Telegraful Roman, 1903 (Anul 51, nr. 1-142)

1903-01-04 / nr. 1

Sibiiu, Sâmbătă 4/17 Ianuarie 1903 Nr. 1 Anul LI. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 lu­ni 3 C. 50 fii. Pentru monarchie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 6 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Pentru abonamente şi insertiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesare Sibiiu, strada Măcelarilor 45 Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 34. Epistolele nefrancate se refusă. Articolii nepublicaţi nu se înapoiază. INSERTIUNILE: Pentru odată 14 ill.,­­ de două ori 24 fii., 30 fii. rendul cu litere garmond­e de trei ori La cincizeci de ani. Sibiiu, 3 ianuarie v. Stăm la răspântie. Stăm şi me­dităm. Am îngropat un an, şi cei de la ziariul acesta am îngropat şi o jumătate de veac de la înfiinţarea foii noastre. In 3 ianuarie v. 1853 a apărut primul numer al „ Telegrafului Român“, salutat cu mare bucurie din toate părţile, şi 3 ianuarie vă scriem şi astăz­i, când punem pe hârtie aceea ce simţim şi cugetăm din incidentul acestui eveniment. Pentru că e eveniment, mare eve­niment, când o foaie trece peste anul cincizecilea de esistenţă. Eveniment, care între împrejurări mai favorabile avea se fie altcum serbat, nu aşa, cum îl serbăm noi, fără sgomot, fără­ festivităţi, între cei patru păreţi tă-­ cuţi ai modestei noastre redacţii. Stăm la răspântie. In urma noa­­stră trecutul cunoscut, în faţa noastră viitoriul necunoscut. Un trecut de 50 de ani, şi un viitoriu de ... . cine poate spune şi cine poate şti, că de ce durată va fi? Nu este dat omului să pătă străbate cu mintea sa tainele viitoriului! Să nu ne adâncim deci în spiri­­area viitoriului, ci să esaminăm tre­cutul, judecându-l după faptele în­tâmplate în el. Pentru­ că nu e numai trecutul nostru, ci e trecutul popo­rului român, de care strîns legaţi, am fost totdeuna. Am percurs un drum lung. Drum obositoriu, cu cotituri multe şi forte grunţuros. Dar e­iam făcut, şi am ajuns în deal. Şi din deal priveliştea e frumosă şi mârgâietoare. In urma nóastrá cărări netede, bine bătucite. Cei­ ce vin în. 'iTrna nóstrá pot înainta pe ele ma uşurinţă. Şi cei­ ce vin în urma­nóastrá vor bătuci calea mai de arte, — dacă vor fi óameni, — chiar nifâi grunţurosă şi cu mai multe co­tituri să fie de cum a fost a nostră. Şi vor fi oameni! Pentru­ că în viaţa popoarelor o jumătate de veac nu e nici atâta, cât e un an în viaţa omului singuratic, ale cărui zile nu­mărate sunt. Şi pe când în viaţa omului încheierea unui an însemnăză un pas sigur spre grupă, în viaţa po­poarelor o jumătate de veac de fră­mântări şi de lupte e un pas sigur spre viaţă. Popoarele nu obosesc în apte, ca omul singuratic, ci oţelite îs din ele, cu noue puteri şi cu po­­rnţat dor de viaţă. Un şir lung de frământări şi de lupte a fost viaţa poporului român în jumătatea de veac pe care ziariul nostru o are în urma sa. A lucrat şi a luptat din toate puterile pentru a-şi asigura o esistenţă mai bună în totul din care face parte, a suferit s’a bucurat, când dat i-a fost să ă şi momente de bucurie. Şi cu npreună a lucrat şi ziariul nostru, sfătuindu’l şi îndrumându’l pe calea bună, suferind cu el şi bucurându-se de bucuriile sale. Şi tot ce a lucrat, ce a suferit, şi de ce s’a bucurat po­porul nostru în cursul acestei jumătăţi de veac, se află cu fidelitate înre­gistrat în coloanele ziariului nostru din anii daţi acum trecutului. Pentru­ că acum trecutului aparţin toate. Să le lăsăm deci pe seama tre­cutului : lupte, suferinţe şi bucurii. Pe seama trecutului şi pe seama istoriei, care va veni şi va culege în urma noastră tot ce va afla vrednic de cules, şi mănunchiu de flori va lega pe seama celor­ ce merite şi-au câştigat şi vor fi aflaţi demni să fie eternisaţi pe vecinicele ei pagini, ca diriguitori ai sorţii poporului nostru. Suntem la răspântie. Nu ştim cum va fi drumul ce -l vom face în noua jumătate de veac, de aceea nu