Telegraful Roman, 1900 (Anul 48, nr. 1-146)

1900-01-04 / nr. 1

Nr. 1 Sibiiu, Marţi, 4/16 Ianuiarie 1900. Anul XLVIII. ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarchie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru streinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45 Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se refusă. Articolii nepublicaţi nu se înapoiază. INSERŢIUNILE: Pentru odată 14 fii., — de două ori 24 fii., — de trei ori 30 fii. rândul cu litere garmond — şi timbru de 60 fii. pentru fie-care publicare. Anul­ Nou. Cu o deosebită bucurie aşteptă fiii buni şi recunoscători momentele binevenite, spre a-şi putea descoperi părinţilor şi celor mai de aproape mulţumită pentru ostenelele şi jert­fele aduse pentru ei şi spre a şi ma­nifesta pe felurite căi nemărginita lor iubire cătră aceia, cari simţesc şi trăesc pentru binele şi înainta­rea lor. Asemenea ocasiuni binevenite sunt mai ales onomasticele, sărbă­torile şi anumite soroce din cursul timpului, în deosebi trecerile în un nou periodl de timp, în viaţa poporului nostru ro­mânesc aceste doriri de bine şi fe­licitări au eşit de mult din cadrele vieţii familiare şi au luat un carac­ter mai larg cu ocasiunea nunţilor, a terminării secerişului, iar un ca­racter general au primit în oraţiile şi colindele de la Crăciun pănă la Bobotăză, şi astfel vechile hymnuri vedice, prin cari se adora puterea soarelui şi a celorlalte corpuri cereşti, la noi au devenit în mare parte cân­tece de gratulări aduse acelora, că­rora le căutăm şi adresăm. Obiceiul unor asemenea felici­tări îl au şi alte popoare şi au primit o deosebită însămnătate şi în viaţa de stat, unde bărbaţii dătători de ton fac descoperiri importante şi aşteptate de toţi cu multă curiosi­­tate, mai ales că privesc adese­ori ţeara întregă şi sartea popoarelor ei. Aceasta curiositate este justifi­cată în special atunci, când lumea aşteptă să afle cu asemenea oca­siuni modul de gândire al acelora, cărora şi-a încredinţat îndreptarea ce­lor mai cardinale interese ale sale. Ca cronicari fideli ţinem deci să presentăm şi de astă-dată ceti­torilor noştri cele petrecute în cen­trul vieţii noastre bisericeşti cu oca­siunea anului nou. După terminarea serviciului di­vin, oficiat de Preacuvioşia Sa de archim. Dr. Ilarion Puşcariu cu asis­tenţă mai mare şi după cetirea pas­toralei de anul nou, odată de înalt preasfinţitul nostru archiepiscop, s’a întrunit totă inteliginţa nostră ro­mână din Sibiiu şi s’a presentat îna­intea iubitului şi de toţi stimatului nostru archiereu. Ilustritatea Sa dl vicari­u­­ a adresat în numele tutu­ror cam aceste cuvinte de felicitare : Înăltpreasfmnţite! Urmând obiceiului bun al anilor tre­cuţi precum şi îndemnului intern al su­fletelor noastre, n­-am presentat în acesta primă zi a anului, al cărui prag abia l’am trecut, ca să descoperim Inaltpreasfinţiei Voastre sentimentele de stimă, veneraţiune şi gratitudine, ce le nutrim faţă de înalta­­re personă şi se vă poftim an nou fericit. Ca membrii ai inteligenţei din Si­biiu şi în mare parte ca membrii ai cor­­poraţiunilor noastre bisericeşti cunoştem grelele sarcini, ce vă apasă umerii întru conducerea conscienţiosă a destinelor bi­­sericei ortodoxe române din archidiecesa transilvană şi din metropolia întregă, dar o mângăere şi linişte ne cuprinde inima, văzând că cu bărbăţie, cu vaste experienţe şi cu puteri întinerite staţi în faţa greutăţilor, învingându-le şi arătând direcţiunea pro­gresului în toate cele bune. Cei mai muli d­i suntem martori neobositei munci, ce o desvoltaţi pentru înaintarea clerului şi a poporului, care va ridicat la cea mai înaltă poziţie, de conducător şi cap al bisericei sale străbune. Chiar şi în timpul scurt al păstoririi putem scoate la ivală momente de­ o deo­sebită importanţă şi putem constata, că aţi aruncat deja o măsură însemnată de alesă seminţă în agrul vieţii noastre bise­­riceşti-culturale, care prinzând