Telegraful Roman, 1899 (Anul 47, nr. 1-138)

1899-01-14 / nr. 4

Si­bi­­u, Joi, 14/26 Ianuare 1899. Nr. 4 TELEGRAFUL RO Apare Morţiu, Joia şi Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 lunii fl. 75 cr. Pentru monarchie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45-Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se refusă. — Articulii nepublicaţi nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de doue ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — şi timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Anul XL Vil. Sinoadele parochiale. După statutul organic al bisericei noastre ortodoxe orientale române, în luna Ianuarie vin de a se ţină sinodele ordinare parochiale în singuraticele co­mune bisericesci din metropolia noastra. Organele administrative din sinul parochiei sunt obligate a raporta în scris despre mersul afacerilor în pa­­rochie, dintre cari între cele principale stă la locul prim starea morală a cre­dincioşilor, starea şcolei şi a averei bi­sericesci, care se administreaza prin epi­­tropia parochială. Biserica noastra în liberalitatea sa a mers aşa de departe, încât a dat fie­cărui membru al său locul cuvenit în sinodul parochial. Fiecare parochian majoren, de sine stătătoriu, nepătat, care îşi împli­­nesce datorinţele parochiale, are drept în sinodul parochial de a controla mer­sul afacerilor bisericesci, de a veni cu propuneri pentru ameliorarea trebilor publice bisericesci, şi de a fi ales în corporaţiunile administrative din pa­­rochie, în comitetul parochial şi în epitropia parochială. Este pusă în mâna comitetului parochial posibilitatea de a controla ţinuta bisericeasca a singuraticilor pa­­rochieni, este pusă în mânile lui facul­tatea de a veni cu propunere la sino­dul parochial, şi în puterea acestuia zace dreptul de a aplica măsuri coer­citive faţă cu cei­ ce din punct de ve­dere bisericesc, au avut viaţă pătată. In viaţa practică am auzit accen­­tuându-se nu odată, că prin constitu­­ţiunea bisericei noastre s’a dat în mâna poporului un drept prea mare, fără a fi dat mai nainte acelui popor crescerea cuviincioasă, ca el să se soie folosi bine de acel prea mare drept. Mai ales la alegerile de parochi şi învăţători, în practică se manifestează nu odată în defavorul bisericei, dreptul cel mare pus în mâna poporului. Abusurile de tot soiul din viaţa administrativă a statului, se furişază şi în biserică, şi tocmai la momentele principale din viaţa bisericeasca, la ale­gerile de preoţi şi învăţători, es la su­prafaţă elementele turbulente. Omeni cari cu nimica nu con­­tribue in cele materiale la averea bi­sericei, oameni, cari cu nimica nu con­­tribue la binele şi va­ra bisericei, oameni cari poate numai odată în an dau din întâmplare pe la biserică, aceştia es la iveala cu ocasiunea alegerilor, şi fiind şi mai cu puţin interes cătră biserică şi binele ei moral, introduc corupţiunea în biserică, şi se dau ca instrumente oarbe în mânile tuturor acelora, cari voesc umilirea, destrăbălarea bisericei noastre. Faţă cu aceste elemente distrugă­­toare în sinul bisericei noastre, o putere exercitivă se dă în mâna comitetului şi a sinodului parochial, prin aceea, că în fie­care an trebue statorită lista membrilor sinodului parochial cu pu­tere de drept pentru un an întreg. Sinodul parochial are să se pro­nunţe, dacă cutare parochian şi-a îm­plinit sau nu şi-a împlinit datorinţele parochiale. Intre datorinţele de parochian, la locul prim stă de bună seama viaţa morală a parochianului. Dacă cineva numai la sfintele Paşti cercetéaza bise­rica, daca cineva nu arată interesul cuviincios pentru biserică şi ale ei instituţiuni, dacă cineva desconsideră sfintele taine ale bisericei, dacă cineva pactéaza cu vrăşmaşii declaraţi ai bise­ricei, acela nu-şi împlinesce datorinţele sale parochiale, şi fără şovăire trebue şters dintre membrii sinodului pa­rochial. Stigmatisat în acest chip înaintea celorlalţi parochieni, cel rătăcit va veni la alte desene şi se va îndrepta, dând pildă şi altora de a ţine la bisercă şi la ale ei instituţiuni. Ar fi şi timpul ca cei chemaţi