Telegraful Roman, 1902 (Anul 50, nr. 1-146)

1902-12-31 / nr. 146

boo Tineretul, eşit din şcolă, se creşte mai departe în biserică. 4. Unii preoţi însă nici predică ei înşişi, nici lasă a se ceti barem căzaniile în biserică. Ştiut este, că serviciul divin numai atunci este complet, dacă de el se încopcieza totdeuna şi învăţătura prin predică. Predica este mijlocul cel mai puternic pentru com­baterea tuturor relelor şi păcatelor şi prin urmare pentru moralizarea şi întărirea în cre­dinţă a poporului. Predica este mana şi pânea cerescă, cu care se nutresc sufletele. La predică ne îndrumă şi însuşi Mântuitoriul nostru prin cuvintele zise apostolilor: „mer­gând învăţaţi toate popoarele !“ Apostolul Pavel esclamă: „vai mie, de nu voiu predica!“ De predică s’a folosit Domnul nostru Iisus Christos, sânţii apostoli, şi marii dascăli ai lumii: Atanasie cel mare, Vasilie cel mare, Ioan gură de aur şi Gregorie teologul, de a pro­paga învăţăturile divine şi de a susţine şi întări biserica. La împreunarea serviciului divin cu predică ne îndatorază şi apostolul Pavel, când zice: „care tu priveghază întru tote, ................... fă lucrul evangelistului, slujba ta fă-o deplin !“ 1). 5. Niştinţa unor parochieni nesocotiţi de a putea face pe ceva protegiat al lor sau pe oare­care dintră fiii lor preot ori învăţătoriu, de­şi nu întrunesc cualificaţiunea prescrisă de lege. Aceştia, dacă nu-şi pot validita interesele lor de aceasta natură în bise­rica noastra, trec la uniţi şi îndamnă şi pe alţi credincioşi de ai noştri la acesta, ca, având popor, să ajungă preoţi la uniţi, cum s'a întâmplat şi în parochiile din acest tract: Ungureni, Rogoz şi mai ales în Costeni, unde a devenit pe calea aceasta preot unit un simplu econom cu opinci şi suman, care afară de cetire şi scriere, învăţate poate în şcola să­­tesca, nu ştia nimic alta. Pe parochienii cu astfel de instiinţe preotul datoriu este să-i lumineze şi capaci­­teze cu totă puterea despre răul ce-l fac co­munei şi şi despre blăstămul ce-i va ajunge în lumea viitoare, căci scris este: car’ vai de acela, prin care vin smintele, mai bine ar a lui de şi-ar lega o petră de mâră de grumazii lui şi să se arunce în mare, de cât să smin­­tască pe unul dintr’aceşti mai mici!“2) Cel ce strică vre-o parochie, face păcat contra Duhului sfânt, care, pr cum zice sfânta Scrip­tură, nu i­ se va ierta nici în v­a fi cel de acum şi nici în cel viitoriu. 6. Purtarea incorectă a unor preoţi, atât în pâciu cât şi afară de oficiu. Acesta se manifesteaza prin intrigi, puse la cale de preot cu scopul de a protegia în ceva cause pe unii dintre parochieni în ve­derea unor favoruri de ori­ce natură, care pe alţii a-i persecuta; sau prin alipirea unor preoţi pe partea vre­uneia dintre partidele ce ar esista în parochie, în afaceri ce nu se ţin de oficiul său şi de demnitatea sa. Astfel sunt: amestecul lui la alegeri de primari co­munali ; cumpărarea de averi pe nedreptul pe cale privată; cumpărarea prin licitaţiunile ce se întâmplă, a averilor parochienilor , uşu­­răria, petrecerea în locuri necuviincioase, be­ţia, înjurăturile şi alte scăderi omeneşti. De acestea toate să se ferască preotul şi se ferască şi pe parochienii sei, şi să nu uite nici­odată principiul pedagogic: verba movent, esempla trahunt. Preotul cu cuvân­tul şi cu fapta trebue să fie model de vir­tute, căci însuşi Mântuitoriul zice preoţilor: „aşa se lumineze lumina voastră înaintea oame­­nilor, ca văitend faptele vostre cele bune, să mărască pe Tatăl vostru cel din certuri!