Telegraful Roman, 1903 (Anul 51, nr. 1-142)
1903-01-04 / nr. 1
TELEGRAFUL ROMAN 3 „Editura „Telegrafului Roman credincios” îndatoririlor sale cătră public, încă de la începutul eşirii acestei foi a fost totdeuna nevoită a-şi întrebuinţa toate mijloacele ce le are la dispoziţie, spre a face destul promisiei sale de la început, precum şi spre a mulţămi, după putinţă, aşteptarea şi dorinţa publicului cetitoriu. Ea drept aceea, de câte ori împrejurările aduseră cu sine câte o schimbare în (^redacţie, a îngrijit totdeuna pentru regulata şi neîntrerupta urmare a faiei de aşa om, sub a cărui redigere mai departe faia acesta să nu pară scădere, dară nici să se abată de la scopul ei hotărit la început. După cum s’a anunțat în numărul trecut, împrejurările aduseră cu sine, ca și acuma se între o schimbare în redacția nostră, în urma căreia editura acestei foi face cunoscut onor. public, că „Telegraful Romanu începând de azi, pe viitoriu se va redica de nou denumitul seu redactor, dl V. Romanu, sub a cărui lucrare se poate ave speranţă, că acest jurnal va corespunde şi d’aci ’ncolo dorinţelor comune. Dară pentru aceea tendinţa şi tonul „Telegrafului“ nu vor pătimi schimbare, ele remân şi pe viitoriu acelea, ce se arătară până acum în atâtea rînduri, şi de cari s'a ţinut jurnalul nostru totdeuna. El adecă şi pe viitoriu va avè de devisă, progresul, şi ca un asemenea jurnal va învăţa, pe cât poate, pe poporul român despre starea lumii, a patriei, şi despre interesele sale, se va sili a înainta binele public şi cu el fericirea poporului român, ce ne este aşa de scumpă la toţi.“ Ca probă de stil de pe vremea când Visarion Roman lucra la faata aceasta, dăm urmatoarele părţi din articolul „ Chemarea şi cultura femeii“, scris de V. Romanu: — „Femeia trebuie, ca tovărăşiţa, ca soţie a bărbatului, şi ca membră al unui cerc de familie se cunoscă din cele ce se întâmplă în lume şi din cele ce ocupă şi intereseză pe bărbat cel puţin atâta, cât să aibă o înţelegere, şi cointeres la ele ... Emanciparea femeilor, cea singur adevărată şi singur înţeleptă se cuprinde într’aceea, ca ele să se sîrguiască a-şi câştiga, în locul unei culturi, care adeseori e numai pe din afară, o asemenea cultura adeverată internă, in locul unei dresuri gole a memoriei şi a minţii, o cultură adevărată a sufletului şi a inimei; se cuprinde mai departe într’aceea, ca ele să-şi însuşiască o minte deşteptă pentru natura ce ne impresară, pentru frumseţile ei, precum şi pentru serioasele ei scopuri; să-şi însuşiască o înţelegere a sîrguinţelor omenirei, precum şi un interes adânc şi din inimă; ce produce apoi acestă înţelegere, o cunoştinţă a propăşirilor culturii, cu un cuvânt: să’şi însuşiască o minte deşteptă, precum pentru viaţă, aşa şi pentru fantomele ce aşa des se schimbă, precum pentru seriositatea vieţii, aşa şi pentru părţile veselitaare ale ei...“ N’a stat mult nici Tisarion Roman în redacţia „ Telegrafului Roman“. Cu ziua de 12 iunie 1858 s-a retras, din motive sanitare, urmându-i ca succesor loan Raţiu, paroch în Alba-Iulia. Redactor: Ioan Raţiu, Intrarea lui Ioan Raţiu în redacţia „Telegrafului Roman“, editura Ioii a adus-o la cunoştinţă publică prin urmatoarele mogulitare şi republicate în numărul 25, anul 1858, al ziariului acestuia: „Editura „Telegrafului Roman“ aduce la cunoştinţa obştescă, că dl paroch din Bâlgrad loan,Raţiu, este acel bărbat, care s’a est F^dactor al „Telegrafului Roman“. Editura acestui organ îşi linguşeşte îndestulirea publicului cu acesta alegere de redactor, care nu s’a făcut din vre-o părtinire, ci numai şi numai din privinţa însuşirilor, cari deosebesc pe acest bărbat mai pe sus de cât pe ceilalţi recurenţi pentru postul redactorului al „Telegrafului Roman“. (Postul a fost ocupat în urma unui concurs. Red.). Cetitorii organului nostru vor şti şi singuri, în ce timpuri grele trăim, şi câte feliuri de