Telegraful Roman, 1900 (Anul 48, nr. 1-146)

1900-07-22 / nr. 82

Anul XLVIII Nr. 82 Sibiuu, Sâmbătă 22 Iulie (4 August) 1900. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marfia, Joia și Sâmbăta, ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarchie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C , 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45 Corespondenţele Bivit a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se retuşa. — Articulii nepublicaţi nu se înapoiază INSERŢIUNILE Pentru odată 14 fii., — de două ori 24 fii., — de trei ori 30 fii. rândul cu litere garmond — şi timbru de 60 fii. pentru fie­care publicare. Pasivitatea si noi. ) Privind înapoi cu 30 de ani, vom afla, că ceea ce s’a scris atunci asu­pra situaţiunei politice de atunci se po­­trivesce şi în situaţiunea de azi. In aceşti 30 de ani multe au tre­cut preste capul nostru, avem deci o pa­­siune bogată, ca să învăţăm din păţăniile noastre. Dacă însă nu vom voi să învăţăm nici din cele ce am experiat în cei 30 de ani, atunci vom rămânea tot pe calea în carea ne găsim şi de presinte, după 30 de ani cu toate consecvenţele. Să privim deci înapoi cu 30 de ani, ca să vedem cum am privit atunci lucrurile. In seria de articoli întitulaţi „Ac­tivitate“, care s’au început cu nu­mărul 45 din anul 1869 s’a arătat clar pe ce căi să umblăm spre a asi­gura o serie mai bună poporului nostru. Să reasumăm cele scrise atunci. „Viaţa e un rîu ce curge necon­tenit. Cursul ei nu se poate opri şi dacă cineva voiesce să ’l oprască, nu face alta, decât grămădesce o sumă mare de puteri, cari rump cu forţa pedeca şi de multe ori inundază şi pe cei ce lucră la pedeca cursului; mai mult, inundarea este adeseori acompaniată şi de devastaţiunea esundărei, în care se cuprind şi cei ce stau numai în a­­propierea pedecei cursului“. „In vieţa poporelor nu s’au pe­riclitat numai cei ce au voit se oprască cursul evenimentelor, ci şi cei ce se a­­flau în apropierea lor. In Francia curtea regesca, clerul înalt şi aristocraţia au cercat să pună stavilă desvoltărei lucrurilor. Isbucnesce revoluţiunea francesâ la 1789 şi cu ea cade capul regelui şi al reginei, aristocraţia ajunge la gilotină, biserica este strivită, se nasce un chaos ne­mai spus, căruia a­­bia’i poate pune capăt Marele Na­poleon. Libertatea a eşit învingătoare. „Aristocraţia feudală din ţara noas­­tră conjurată cu burgesimea separa­­tisticâ săsascâ, înglodată în prejudeţele de supremaţie şi despoiare pănă la 1848 au oprit bunăstarea materială ca un monopol pentru sine ; era cul­tura spirituală o au ţinut departe de nu­­meroasa poporaţiune a ţerei, numai pentru că aceasta din urmă era în majoritatea ei de alt sânge, şi nu de acei ce fă­ceau parte din cele două caste. „Cu milă căutăm asupra sorţei noastre de astăzi, — aşa scrie autorul articlilor la 1869 — pentru că eveni­mentele cele comerciali, industriali ba poate și cele politice se vor vărsa cu­­rând ca niște unde mari preste noi, va să zică și preste cei ce monopolisau cu bunătățile lumei, și preste cei ce erau de aceste privați......................... pre cari nu le va espia nimenea cu simpla escusare, că poporul se afla pe un grad forte inferior de cultură. Vedem deci că ideile ajunse la putere de principiu dărîmă pedecile şi dau înainte. Ideile acestea însă după ce şi au deschis calea au lipsă de purtători desteri, şi desteritatea şi o câştigă omul nu prin trândăvie, ci prin activitate. Acesta este şirul ideilor în artico­lul prim, de la cari îndată se caută aplicare în istoria poporelor prin alte ţeri. „Polonia după ce şi-a perdut re­gatul, după ce au fost împărţiţi la trei puteri (Austria Prusia, Russia) au pă­răsit patria lor unii și fisice, alții ne mai vrând să scie de afacerile ei. Ei nu au vrut să fie părtaşi la nimica, din cele ce se întâmplau în staturile de cari se ținau. Cei mai puternici mer­geau în străinătate, ca să-şi mănânce acolo mai în grabă averea şi să se în­­streineze mai iute de poporul lor şi de împregiurările ţerei lor. Din străinătate apoi încercau, sau seduşi de vre­un diplomat