Telegraful Roman, 1903 (Anul 51, nr. 1-142)

1903-07-22 / nr. 81

Ar. 81 Si­bi­­u, Marţi 22 Iulie (4 August) 1903 Anul II TELEGRAFUL ROMAN. Apare Martin, Joia şi Sâmbăta ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 lu­ni 3 C. 60 Ill. Pentru monarch­ie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 8 luni 4 C. Pentru străinătate pe an .14 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administrations* tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 34 Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 34. Epistolele neb­ancate se retuşa. Articolii nepublicaţi nu se înapoiază. INSERTIUNILE: Pentru odată 14 fll., — de două ori 84 fll., — de trei ori 30 fll. rendul cu litere garmond Revistă. Sibiiu, 3 August D. In urma destăinuirilor făcute în şedinţa memorabilă de Mercuri a dietei ungare (şedinţă care a durat până la ora unu din nópte), că s’au făcut mai multe încercări de mituire, pentru a aduce pe deputaţii guralivi din opozi­­ţie la tăcere, — dieta, în şedinţa de Vineri, a numit o comisiune, în care sunt representate toate partidele din parlament, cu însărcinarea, să ancheteze cu cea mai mare minuţiozitate afacerea, pentru a scoate adevărul la iveala, şi pentru a salva onoarea parlamentului ungar, grav compromis prin cele în­­tâmplate. Tot în şedinţa de Vineri a dietei dl Kossuth Ferencz, basat pe faptul, că opiniunea publică magiară are bă­nuiala că încercarea de mituire nu s'a putut face fără ştirea prim-ministrului țării, și apoi mânecând din acel punct de vedere, că asupra șefului unui gu­vern nici umbră de bănuială nu e per­mis să cadă că s’ar putea gândi, față de oposiție, la arme de combatere ne­loiale, chiar condamnabile și criminale , a provocat pe ministrul-president Hé­­derváry să tragă consecințele din si­tuația ce i­ s’a creat, și să se retragă de la putere; dar­ prim-ministrul î-a răspuns, că interesele mari ale țerii nu-i permit să-și pârăsdscă postul. In urmă dieta a decis, că până nu 'și ter­mină comisiunea parlamentară lucră­rile, nu ține şedințe. Asta e situaţia, care, cum se vede, e destul de înăsprită şi foarte critică. După legile vechi ale naturii, că din reu numai reu se naşte, obstrucţia n’a putut să dee naştere de cât unui monstru şi mai hidos, corupţiei scan­­daloase şi înşinătore, care era pe cale de ’şi facă intrarea în parlamentul țării, dacă cumva nu și a și fâcut-o, ceea­ ce negreșit va trebui să stabilească în mod vrednic de credement comisiunea par­lamentară, dacă 'și va continua lucră­rile cu revua de până acum. Lucrul stă adecă așa, că, după cum se vede din pasiunile celor ascul­tați în cursul celor trei şedinţe ce le-a ţinut comisiunea Vineri şi Sâmbătă, banii pentru a pute fi mituiţi deputaţii din opoziţie i-a dat guvernorul oraşului Fiume, contele Szapáry László, care imediat după divulgarea acestui secret şi-a dat dimisiunea din demnitatea avută, şi a făcut declaraţie în faţa co­­misiunii, că a lucrat aşa cum a lucrat din propriul indemn, pentru a scoate ţara din situaţia critică în care se află, şi că ministrul-president na avut nici o cunoştinţă despre acţiunile sale. Ro­lul de mijlocitoriu l’a avut apoi fostul deputat dietal Dienes, şi un gazetar cu numele Singer, cu cari contele a sta­bilit planul de mituire. Dienes a ple­cat încă Mercuri noptea din Budapesta, luându-și drumul spre Berlin, car’ con­tele Szapáry László încă a plecat ori în străinătate. Pentru arestarea lui Dienes s’au făcut demersurile cuvenite, fiind­că Dienes are şi alte fapte inco­recte