“1­­7. Vorbirea de rău contra superiorilor şi acestora contra inferiorilor înaintea popo­rului şi a duşmanilor sântei noastre biserici. Prin acestă împrejurare se degradază ei în­şişi şi îşi perd înaintea poporului autoritatea ce atât de mult se recere spre împlinirea ce sântenie a înaltei lor misiuni, la care sunt chiămaţi. Mijloacele de a combate aceste cause in­terne, enumărate în punctele 1—7 ale acestei teme, parte le-am atins la fie­care punct, acelea se înţeleg aşa, că delăturând scăde­rile constatate, urmările rele vor înceta de sine, căci ştiut este, că delăturând causa, este delăturată şi urmarea. Acum vin la constatarea uneia dintre cele mai de importanţă împrejurări în viaţa noastra pastorală. Acesta este : 8. Neîngrijirea de ajuns în mersul re­gulat al afacerilor epitropeşti în parodia. Preoţimea, care a fost chirotonită îna­inte de crearea „Statutului organic“ şi aşi putèa susţine că şi aceea ce a întrat în func­ţiune înainte de anul 1880 — onoare escep­­ţiunilor — credea în partea ei preponderantă, că cu săvârşirea pentru credincioşi a sântelor taine şi-a împlinit pe deplin chiămarea.­­să nu ne mirăm, căci atunci aşa era timpul. Apoi dacă miine nu i’a instruat în cele ad­ministrative ale parochiei, de unde să le ştie ? ! De la dobândirea constituţiunei şi auto­nomiei noastre bisericeşti, adecă de la statutul organic rocace, când a trebuit să funcţioneze şi corporaţiunile parochiale, sinodul, comite­tul şi epitropia parochială, având fie­care cercul seu de activitate şi totodată şi res­ponsabilitatea sa, şi mai ales de la anul 1880 încoace, de când s’a introdus regulamentul pentru administrarea şi control a averilor bi­sericeşti , preotul atât ca conducătoriu, cât şi ca membru natural al epitropiei parochiale are să îngrijască de corecta administrare a averilor parochiale, a purta regulat jurnalul de cassă despre intrare şi eşire, a conduce contul capitalelor, cartea de evidenţă despre repartiţiuni etc. şi a îngriji neadormit, ca din diferite isvore, ce s’ar afla, să se creeze fonduri, ca cu timpul trebuinţele anuale ale bisericei şi şcolei să se pota acoperi din ele, car’ nu tot din repartiţiuni, cari se încasează cu greu şi cari de multe­ ori amu­resc pe po­por până la suflet. Bine să ni-o notăm, că in acele paro­­chii, unde preotul nu induce în jurnalul de cassă îatratele şi eşitele totdeuna atunci I -----------­I ‘) Mat. c. V. 10. când acelea se întâmplă, iar’ eşitele nu tot­deuna pe basă de cuvtanţe legale şi adevă­rate ; apoi dacă nu induce în conturi şi în cărţile de evidenţă solvirile deodată cu in­ducerea lor în jurnalul de cassă, ci­toate le lasă până la anea anului, când nici el şi nici epitropul nu-şi mai aduce aminte, de­cât numai aproximativ de cele întâmplate în cur­sul anului, ori în unele locuri în decurs de mai mulţi ani, — mai departe dacă preotul nu presenteaza comitetului şi sinolului paro­chial în fie­care an la timpul prescris sau nici­odată raţiociniul despre averea din pa­­roshie, atunci încrederea poporului în preo­tul seu se perde, simţul de jertfire al cre­dincioşilor