Telegraful Roman, 1898 (Anul 46, nr. 1-144)

1898-06-25 / nr. 69

Anul XLVI. Nr. 69. Si­bi­­u, Joi 25 lunin (7 Iuliu), 1898. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marţia. Joia şi Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 lunii fl. 75 cr. Pentru monarchie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45. Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se refusă. — Articulii nepublicaţi nu se înapoiază­ INSERŢIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — şi timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Intru amintirea Marelui Andreiu. Toastul d-lui Dr. Alesandru Mocsonyi. La locul al doilea a vorbit Ilu­strul membru al vrednicei familii Mo­csonyi, care a fost pururea mândria bisericei noastre ortodocse şi a cărei mem­brii au alergat totdeauna acolo, unde in­teresele bisericei şi ale poporului ro­mân iau chemat, lăsând prin faptele lor urme neşterse şi glorioase în isto­ria atât naţională cât şi bisericeasca. Cuvintele d-lui Dr. Alesandru Mo­csonyi vor fi pentru multă vreme evan­­geliul, din care cei­ ce cu sinceritate, pricepere şi tact servesc adevărate­lor interese ale neamului român, se vor inspira; ele vor fi isvorul, din care adevăraţii luptători pentru asigurarea viitorului neamului român vor scoate principiile directive ale activităţii lor şi vor sorbi entusiasm şi tărie pentru realizarea lor. De­­jeci de ani nu s'au ţinut discurs, care pentru noi să aibă valoare mai mare şi care mai cu pricepere se cu­prindă cu intesenţa temeliei, care a sus­ţinut organismul poporului român în trecut şi care şi pe viitorii c­are se for­mezi fortăreţa existenţei noastre na­ţionale. Fiecare dicere, fiecare cuvânt ro­stit de dl Mocsonyi, îşi are însemnă­tatea sa; de aceea ne-am intuit a în­semna şi reproduce cât mai fidel toa­stul d-sale. Iată-l, Escelenţia Văstră, Preasânţiţi d-nn epis­copia Onoraţi domni şi domne, Preaveneratul nostru archiepiscop şi metropolit în frumoasa sa cuvântare a binevoit aşi aduce aminte de noi, de familia Mocsonyi, esprimăndu-ne mul­­ţemitele sale, pentru ca ne-am presentat la festivitatea comemorativă de adi. Eu insa şi fraţii mei întorcem mulţumita pentru acesta aducere aminte, căci ne-am împlinit o simplă datorinţă de români şi ortodocşi şi o îndreptăm asupra Es­­celenţiei Sale, care prin presenţa şi par­ticiparea sa a ridicat nimbul festivităţii. După acesta parte introductivă, dl Mocsonyi continuă: Astăzi, când din intrega metropo­­lie am peregrinat aici, la mormântul Ma­relui nostru metropolit, ca să depunem tributul nostru de pietate, figura ace­luia, cea mai distinsă a reînviatei noa­stre biserici naţionale, ni se înfăţişeză înaintea ochilor noştri suflete­şei în totă măreţia sa imposantă; or memoria lui pune în vibrare cordele cele mai deli­cate ale inimilor noastre, pune în miş­care sentimentele noastre cele mai fru­­moase şi nobile, sentimentele de gratitu­dine, admiraţiune şi pictate. Un astfel de moment al entusias­­mului evlavios pentru nemuritoriul re­­întemeietor al bisericei naţionale nu poate trece, fără a întări în consciinţa nostră idea bisericei naţionale, nu poate să ne lase nepătrunşi până în adâncul inimei de acelaşi spirit naţional bise­ricesc, al cărui întrupare o glorifcăm in neuitatul nostru metropolit, şi aşa are să fie. Din mult agitatul trecut al popo­rului român se ridică în relief în deo­sebi două fapte însemnate. Biserica a fost în tot decursul unui şir lung de se cu CC yCnCiir CC, of in­­desperate, pururea unicul şi ultimul adăpost al poporului român ; or popo­rul român secularele sale strimtoriu le-a suferit în deosebi pentru statornicia sa, cu care a ținut strins și frim la biserica sa strămoșască. In aceste două fapte istorice se ma­nifestă sănătosul instinct vital al popo­rului român; el în manifestarea secu­lară a acestui instinct apare însuşi ge­niul Românismului. Spiritul creştinismului ortodocs, contopit cu spiritul anticei culture romane—ace­sta sinteză psihică— consti­­tue geniul Românismului. De aci putem cuprinde idea bisericei