la activul său. Pe astăzi e chi­mat înaintea co­­misiunii prim-ministrul Héderváry, şi de la răspunsurile ce le va da, de la pasiunile ce le va face, depinde sartea actualului cabinet, a cărui poziţie e clă­tinată rău în urma întorsăturii pe care au luat'o lucrurile. Părerea ziarelor din capitală e, că tocmai dacă va putea dovedi ministrul-president că n’a fost amestecat în afacerea mituirilor, și că acesta e un act săvârşit de amicul său, guvernorul Fiumei, pe propria sa răs­pundere şi socoteala, va trebui totuși să dimisioneze, pentru a nu înăspri şi mai tare situaţia. Se fac chiar şi com­­binaţiuni despre un nou cabinet în frunte cu comele Apponyi. Surprinde­rile au deci să urmeze. Luminatul în biserică. Veneratul nostru Consistoriu a esmis pe dl Dr. Miron E. Cristea, ca însoţit de architectul Iosif Schustig să studieze pictura, ornamentarea şi în­tocmirile interne ale celor mai frumoase biserici orientale, mai ales româneşti. Dl Cristea a şi îndeplinit aceasta însăr­cinare. Resultatul experienţelor câşti­gate şi al studiilor făcute l-a presentat Veneratului Consistoriu în un raport detailat. Punându-ni-se la disposiţiune, publicăm în cele urmatoare un capitlu din raportul dlui Dr. M. E. Cristea, care de­sigur va interesa pe cetitorii ziariului nostru, şi mai ales preoţimea nostra, şi anume capitlul despre lumi­natul în biserică. E de urmatoriul cu­prins : O chestiune de importanţă deosebită pentru internul bisericei şi care trebue trac­tată în legătură cu pictarea şi preste tot or­namentarea acestui intern, este luminatul. Conform aşezămintelor bisericei noastre ortodoxe s’au introdus la noi încă din partea primilor creştini numai luminile din ceră cu­rată, aşezate în teşnice mai mici, cu 1—3—7 braţe pe pristol, în teşnicele principale şi mari dinaintea iconostasului, de lângă tetra­­pod, in policandrul cel mare1) din mijlocul naosului, în policandrul mai mic din tinda femeilor ete., ţi untul de lemn curat, din can­delabre, cari de regulă ard la proscomedie, dinaintea icoanelor principale de la iconostas, sus la răstignire, la tetrapod, înaintea altor icoane, etc. Primii creştini, cari se rugau prin ca­tacombe, au folosit mai întâiu luminările de cera. Aceste lumini se folosesc până azi la toate serviciile divine, în şi afară de biserică, (taine, înmormântări). La început s'au putut introduce luminile din o s­mplă necesitate, mai ales, că primii creştini se rugau prin lo­curi ascunse, retrase, întunecate, catacombe, peşteri, crăpături etc., ca să nu fie observaţi. As­tăzi însă luminile se aprind şi ziua, deci nu pen­tru a delătura întunerecul, ci pentru a simboliza cuvântul Domnului, despre care zice psalmistul: „Curentul Teu Domne este lumină, care me lu­­m­ineză şi îndreptiză paşii mei spre calea vir­tuţii“. Lumina simbolisază pe insuşi Iisus !) Policandrele cele mari de la biseri­cile de la mănăstirea Furna şi Suceviţa, în Bucovina, sunt decorate cu ouă de struţ orna­mentate şi ele, cari atârnă legate de ele în jos. In biserica de la Suceviţa e la mijlocul polican­­drului mare, în loc de ou, un glob mărişor de aur, în care se păstrază părul ce şi­ i’a tăiat doamna lui Eremie Movilă (1578—1581) şi l’a trimis din Constantinopol, unde era în prinsarea unui paşă turcesc, care a deonestat’o. Domniţa voia, ca barem părul ei să ajungă lângă mormân­tul solului ei, care odihneşte în Suceviţa. In biserica parochială de la Putna candelabrele sunt decorate cu ştergare în formă de batiste, ţăsute de ţărance. Christos, lumina