rădăcini promite rude îmbelşugate ; ba putem deja înregistra şi un şir de fapte măreţe. Nu e momentul a le înşira aici; ating numai între altele norocoasa soluţiune a importantei chestiuni a dotaţiunii clerului nostru, atât de vrednic de-o serte mai bună şi de o uşurare a stării sale mate­riale. îmbunătăţirea făcută în sensul art. XIV din anul trecut, dacă acesta va fi cu bună voinţă aplicat şi faţă de noi, poate deveni de-o importanţă epocală pentru viitoriul bisericei noastre, mai ales dacă noi vom soli şi vom vrea să tragem din acea îmbunătăţire foloasele cuvenite şi în interesul bisericei. Cu asemenea speranţe privind în vii­toriul necunoscut, rugăm pe Dumnezeu, ca se să ţină încă mulţi ani, viguros şi sănătos, ca sub conducerea înţeleptă şi probată a Înaltpreasfinţiei Voastre, şirul faptelor măreţe să se sporească, iar semin­ţele aruncate să se desvolte şi se producă ruade mănase, atât de necesare şi recla­mate de binele bisericei şi a poporului român. Să trăiţi întru mulţi ani! Un „să trăiască“ a eşit din pep­­turile tuturor. Inaltpreasfinţia Sa a respuns cam astfel: Vă mulţumesc, domnilor şi iubiţilor mei fii sufleteşti, pentru manifestarea sentimentelor atinse, şi pentru felicitările aduse şi mie mult preţuite, pe cari eu le consider de efluxul dragostei fesei cătră părintele sufletesc şi archiereul bisericei străvechi. Ca părinte al dv. vă descoper aceleaşi doriri de bine şi im­plor de la Dumnezeu tuturor — pe lângă anul greu — încă mulţi ani fericiţi. * Ce priveşte munca desvoltată şi resul­­tatele atinse, eu nu mi­ le atribui mie, ci im­­preună-lucrării şi concursului dv., conside­rând toate de îndeplinirea datorinţelor, la cari ne-am angajat şi cari se impun fie­cărui fiu credincios al bisericei şi neamului său şi mai ales acelora, cari se află la cârmă, la conducerea afacerilor mai importante şi de interes mai mare şi general. Când deci ajungem în plă­cuta posiţiune a constata un resultat, acesta se nu-­l considerăm de un deosebit merit, ci de-un nou îndemn de-a continua achitarea datorinţelor şi obligamintelor, cătră biserică, naţiune şi patrie, căci suntem responsabili de isprăvile noastre atât înaintea lui Dum­nezeu cât şi a oamenilor. Am firma convingere, că cu toţii — fără deosebire — avem dorul a lucra pentru înaintarea bisericei, a patriei şi a neamului nostru şi nici nu poate fi altcum, căci intere­sele acelora coincid cu ale noastre şi prin aceasta lucrăm şi în interesul nostru bine­­priceput. Ca însă lucrările şi îndemnurile noastre se aibă un resultat cât mai simţit şi binefă­cător se cere pe lângă ajutoriul lui Dumne­zeu dragostea şi buna înţelegere dintre noi, ce cu bucurie constat, că a existat şi până acuma şi de cari şi pe viitoriu avem atâta lipsă. Şi dacă vom fi şi vom rămânea cu toţii pătrunşi de adevărul maximei stră­bune: „Concordia parvae res crescunt...“, atunci cu fruntea senină putem privi nu nu­mai în viitoriul anului, în care am întrat, ci preste tot în viitoriul nostru. Vă rog deci, ca toţi se contribuim a cul­tiva cu tot deadinsul dragostea şi frâţăsca bunaînţelegere, şi lucrând pe acăstă temelie puternică şi nealterabilă, vădit şi asigurat va trebui se devie progresul tuturor instituţiuni­­lor noastre, menite a ridica biserica şi popo­rul ei. Binecuvântarea cerului preste toţii După acesta s’au presentat cu toţii în locuinţa vicariului archiepis­­copesc Dr. Ilarion Puşcariu şi prin rostul protoiereului asesor consist. Zaharie Boiu l’au felicitat, ca pe un distins membru al neamului, care de zeci de ani munceşte cu abnegaţiune şi zel pe terenul bisericesc şi cultu­ral, începând de la intrarea sa în viaţa publică şi până azi, când ocupă onorifica posiţiune de vicariu archie­­piscopesc. Domnul archimandrit a respuns în cuvinte calduroase, accen­tuând buna disposiţiune, armonia şi concordia dintre cei ce stau în frun­tea afacerilor noastre bisericeşti, şi ex­primând dorinţa, ca acelea să se cimenteze tot mai