se tîmpeşte şi nimiceşte, se ivesc bănueli, că se mâncâ averile bisericei, care urmarea acestora este duşmănie, certa, pro­cese, de cari împrejurări folosindu-se duş­manii bisericei noastre, sfârşitul acestor stări dureroase din parochie este înstrăinarea cre­dincioşilor de biserica noastra străbună şi tre­cerea la biserica unită. Iată deci, că neîmplinirea din partea preotului şi numai a acestei datorinţe legale, la ce mare pericol şi ruşine împinge pe po­porul nostru credincios! Sufletele lor din mâna preotului se vor cere ! Şi dacă este mare şi grea răspunderea încă şi înaintea superiorilor noş­tri bisericeşti şi a lumei, cu cât va fi aceea mai mare şi mai grea înaintea preadreptu­­lui Dzeu, din a cărui mână a primit preo­tul darul preoţimei pentru a conduce turma cuvântătore, lui încredinţată, la mântuire, oare nu la perire ?­­ Prin urmare, atât din punctul acesta de vedere, precum şi din acelea pe cari le-am amintit, să ne convingem odată, că toţi preoţii suntem datori a îngriji de îna­intarea poporului nouă încredinţat. Să lucrăm din toate puterile noastre la basa lui religioasa-morala, îndemnându-l să ţină cu tărie la biserica noastra străbună şi la aşezămintele ei. Cei­ ce nu dau ajutoriu la consolidarea acesteia, nu lucră în intere­sul poporului, şi nici în al bisericei. Cine se instrainéaza de biserică, se Instrainéaza şi de Dumnezeu, că după mărire deşartă umblă, căutând-o întră oameni şi cele omeneşti, mai pe sus preţuindu-le, de­cât cele Dzeieşti. Căci ce foloseşte a şti întreaga sânta scriptură, dacă nu o propovădueşti şi turmei cuvântatoare, al cărei păstoriu şi părinte eşti ? ! Ce folos, că ştii toate legile bisericeşti şi nu le împlineşti?! Ce folos, că porţi numele frumos de părinte şi nu îngrijeşti sau de feliu sau de tot rău de fiii tăi sufleteşti?! Deci sus să avem inimile! Să rescum­­părăm bine timpul şi chiămarea nóstrâ, că zilele grele sunt! Să ne împlinim conştien­­ţios chiămarea nóstrâ, ca să binemerităm de la sânta nóstra biserică, care ne susţine, şi să ne facem părtaşi darurilor cereşti, la cari suntem chiămaţi şi se ne învrednicim de cu­vintele fericitore ale Domnului şi Dzeului nostru: „bine, slugă bună şi credincioasa, preste puţin ai fost credincios, preste multe te voiu pune, întră întru bucuria Domnului tău!“ Mat. XXV, 23. 4) Ep. II. cătră Timoteiu IV, 5. *) Luca c. 17. v. 1, 2. In Iulie: Maria Ganea, preotusă (5), cardi­nalul Mirislav Ledochovsk­i, şeful şcollei de propa­gandă din Roma (9), loan Dordea (11), Victoria Mircea (12), Spiridon Dimian, fost adminis­trator al tractului Trei scaune şi paro­h în Breţcu (14), Iosif Negru, preot (15), Dome­­tiu Dogariu, înv. şi autor de manuale şco­lare (17). In August: Ana Hodoşiu, preotusă (2), Tisza László (8), M. Hager (19), Ioan Buz­­dug, preot (20), Rudolf Virchow, marele sa­vant german şi profesor de medicină la uni­versitatea din Berlin (23), Paul Papp, ad­vocat în Beiuș (25), Ioan Papiu, preposit în Gherla (26). In Septembre: Nicolae Fechetici, preot (2), Constantin Udrea, fost primariu al Lu­gojului (2), Alexandru Pop, profesor în Bârlad, originar din Transilvania (2), Maria Hen­­rieta regina Belgiei, soacra răposatului nostru moştenitoriu de tron (6), major Budislav Zigici, sârb, răposat în Sibiiu (7), G. C. Philippescu, mareşalul curţii