lumii, „lumina, care strălu­ceşte în întunerec şi lumineză pe tot omul ce vine în lume“. Se foloseşte în usul bisericesc numai ceava curată de albine, fiind­că albina este simbolul curăţeniei, şi fiind adunată de pe fiori mirositoare insemnază mirosul spiritual al darului— adecă credinţa şi iubirea — celor ce o aduc la biserică., dare untul de lemn este simbolul belşugului şi al vindecării. Pe lângă acesta untul de lemn însemnază şi zelul orienilor cari — după exemplul celor 5 fecioare, eşile la timp cu candelele lor întru întimpi­­narea mirelui, — se insuesc a fi plăcuți lui Dumnezeu nu numai prin credinţă, ci şi prin faptele lor. Cera, fiind adunată de prin toate troiile, mai poate simbolisa şi universalita­tea, ecuatenicitatea creştinismului şi atri­butul bisericei de catolică. De altă parte lu­minările de cară ar vjând să consumă văc­ând cu ochii, ceea ca poate fi o mângăere pentru creştinul care a adus acesta jertfă, însoţind consumarea şi cu rugăciunile sale. Afară de aceste simbolizări, preste tot lumina cu ra­zele ei mai este şi o podobă a cultului divin. Ambele aceste substanţe dau o lumină curată şi limpede. Luminile şi untul de lemn le cumpără creştinii şi le aduc jertfă la biserică, împreună cu prescuri, vin, tămâe, fructe, etc. Curată este aceasta jertfă, dacă luminile sunt din cera de albine, care untul de lemn an estract curat de măsline şi de fructe, din cari se stoarce, şi dacă şi sentimentele in­terne, ce însoţesc aceste jertfe, corăspund acestei curăţenii materiale. Numai în caşul acesta întrunesc aceste materii calităţi superioare şi corăspund însem­nătăţii lor simbolice, deci numai în calitate curată pot fi proaduceri plăcute lui Dum­nezeu şi primite de el. Odimara luminile le făceau înşişi cre­dincioşii a­casă. ’Mi-aduc aminte, cu ce plă­cere ajutam mamei mele ca băiat la sucirea feştilei, la sucirea în jurul feştilei a cerei mu­iate la foc, precum şi la facerea diferitelor sucituri şi figuri pe ceră, ca astfel aceste lu­minări, destinate pentru biserică, să nu aibă forma simplă a celor folosite a­casă, ci să fie ceva cu totul aparte. Cultura albinelor însă dispărând aproape de tot, cera s’a împuținat, şi azi poporanii procură luminile de la neguțători, cari și pentru trebuințele bisericii vând lumini false, fabricate, în loc de cera, din parafină (estract din păcură), stearin (estract de său) ori japon (ceră japoneză), toate substanţe mult mai eftine. Luminările fabricate din asemenea sub­stanţe n’au pară curată şi produc fum mult şi înăduşitor, care nu numai îngreună răsu­­flarea, îmbolnăveşte adese­ori greu atât pe preoţi cât şi pe credincioşi, ci alungă formal pe mulţi creştini din biserică, car’ pe alţii îi înâduşă până la ameţalâ. Pe lângă acesta afumă total păreţii şi mai ales iconele, ba în câţiva ani adese­ori ceruaşi total interiorul întreg, acoperind cu funingine picturi şi or­namente adese­ori de sute de mii. Deci ce folos de o pictură frumoasa şi coetisitoare, pe care apoi s’o expui la nimicire sigură prin fumul luminei, ceea­ ce s’a în­tâmplat în atâtea biserici frumoase din orient, unde mai ales în postul mare, la privegheri şi în Vinerea-mare, osul luminilor este fără sfirşit. Aşa d. e. este mult deteriorată prin fum pictura de la Domniţa Balaşa1 2), de la La Domniţa Balaşa ard candele cu unt de lemn 49 ; 8 teşnice de păreţi cu câte 12 lumini =96; 2 candelabre mari (60-1-24) = 84; în mai multe feşnee portative şi în braţe fixate în păreţii laterali = 40, în total 269, şi interiorul a