naţionale în­­ totă însemnătatea ei. Bise­­­­rica naţ­ională este partea in­tegrantă, indissolubilă a Ro­mânismului genuin. Nu este deci mirare, dacă biserica română şi poporul român, de când sunt, una se simt, dacă durerile şi bucu­riile lor pururea împreună, le Simt. Intr adevăr — fie că catoli­cismul şi calvinismul au strimtorat po­porul pentru ortodocşia sa, fie că gre­cismul şi slavismul au ştirbit caracte­rul naţional al bisericei, pururea româ­nismul a fost atacat în nervul sau vi­tal, cr rup­tu­r­a istorică a elementelor sale psihice, indissolubile . Românis­mul a re­simţit­-o drept ca o durerosă vivisecţiune. Pricepem deci, de ce bise­rica naţională a fost, este şi va rem­ânea în veci condiţiu­­nea de vieţă a poporului ro­mân. In acestea culmineza spiritul ge­nuin al Românismului, spiritul, care, precum vedem, isvoresc,e din sorgintea nesecată a însuşi sănătosului instinct vital al Românismului. Acest spirit s-a întrupat în nemu­ritoriul nostru metropolit. Acest prin­cipiu i-a dat puterea magică, ca se deş­tepte la nouă viaţă, plină de sf­e­­ranţa visenie r ,■ ,„ , ■ somnul morţii, în care adormise mai bine ca de un secol şi jumătate. Şi de acest spirit a fost însufleţit Marele no­stru metropolit, când cu înţelepciunea sa departe prevedetoare aşedase biserica naţională pentru veacuri pe fundamente de granit. îndeplinirea unor astfel de opere epocale o reser­vă provedinţa divină pen­tru puţini muritori; — un astfel de bărbat epocal, un astfel de bărbat pro­videnţial, a fost Andreiu Şaguna. Noi binecuvântăm memoria lui, şi binecuvântata va rămânea pănă când va susta Românismul cu biserica sa na­ţională. Ei gratitudinea nostră nemărgi­nită faţă cu acest mare binefăcători al nostru vom dovedi-o, precum în tre­cut, aşa şi pe viitor­iu, prin fapte, lucrând inspiraţi de al lui spirit pentru întări­rea, prosperarea şi înflorirea bisericei naţionale.­­ Una însă, durere, nici cu ocasiunea acestei festivităţi înălţătore n'o putem trece cu vederea: marea diferinţă între timpul reînfiinţării străvechei noastre metropolii şi între zilele de astăzi. Cu întristare trebue să vedem, cum astăzi sublima misiune ideală a bisericei nu se mai soie aprecia după valoarea ei ne­­preţuibilă. Cu durere simţim, că trăim într'un timp, care nici aspiraţiunilor religiose, nici aspiraţiunilor naţionale ale bisericei nu mai suride şi care, par­că, are să-şi pardă simţul pentru bu­nurile ideale ale vieţii. Dar acestea ne pot servi nou, numai ca îndemn de încordare, nu de descurajare. Biserica, care prin atâtea peripeţii a trecut, care din morte a reînviat, cu drept cu­rent, pote­nţice: ,,Alios vidi ventos“. Ei noi fiii ei credincioşi, cu mândrie şi încredere ne putem în­drepta ochii spre acei bărbaţi distinşi, cari astăzi stau în fruntea bisericei, spre acei bărbaţi valoroşi, cari cu înţe­lepciune şi tact cârmuiesc naia bisericei naţionale, cu bărbăţie şi demnitate abără _4 ’ 1­­ 1 M­aifi'V VII f'­Ridic pocalul meu în onoarea înalt Preasânţiei Sale şi Preavenăratului nostru metropolit şi archiepiscop Miron / Ridic din nou pocalul in onoarea Preasânţiţilor şi Preaveneraţilor noştri archierei Ioan şi Nicolae ! Să trăăscă! Acest escelent şi binecumpănit toast, ascultat cu încordată atenţiune, a făcut cea mai bună im­presiune asupra tutu­ror ospeţilor. Oratorul a fost des în­trerupt de viile aplause ale ascultăto­rilor , mai ales a fost aplaudată partea, care scoate cu istorică pricepere și pro­fetică prevedere la ivală netrecătoriul adevăr, că ortodocsismul contopit cu FOITA. * „Magyar Állam“: Șaguna și Purgatoriul. Un scurt răspuns dogmatic de Gavriil Hangu, preot ort. rom. (Urmare.) IV. înainte de a trece mai departe, să ve­dem pe ce-și baseaza romano-catolicii doctrina lor despre Purgatoriu, sau aşa numitul foc cu­­răţitoriu. Idea despre un foc curăţitoriu prin care s’ar curăţi oamenii de păcate după morte pănă la înviere şi judecată ultimă, nu este tocmai nouă. Urme despre ea se află chiar şi la Zoroas­­tru, Plato, Vergil etc., dela cari a trecut la­­filosofii ptolemeişti din Grecia, iar dela aceştia la unii dintre Sânţii Părinţi, cu deosebire la Origen şi S. Augustin. Papa Gregoriu I.