Telegraful Roman, 1903 (Anul 51, nr. 1-142)

1903-01-04 / nr. 1

TELEGRAFUL ROMAN 3 „Editura „Telegrafului Roman credin­­cios” îndatoririlor sale cătră public, încă de la începutul eşirii acestei foi a fost totdeuna nevoită a-şi întrebuinţa toate mijloacele ce le are la dispoziţie, spre a face destul promisiei sale de la început, precum şi spre a mulţămi, după putinţă, aşteptarea şi dorinţa publicului cetitoriu. Ea drept aceea, de câte­ ori împreju­­­­rările aduseră cu sine câte o schimbare în (^redacţie, a îngrijit totdeuna pentru regulata şi neîntrerupta urmare a faiei de aşa om, sub a cărui redigere mai departe faia acesta să nu pară scădere, dară nici să se abată de la scopul ei hotărit la început. După cum s’a anunțat în numărul trecut, împrejurările adu­seră cu sine, ca și acuma se între o schim­bare în redacția nostră, în urma căreia edi­tura acestei foi face cunoscut onor. public, că „Telegraful Romanu începând de azi, pe vii­­toriu se va redica de nou denumitul seu re­dactor, dl V. Romanu, sub a cărui lucrare se poate ave speranţă, că acest jurnal va co­­respunde şi d’aci ’ncolo dorinţelor comune. Dară pentru aceea tendinţa şi tonul „Telegrafului“ nu vor pătimi schimbare, ele remân şi pe viitoriu acelea, ce se arătară până acum în atâtea rînduri, şi de cari s'a ţinut jurnalul nostru totdeuna. El adecă şi pe viitoriu va avè de devisă, progresul, şi ca un asemenea jurnal va învăţa, pe cât poate, pe poporul ro­mân despre starea lumii, a patriei, şi despre interesele sale, se va sili a înainta binele pu­blic şi cu el fericirea poporului român, ce ne este aşa de scumpă la toţi.“ Ca probă de stil de pe vremea când Visarion Roman lucra la faata aceasta, dăm urmatoarele părţi din arti­colul „ Chemarea şi cultura femeii“, scris de V. Romanu: — „Femeia trebuie, ca tovărăşiţa, ca soţie a bărbatului, şi ca membră al unui cerc de familie se cunoscă din cele ce se în­tâmplă în lume şi din cele ce ocupă şi in­­tereseză pe bărbat cel puţin atâta, cât să aibă o înţelegere, şi cointeres la ele ... Emanci­parea femeilor, cea singur adevărată şi sin­gur înţeleptă se cuprinde într’aceea, ca ele să se sîrguiască a-şi câştiga, în locul unei culturi, care adeseori e numai pe din afară, o ase­­­­menea cultura adeverată internă, in locul unei dresuri gole a memoriei şi a minţii, o cultură adevărată a sufletului şi a inimei; se cuprinde mai departe într’aceea, ca ele să-şi însuşiască o minte deşteptă pentru natura ce ne impre­­sară, pentru frumseţile ei, precum şi pentru serioasele ei scopuri; să-şi însuşiască o în­ţelegere a sîrguinţelor omenirei, precum şi un interes adânc şi din inimă; ce produce apoi acestă înţelegere, o cunoştinţă a propă­şirilor culturii, cu un cuvânt: să’şi însuşiască o minte deşteptă, precum pentru viaţă, aşa şi pentru fantomele ce aşa des se schimbă, pre­cum pentru seriositatea vieţii, aşa şi pentru părţile veselitaare ale ei...“ N’a stat mult nici Tisarion Ro­man în redacţia „ T­elegrafului Ro­man“. Cu ziua de 12 iunie 1858 s-a retras, din motive sanitare, urmându-i ca succesor loan Raţiu, paroch în Alba-Iulia. Redactor: Ioan Raţiu, Intrarea lui Ioan Raţiu în redac­ţia „Telegrafului Roman“, editura Ioii a adus-o la cunoştinţă publică prin ur­matoarele mogulitare şi re­publicate în numărul 25, anul 1858, al ziariului acestuia: „Editura „Telegrafului Roman“ aduce la cunoştinţa obştescă, că dl paroch din Bâl­­grad loan,­Raţiu, este acel bărbat, care s’a est F^dactor al „Telegrafului Roman“. Editura acestui organ îşi linguşeşte îndestu­­lirea publicului cu acesta alegere de redactor, care nu s’a făcut din vre-o părtinire, ci nu­mai şi numai din privinţa însuşirilor, cari de­osebesc pe acest bărbat mai pe sus de cât pe ceilalţi recurenţi pentru postul redacto­rului al „Telegrafului Roman“. (Postul a fost ocupat în urma unui concurs. Red.). Cetitorii organului nostru vor şti şi sin­guri, în ce timpuri grele trăim, şi câte fe­­liuri