destul de mic, sfântul George nou din Bucureşti. La Sfântul Spiridon din Bucureşti unele icone sunt total întunecate prin fum şi funingine, în­cât abia le mai poţi distinge. Tare afumată este şi pictura atât de completă şi originală şi de importanţă din punctul de vedere al studiu­lui de iconografie, din biserica de la mănăsti­rea Suceviţa (Bucovina) şi din multe alte locuri, care în muntele Atca unele din pictu­rile vechi tocmai din cauza înegririi nici nu se pot vedea şi studia, ceea­ ce este o mare pagubă ştienţifică. Asemenea este negru bi­serica metropoliei de la Bucureşti. Spăla­rea icoanelor afumate este costisitoare şi even­tual poate causa deteriorarea lor. In unele biserici au recurs spre a mai împuţina fumul:1) la anumite surogate. Aşa d.­e, in bisericile greceşti din Braila şi Galaţi nu ard în policandreie cele mari lumini de cură, ci unt de lemn. In forma luminilor sunt adecă imitate anumite tuburi. In lă­­untrul lor este o spirală, care ridică la vârf un mic vas cu unt de lemn, şi cu feştilă, care se aprinde. In loc de lumini sunt tot atâte tuburi lungi. Motivul este, că untul de lemn curat se capătă mai uşor, de­cât ceva. Anomalia aceasta, atât din punct de ve­dere al curăţeniei jertfei, cât şi din punct de vedere higienic şi cu privire la deteriorarea grabnică a întregei ornamentări interne, au observat-o şi constatat’o toate bisericile orto­doxe provinciale. Sfântul sinod al bisericii române din România a discutat asupra ei în repeţite rânduri, începând de la 1873 şi până azi, căutând se scoata din usul ritual luminările falsificate; ba chiar şi înainte cu mai bine de o sută de ani aflăm urme de o asemenea îngrijire a prelaţilor din România.3) Dat­a de atunci incoce circulare spe­ciale, însărcinat’a întreg clerul cu ţinerea de predici în acest obiect; făcut’a regula­ment anume cu privire la folosirea esclusivâ a luminei curate, căci numai în caşul acesta este şi jertfa curată; cerut’a şi căpătat’a bi­serica intervenţia consiliului sanitar al ţerii, al guvernului şi al tuturor organelor civile şi poliţiale din ţară, dar’ toate au fost în zadar. Fabricanţii pregătesc şi azi luminile cum vreau; creştinii nisuesc a cumpăra eftin; dar’ de altă parte nici nu pot să controleze, ce cumpără, chiar dacă ar dori anume să cum­pere lumină de ceva curată. Ceea­ ce n’a putut face biserica din re­gatul vecin cu toata puterea statului ortodox, de sigur nu vom putè nici noi. Ori­ce între­­venire devine a priori zadarnică şi nu duce la scop. Răul se poate delătura de o parte prin usul ce l'am observat în biserica monumen­tală şi frumos restaurată de la Argeş şi în alte biserici renumite. Numărul luminilor s’a redus la cel mai mic posibil. Aşa d­­e­ pe sâptul pristol de la Argeş ard numai două luminiţe miei, ca cale din zi­d şi trncbiere, şi de ceva curată, drept simbol al cuvântului lui Dzeu, al jertfei celei curate etc., şi drept reamintire istorică a luminilor folosite de pri­mii creştini în catacombe. Apoi câte o can­delă bine-întocm­ită la proscomedie, la icoana lui Iisus şi a Maicii Domnului, în multe locuri şi la crucifixul de sus de pe iconostas şi la I) In o biserică de la Moscva, a lui Chri­stos Mântuitoriul, cea mai mare și mai fru­­m­oasa, ard în zile da sărbători preste 3700 lumini. Unde rămâne numărul celor­ ce se adaug în săptămâna mare? Cât oxigen nu consumă arderea lor? 2) Vezi: Documentele publicate de V. A. Urechiă, acolo este un document, că epi­scopului de Râmnic s’a acordat monopolul luminilor de ceara.

Next