Telegraful Roman, 1902 (Anul 50, nr. 1-146)

1902-06-11 / nr. 64

Nr. 64 Sibiuu, Marţi 11/24 Iunie 1902. Anul I TELEGRAFUL ROMAN, apare Morfra, Joia şi Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 lu­ni 3 C. 50 fii. Pentru monarchie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 8 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45 Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 34. Epistolele nefrancate se refusă. Articolii nepublicaţi nu se înapoiază. INSERŢ1UN1LE: » Pentru odată 14 fii., — de două ori 24 fii., — de trei ori 30 fii. rendul cu litere garmond Zile grele. Sibiu, 23 Iunie n. In numărul trecut am vorbit la lo­cul acesta despre dorința manifestată din partea unor politiciani magiari de a ne vedea luat în revisiune statutul or­ganic, — legea fundamentală a bise­­ricei noastre, — pentru a fi adus în consonanţă cu spiritul dominant de as­tăzi, cu unitatea de stat magiar. Am vorbit deci despre un rău cam îndepărtat, pentru­ că de la do­rinţă până la faptă mult este, şi de la mulţi factori depinde, ca dorinţa faptă să devină. Astăzi însă cu mare mâhnire tre­­bue să vorbim despre un rău forte apropiat, care prin forma în care ni­se presintă constitue fapta însăşi, o faptă dureroasă şi îngrijitoare. Două atacuri formale s’au îndrep­tat, în contra bisericei noastre, şi în con­tra şcolelor noastre confesionale, prin două ordonanţe ministeriale, favorabile în mod escepţional magiarisării şi ma­­giarisatorilor, şi asupritore în măsură nespus de mare pentru naţionalităţile nemagiare şi pentru diferitele confesi­uni, ajunse aproape de pragul desnă­­dăjduir­ii. Intr'una din ordonanţele acestea domnul ministru de culte şi instrucţi­une publică binevoesce a dispune, ca în şcolele primare de stat religiunea să nu mai fie predată în limba ma­ternă a elevilor, ci în limba magiară, care în ceealaltă, dată în formă de cir­­culariu, adresat tuturor inspectorilor regelei de şcole şi tuturor autorităţilor superioare confesionale, se face comu­nicarea, că după ce legea despre in­troducerea limbei magiare în şcolele poporale nu a dat nici un resultat real în decursul celor 23 de ani trecuţi de la aducerea ei, pe viitor nu se vor lua disposiţiuni, ca şi jumătate din numărul orelor de propunere peste săptămână negreşit să se întrebuinţeze pentru În­văţarea limbei magiare in scris, cetit şi vorbit“. Ceea­ ce presa magiară tălmăceşte astfel, că jumătate din obiectele de în­văţământ vor fi predate în viitoriu un­gureşte şi din cărţi ungureşti în şculele noastre confesionale şi în toate şcolele publice, sperându-se că cel puţin pe calea aceasta se va ajunge la resultatul pe care cei 23 de ani trecuţi de la a­­ducerea legii de magiarisare n’au putut să’l dee. Iată deci pericolul în întreaga sa fiinţă! De o parte tinerimea nostră de la şcolele de stat vine silită să rostescă şi rugăciunile cătră Dumnezeu în limbă străină, care nu în limba bisericei la care aparţine, de altă parte vin ma­­giarisate cu desăvârşire şculele nostre poporale, pentru cari poporul nostru a jertfit şi jertfesce ca nici­ care altul din ţară. Primejdia e mare şi o apărare ener­gică se impune, şi în lupta de apărare sperăm a vede uniţi pe toţi fiii bisericei, pe toţi Românii. Căci perderea şcolelor noastre confesionale este perderea auto­nomiei noastre bisericeşti, perderea na­ţionalităţii noastre, este începutul mor­ții sigure (politice-naționale) a poporului român din patria acesta, moarte pe care nu credem să o doreasc, nici un Român, fie ori­cât de nepăsătoriu. Dar, cu toate că primejdia e mare, să nu ne perdem cumpătul bun, și înainte de toate să nu ne perdem curajul, ci cu prudenţa recerută şi cu încrederea necesară să ne grupăm în jurul archie­­reilor noştri, asupra cărora cade greul luptei, şi cari vor ave să facă începu­tul apărării. Pentru­ că cu cât mai bine vor fi sprijiniţi prelaţii noştri din toate părţile, din partea tuturor fiilor lor su­fleteşti, cu atât mai cu drag se vor su­pune şi ei greului ce-i aşteptă şi cu atât mai cu efect şi mai binecuvântată are să fie acţiunea lor. Să punem deci la o parte toate certele şi toate neînţelegerile, şi umăr la umăr să stăm gata pentru zilele grele cari sunt atât de apropiate. Sus se avem inimile î Prorogarea parlamentului. Vineri, în 20 Iunie, s’au cetit în ambele case ale parlamentului