rane şi trebuinţe avem, cari aşteptă o conlucrare sănătosă şi din partea jurnalistică pentru tămăduirea şi deplinirea lor. Redacţia unui jurnal se poate încrede astăzi unui bărbat, care după sistema statornicită pentru şcoli a săvârşit studiile filosofice şi juridice, care în viaţa practică a arătat o purtare solidă şi neîntinată, care a fost activ în chiămarea sa şi părtinitoriu binelui obştesc,strădalnic în jurnalistică şi patriot bun. Editura subscrisă a aflat toate aceste însuşiri îi dl paroch han Raţiu, de aceea l-a şi ales ‘dactor al organului seu. Acesta făcând cu -scut, facem încă descoperire, că editura actui jurnal pofteşte noului seu redactor prel duh şi tact jurnalistic, care l-au avut şi cei de până acum redactori ai „Telegrafului Român“, căci ei n’au avut nici o nevoe siu neplăcere, sau înfruntări de la cineva petru politica lor, ba încă au cutezat a respinge orice atac, ce venea din orice parte aspră-le sau asupra politicei lor“. Cum se vede, mari speranţe erau legate de noul redactor al „ Telegrafului -uiman“, speranţe cari realizate au fost pentru ca sub Ioan Raţiu, — mai tiiniu protopresbiter al Haţegului, — ziarul a luat un frumos avânt. Nul redactor a aflat de bine să-şi espumii în primul număr apărut sub îngrijea sa (26 din 1858) profesia de credinţă politică, făcând mărturisire şi promshne, că ţinuta foii va rămâne cea din trecut, şi că foia. Lanjeurat legilor presei va publica tot ce va afli de folositoriu în interesul înaltei ocârnătiri şi nu va perde nici-când din vedere, că Telegraful Român“ e un jurnal naţio potic, industrial şi literar. Va publica şi în viitou tot ce va afla demn, trebuincios şi folositor întru înaintarea binelui comun, naţion şi patriotic, care, deşi a-şi apăra interese sile între marginile cuviinţei, îşi va ţină o sântă datorie, aceea ce este devisa fie că ui organ public, într’aceea „Telegraful Roman“va încunjura totdeuna şi se va feri de tot ar aduce după sine o polemia săcă şi nepliată“ ... „ibscrisul am fost şi voiu rămână de acea opinie, că noi numai aşa vom pută ajungei o cale mai bună, numai aşa vom pută arpta un viitoriu mai zimbitoriu, dacă lucrând în resputeri, vom căuta întru tote as fi a fericirii neamului omenesc. Spre aicest centru atâta de sigur îşi va îndrepta jurnalul acesta şi în viitoriu compasul seu, sperând pe cărarea acăsta a pută naviga fără primejdii chiar şi în mijlocul celor mai spumoase valuri“ ... Bune şi frumoase zile a avut „ Telegraful Roman“ pe vremea când a fost condus de Ioan Raţiu, pentru că după îngroparea sistemului absolutistic de guvernare se iviseră zorile unei vieţi publice, mai priincioase şi pentru porul român din patria aceasta."" In deosebi l anul 1861 a fost foarte sgomotos şi plin de acţiune politică, şi toate mişcările întâmplate în decursul lui, ziariul nostru le-a înregistrat cu minuţiositate. Aşa conferenţa naţională, ţinută în Sibiiu la începutul anului, conferenţa regnicolară, ţinută nu mult în urmă în Alba-Iulia, congregaţiunile ţinute în diferite comitate, în cari representanţii români luptau cu rară energie pentru respectarea limbii noastre naţionale, urzirea şi inaugurarea „Asociaţiunii“, şi activitatea dietei din Pesta, în care cei unsprezece deputați naționali au dus frumoasa luptă parlamentară, — toate acestea au fost descrise în mod amănunțit în ziariul nostru. Rapoartele din Pesta tinărul jurist Tartenie Cosma le scria pe seama ziariului „Telegraful Roman“, — astăzi venerabilul director al „Albinei“, — care începând de la anul 1857 e până astăzi colaboratorul nostru. car’ în luptele din comitate însuşi redactorul ziariului nostru, Ioan Raţiu, a luat parte foarte activă, ca membru al congregaţiei comitatului Hunedoara, în care multe vorbiri frumoase şi naţionale a rostit. Deşi numit de mult protopresbiter al tractului Haţeg, Ioan Raţiu a rămas redactor al „Telegrafului Roman“ până