de rane şi trebuinţe avem, cari aşteptă o conlucrare sănătosă şi din partea jurnalis­tică pentru tămăduirea şi deplinirea lor. Redacţia unui jurnal se poate încrede astăzi unui bărbat, care după sistema stator­nicită pentru şcoli a săvârşit studiile filoso­fice şi juridice, care în viaţa practică a arătat o purta­re solidă şi neîntinată, care a fost activ în chiămarea sa şi părtinitoriu binelui obştesc,­strădalnic în jurnalistică şi patriot bun. Ed­itura subscrisă a aflat toate aceste în­suşiri îi dl paroch han Raţiu, de aceea l-a şi ales ‘dactor al organului seu. Acesta fă­când cu -­scut, facem încă descoperire, că edi­tura ac­tui jurnal pofteşte noului seu re­dactor prel duh şi tact jurnalistic, care l-au avut şi cei de până acum redactori ai „Te­legrafului Român“, căci ei n’au avut nici o nevoe siu neplăcere, sau înfruntări de la ci­neva petru politica lor, ba încă au cutezat a respinge ori­ce atac, ce venea din ori­ce parte aspră-le sau asupra politicei lor“. Cum se vede, mari speranţe erau legate de noul redactor al „ Telegra­­fului -uiman“, speranţe cari realizate au fos­t pentru­ ca sub Ioan Raţiu, — mai tiiniu protopresbiter al Haţegului, — ziarul a luat un frumos avânt. Nul redactor a aflat de bine să-şi espumii în primul număr apărut sub îngrijea sa (26 din 1858) profesia de credinţă politică, făcând mărturisire şi promshne, că ţinuta foii va răm­âne cea din trecut, şi că foia. Lanjeurat legilor presei va publica tot ce va afli de folositoriu în interesul înaltei ocârnătiri şi nu va perde nici-când din ve­dere, c­ă Telegraful Român“ e un jurnal na­­ţio­­ potic, industrial şi literar. Va publica şi în viitou tot ce va afla demn, trebuincios şi folositor întru înaintarea binelui comun, naţion şi patriotic, care, de­şi a-şi apăra in­terese sile între marginile cuviinţei, îşi va ţină o sântă datorie, aceea ce este devisa fie­ că ui organ public, într’aceea „Telegraful Roman“va încunjura totdeuna şi se va feri de to­­t ar aduce după sine o polemia săcă şi nepliată“ ... „ibscrisul am fost şi voiu rămână de acea opinie, că noi numai aşa vom pută ajungei o cale mai bună, numai aşa vom pută arpta un viitoriu mai zimbitoriu, dacă lucrând în resputeri, vom căuta întru tote as fi a­ fericirii nea­mului omenesc. Spre aicest centru atâta de sigur îşi va îndrepta jurnalul acesta şi în viitoriu compasul seu, sperând pe cărarea acăsta a pută naviga fără primejdii chiar şi în mijlocul celor mai spumoase valuri“ ... Bune şi frumoase zile a avut „ Te­legraful Roman“ pe vremea când a fost condus de Ioan Raţiu, pentru­ că după îngroparea sistemului absolutistic de guvernare se iviseră zorile unei vieţi publice, mai priincioase şi pentru porul român din patria aceasta."" In deosebi l anul 1861 a fost foarte sgomotos şi plin de acţiune politică, şi toate mişcările întâmplate în decursul lui, ziariul nostru le-a înregistrat cu minuţiositate. Aşa conferenţa naţională, ţinută în Sibiiu la începutul anului, confe­renţa regnicolară, ţinută nu mult în urmă în Alba-Iulia, congregaţiunile ţi­nute în diferite comitate, în cari re­­presentanţii români luptau cu rară ener­gie pentru respectarea limbii noastre na­ţionale, urzirea şi inaugurarea „Aso­­ciaţiunii“, şi activitatea dietei din Pesta, în care cei unsprezece deputați națio­nali au dus frumoasa luptă parlamen­tară, — toate acestea au fost descrise în mod amănunțit în ziariul nostru. Rapoartele din Pesta tinărul jurist Tartenie Cosma le scria pe seama zia­riului „Telegraful Roman“, — astăzi venerabilul director al „Albinei“, — care începând de la anul 1857 e până astăzi colaboratorul nostru. car’ în luptele din comitate însuşi redactorul ziariului nostru, Ioan Raţiu, a luat parte foarte activă, ca membru al con­gregaţiei comitatului Hunedoara, în care multe vorbiri frumoase şi naţionale a rostit. De­şi numit de mult protopresbiter al tractului Haţeg, Ioan Raţiu a rămas redactor al „Telegrafului Roman“ până