să esercieze măsurile coerctive în direcţi­unea aceasta. Atunci am putea constata, că oame­­nii ar ţine mai mult la biserică, şi nu am înregistra caşuri dureroase, că la Cum poate oare legea să întârăscă aşa fapt cumplit? cugeta d-na Scarlat mâniată, plângând din totă inima şi blăstămându-şi gi­nerele, cum fac toate mumele în diua când do­bândesc titlul de socră. De trei luni se află mereu în mişcare, găteli de încercat, pregătirea cuibului pentru noii însurăţei, şirul nesfârşit de vizite... Acum linişte peste tot şi biata femee singură, îşi plângea fata. Numai de ar fi fericită drăguţa de Su­zeta !... în faţa misterului nepătruns al viito­rului, d-na Scarlat se cutremură de temă. Andreiu ştia bine că bărbatul fiicei sale, avea posiţie frumosă, că era băiat frumos, sănătos, că avea — ca doctor — clientelă numerosă, că în sfîrşit plăcea Suzetei; dar caracterul se arată numai în intimitate. Şi chiar când Andreiu ar fi avut multe calităţi, era totuşi bărbat, şi de multe ori bărbaţii sunt neîndemânatici, încurcă lucru­rile chiar fără să vrea, nu ştiu să umble cu maşinăria aşa de delicată care compune inima şi creerul unei femei. Va să f’ca Suzeta, fata ei iubită, ar putea să sufere, să înveţe ce este durerea, să îndure desamăgiri, desnădejde... Şi biata mumă simţi un fior în inimă.. noi românii unii oameni îşi schimbă­­ legea, întocmai după cum se schimbă o haină vechiă. A­ fi a trece de la noi la biserica greco-catolică, şi viceversa, este un lu­cru atât de obicinuit, încât oamenii nu-şi mai fac nici un scrupul de consciinţă. Zace în mâna sinodelor parochi­ale de a îndrepta acest rău care ia dimensiuni tot mai mari. Desnodămentul crisei politice de la Pesta pare forte apropiat. Tractările dintre guvern şi opoziţie, prin intermediul lui Szell şi a disidenţilor, se vor fini săptămâna acesta. Toate partidele îşi vor ratifica, în conferenţele lor, condiţiunile de pace, care vor fi primite şi de consiliul de miniştri, şr cabinetul Bănffy îşi va pută da dimisiunea. Se crede însă, că monarchul va însărcina și mai departe pe Banffy cu conducerea afacei­ilor, până când camera v­a vota proiectul de îndemnisare și provisorul p a c t­u- l u i. Celelalte cestiuni pendente le va lua apoi noul cabinet în programul său. Bar, Bănffy se va retrage făcând loc lui Coloman Szél care, să ia ca sigur, va fi însărcinat cu formarea noului cabinet. FOITA. * In amurgul vieţii. 1. Florile fuseseră luate, masa fusese strânsă. Sufrageria şi saloanele erau cum fu­seseră înainte de serbare. D-na Scarlat sim­ţea acum un fel de frig în faţa odăilor tăcute şi gole ore viaţa ei nu era se fie şi ea rece, golă şi tăcută de aci înainte, de ore­ ce ple­case aceea care îi făcea farmecul ? O prididiră lacrimile, dete brânci uşer şi întră în odaia ei, unde căz­u pe un scaun lângă sobă. De câte ori nu venise acolo Suzeta îna­inte de a se culca!... Cât mai vorbiseră, cât o alintase ! Vai!­dilele acelea se duseseră pentru vecie. Suzeta se măritase în­­J'im aceea, și în clipele acelea se depărta în goana trenului, însoțită de bărbatul ei, care de acum era să fie totul pentru dânsa. Părinții, cari timp de douăzeci de ani o iubiseră atât de mult, acum rămâneau în rân­dul al doilea. II. Ea le ştia toate acestea, căci trecuse prin multe. Şi totuşi D-nul Scarlat nu era om rău, — aşa îi spuse totă lumea pe atunci, şi acum când esperienţa vieţei o făcuse să fie mai cumpătată în judecare şi mai îngăduitore, cre­dea şi dânsa tot aşa. Un cusur avea d-nul Scarlat: prea îi plăcea să culăgă toate florile câte îi erau în cale. Pentru lume nu era lucru mare, dar pe soţie aceste infidelităţi o mâhneau adânc. Şi tocmai pe când dânsul petrecea aiurea, un alt bărbat se aflase din întâmplare lângă ea, îi spusese că simte pentru dânsa o iu­bire pasionată, şi respectasă cum visăză toate femeile; o sfătuise să se despartă, ca să o ia el pe urmă în căsătorie, îi vorbise de o viaţă nouă, a cărei fericire ar fi şters amin­tirile urîte. Atunci zăpăcită, cu inima zdrobită, era să se supuie cuvintelor ispititoare, când o scăpă Suzeta. Intr’o noapte fetiţa se deşteptă sugrumată de