trecem nimica cu noi din trecutul lăsat în urma nostră. Intrăm în ea cu dorinţe noue şi cu nădejdi noue. Trebue să trecem însă cu noi aceea ce putere ni-a dat, ca să putem face drumul pe care l-am făcut. Luăm deci cu noi, drept călăuză pentru calea necunoscută pe care vom avea să o străbatem, credinţa ne­clintită, alipirea nepătată şi loialitatea cea mai desevîşită faţă de Domnitoriul nostru şi casa sa domnitoare, de la care avem tot ce astăzi putem numi al nostru. Luăm şi trecem cu noi în noua jumătate de veac iubirea tradiţională faţă de scumpa noastră patrie, apărată de atâtea­ ori în trecut cu sânge ro­mânesc, precums^£^^j^ pariată' rdjă ~zle~legile ţerii, anatare în vigore. Mai trecem cu noi în noua ju­mătate de veac dorinţa ferbinte de a vedea întrupată odată solidaritatea naţională, atât de mult buciumată, şi de a vedea lăţită în poporul no­stru, — pe care lam servit şi-l vom servi, — aducerea de sacrificii din partea singuraticilor pentru prospe­­rarea întregului, aşa cum făceau înaintaşii noştri, pentru­ că numai atunci va fi ajuns cu siguranţă sco­pul pe care toţi îl urmărim, şi nu­mai atunci binele şi fericirea se va revărsa în plină măsură asupra po­porului nostru. Trecem cu noi, în fine, în noua jumătate de veac încrederea în vita­litatea poporului român, care cu succes va învinge şi în viitor, ca în trecut, pedecile şi greutăţile pe cari le va întimpina, ştiind el foarte bine, că de când a scuturat rugina vremuri­lor trecute de pe corpul său naţio­nal, şi din nulitate politică ce era, bună numai să contribue la gloria altora, a devenit şi el factor în stat, nu numai presentul, ci şi viitorul e depus în mânile sale. Şi acest viitoriu, plăcut şi priel­nic are să-i fie, dacă va rămâne sub scutul bisericii, care­­l-a trecut prin atâtea primejdii în trecut, dacă nu va pretinde mai mult decât aceea ce-i compete şi ce e al seu, şi dacă îşi va păstra nemărginita încredere în puterea de sus, care toate le întoc­meşte după a sa înţelepciune, şi din a cărei voinţă se întâmplă tot ce se întâmplă, căci ea stăpâneşte văzutul şi nevăzutul, ea conduce oamenii şi popoarele spre ale lor destinuri. Aceasta putere nevăzută o vom ruga noi necontenit și în viitoriu, ca ea să ocrotescâ biserica nostră, ferindu-o de sguduiri interne și din afară. Ea să poarte grijă și de po-­ porul român, îndrumându-1 spre bine și înseninându-i zilele, — pentru­ ca cei­ ce se vor întruni peste altă ju- [ mătate de veac, spre a serba jubi­leul de o sută de ani de la înfiinţarea ziariului acestuia, să fie mai bogaţi în positivă mângăere decât noi cei de astăzi, şi fericiţi şi mulţămiţi cu po­ziţia pe care poporul român şi-o va fi creat până atunci în aceasta patrie, să laude şi să preamărească pe cel­ ce li-a dat binele la care au ajuns, aducându-și aminte și de cei­ ce li-au netezit drumul pentru a ajunge la bine. Cu dorința aceasta ne facem intrarea în noua jumătate de veac, pe care astăzi o începe ziariul nost­a. 225- Biblioteca Meteana ASTRA *225P*/ -------— ■--------------------­ Scopul urmărit. Pentru­ ca să ajungi la un bine durabil şi perfect, trebue să lupţi pen­tru a-l ajunge, şi trebue se faci un drum lung şi obositoriu. Popoarele fac acest drum conform îndrumărilor pri­mite de la cei înţelepţi şi luminaţi dintre fiii lor Aceştia fac începutul înaintării spre bine, ei pun fundamen­tul binelui dorit, pe care şi dacă nu’l ajung ei, urmaşii negreşit trebue să’l ajungă. II ajung însă numai dacă ră­mân pe calea ce li­ s’a arătat şi nu de­­viază de la ea. Multe începuturi de acestea a fă­cut marele nostru Şaguna, şi păcat strigătoriu la ceriu am comite dacă n’am merge mai departe pe căile ce ce ni­ le-a precisat, pentru­ ca să ajun­gem cu siguranţă la binele dorit. Din trecutul ziariului nostru. Primele gazete române. Poporul român, ţinut din­adins în întunerec în cursul secolilor, la toate lucrurile bune a ajuns cu mult mai târziu de­cât celelalte popoare. Astfel şi la gazete. De­şi