şiret al vre­unei din puterile, la cari erau împărţiţi, sau de intere­sele altui stat, să facă câte o revolu­­ţiune. De regulă revoluţiunile acelea erau nenaturale, pentru că ele se fă­­cau acum ca nişte invasiuni de din afară, cari nu aveau legătură firescă cu viaţa poporului polon, pe cari revolu­ţionarii -1 cunoscau mai mult din epis­tole şi din ziare. Deci fiecare revoluţi­­une se suprima curând. „Dacă polonii cei cu inteligenţă şi avere rămâneau în mijlocul popo­rului lor, dacă ei inteligenţa o puneau în serviciul ţerei, căutând a ocupa lo­curi de înfluinţă în organismele cele nouă, puteu să stoarca cu timpul chiar şi dela subjugătoriu o uşurinţă pentru asuprit. Poporul însă ajutat de influ­enţa inteligenţei sale, şi de averea care nu se ducea în străinătate, dacă şi nu venea din­truna să câştige drepturi po­litice cum le avuseră, se înmulţia in­­teligenţa, sporea cetăţenimea şi susţi­nea bunăstarea materială, cari sunt mijloace foarte bune de a ajuta pe ori­cine să ocupe şi să susţină o posiţiune în societate, fie a indivizilor, fie a sta­turilor. Acesta ţinută pasivă nu a adus nici un bine Poloniei, deşerte au fost toate declamaţiunile prin ţeri străine, în deşert au fost toţi articlii prin ziare şi prin broşure, în deşert chiar şi sân­gele vărsat în atâtea revoluţiuni şi resbele. De la ţara acasta nefericită autorul articolilor îşi întoarce privirea asupra parlamentului engles, unde ca lei luptă irlandesii contra neîndreptăţirilor aduse patriei lor. Nu şi-au părăsit patria ca polonii, nu au desconsiderat parlamentul en­gles, deşi au fost în disparentă mino­ritate, ci au luptat cu abnegaţiune ce­rând respectarea drepturilor lor. Resuna parlamentul englez la toate ocasiunile de glasul puţinilor deputaţi irlandezi. Opiniunea publică s’a format în favo­rul lor, englezii au început a-i consi­dera, le-au făcut concesiuni bisericesci de cari sunt legate şi însemnate drep­turi politice. Din aceste se trage conclusiunea că şi noi trebue să facem ca irlandezii, să luptăm pentru drepturile noastre, să nu lăsăm beneficiile altora, şi noi să avem numai sarcinile. Se avem în ve­dere, mai presus de toate binele naţiu­ FOITA Discursul preşedintelui Iosif Vulcan la deschiderea adunării generale din Abrud a Societăţii­­pentru fond de teatru român, în 9/22 iuliu 1900. (Fine) Curentul Eminescu, care a stârnit va­luri de pesimism în literatura noastra modernă, a produs prin nepriceperea şi exagerarea imitatorilor o pornire atât de posomorită, încât ânsuş cel mai eminent elev al lui, Alexandru Vlahuţă, s’a crezut dator, ca paznicul care în vremuri de primejdie, trage clopotul într’o dungă, a-şi lua lira şi a esclama: Unde ni-s entusiaştii, visătorii, trubadurii, Să ne cânte rostul lumii şi splendorile naturii? Unde ni-s semănătorii generoaselor cuvinte, Magii ocrotiţi de stele, mergătorii înainte, Sub credinţele sfărmate şi sub pravilile şterse, îngropând vechia durere, cu-al lor cântec se reverse Peste inimele noastre mângăere şi iubire, — Şi cuvântul lor profetic, inspirata lor privire, Valurile de ’ntunerec despicându-le în doue, Splendidă înaintea noistră, să ne-arate-o lume nouăl Şi glasul poetului n'a resunat în pustiu. Entusiastul, visătorul, trubadurul dorit, s’a ivit. El a resărit din pământul Transilvaniei. E fiul poporului nostru. Este George Coşbuc, care cu lira sa ne cântă rostul lumii, splen­dorile naturii, îngropând vechea durere, re­varsă peste inimele noastre mângâiere şi iubire, despicând în două valurile de întuneric, ne­ a­­rată o splendidă lume nouă. Ce frumos este tabloul care ni se des­chide vederii! Un aer de primăvară ne îm­­presura cu drag, par că respirăm mirosul florilor de câmp, par că auzim doinele de dragoste şi chiuiturile vesele, par că vedem căluşerii jucându-şi dansul vitejesc şi flăcăii cu fetele îngânând Ardeleana. Toate ne spun că viaţa e frumoasă şi că este mare bucurie a trăi. In mijlocul acestor plăceri, ne sim­ţim atât de bine, atât de fericiţi. Asta e vatra noastra. Aici suntem acasă. E cuibul idealismului. Da, suntem idealişti, căci idealismul e aerul