la 29 Novembre 1862, când a apărut ultimul număr (95) prevăt­ut cu signa­tura sa. Cu începere de la anul 1861 „te­­legraful Roman“ apărea tipărit în parte şi cu litere latine, care editura luase din vreme disposiţiunea, ca de la 1 ia­nuarie 1863 să fie întreg tipărit numai cu litere latine. Pe vremea când „ Telegraful“ era redactat de loan Raţiu au început să colaboreze la el şi venerabilii bătrâni de astăzi, academicianui loan cavaler de Puşcariu P. S. Sa Nicolae Popea, Dr. Al. M­­arienescu şi alţii, din con­deiul cărora preţiose lucrări au fost pu­blicate în colonele ziariu­ui. Redactor: Zacharia Boiu. După retragerea lui Ioan Raţiu, care şi-a ocupat postul de protopresbi­­ter al tractului Haţeg, redactarea zia­riului „ Telegraful Roman“ a fost în­credinţată venerabilului asesor consis­torial în pensiune, Zacharia Boiu­, pe atunci profesor la institutul teologic­­pedagogic archidiecesan. Intrarea sa în redacţia fetei noul redactor a adus-o la cunoştinţa publi­cului cetitoriu prin următoriul comu­nicat, publicat în numărul 96 (anul 1862) al „Telegrafului Roman“, cu datul de 1 Decembre 1862: „Poftit din partea on. Editure a „Te­legrafului Roman“ la redigerea acestei foi, şi pătruns de adevărul, că timpuri şi împre­jurări straordinare adesea pretind de la noi şi jertfe straordinare, mi-am ţinut de dato­­rinţă a da ascultare acestei chiămări onorifice. Şi aşa am onoare a mă presenta onoratului public cetitoriu, şi până la întărirea de la înalte locuri, ca redactor substitut al „Tele­­c­rafului Roman“. Cu cât cumpănesc mai mult mărimea şi mulţimea datorinţelor unei Re­­dacţiuni, cu atâta mai mult mă conving des­pre greutatea sarcinei ce o iau asupra-mi eu acest pas; şi dacă cu toate acestea nu mă spariu de ostenelele ce am se întimpin, causa , de o parte, că primesc redacţiunea din „demnele mâni ale unui predecesor precum e .D. Ioan Olaţiu, de alta confidenţa cea tare ce o pun în ajutoriul numeroşilor amici per­sonali, dar’ mai mult încă amici ai acestui ziariu. »Z. R.“ şi de aci nainte va conlucra, ca în ceilalţi zece a­ni ai esistenţei sale, din toate puterile de cari dispune, la gigantele edificiu al luminării şi prosperării, materiale şi spirituale, a poporului re*fmr dica, j­ a ^pan’ acum, credinţa neclătită cătră P.' î. Casa domnitare, respect cătră legile şi instituţiunile patriei, precum şi cătră or­ganele aceloraşi, concordia între diferitele na­ţionalităţi şi confesiuni, ce provedinţa le-a aşezat în patria nostră. Va înainta după pu­tinţă toate adevăratele interese ale naţiunei române şi le­ va apăra cu toate armele ce i­ le concede legea şi dreptatea. Tabloul referin­ţelor politice ale lumii se va nevoi a­­ de­semna cu colori cât se poate de credincioase, ţinând întră esageraţiuni unilaterale calea mijlocie; dar’ în valul lucrărilor celor mari ale naţiunilor europene nu va uita cu deose-­ bire de patria şi de naţiunea sa, ci va sa- ■ critica tuturor referinţelor ei speciala sa în-, grijire şi atenţiune. Cu deosebire nu va uita,­­că garanta unui viitoriu mai bun, pe cât iar acesta pot confăptui mâni şi minţi omeneşti, este propagarea luminei ştiinţelor, este cul­tura. De aceea şcolele şi învăţământul întră Români va fi obiect al celei mai căldurose a lui părtiniri. — Batâ în câteva trăsuri pro­grama, ce şi-a prefipt-o de la început şi că­reia va rămâne credincios şi de aci nainte „Telegraful Roman“. Dumnezeu să ne ajute“. Condeiu puu şi stil frumos înflo­rit ar avea redactorul Zacharia Boiu, şi frumoase evenimente au fost înregis­trate şi sub el în colonele ziariului nostru. Astfel decurger­ea congresului naţional român, ţinut în Dumineca Tomii anul 1863 în Sibiiu, a fost dată publicului cetitoriu român în modul cel mai amănunţit, după note stenogra­­fice. Apoi deschiderea şi decurgerea dietei transilvane din anii 1863/64, ţinută în Sibiiu, a dat material atât de vast pe sema „ Telegrafului Roman“, in­cât a trebuit să fie scos de