Telegraful Roman, 1903 (Anul 51, nr. 1-142)
1903-10-14 / nr. 114
46fr ___________________________ sintetele eparchiale, din trei în trei ani să facă rapoarte separate despre starea mersului didactic al învăţământului în eparchiile lor în ce priveşte progresul, intensivitatea şi eventualele scăderi ce se opun progresului, relevând cu deosebire acele momente, cari sunt de natură a provoca vr’o disposiţiune din partea congresului, car’ consistoriul metropolitan resumând într'un raport special aceste momente, să facă congresului proiect de resoluţiune cu privire la momentele de sub întrebare. S’au luat la cunoştinţă rapoartele consistearelor eparchiale despre resultatele obţinute în aplicarea modalităţilor referitoare la inspecţiunea didactică a şeolielor. S’a decis a se pune provisor în aplicare cu începerea an. scol. 1904/5 planul de învăţământ elaborat ca proiect de ancheta bărbaţilor de specialitate esmişi de consisterele eparchiale, cum şi planul pentru institutele pedagogice elaborat tot de anchetă, care a fost revăzut şi de Preasânţitul Sinod episcopesc, şi din punct de vedere bisericesc a fost aflat, neescepţionabil. S-au luat la cunoştinţă rapoartele consistoarelor eparchiale despre modalităţile catechisării elevilor noştri la institutele de învăţământ străine şi se invită consistoriul metropolitan ca pe baza normativului publicat în acest obiect de consistoriul archidiecesan (constatat find, că proiectul presentat de comisia şcolară în acestă cestiune în congresul din 1900 a fost o simplă copie după acest normativ ascultând şi opinia consisterelor eparchiale, să presinte la proximul congres un proiect de normativ general pentru catechisarea elevilor de la şcolele străine din Metropolis. După votarea bugetului congresual se aleg prin aclamaţiune membrii în delegaţiunea congresualâ pentru căuşele pendente întră metropolis română şi cea serbască. Presidentul delegaţiunii este I. P. S. S. Metropolitul loan Metianu, care vice-president P. S. S. episcopul Aradului Ioan Papp. Ca membri se proclamă (trei din diecesa Aradului, care trei din diecesa Caransebeşului) următorii domni: F. Musta, A. Hamsea, Dr. Iosif Gali, Zeno Mocsonyi, Ilie Trăda şi Petru Truţa. La ordinea zilei urmeaza alegerea unui asesor ord. din diecesa Aradului în senatul bisericesc, a unui asesor ord. mirean din diecesa Caransebeşului în senatul şcolar, şi a asesorilor suplenţi 4 în senatul bis., 1 în sen. şcolar şi 1 în sen. epitropesc. Presenţi 71 votanţi. In comisia de scrutiniu se aleg dnii: F. Musta, P. Coama şi M. Velici. Resultatul votării a fost: pentru postul de asesor ordinar în senatul bis. a întrunit V. Mangra 38 voturi, car’ V. Beleş 31. In senatul şcolar asesor ord.: I. Budinţan 67 voturi. Suplenţi: în senatul bisericesc: Dr. I. Badescu 63, N. Roxin 43, R. Ciorogar 41, A Ghidiu 38, Dr. M. Cristea 26, Dr. T. Putici 23, V. Voina 22 şi Dr. I. Trailescu 6 voturi; in senatul şcolar: Ilie Trăilă 45, Dr. L. Leményi 24; în senatul epitropesc: M. Velici 43, M. Cirlea 24 voturi. Presidentul declară aleşi pe cei cu majoritate de voturi, reservându-şi dreptul că asupra alegerilor din senatul bisericesc se va pronunţa altă dată, Escelenţa Sa constatând că toate obiectele avisate la acâstă sesiune congresuală s’au resolvit, mulţămeşte mai întâiu lui Dzeu, apoi dor deputaţi pentru interesul arătat faţă de căuşele congresului, şi implorându-le darul şi binecuvântarea lui Dzeu declară sesiunea ordinară actuală a congresului închisă. Luând cuvântul Ilustritatea Sa dl Ioan cav. de Puşcariu, în numele congresului mulţămeşte Escelenţei Sale pentru tactul şi