regale din Bu­cureşti (9), Leonida Pop, elev al seminariu­­lui nostru „Andreian“ în secţiunea peda­gogică (9), înmormântat în Sibiiu, Simion Filimon, preot (16), Mihail Noak, vice-colo­­nel în pensiune (20, în Haţeg), Dionisie Pognar jude la tabla reg. din Oradea-mare (23), Avram Arm­an (27). In Octobre: Eugen Müntz, istoriograf (17), Elena Bibescu, soţia fostului principe al Moldovei (18), Ioan Roşea (24), Nicolae Bucşa, învăţat­ (25), loan Ioanovici, preot (31). In Novembre: Ilie Roşea, preot (6), Ana Nicola, preotusă (7), Aurelia Guga (7), Alfred Krupp, proprietariul marilor fonderii de tu­nuri în Germania (9), Vasile Barbu, preot (12), Desider Mandlae, questorul universi­tăţii din Budapesta, român de origine (13), princesa Maria Cantacuzino (28), Maria Marcu, preotesă văduvă (30). In Decembre: Onoriu Tilea, ingineriu de comasaţie (2), Mihail Andreica, fost tri­bun în 1848—1849 (2), Anastasia Moldovan, (3), Dr. Ioan Raţiu, presidentul partidului naţional-român (4), Maniu Lungu, proprie­­tariu în Răşinari, membru în comisiunea ad­ministrativă a fundaţiunii Şaguna (5), Ioan Florian, veteran comerciant în Braşov (5), E­ilampiu Negrea, preot tiner (5), Mihail Telem­an, scriitoriu beletristic în Bucovina (6), Krafft-Ebing, marele psichiatru și profe­sor de medicină la universitatea din Viena (10), Mihail G. Ghica, scriitoriu, locotenent­­colonel în armata României (11), Constantin Pop, cofetar în Sibiiu (12), Petru Suciu, pro­­topresbiter în pensiune (19), Matteo Proxedes Sagasta, fost ministru president al Spaniei (23), Grigorie Capşa (23), Atanasie Ivan (23), Dr. Alexandru N. Vitzu, profesor de asiologie la universitatea din Bucureşti (25), — şi alţi mulţi, căcauţi jertfă diferitelor catastrofe, accidente şi întâmplări nenorocoase, întră cari şi cele multe mii de oameni ucişi de oribila erup­­ţîune a vulcanului Mont-Pelée de pe insula Martinica. Dumnezeu să ’i odihniască pe toţi în lăcaşurile sale, car’ celor rămaşi să încapă un nou an, cu noue speranţe de fericire, milostivul Dumnezeu să le ajute, ca să-şi vadă realitate dorinţelele. TELEGRAFUL ROMAN Lăudărosul, de Petru Dulfu. Celui ce cu-a sale fapte Vi se laudă într’una, Dragi prietini! voi să ’i credeţi Din o sută numai una. Gâscă ’n sus de-un cot când sbdră Face larmă-aşurijitdre; Pe când vulturu ’n tăcere Se înalţă pân’ la sare. NOUTĂŢI Redacţia şi administraţia „Te­legrafului Român“ doreşte tu­turor cetitorilor, colaboratorilor, co­respondenţilor şi amicilor ziariului. an nou fericiţi Din cauza sfintei sărbători Tăierea împrejur, numărul proxim al ziariului nostru apare Sâmbătă in 17 Ianuarie­­. Din cercurile tinerimiei sibiene. La invitarea asesorului Dr. Miron E. Cristea, numit din partea comitetului „societăţii pen­tru crearea unui fond de teatru român“ băr­bat de încredere întru promovarea scopurilor societăţii în Sibiiu şi jur, tinerimea română din Sibiiu s’a întrunit Sâmbătă sera la o conferenţă în sal­ia restaurantului „Unicum“, unde a luat mai multe decisiuni menite a promova nu numai scopurile urmărite de amintita societate, ci a da şi un oare­care avânt vieţii sociale româneşti din Sibiiu. Dintre aceste decisiuni amintim urmatoarele : Dr. M. Cristea, ajutat de Tassi Boiu, să compună o listă a inteligenţei din Sibiiu, din care să acuiteze membri la „societatea