mult spre binele general. Noi din parte­ ne adresăm de încheiere Părintelui ceresc o scurtă cerere acum la începerea noului an zicându-i: că, ca anul, care vine, să aducă un mândru sere, să deschidă o cale nouă de mari fapte roditoare pentru biserica şi neamul românesc! m­­ ) ) FOIŢA : La schimbarea anului. Dup’atâţi răi secoli negri de dureri, de vi­jelie, Ce-au trecut fără ’ncetare peste biata Ro­mânime, Tu, an nou, ce ne vesteşti? Vii s’aduci naţiei mele, ca o dreptă răs­plătire, Pace, glorie, putere, libertate, fericire, îndurările cereşti? Din noianul veciniciei eşti tu sol de mân­găere ? Trebue ca semn de morte sau ca semn de înviere Să te blastem, să te-admir? Eşti amic, sau tu faci parte din cumpliţii ani de rele, Ce-au depus în a lor treacăt peste fruntea naţiei mele O coronă de martir? Ori­ce-a fi a ta menire, vei găsi poporul tare, înfruntând lovirea sortei cu-o puternică răbdare Şi cu suflet de Român. Căci Românul e întocmai, precum stâncile măreţe, Care ’n valurile mărei furtunate şi sumeţe, Neclintite ’n veci român. Pe aceste mândre ţărmuri sentinelă ’nain­tată Neamul nostru, fără sprijin, în veghere necurmată Stă pe loc la postul seu. El de douăzeci de secoli a trecut prin mii de lupte, Dar acum i-a căzut braţul, i-a căzut ar­mele rupte... O, puternic Dumnezeu! Sunt destule-atâte chinuri! Adă ziua mult dorită, Zi de pace, de tărie şi de glorie iubită Pentru-acest sărman popor, Pentru-o naţie creştină, care port’ un mare nume Şi în sufletu-i presimte, că-’i chemat în astă lume La un falnic viitor. Fă, ca anul care vine să aducă-un mândru sore, Să deschidă-o cale nouă de mari fapte roditoare Pentru neamul românesc, Căci el are din vechime o menire strălucită! El a fost şi vrea să fie sentinelă neclintită Pe pământul strămoşesc! 1855. Vasile Alecsandri. Arta de a se mărita. Renumitul fiziolog italian Paolo­­Mantegazza a scris în anul trecut ia­­răşi una dintr’acele cărţi moralizătore, plăsmuite în spiritul seu de naturalist ,filosof, de cari adeseori apar din peana lui de o vreme încoce. După ce a scris despre pasiuni, amor, femee, căsătorie, acum în cartea sa întitulată „L’arte di prender moglie“ (arta de a se mă­rita) vine şi dă sfaturi fetelor, cari voiesc a se mărita. Reproducem şi noi ceva escerpte din interesantul op, ca să aibă cetitorii noştri idee despre judecata amintitului filosof asupra chestiunii, indi­cate în titlul de sus. Pe pagina primă se pot ceti următorele: „Recomând acastă carte nouă fetelor celor forte neastâmpă­rate (impaciente), celor forte pretensive şi mai positive decât ar trebui să fie, cari cred că pentru fericirea în căsătorie sunt de ajuns bani mulţi şi o emblemă de aris­tocrat, şi fetelor mai idealiste decât ar trebui să fie, cari cred că pentru căsătorie e suficient amorul. Dar fetele să înveţe, că căsătoria, deşi ne poate împărtăşi cu o fe­ricire mare, este totuşi o composiţie che­­mică adeseori forte puţin durabilă, con­­strucţiune dintre cele mai complicate, deci gingaşe şi uşor fragilă. Forma omului e naraţiunea. Eroina e fata unui distins medic din Perugia, cu numele Emma, care avea să aleagă dintre trei peţitori. Primul peţitor e un fiu al romanticismului, de fel medicinist, al doilea un architect brav, al treilea un marchiz de şase­zeci de ani, dar milionar. Tocmai pre când era să se decidă, tatăl Emmei muri fără veste. Printre scrisorile remase dela el familia a aflat un manuscris volu­minos, în care tata ’și instruiază fata în arta de a se mărita. In prima parte zugrăvesce, cum e bărbatul tiran, cel slab, cel jaluz, cel moros, cel avar, cel flusturat, cel prost, cel fără lucru; apoi zugrăvesce ca tipuri speciale pe comerciantul, bursarul, industriaşul, proprietariul de pământ, artist, architect, medic, advocat, scriitor, erudit, politician, şi pe militar în calitate de bărbaţi. La sfîrşit urmază aforismele şi acastă parte a cărţii e cea mai preţiosă. Dăm din aceste unele esemple, observând în

Next