Telegraful Roman, 1902 (Anul 50, nr. 1-146)
1902-10-24 / nr. 119
Ar. 119 Sibiiu, Joi 24 Octobre (8 Novembre) 1902. Anul L IILE BRAŢUL ROMAN. Apare Marţia, Joia şi Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 lun 3 C. 50 fii. Pentru monarchie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 6 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 34. Epistolele nefrancate se refusă. Articolii nepublicaţi nu se înapoiază. INSERTIUNILE: * Pentru odată 14 fii., — de două ori 24 fii., — de 30 fii. rândul cu litere garmond trei oi Din trecut. II. Se ştie, că conducetoriul delegaţiunii române, care din însărcinarea primită de la adunarea cea mare naţională din Blaj înaintase Domnitoriului în luna Iunie 1848 două petiţiuni în chestia recuieşterii naţiunii române din Ardeal de naţiune independentă şi naţionaliceşte egal îndreptăţită cu celelalte, — era episcopul Şaguna, marele şi nemuritoriul Şaguna. După ce la a doua petiţiune înaintată Monarchului delegaţiunea primise resoluţiunea dată în numărul trecut, Şaguna a aflat de necesar a merge la Pesta pentru a presenta guvernului unguresc resoluţiunea preaînaltă ce o primise din mâna Domnitoriului, şi pentru a solicita din tot adinsul esecutarea ei. Guvernul n’a voit însă să se apuce singur de resolvarea unei chestii atât de grele şi de însemnate cum era chestia română, ci a rugat pe episcopul Şaguna să espunâ pe larg şi să preciseze dorinţele şi aspiraţiunile poporului român în comisiunea regnicolară, pe care o esmisese dieta Ardealului în scopul să stabilescă detailurile perfecţionării uniunii Ardealului cu Ungaria, comisiune din care făcea parte dintre Români şi Şaguna, împreună cu episcopul Leményi şi cu advocatul Alex. Bohăţiel. Ştia bine Şaguna, că trei Români puţin pot face într’o comisiune în care Magiam sunt de opt ori mai mulţi, şi de aceea, înainte de a-şi începe comisiunea activitatea, a adresat guvernului fugare în care, expunând importanţa chestiunii ce era de deslegat, şi ţinând de prea slab representat elementul român în comisiune, a cerut, ca şi alţi bărbaţi de frunte ai Românilor să fie chemaţi la Pesta, pentru a face parte din comisiune şi a fi ascultaţi în privinţa dorinţelor neamului românesc. Guvernul c acceptat propunerea lui Şaguna, şi la 15 iulie l-a încunoştinţat, că ministeriul unguresc a decis, ca în comisiunea care are să elaboreze amănuntele uniunii, să poata lua parte dintră Români mai mulţi membri, şi anume, următorii: Francisc P. Leményi, Timoteiu Cipariu, loan Chintă, Iosif Ighian, Petru Bădiţă, Paul Dunca, Moise Furea, Demetriu Moldovan, şi loan Bran de Leményi, pe cari Şaguna avea să ’i aviseze despre acesta şi să ’i invite la Pesta, ceea ce s’a şi întâmplat. Guvernul a întrelăsat însă a avisa despre întegirea în modul acesta a comisiunii regnicolare şi pe presidentul acestei comisiuni, pe contele Teleki József sau, mai bine zis, a negles a face întregirea în conţelegere cu acesta, şi urmarea a fost, că contele Teleki s’a pus pe punctul de mânecare, că comisiunea e numită din partea dietei Ardealului, prin o lege specială pe care ministeriul unguresc n’are dreptul să o modifice, prin urmare, el alţi membri în comisiune nu primeşte, de cât numai pe cei numiţi din partea dietei Ardealului. Aici n’au fost primiţi Românii chemaţi din partea guvernului, de cât numai cu vot consultativ. Comisiunea şi-a început activitatea în 16 Iulie, dar cu chestia română s’a ocupat abia în şedinţa din 8 August, când sub numărul 35 a adus urmatorea hotărîre: “Nrul 35. Continuându-se consultarea asupra dorinţelor naţiunii române din Ardeal, se decide: Comisiunea e de părerea, că după ce chiar şi a măsurat răspunsului dat petenţilor la rugarea înaintată Maiestăţii Sale Domnitoriului nostru, în urmarea uniunii şi a acceptării disposiţiunilor mai noue, luate din partea Ungariei, au dispărut toate asupririle posibile, nu numai, dar concetăţenii noştri de limba română încă au fost aşezaţi în egale drepturi şi libertăţi cu ceialalţi cetăţeni ai patriei, ba în dieta actuală sunt chiar şi representaţi în mod egal cu ceilalţi cetățeni , e cu totul de prisos, ca pentru a se decreta toate acestea încă odată, și se compună articol nou de lege, cu atât mai vârtos, fiindcă vor avea sarte egală în viitoriu cu