimenea nu pote pune afară de cea pusă, adecă Iisus Christos. Iar de edifică cineva pe acastă temelie aur, argint, petrii scumpe, lemne, fen, trestie, a fiecăruia lucru va fi arătat, căci fiu a Domnului îl va arăta, prin foc se va descoperi, focul va dovedi lucrul fiecăruia. Dacă lucrul cuiva, ceea ce a edificat, va rămânea, va primi plată; or dacă lucrul cuiva se va mistui, se va păgubi ; iar el însuşi se va mântui, îusă aşa ca prin foc. Au nu sciţi, că sunteţi templul lui Dieu, şi că spiritul lui Doeu locuesce în voi? De va strica cineva templul lui Dejeu, pre acela îl va strica Dejeu, căci templul lui Ddeu este sânt, care sunteţi voi“. Iată acum înţelesul acestui text întreg. Dacă apostolii şi ceilalţi servitori ai bisericei de pretutindenea vor propovedui cuvântul lui Ddeu hasat numai pe învăţăturile lui Iisus Christos, acela cu toate opintirile şi persecuţiunile inimicilor creştinismului se va lăţi în toată lumea; iar dacă aceia vor propovedui învăţături false, contrare creştinismului, acelea vor dispărea de sine în loc să se lăţescă. Şi ap. Pavel pentru ca să facă mai evidentă tesa sa acesta, face o asemănare între propoveduirea cuvântului lui Dejeu şi zidirea unei căsi, şi anume: casa zidită din material tare şi pe case tari, nu o mistue nici focul, nici apa nu o surpă; iar casa zidită din material uşor, slab şi pe base nesigure, d. e pe năsip, focul o mistue uşor şi apa o restornă fără greutate, — întocmai stă lucrul şi cu propoveduirea cuvântului lui Dumnedeu. Dacă am urma şi noi apucăturile nepermise ale unor teologi rom.-cat., foarte uşor am putea şi noi fabrica dogme prin care să justificăm unele pretensiuni personale neadmise de biserică, la care tind unii şi alţii din când în când, cu deosebire în cestiuni de guvernament bisericesc. Dar nu o facem, căci voim să păstrăm curate învăţăturile lui Iisus Christos. Dar se frânge doctrina bisericei, romano-catolice despre purgatoriu şi prin exemplul tâlhariului de pe cruce, carele pocăindu-se înainte de moarte, a fost dus de Iisus Christos deadreptul în raiu. Pentru ce ? Pentru că văitând Iisus Christos pocăinţa lui sinceră, l'a făcut părtaş de graţia Sa divină, şi l’a absolvat de a fi dus în iad, de unde şi aşa poate în curând l’ar fi scos la rugăciunile bisericei şi din graţia Sa divină. Dacă ar fi existat, ori ar exista vre-un Purgatoriu, mai curând l’ar fi trimis acolo ca să se curăţe mai ântâiu de acea mulţime de păcate mari, pentru cari a fost judecat la cea mai fioroasa moarte, la moartea pe cruce, și apoi să-l ducă în raiu Alt motiv pe care își basază biserica rom.cat. doctrina sa despre Purgatoriu este prada bisericei din toate tâmpurile de a se ruga pentru cei morți. Adevărat. Numai cât nu ne poate arăta, nici un citat din toate cărțile rituale vechi, că*