­lăţi mai întâiu acésta doctrină în apus ; în sinod insé nu a fost presentată pănă la anul 1439 la Forenţa, iar ca dogmă fu decretată­­ la sinodul din Trident la anul 1451. In ori- t­ent insă doctrina aceasta, ca și alte inova­­țiuni nejustificabile ale papismului, n’a pu­tut prinde rădăcini, de aceea la părinții bi­sericei orientale nici nu aflăm urme despre ea, că o ar fi acceptat. Dar iată un loc din S. Scriptură pe care își baseza biserica rom -cat.doctrina sa de­spre Purgatoriu: Ap. Pavel, I. Cor. III. 13: „Al fiecă­ruia lucru va fi arătat, căci diua Domnului îl va arăta, prin foc se va descoperi; focul va deosebi lucrul fiecăruia“. Fals. Din cuvintele acestea nu se poate constata existenţa focului curăţitoriu profesat de ea. Acestea sunt numai nesce cuvinte rupte dintr’un text mai lung, care are cu totului tot alt înţeles. Etă textul respectiv în între­gimea lui: Ap. Pavel, I. Cor. III, 9—17 : „După darul lui Dejeu, care este dat mie, ca un ar­hitect înţelept am pus temelie, iar altul edi­fică pe ea. Inse fiecare îşi ia samă cum edi­fică. Căci altă temelie nimenea nu pote pune afară de cea pusă, adecă Iisus Christos. Iar de edifică cineva pe acastă temelie aur, ar­gint, petrii scumpe, lemne, fen, trestie, a­­ fiecăruia lucru va fi arătat, căci f­­i­u a Domnului îl va arăta, prin foc se va descoperi, focul va dovedi lucrul fi­e­c­ă­r­u­i­a. Dacă lucrul cuiva, ceea ce a edificat, va rămânea, va primi plată; or dacă lucrul cuiva se va mistui, se va pă­gubi ; iar el însuşi se va mântui, îusă aşa ca prin foc. Au nu sciţi, că sunteţi templul lui Dieu, şi că spiritul lui Doeu locuesce în voi? De va strica cineva templul lui Dejeu, pre acela îl va strica Dejeu, căci templul lui Ddeu este sânt, care sunteţi voi“. Iată acum­ înţelesul acestui text întreg. Dacă apostolii şi ceilalţi servitori ai bi­sericei de pretutindenea vor propovedui cu­vântul lui Ddeu hasat numai pe învăţăturile lui Iisus Christos, acela cu toate opintirile şi persecuţiunile inimicilor creştinismului se va lăţi în toată lumea; iar dacă aceia vor pro­povedui învăţături false, contrare creştinis­mului, acelea vor dispărea de sine în loc să se lăţescă. Şi ap. Pavel pentru ca să facă mai evidentă tesa sa acesta, face o asemănare între propoveduirea cuvântului lui Dejeu şi zidirea unei căsi, şi anume: casa zidită din material tare şi pe case tari, nu o mistue nici focul, nici apa nu o surpă; iar casa zi­dită din material uşor, slab şi pe base nesi­gure, d. e­ pe năsip, focul o mistue uşor şi apa o restornă fără greutate, — întocmai stă lucrul şi cu propoveduirea cuvântului lui Dumnedeu. Dacă am urma şi noi apucăturile ne­­permise ale unor teologi rom.-cat., foarte uşor am putea şi noi fabrica dogme prin care să justificăm unele pretensiuni personale ne­admise de biserică, la care tind unii şi alţii din când în când, cu deosebire în cestiuni de guvernament bisericesc. Dar nu o facem, căci voim să păstrăm curate învăţăturile lui Iisus Christos. Dar se frânge doctrina bisericei, roma­­no-catolice despre purgatoriu şi prin exem­plul tâlhariului de pe cruce, carele pocăin­­du-se înainte de moarte, a fost dus de Iisus Christos deadreptul în raiu. Pentru­ ce ? Pen­­tru­ că văitând Iisus Christos pocăinţa lui sin­ceră, l'a făcut părtaş de graţia Sa divină, şi l’a absolvat de a fi dus în iad, de unde şi aşa poate în curând l’ar fi scos la rugăciunile bi­sericei şi din graţia Sa divină. Dacă ar fi existat, ori ar exista vre-un Purgatoriu, mai curând l’ar fi trimis acolo ca să se curăţe mai ântâiu de acea mulţime de păcate mari, pen­tru cari a fost judecat la cea mai fioroasa moarte, la moartea pe cruce, și apoi să-l ducă în raiu Alt motiv pe care își basază biserica rom.­cat. doctrina sa despre Purgatoriu este­­ prada bisericei din toate tâmpurile de a se ruga pentru cei morți. Adevărat. Numai cât nu ne poate arăta, nici un citat din toate cărțile rituale vechi, că*

Next