număroşii Români din Ungaria. De altcum, dacă concetățenii de limbă română din Ardeal, împreună cu cei din Ungaria, ar dori să se apropie încă cu vre-o rugare de adunarea țerii (dietă), le stă în deplină și liberă voe a o face aceasta.” Ce vedem din decisiunea aceasta? Un lucru foarte caracteristic. Aceea anume, că guvernul n’a influințat absolut de loc asupra comisiunii, nu i-a spus că are angajamente faţă de Români, cărora chiar prin rostul Monarchului li-a promis lege specială cu privire la asigurarea naţionalităţii lor, şi astfel comisiunea a lucrat de capul ei şi de capul ei a adus decisiunea aceasta. Românii au protestat însă, şi atât Alex. Bohăţiel, cât şi episcopul Şaguna, au anunţat vot separat, pe care Şaguna l-a motivat şi în scris, care urmarea a fost, că în 10 August comisiunea a revenit asupra chestiei, şi a adus decisiune nouă, sub numărul 37, de cuprinsul următoriu : “După cetirea şi stabilirea hotărîrii din 8 August, adusă sub numărul 35, referitor la dorinţele naţiunii române, membrii de limba română ai comisiunei fac propunerea, că deoarece decisiunea ţinută prea în general nu poate fi destul de liniştitoare pentru cetăţenii de limba română, ar fi forte oportun, dacă cel puţin cu privire la principalele lor dorinţe, anume, la folosirea limbii materne, cu privire la biserică, şcolă, comună, şi cu privire la petiţionari, precum şi referitor la aplicarea în funcţiuni s’ar lua măsuri detailate şi drept garanţă s’ar decreta toate acestea în lege. Obiectul se ia deci de nou în desbatere, şi comisiunea a aflat de bine, din punctul de vedere al liniştirii Ardelenilor, să recomande ministrului, ca si de r espresiune într'un proiect de lege faptului, ca concetăţenii de limba română pot să-şi foloseasca limba proprie română, precum în afacerile bisericeşti, aşa şi în sclele elementare, dar’ limba magiară, ca limbă necesară, au să o propună separat. Mai departe, la corporaţiunile bisericeşti, precum şi în comune curat româneşti, procesele verbale să le potă purta în limba română, dar’ şi în cea magiară, pentru a putea fi înţelese de superioritate. Dar, orice altă corespondenţă, fie de caracter bisericesc sau civil, pot să o facă numai în limba magiară, fiind însă acceptabile singuraticele petiţiuni şi recursuri şi în limba română. Pe lângă acestea, cei de legea greco-orientală să fie asiguraţi ca şi cei de celelalte religiuni din patrie. Cu o cale declară şi aceea, că concetăţenii români, cari au pregătirile necesare, pot să fie aplicaţi în toate ramurile administraţiunii.” Vedem deci, că comisiunea în două zile şi-a schimbat părerile. Pe când în 8 August zicea că e cu totul de prisos să se compună lege specială pentru Români, în 10 August a declarat, că legea e de lipsă. Ba chiar şi mai departe a mers comisiunea. A compus ea singură un proiect de lege despre drepturile naţiunii române, după cum vom vedea din cele ce amfază. Intâiu însă va fi bine să cunoştem votul separat al lui Şaguna, pe care îl vom da în numărul viitoriu. FOIŞORĂ “Ionel” (Recensiune de Grigorie Pletos, protoiereu, profesor la gimnasiul din Năsăud.) ‘'Ionel — Educaţiunea unui bun copil. Carte pentru părinţi şi alţi educatori. Principiile morale şi creştineşti, de cari trebue se se conducă părinţii în educaţiunea copiilor lor” — de V. Gr. Borgovanu, profesor de filosofie şi pedagie, Bucureşti-Gherla, 1901. Acesta este titlul complet al unei cărţi de o reală valoare pentru massa cea mare a poporului românesc, ştiutor de carte. Este o lucrare de 500 pagine 8°, al cărei scop e bine definit în subtitlurile pe cari le purta. V. Gr. Borgovanu — născut din părinţi săteni şi crescut aci în Transilvania — e bine cunoscut şi dincoace şi dincolo de Carpaţi. Dînsul serveşte şcolla română de 25 ani, din cari Î1 ani i-a petrecut în Gherla, ca profesor dirigent la şcolla preparandială , care acuma, de 14 ani, e în Bucureşti, profesor titular de filosofie şi pedagogie la liceul Stul Sava, după ce a lucrat 14 ani ca profesor de pedagogie la fosta şcoală normală de institutori. Prin urmare, autorul şi ca părintele unei familii numeroase şi ca profesor de pedagogie, ne dă în “Ionel” o operă de utilitate practică, substituind formei aride a unui tractat didactic de pedagogie, forma plăcută şi umbră a unui roman, sau mai exact a unoi povestiri biografice, în care figurază, rând pe rând, doi, părinţii şi cei doi copii ai lor: Ionel şi Mariora, dar mai ales Ionel, de la întemeiarea acestei familii până la căsătoria lui Ionel. Dl Borgovanu a putut să fi fost inspirat în lucrarea acesta de “Emilul” renumitul scriitor francez Jean Jacques Rousseau, sau de “Konrad Kiefer” al renumitului filantropist german Salzmann, dar’lasele şi direcţiile lucrării sunt negreşit conforme cu geniul cel bun al neamului românesc. Cartea are: 2 marţi. In martea 7 /în 8 ................ L ) L ■ — capitoli,) se descriu împrejurările dinaintea naşterei lui Ionel. In partea 11 (în 6 capitoli) se arată educaţiunea lui Ionel de la naştere până la căsătorie. Cuprinsul cărţii acesteia, în trăsături forte generale, este următorul: In partea 1, învăţătorul Vasile Munteanu din Satul-Nou povesteşte poporului adunat la şcala de adulţi, într'un şir de conferenţe, (ţinute Dumineca şi în sărbători) — ce creştere i s’a dat lui în casa părintescă (pag. 7—II), cum s’a însurat cu buna învoire a părinţilor, cu Măriura lui nenea Petru Rusescu, de la ei din sat, “o fată sănătosă, cu minte, asectată, harnică şi cu nume bun în tot satul”, (pag. 11—23). Pentru aceste vremuri de crisă economică merită să relevăm chipul înţelept cum s'a făcut ospăţul la cununia lui Ionel cu Mariora (pag. 19). “In ziua aceea, — zice autor.l! — la casa noastra nu s’a văcjut nici un semn, că acolo s’ar petrece o nuntă. In afară de părinţii, de bunicii şi de fraţii noştri, nu era la ospăţ, decât nunul şi nuna şi vrednicul preot... nici alaiu, nici lăutari, nici o gălăgie”. In loc de beţie — cumpăt, în loc de cheltuială zadarnică tatăl mirilor face o faptă creştinescă, dăruind o vacă cu vitei văduvei ♦ J ........ " » Ana Solovăstru, căreia i se vânduse — pentru datorie — singura văcuţă, luându-i-se hrana din gura copiilor (pag. 20). Un frumos exemplu de cruţare, de cumpăt şi de faptă creştinască !. .. Mai departe se povesteşte, cum noii căsătoriţi şi-au făcut înşişi casa (pag. 23—29), cum şi-au plantat şi cultivat grădina, ca un Raiu pământesc (pag. 30—33). “Casa noastra — zice autorul — începu se fie pentru noi ca o sfântă biserică şi o mică împărăţie, unde munciam cu drag, ne odihniam liniştiţi şi mulţămiam lui Dumnezeu pentru toate bunătăţile, ce ne dete cu mare prisosinţă” (pag. 33). Apoi se espune traiul cel fericit în casă, sub titlul: „căsnicia nostră” (pag. 33—49). Aci se aduc cuvenitele laude vieţii din familie, care este casa popoarelor şi a statelor civilisate. “Dragostea dintră noi făcit, că noi ni-am răbdat unul altuia îndelung; nu ne-am pismuit, nu ne-am îndărătnicit; nu ne-am purtat cu necuviință unul faţă cu altul; nu am gândit răul şi nu ne am bucurat de nedreptatea celuialalt . . . Toate le-am crectut, toate le-am nădăjduit, toate le-am suferit şi le-am răbdat, câte au venit asupra capului nostru”, (pag. 35). Despre hărnicia acestei nărcelri de oamenir (la pag. 45.) se spun urmatoarele : “Noi todeuna ne culcam de vreme şi ne sculam deodată cu cocoşul . . . Nici odată n'am aşteptat după vremuri mai bune, ştiind că timpul se schimbă cu omul. Silinţa noastra n’are lipsă de a dori şi apoi, cine se hrăneşte numai că nădejdi e în primejdie să moara de feme . .Ştire se ştie odată, că fără osteneala nu estrerg. Orice meserie e o Metropolitul Bucovinei. Inaltpreasânţia Sa Dr. Vladimir de Repta a depus Duminecă în faţa M. Sale împăratului şi rege prescrisul jurământ. Instalarea în scaunul metropolitan se va face în 23 Nov. n. Pentru arangiarea festivităţilor s’a constituit un comitet de fruntaşi din Cernăuţi, în frunte cu deputatul baron Hurmuzachi. Consiliu de Coroină. Duminecă după antazi s’a ţinut în Viena consiliu de miniştri sub presidenţa M. Sale, luând parte la el ministrul de cisterne conte Goluchowski, ministrul de răsboiu baron Krieghammer, ministrul president austriac, Dr. Körber, ministrul president ungar C. Széli, ministrul de honvearb austriac baron Welsersheim, ministrul de honvetji ungar baron Bejérváry și baronul Beck, şeful statului major al armatei. Consiliul a durat două ciasuri şi s’a terminat cu hotărîrea, că proiectul despre chiămarea la serviciu activ a celor douăzeci mii de recruţi din reserva suplinitore va a