la 29 Novembre 1862, când a apărut ultimul număr (95) prevătut cu signatura sa. Cu începere de la anul 1861 „telegraful Roman“ apărea tipărit în parte şi cu litere latine, care editura luase din vreme disposiţiunea, ca de la 1 ianuarie 1863 să fie întreg tipărit numai cu litere latine. Pe vremea când „ Telegraful“ era redactat de loan Raţiu au început să colaboreze la el şi venerabilii bătrâni de astăzi, academicianui loan cavaler de Puşcariu P. S. Sa Nicolae Popea, Dr. Al. Marienescu şi alţii, din condeiul cărora preţiose lucrări au fost publicate în colonele ziariuui. Redactor: Zacharia Boiu. După retragerea lui Ioan Raţiu, care şi-a ocupat postul de protopresbiter al tractului Haţeg, redactarea ziariului „ Telegraful Roman“ a fost încredinţată venerabilului asesor consistorial în pensiune, Zacharia Boiu, pe atunci profesor la institutul teologicpedagogic archidiecesan. Intrarea sa în redacţia fetei noul redactor a adus-o la cunoştinţa publicului cetitoriu prin următoriul comunicat, publicat în numărul 96 (anul 1862) al „Telegrafului Roman“, cu datul de 1 Decembre 1862: „Poftit din partea on. Editure a „Telegrafului Roman“ la redigerea acestei foi, şi pătruns de adevărul, că timpuri şi împrejurări straordinare adesea pretind de la noi şi jertfe straordinare, mi-am ţinut de datorinţă a da ascultare acestei chiămări onorifice. Şi aşa am onoare a mă presenta onoratului public cetitoriu, şi până la întărirea de la înalte locuri, ca redactor substitut al „Telecrafului Roman“. Cu cât cumpănesc mai mult mărimea şi mulţimea datorinţelor unei Redacţiuni, cu atâta mai mult mă conving despre greutatea sarcinei ce o iau asupra-mi eu acest pas; şi dacă cu toate acestea nu mă spariu de ostenelele ce am se întimpin, causa , de o parte, că primesc redacţiunea din „demnele mâni ale unui predecesor precum e .D. Ioan Olaţiu, de alta confidenţa cea tare ce o pun în ajutoriul numeroşilor amici personali, dar’ mai mult încă amici ai acestui ziariu. »Z. R.“ şi de aci nainte va conlucra, ca în ceilalţi zece ani ai esistenţei sale, din toate puterile de cari dispune, la gigantele edificiu al luminării şi prosperării, materiale şi spirituale, a poporului re*fmr dica, j a ^pan’ acum, credinţa neclătită cătră P.' î. Casa domnitare, respect cătră legile şi instituţiunile patriei, precum şi cătră organele aceloraşi, concordia între diferitele naţionalităţi şi confesiuni, ce provedinţa le-a aşezat în patria nostră. Va înainta după putinţă toate adevăratele interese ale naţiunei române şi le va apăra cu toate armele ce i le concede legea şi dreptatea. Tabloul referinţelor politice ale lumii se va nevoi a desemna cu colori cât se poate de credincioase, ţinând întră esageraţiuni unilaterale calea mijlocie; dar’ în valul lucrărilor celor mari ale naţiunilor europene nu va uita cu deose- bire de patria şi de naţiunea sa, ci va sa- ■ critica tuturor referinţelor ei speciala sa în-, grijire şi atenţiune. Cu deosebire nu va uita,că garanta unui viitoriu mai bun, pe cât iar acesta pot confăptui mâni şi minţi omeneşti, este propagarea luminei ştiinţelor, este cultura. De aceea şcolele şi învăţământul întră Români va fi obiect al celei mai căldurose a lui părtiniri. — Batâ în câteva trăsuri programa, ce şi-a prefipt-o de la început şi căreia va rămâne credincios şi de aci nainte „Telegraful Roman“. Dumnezeu să ne ajute“. Condeiu puu şi stil frumos înflorit ar avea redactorul Zacharia Boiu, şi frumoase evenimente au fost înregistrate şi sub el în colonele ziariului nostru. Astfel decurgerea congresului naţional român, ţinut în Dumineca Tomii anul 1863 în Sibiiu, a fost dată publicului cetitoriu român în modul cel mai amănunţit, după note stenografice. Apoi deschiderea şi decurgerea dietei transilvane din anii 1863/64, ţinută în Sibiiu, a dat material atât de vast pe sema „ Telegrafului Roman“, incât a trebuit să fie scos de trei