care ne hrănesc­ e, boldul care ne cresce, braţul care ne dă putere şi elementul care ne clădesce viitorul. Suntem idealişti, căci idealismul e ca­­techismul care ne învaţă încheieturile cre­dinţei românesci, ne luminează calea onoarei naţionale şi ne spune că suntem datori a stărui din toate puterile, a jertfi tot, chiar şi viaţa, pentru ridicarea neamului nostru. Suntem idealişti, căci idealismul for­­mează caracterele neclintite, cari nici­odată nu şovăesc, cari prefer se mora decât să-şi în­chine fruntea în faţa ameninţării sau în a interesului personal. Suntem idealişti, căci idealismul ne pre­­sintă modelul adevăratului om de valoare, care lucrază numai să-şi mulţumască consciinţa, fără se revnească la popularitate şi fără să margă a-şi incassa — de la cei nepricepuţi — aplausele. Suntem idealişti, căci idealismul şi o­­noarea sunt frate şi soră. Legătura lor de sânge îi face să se iubască într’atâta, încât unul fără altul nici nu se poate întipui. Iată şi cu­vântul pentru care un adevărat idealist nu poate fi decât om cinstit. Suntem idealişti, căci idealismul e ta­­lismanul care ne-a mântuit ca prin minune şi care ne va ocroti cu aceeaşi putere şi în vi­itor dacă vom ţinea la vechia credinţă, că limba ni-i viaţa, că numai pănă atuncia v­­m fi Români, pănă când vom avea limba noastră! Suntem idealişti, căci suntem Ro­mâni. A fi Român, însemnează a fi idealist. Idealismul e partea constitutivă a fiinţei noastre. Suntem idealişti şi lăsăm idealismul nos­tru, ca un paladiu din moşi-strămoşi, urma­şilor cari ne vor înlocui pote cu mai mari pregătiri, dar nu cu mai multă însufleţire şi şi nu cu mai multă râvnă de muncă , con­­jurându-i să-l păzască şi să-l transmită gene­raţiilor urmatoare. Suntem idealişti şi vom fi de­ a pururi. Idealismul nostru nu va înceta nici­odată, câtă vreme în aceşti munţi şi în aceste văi va mai bate o inimă românască. De giaba se va încumeta ori cine săi năduşască,n’are să isbutască. Totdeauna şi pretutindeni va eşi la ivală, prin graiul nostru, prin musica nostra, prin obiceiurile noastre, prin neclintita voinţă a noastru de a fi, de a trăi, de-a înna­­inta şi de a ne lua locul potrivit în rândurile popoarelor culte. Şi nu va peri din noi idealismul, până când inima va şti să iubască şi „la fântâna cu izvor“ se va întâlni „dor cu dor“ ; până când doina de jale o să-şi verse durerea pen­tru dragostea perdută, ca plângerea vântului noi, şi să trecem preste ura personală, care la noi juca mare rol. Cu acestea se încheie articolul al doilea. Ştiri bisericeşti şi şcolare din archidiecesa. In parochia vacantă Cârna din tractul Alba-Iulia a fost ales paroch Daniil Chirilă, care înainte cu 3 ani se strămutase de acolo în aceeași calitate la Inuri (Alba-Iulia). Mihaiu Carp, locuitoriu în Alba-Iulia, a făcut în săptămânile trecute insinuările prescrisă de art. de lege LIII din 1868, îna­intea rabinului M. Fischer, acceptând cre­dinţa bisericei ortodoxe. Consistoriul archidiecesan a aprobat de­­cisiunea comitetelor parochiale, ca senate şco­lare, din mai multe comune din comitatul Selagiului, prin care se decretază începerea anului şcolar la şcollele noastre elementare în 2/15 Septembre. Autorităţile şcolare din comuna Nasna au primit însărcinarea a cere cedarea usu­­fructurii dela pământul comasat al şcolei comunale pentru şcoila nostra, căci şcolă comu­nală în acea comună nu există şi deci usu­­fructul compete în sensul legii şcolei con­fesionale. S’au aprobat disposiţiunile oficiului pro­­topresbiteral al Haţegului pentru înfiinţarea unor şcole ortodoxe române în Luncani. S’a admis instituirea unui capelan în pa­rochia Icland, tractul Mureş-Oşorheiului. Consoţii A. Odor şi G. Căciulă din Bra­şov, au fost divorţaţi. Consistoriul a încuviinţat cererea lui Constantin Tipuriţa pentru a fi admis la exa­men privat de pe cursul II. pedagogic. Ministrul r. u. de culte şi instrucţiune publică a aprobat gramatica limbei române de profes. Nicolae Bogdan. Consistoriul a aprobat planul şcelei din Rehău, care va fi una din cele mai frumoase scoale din archidiecesă.

Next