încă pe la începutul secolului XVII se inventase şi luase avânt acesta formă de comunicare de idei, întâmplări, noutăţi şi descoperiri, — Românii nici pe la finea secolului XVIII nu aveau încă gazetă tipărită în limba lor. Adevărat, că pe la anul 1795 s’a format o societate în Transilvania în scopul editării unei foi românești, dar’ încercarea a rămas neisbutită, și oamb­it­ii au rămas numai cu dorința. Gazeta acesta era proiect*:­­apară in fie­ care săptămână odată, în format de două cele, aducând pe rînd articole din ştiinţele teologice, filosofice, matematice, istorice, etc., comunicând cetitorilor, fireşte, şi noutăţi şi eveni­mente politice din lumea de atunci. Societatea adresase deja apel că­­tră publicul român, cerându-i sprijinul şi învitându-l să facă abonamente cu 15 florini pe an; dar’ timpurile erau atât­ de critice şi împrejurările atât de jungaşe pe atunci, în cât nici apelul acesta, tipărit cu concesiune mai înaltă, n’a putut fi împărţit printră Români. Fata n'a apărut, şi din încercarea neisbutită numai atâta urmă ni-a ră­mas, că sufletul acestei întreprinderi li­terare a fost loan Molnár din Sadu, doctor (medic) de ochi, care a scris mai multe cărţi de folos pentru popo­rul român, pe atunci atât de înapoiat. La anul 1825, când intrasem bine în secolul XIX, s’a făcut apoi a doua încercare de a edita o gazetă româ­­nescâ. Un Român zelos, care trăia în Lipsea, a tipărit acolo un număr de probă din „Fauna Lipsch­ei“ şi l’a împărţit publicului cetitoriu român, în­­vitându-l să facă abonamente. Se vede însă, că ori fata n’a co­­răspuns gustului şi aşteptărilor Româ­nilor, ori aceştia nu înţelegeau încă scopul şi însemnătatea unei gazete na­ţionale, căci gazeta după puţine zile de viaţă a trebuit să-şi sisteze apariţia. Se pare însă, că motivul scurtei vieţi a „Famei Lipschei“ a fost şi acela, că era editată departe de lumea ro­mânască, şi astfel, date fiind greutăţile de comunicaţie de pe atunci, Românii o primiau cu mari întârzieri. Pe lângă acceptabilitatea acestui motiv pledăzu faptul, că la scurt timp după acesta, la anul 1828, apar de­o­­dată două gazete româneşti în ţările de preste Carpaţi, Muntenia şi Moldova, anume: „Curierul Românesc“ în Bu­cureşti, şi „Albina Român­esca“ în Iaşi, ambele ziare politice, comerciale şi literare, şi de o durată destul de lungă. La noi, prima foie românăscă a fost „Foaia Duminecii“, editată în Bra­şov, cu cuprins co răspunz­ătoriu tre­buinţelor poporului român. Locul acestei foi l-a luat mai târ­ziu „Gazeta Transilvaniei“, în viaţă şi astăzi, cu fiica ei „Foaie pentru minte, inimă şi literatură“, care şi mai târziu a început a fi publicată şi la Blaj o foie, sub titlul „Organul lu­minării“, cu tendenţe de a cultiva limba românescâ. Rind pe rînd au început apoi a mai apără şi altele, atât la noi, cât şi în ţărie române de preste Carpaţi, u­­nele ce viaţă mai lungă, altele numai pentru a apune cât mai curând după naştere. In Cernăuţi încă a fost scoas­ la lumină în anul 1849 o feie întitu­lată „Bucovina“, care era tipărită în limba română şi germană, şi a făcut bune servicii neamului românesc. Vecjând şi înţelegând cel­ ce viaţă a dat ziariului nostru, Andreiu baron de Şaguna, cât de mare folos aduce o gazetă bine redactată, pentru­ că răs­pândeşte în popor idei nobile şi fru­­moase, cunoştinţe de tot soiul, şi ’l face să’şi cunoscă interesele proprii, pregătin­­du-l apoi şi pentru luptele ce va ave să le parte întru respectarea lor, în nemărginita sa îngrijire pentru îmbu­nătăţirea sorţii poporului a aflat de necesară editarea unui organ de pu­blicitate aici în Sibiiu, editarea ziariu­lui nostru. Ideia salutată fiind cu în­sufleţire din toate părţile, realizarea ei nici n’a întârziat mult, ci cu începerea anului 1853 a fost prefăcută în faptă. Ideia aceasta a avut-o Şaguna încă la anul 1860, cân­d a cumpărat tipografia archidiecesană, în care se tipăreşte, de la înfiinţare până astăzi, ziariul nostru.

Next