ori pe săptămână, mai primind câteodată şi suplimente. In ajunul dietei transilvane şi sub decurgerea ei, ţinuta foii noastre a fost barbatească şi energică, nu în sus, pentru că nu era trebuinţă, ci în jos, faţă de representanţii poporului român, pe cari „Tetegr. Roman“ voia să ’i aducă la o solidaritate esemplară, ştiind foarte bine, că numai aşa se poate câştiga pe seama poporului român aceea ce popo-’ rul cere, aştepta, şi ce ’i compete. Iată ce scria „ Telegraful Roman“ în ajunul deschiderii dietei transilvane, în numărul de la 2 iunie 1863: — „Mărturisim, că Regimul a făcut toate, câte naţiunile ardelene au putut aştepta de la el, pe drept. Acum este problema deputaţilor, ca şi ei să facă toate acelea, câte alegătorii lor şi regimul aşteptă pe drept de la ei. Ne luăm voe a pune acesta întrebare şi a răspunde le ea : Ce aşteptă naţiunea română de la representanţii ei dietali ? Fără îndoială aşteptă naţiunea nostră de la deputaţii sei, ca Domniile lor strîm să se ţină de petiţiunile naţiunii, începând de la anul 1849, şi continuând pănă la congresul anului acestuia. Sîmburele acestor petiţiuni cuprinde în sine independenţa patriei şi egala îndreptăţire a naţiunii noastre în înţelesul cel adevărat ardelean. Naţiuna numai în acest chip se poate mângâia şi asigura în privinţa viitoriului seu. Ea ştie prea bine, că numai atunci se va bucura de egala îndreptăţire, ce compete ei ca unei naţii, dacă va avèa teritoriu naţional cu municipii naţionale, precum acesta o vede şi la alte naţii, pe baza dreptului de mai nainte. Noi sperăm că representanţii naţiunii noastre de la dietă se vor sprijini şi din partea representanţilor acelor naţiuni, cari sunt loiale şi drepte cătră naţiunea nostră, şi numai representanţii acelei naţiuni vor fi în contra postulatelor nostre drepte, cari nituesc a se susţine în supremaţie, şi vreau să ne împărtăşască numai de drepturi personale, dar’ nu şi naţionale, însă cu asta nicicând nu ne vom mulţămi“. .. Cine nu vede depusă şi interpretată în şirele acestea politica lui Şaguna şi ideile sale, precum şi dorinţele sale de a vedea „pe fiecare Român transilvănean strângându-şi toate puterile pentru a lua parte activă la vieţa publică politică a naţiunii, căci aci e momentul, ca naţiunea româna din Transilvania şi confesiunile ei se se înarticuleze la dieta ţerii“, cum scria „ bei. Rom.“ câteva -Ate"mai nainte. Cel mai mare eveniment înregistrat de ziariul nostru în întrega sa viaţă de 50 de ani, a fost fără îndoială cel de la finea anului 1864 despre restaurarea Metropoliei noastre. „Telegraful Roman“ a dat ştire telegrafică în numărul de la 24 Decembre v. despre îmbucurătoriul fapt, apreciindu-1 astfel: „In fine causa cea drăptâ şi sântă a Românilor austriaci de religiunea greco-orientală, mult dorita nostră Metropolie a ajuns resolvirea dorită! In fine oftarea lor seculară a fost ascultată și împlinită! In fine lacrămile lor de întristare s’au prefăcut în lacrămi de bucurie! Scriem aceste şiruri sub gigantica impresiune a momentului, ce ne arată în realitate, în adevăr, ceea ce părinţii noştri, moşii noştri au dorit în deşert, ba ceea ce dor, nici a dori nu mai cutezau. Inima în atari momente este prea plină, mintea prea ocupată de ideia cea mare, ce a luat trup, decât să-şi potă esprima în cuvinte demne bucuria sa, mulţumita sa, speranţele sale în veritoriu. De aceea şi punem stavilă simţemintelor şi cuvintelor noastre, şi ne mărginim pe lângă a comunica ştirea de sus, carea suntem siguri, că precum de fraţii noştri din Viena, aşa şi de toţi fraţii noştri din Austria şi şi afară de Austria va fi întimpinată şi salutată ca o adevărată bună-vestire. Lăudat fie numele Domnului, care cu acest dar ceresc „a cercetat pe poporul seu !* Glorie cavalerescului Domnitoriu şi Împărat, care prin actul acesta a tras o legătură nouă neperitare, între tronul Seu străbun şi între