angină. Şi de­odată, din ochii ei pieri tot, în afară de lăgănul în care fetiţa abia mai răsufla, şi peste care tatăl şi mama, amân­doi plin­ de grije, stăteau plecaţi di şi noapte. După ce trecu pericolul, când fetiţa adormi III Uşa se deschise şi întră d-nul Scarlat. — Imi dai voie ? zise el sfios. Se aşeză pe scaun în faţa ei. O întimpinare. Braşov, 9 Ianuarie 1899. Dl Diamandi Manole în Nr. 246 al „Tribunei Poporului“ debutăză în afacerea şcolelor din Braşov cu niste socoteli fantas­tice, voind asfel să mistifice publicul cetitor. A spune un neadevăr din necunoscinţă de causă se mai poate ierta; a spune însă un neadevăr cu intenţiunea de a mistifica, e ceva necualificabil. Şi dl Diamandi nu din necu­noscinţă spune neadevăruri, ci cu intenţia de a mistifica, îi voiu răspunde la toate cinci punctele desvoltate de d-sa în „Trib. Pop.“ Ad. I. Dl Diamandi susţine, că afară de cele 40.000 fl. ce-i dă biserica Sf. Nicolae, şcolele mai au trebuinţă încă de 32.000 fl. pentru susţinerea lor. Şi mai adaogă: „pentru tesa nostră este absolut indiferentă chestiunea, de unde îşi au şcolele noastre aceste venite“. Ba să mă ierţi d-le Diamandi, că nu e absolut indiferentă acestă chestiune. Şi iată pentru­ ce. D-ta ai susţinut în scrisoarea d-tale din 14 Novembre, publicată în „Tribuna Pop.“ că şcolele au o avere de 800.000 fl. cu venit anual de 35.000, organisată în mare parte din contribuirile şi donaţiunile celor din Bra­­şov-cetate. Eu ţi-am răspuns, că nu e adevărat, căci averea şcolelor agonisită din donaţiunile nu numai a celor din cetate, ci şi a celor din Şcheiu, produce un venit anual de 9000 fl. Şi eu spun adevărul, şi nu d-ta. E adevărat, că şcolele pe lângă cele 40.000 fl. dela biserica Sf. Nicolae, cele 9000 de florini, venitul fondurilor şcolare, mai au trebuinţă de vre-o 20.000 fl., cari unii însă nu provin nici dela noi, nici dela d-vostră, ei dela „Universitatea săsească“, dela comuna Braşov pentru şcolele reale, dela comuna Braşov pentru şcolele primare, din aruncul de 5% la date şi din taxele şcolare. Nu cred, că vei pretinde că aceste venite provin din averea agonisită din contribuirile şi do­naţiunile celor din Braşov-cetate!.. Ad. II. Susţini d-le Diamandi, că zidirea şco­lelor a costat peste o sută de mii de florini. Nu ţi-o contest. Ş­ici că eu aşi fi arătat, că s’ar fi contribuit pentru zidire numai 56.379 fl. 47 cf. Deci cine a dat restul? Eu am arătat în acăstă sumă numai contribuirile particularilor şi nu a bisericilor proprietare. Iată restul, d-le Diamandi. Biserica din cetate a contribuit cu to­tul pentru zidirea şi susţinerea şcolelor 23603 fl. 99. Din acăstă sumă s’au folosit numai 4500 fl. pentru susţinerea şcolelor, (adecă câte 500 fl. pe 9 ani, căci mai mult n’aţi dat), iar restul de 19.000 fl. s’a folosit la zidire. Biserica Sf. Nicolae a contribuit pentru zidirea şi susţinerea şcolelor 156.910 fl. 20 cr. Din acăstă sumă 120.000 fl. i-a dat pentru susţinerea şcolelor, iar 36.000 fl. pen­tru zidirea lor. Adună sumele, şi o să-ţi iasă socotăla­­pici că răposatul Bucur Pop a cumpărat locul, pe care sunt zidite școlele, cu 6000 fl. v. a. E adevărat în câtva. Bucur Pop a cum­părat locul cu 10800 fl. v. vieneză, adecă zimbindu-le, o liniște bine-făcătore se scobori în sufletul d-nei Scarlat. Ce erau, într’adevăr, turburările de odi­­nioră pe lângă zguduitura cumplită ce îndu­rase acum ? Nu mai simţea mânie contra bărbatului său; se făcuse o revoluţie în ea: mama în­locuise pe femee; acum înţelegea că dintre toate simţem­intele omeneşti, numai iubirea de mamă poate se umple o viaţă! De atunci trăise senină şi puternică ocu­­pându-se numai de fata ei, gustând bucuriile pe care i le făcea Suzeta, şi plină de blân­deţe pentru bărbatul său... Şi, îmbătrânind, fluturele îşi pierdu aripele; d-na Scarlat în­cepu să stea mai mult acasă, unde domnea o pace fericită, iar Suzeta, cu drăgălăşia ei,strânse din ce in ce mai mult legăturile dintre pă­rinții săi. Acum plecase; se dusese farmecul. Ce erau să­ se facă ei singuri ? Ce viață tristă de acum încolo ? Și d-na Scarlat începu să plânge din nou.

Next