ungar două rescripte regesei, prin cari prima sesiune parlamentară este decretată de încheiată, car’ parlamentul e prorogat până la 6 Octombre. Prorogarea parlamentului prin re­script regesc, dare nu prin conclus adus din partea parlamentului însuși, are în­semnătatea aceea, pe care am expus'o într’un număr mai recent, anume, că înainte de terminul fixat pentru noua întrunire parlamentul nu se poate în­truni cu de la sine putere. Lumea politică magiară a rămas surprinsă de întâmplarea aceasta, pen­tru­ că de­şi se vorbea despre o apropiată prorogare a parlamentului, nimeni nu s-a aşteptat la aceea, ca prorogarea să se facă cu o grăbire atât de mare, şi încă în mijlocul muncei parlamentare, fiind­că atât dieta, cât şi casa mag­naţilor mai avea să resolveze unele a­­faceri urgente, cari au rămas acum ne­­rezolvate, până la toamnă. Se presupune, că motivul proro­gării este cel amintit în numărul pen­ultim al ziariului nostru, — greutăţile pe cari le întimpină guvernul la reînoi­­rea pactului cu Austria, — cu toate că representanții puterii de stat, membrii guvernului, dau de motiv lipsa de re­creare pe seama guvernului, și lipsa de liniște pentru a pregăti materialul ne­cesar pentru următoarea sesiune parla­mentară. Kossuth-iștii din dietă, anume, nu s’au putut reține să nu facă întrebare prin rostul deputatului Barabás, ime­diat după cetirea rescriptelor, că pro­rogarea parlamentului de ce se face prin rescript regesc și nu prin conclus votat din partea dietei, acuma, când la or­dinea zilei e legarea pactului, o ches­tie pe care Austria o va esploata si­gur în favorul ei, știind că guvernul ungar n’are parlamentul la spate pen­tru a'l trage la răspundere, — car’ prim-ministrul Széli a răspuns ime­diat în sensul de sus, fără a atinge chestia pactului, ci accentuând nu­mai, că dreptul de a proroga parla­mentul se ţine de prerogativele Co­­roanei, pe cari nu le poate critica ni­meni. Părinţii patriei au plecat acasă cam neliniştiţi. 1 Albert, regele Saxoniei. Ceea­ ce era de prevăzut după ştirile so­site despre boala bătrânului rege al Saxoniei, a urmat joi sora. La 8 ore şi 5 minute re­gele Albert a răposat în castelul din Sibyl­­lenort, în etate de 73 ani. Regele Albert a fost o personalitate dis­tinsa și pe teritoriul militar și pe cel al gu­vernării teritorei sale. Sub­ domnia regelui Albert Saxonia a luat parte la două mari resboaie. In 1866 în răsboiul Austriei contra Prusiei armata regelui Albert a luptat alătu­rea cu regimentele austriace, având conside­rabilă parte şi în bătălia de Königrätz, şi nu eroismul viteazului comandant al armatei sa­xone e vina, că acea bătălie s’a sfârşit cu aşa mare desastru pentru Austria. Şi cu toate că a luptat contra Prusiei, totuşi prin diplomaţie iscusită şi prin sprijin din afară regele Albert a izbutit să-şi apere ţara şi tronul de răsbunarea Prusiei victoriose. Nu mult după acest răsboiu armata saxonă, comandată de regele raportază învingeri strălucite în răs­boiul franco-german ca aliată a Prusiei. Este dar’ ştiut şi recunoscut, că la succesele ar­matei germane, până la obsediarea Parisului, partea leului a avut-o armata condusă de re­gele Saxoniei. După terminarea resboiului regele Al­bert şi-a îndreptat întregă atenţiunea asupra afacerilor interne ale ţerei sale, lucrând pen­tru ridicarea nivelului cultural şi economic al ţerei, pe care a înzestrat-o cu mulţime de instituţiuni folositoare, şi a păzit cu stricteţă libertatea constituţională a ţerei. Se şi zice că după M. Sa împăratul şi rege al nostru, cel mai constituţional dintră domnitorii ac­tuali a fost regele Albert, în care privinţă dar’ numai regele României ar putea rivalisa cu el. Răposatul a fost amic intim al M. Sale împăratului şi rege Francisc Iosif I., pe care ştirea despre răposarea amicului său l-a atins foarte dureros. Atât de mult a ţinut M. Sa la regele Albert, că aflând despre moartea lui şi-a reservat sie­şi a face disposiţiuni pen­tru doliul de curte şi representarea la în­mormântare, cu un lucru acesta, care e în contrast cu obiceiurile de la curte, având a îngriji de astfel de lucruri magistrul de ceremonii al curţii. Din acest act al M. Sale se deduce, că nu va trimite representant la înmormântare, ci va merge însu­şi însoţit, probabil, de archiducele Otto şi archiducesa Maria Josefa. Dar’ nu