trei­ ori pe săptămână, mai primind câte­odată şi suplimente. In ajunul dietei transilvane şi sub decurgerea ei, ţinuta foii noastre a fost barbatească şi energică, nu în sus, pen­tru­ că nu era trebuinţă, ci în jos, faţă de representanţii poporului român, pe­ cari „Tetegr. Roman“ voia să ’i aducă­ la o solidaritate esemplară, ştiind foarte­ bine, că numai aşa se poate câştiga pe­ seama poporului român aceea ce popo-’ rul cere, aştepta, şi ce ’i compete. Iată ce scria „ Telegraful Roman“ în ajunul deschiderii dietei transilvane, în numărul de la 2 iunie 1863: — „Mărturisim, că Regimul a făcut toate, câte naţiunile ardelene au putut aştepta de la el, pe drept. Acum este problema de­putaţilor, ca şi ei să facă toate acelea, câte alegătorii lor şi regimul aşteptă pe drept de la ei. Ne luăm voe a pune acesta întrebare şi a răspunde le ea : Ce aşteptă naţiunea ro­mână de la representanţii ei dietali ? Fără îndoială aşteptă naţiunea nostră de la depu­taţii sei, ca Domniile lor strîm să se ţină de petiţiunile­ naţiunii, începând de la anul 1849, şi continuând pănă la congresul anului aces­tuia. Sîmburele acestor petiţiuni cuprinde în sine independenţa patriei şi egala îndreptă­ţire a naţiunii noastre în înţelesul cel adevărat ardelean. Naţiuna numai în acest chip se poate mângâia şi asigura în privinţa viitoriului seu. Ea ştie prea bine, că numai atunci se va bu­cura de egala îndreptăţire, ce compete ei ca unei naţii, dacă va avèa teritoriu naţional cu municipii naţionale, precum acesta o vede şi la alte naţii, pe baza dreptului de mai nainte. Noi sperăm că representanţii naţiunii noastre de la dietă se vor sprijini şi din partea re­­presentanţilor acelor naţiuni, cari sunt loiale şi drepte cătră naţiunea nostră, şi numai re­presentanţii acelei naţiuni vor fi în contra po­stulatelor nostre drepte, cari nituesc a se susţine în supremaţie, şi vreau să ne împăr­­tăşască numai de drepturi personale, dar’ nu şi naţionale, însă cu asta nici­când nu ne vom mulţămi“. .. Cine nu vede depusă şi interpre­tată în şirele acestea politica lui Şa­­guna şi ideile sale, precum şi dorinţele sale de a vedea „pe fie­care Român transilvănean strângându-şi toate puterile pentru a lua parte activă la vieţa pu­blică politică a naţiunii, căci aci e mo­mentul, ca naţiunea româna din Transilvania şi confesiunile ei se se înarticuleze la dieta ţerii“, cum scria „ bei. Rom.“ câteva -Ate"mai nainte. Cel mai mare eveniment înregis­trat de ziariul nostru în întrega sa viaţă de 50 de ani, a fost fără îndoială cel de la finea anului 1864 despre restaurarea Metropoliei noastre. „Telegraful Roman“ a dat ştire telegrafică în numărul de la 24 De­cembre v. despre îmbucurătoriul fapt, apreciindu-1 astfel: „In fine causa cea drăptâ şi sântă a Românilor austriaci de religiunea greco-ori­­entală, mult dorita nostră Metropolie a ajuns resolvirea dorită! In fine oftarea lor seculară a fost ascultată și împlinită! In fine lacrămile lor de întristare s’au prefăcut în lacrămi de bucurie! Scriem aceste şiruri sub gigantica im­­presiune a momentului, ce ne arată în rea­litate, în adevăr, ceea­ ce părinţii noştri, moşii noştri au dorit în deşert, ba ceea­ ce dor, nici a dori nu mai cutezau. Inima în atari mo­mente este prea plină, mintea prea ocupată de ideia cea mare, ce a luat trup, de­cât să-şi potă esprima în cuvinte demne bucuria sa, mulţumita sa, speranţele sale în veritoriu. De aceea şi punem stavilă simţemintelor şi cuvintelor noastre, şi ne mărginim pe lângă a comunica ştirea de sus, carea suntem si­guri, că precum de fraţii noştri din Viena, aşa şi de toţi fraţii noştri din Austria şi şi afară de Austria va fi întimpinată şi salutată ca o adevărată bună-vestire. Lăudat fie numele Domnului, care cu acest dar ceresc „a cercetat pe poporul seu !* Glorie cavalerescului Domnitoriu şi Împărat, care prin actul acesta a tras o legătură nouă neperitare, între tronul Seu străbun şi între

Next