pentru crearea unui fond de teatru român". O comisiune din membrii Dr. M. Cri­stea, Dr. Vasilie Bologa, Dr. Ilie Beu, Dr. Ioan Borcea, Ermil Borcea, Lazar Tritean şi Victor Tordăşianu să facă preparativele de lipsă pentru aranjarea unei representa­­ţiuni teatrale, de diletanţi, în cursul carne­­valului, având să alegă şi piesa potrivită. Profitând de ocasiunea întrunirii de Sâmbătă, tinerimea a hotărît să pună la cale aranjarea unei conveniri sociale de Anul­ nou şi să facă eventual pregătiri pentru aranjarea unei petreceri în stil mai mare, în cursul carnevalului. Pe lângă acestea s’a mai luat o deci­­siune, care după a nostra părere e cea mai de importanţă şi a cărei realizare e forte de dorit, din multe puncte de vedere. Anume, tinerimea, în conțelegere cu factorii compe­tenți să aranjeze în cursul ernii un ciclu de prelegeri sau conferențe publice, car’ dacă acesta, din causa scurtimei timpului nu s’ar putea realisa acum, să se facă deja de pe acum pregătirile de lipsă, pentru­ ca cel mult în lrna viitoare să poată fi ținute aceste con­­ferențe. * Petrecere de Sân-Vasilu. Tinerimea română din Sibiiu aranjază mane stra con­venire socială în sala cea mare de la „Vni­­cum“, începutul la 8 ore. Damele sunt rugate a se presenta în toaletă de stradă. * împărțirea de daruri de crăciun la „Reuniunea socialilor români din Sibiiu“. Este ştiut că aceasta reuniune, care atâtea lucruri folositoare aduce neamului nostru în general şi clasei meseriaşilor în special, de câţiva ani înceci an de an în preajma sărbători­lor Crăciunului împărţeşte haine, încălţăminte, colaci etc. la săraci de ai noştri, deosebi la elevi de meserii cari nu primesc stipendii sau alte ajutore, alinându-le astfel, fie şi numai în parte suferinţele lor. Reuniunea însăşi nu are fond cu astfel de titlu şi nu i-ar fi posibil a îndeplini astfel de fapte creşti­neşti, dacă nu ar afla inimi generoase, inimi cu durere pentru săraci, cari să jertfească o mică parte din prisosul lor în scopul acesta. Astfel de inimi s’au aflat şi în anul present şi încă în număr destul de mare, după­ cum se putea vedea din obiectele de împărţit (circa 500, întră cari 42 părechi de ghete), cari representau o valoare de aprópe 1500 cor. In sera da Crăciun, începând de la 6 ore, după mai multe colinei şi cântece da stea, s’a făcut apoi împărţirea de daruri prin pre­sidentul reuniunii, ajutat fiind de notariu, şi de cassariu cum şi de dna Maria Grecu şi de dra Elena Grindean, durând până la 10 ore, în care timp pi­este 200 săraci au fost împărtăşiţi. Lacrimile vărsate de cei împăr­tăşiţi cu daruri fie cea mai înaltă recom­pensă pentru generoşii contribuenţi­­ *­­ Grigore Capşa, proprietariul cunos­cutului hotel şi restaurant „Capşa"* din Bu­cureşti. Mercuri, în ziua primă de cră­ciun, a fost înmormântat în Bucureşti. De­cedatul a fost senator şi president al camerei de comerciu din Bucureşti în mai multe rîn­­duri. Era oficer al legiunii de onoare, oficer al Stelei României şi comandor al Coronei României.­­ Dr. Alex. N. Vitzu, profesor de fisiologie generală şi comparată la facultatea de ştiinţe din Bucureşti şi director al insti­tutului de fisiologie de pe lângă acea facul­tate, a încetat subit din viaţă Mercuri, în ziua crăciunului, diminaţa, în urma unui atac de paralisie a inimei.

Next