numai la curtea din Viena a produs adâncă emoţiune ştirea despre moartea regelui, ci pretutindenea, deosebi la Curtea din Berlin, unde bătrânul rege avea foarte mare trecere, ea fost amic şi camerad de arme al împăratului Vilhelm I. (moşul îm­păratului de acum). împăratul Viihelm II, îndată după primirea știrei a dat armatei un elogios ordin de zi, în care — întră al­tele — zice despre răposatul urmatoarele: „ .... Cu el s’a dus în mormânt ult­­raul dintră acei beliduei, cari erau decoraţi cu crucea mare a ordului „Coroana de fer“ şi cari în fruntea armatei germane, sub stin­dardele fericitului meu moş au eluptat pe Eoma nóstru în veci nevestezita cunună de lauri a biruinţei. Până când va palpita o inimă germană trăi-va amintirea eroului de la Saint-Privat, amintirea igloriosului co­mandant al trupelor de la Maas“.......... .... Dispune apoi, ca ofițerii între­­gei armate să poarte doliu patrusprezece zile, care pentru regimentul de ulani Nr. 2 și pentru cel de dragoni Nr. 10 ara să dureze trei săptămâni. Totodată dispune, că aceste două regimente au să participe la actul în­mormântării prin câte o delegaţiune condusă de comandantul. Foarte elogios e şi panegiricul din „Reichsanzeiger“ (Berlin), în care se zic ur­­matoarele : Mareşalul rege, care era egal cu cei mai vestiţi beliduci ai marelui răsboiu, a legat de numele său astfel de succese, cari aparţin celor mai frumoase fapte strategice ale Germaniei unitare" .... In acelaşi ton scriu şi ziarele engleze, care telegramele de condolenţă, trimise la Dresda, sunt mulţime. Primii cari au con­­dolat au fost împăraţii Francisc Iosif I. şi Wilhelm 11. Sâmbătă cadavrul a fost transportat la Drezda, care azi i­ se face înmormântarea. Tot Sâmbătă a fost proclamat noul rege în persoana prinţului George, fratele ră-­ posatului, care ca rege a luat titlul George 1. Procesul „Cărţii de Aur“. Sâmbătă presentându-se şef-redactorul nostru, dl T. V. Păcăţian, în faţa dlui Gödri Sándor, jude de instrucţie la tribunalul re­gesc din loc, acesta i-a comunicat, că pe basa arătării venite de la procurorul din Cluj deschide şi ordoneză cercetare în contra sa, pentru mai multe pasaje din „Cartea de Aur Vol I“, în care procurorul din Cluj crede că se află agitaţie în contra naţionali­tăţii magiare, şi tot­odată şi atac în contra formei de stat. Cercetarea e ordonată deci pe basa­do-ilor 172 şi 173 din codul penal ungar. Dl Păcaţian a luat la cunoscinţă deci­sul judelui de instrucţie, renunţând la drep­tul de a ’l apela, şi a cerut imediata întrare în cercetare. T s’a arătat „ Cartea de Aur“, (legată în negru) car’ de ea cusută cu sfera grasă altă carte negră, — traducerea magiară, fă­cută de cunoscutul translator din Cluj, Dr. Lehmann. Luând cunoscinţă despre părţile difi­cultate din „Cartea de Aur“,A. Păcăţian şi-a reservat dreptul de a se justifica punct de punct cu ocasiunea escepţiunilor ce le va da în contra actului de acasă, — după ce ’l va primi, — car’ pănă atunci a făcut de­claraţie în general, că opul seu nu conţine nimica nou ce n’ar fi scris şi publicat şi alţii, cu mult mai nainte, fără a fi fost traşi la răspundere pentru cărţile lor. Multe părţi dificultate sunt luate chiar din cartea unui autor magiar, Dr. Jancsó Benedek,­­ apoi de la Bariţiu, Popea şi alţii. A declarat mai departe, că „Cartea de Aur“ nu e scrisă pentru popor, pentru vulgul de rând, care pote sâ fie adus în stare de agitaţie, ci pen­tru pătura cultă a neamului românesc, care ştie sâ se stăpânască, ştie judeca cu calmitate şi ştie, că aceea ce se cuprinde în carte nu se refere la zilele noastre, ci la vremurile de mult trecute, la cari s’au întâmplat lucrurile înşirate. Fiind deci „Cartea de Aur“ un op de cuprins curat istoric, asupra căruia §§­fii 171, 172 şi 173 din codul penal ungar nu pot se fie aplicaţi, autorul nu se simte întru nimica vinovat, pentru­ că nu cu rea intenţiune, ci în bună credinţă a compus şi edat cartea, esclusiv numai în scopul, ca aceea ce până acuma era resfirat prin dife­rite cărţi şi reviste despre mişcările politice­­naţionale din trecut ale Românilor de sub coroana ungară,­­ să fie adunat la un loc. Cere deci sistarea procedurei judecătoresci și înapoierea cărților confiscate. S’a dresat proces verbal despre decla­­rațiunile făcute și cu aceasta ascultarea a fost terminată.

Next