înţelepciunea cu care a condus congresul, dorindu-i de la Dzeu încă mulţi ani, ca să poata conduce biserica noastra drept-credincioasa. Cu acestea s’a încheiat sesiunea congresuală la ora 1 din zi. F01Ş0RĂ Din file vechi. (Urmare). Când să întru în casă aud un gemet şi apoi cuvintele: „Mamă, vin’, aştâptă-mă, nu te duce încă, vin’ mamă dragă, să te mai înbrăţişez odată, să-ţi mulţămesc încă odată“. Iute deschid uşa, neastâmpărăt, de ceea ce s’a fi întâmplat cu prietinul. El şedea pe pat, cu capul sprijinit de o bucovna ce sta deschisă pe masă, învilit în paltonul învechit. Mă apropiu de el; dormia; îl mişc puţin şi -l strig pe nume. Ca muşcat de viperă sare sus, şi zărindu-mă, mă îmbrăţişază, ochii i se înmuiară în lacrimi. Ne aşezăm împreună pe dunga patului, şi după oarecare hesitare îl rog să-mi spună ce i s’a întâmplat de a strigat atât de desperat şi jalnic; la rugarea aceasta un zimbet melancolic îi flutură pe buze şi în ochii lui adânci şi frumoşi era atâta durere. „Da, să-ţi spun. Asară am rămas mai mult ca de obicei, de am cetit“. Nu ştiu pe la câte va fi fost, dar cocoşii cântau prin împrejurime. Ochii mi se înţepeniră, nu mai vedeam, şi deodată nici nu mai simţiam nimic. Astăzi frigul mă trezi des de diminaţă, neguri dese, negre, înveluiau ţinuturile; în chiliă era întunerec, încât a trebuit să aprind opaiţul; dar’ iute s’a stins lipsindu-i sucul vieţii. Măsurat’am odaia în lung şi în lat pănă ce soarele a mai rărit puţin întunerecul. Puteam ceti. Dar acum mă copleși somnul, ochii îmi dase în gene. Avui un oib trist, că maica ar fi bolnavă, pe pat de moarte; o vedeam cum întindea în gol mânile fără vlagă, ca să mă prindă să mă stringă în brațe. — O audiam cum mă chiăma în graiul ei dulce: „Vino, puiul mamei, pănă mai e vreme, vino să te mai văd odată, să-mi fi la pat când îmi voiu da sufletul !“ Plângeam, mă boceam, mă sbăteam prin somn „ca peștele pe mal“. — Da, te înțeleg, înainte de a fi adormit ți-a stat gândul la tată și mamă, ți-e dor de casă. El sta gânditor, nu vorbia nimica. Mă încercam să -1 mângăiu, să -1 înbărbătezi să-și uite visul, ce e o făptură a somnului. I-am povestit întâmplarea cu fantomele perverse ce olălăiau în curtea spre care resare fereastra chiliei mele, și că un leac de dragoste nu au, celor ce a o propovedui li se cuvine. „Și tocmai lipsa aceasta de dragoste te face a te gândi atâta la cei ce te aveau atât de drag, cari întru atâta te iubiau. Lipsa aceasta îţi îndrepta gândirea spre cei bătrâni, cu dragostea şi dogorul dorului la inimă, şi apoi imaginaţiunea, ca de obiceiu se puterniceşte şi vrând-nevrând eşti dus pe aripile ei, în locul plăcut, lângă mamă şi tată“ ... Dar’ în chilia fratelui nu mai era modru de stat, era prea frig. — In aerul rece îţi vedeai suflarea; păreţii roşcoviţi erau pretutindenea îndrumaţi. Ne hotărîm să eşim afară la stradă, dar fără nici o ţintă, ci numai ca să mai, facem puţină mişcare, a ne mai, încălzi oasele rebegite. — Mergem, mergem, frigul ne împintena. Deodată îată-ne în fața bibliotecei. „Aici e casa noastră, aici e cald, să mergem înăuntru“, zise prietinul. Intrăm sala bibliotecei deșartă, însă călduță ca sinul mamei. Atâta armonie, atâta farmec era în sala aceasta caldă, tăcută însă ca liniştea mormântului. Tăcerea ce ne impresora, tresărită ici-colea de pâlpăitul viciu şi fermecător al flăcărilor din cămin, era pătrunsă numai de gândurile şi dorurile inimilor noastre. (Va urma). Păunaş. TEELGRAFUL ROMAN Esposiţia de pictură a dini Octavian Iamigelschi. Ia legătură cu numeroasele notiţe date în ziariul nostru despre esposiţia de pictură aranjată de dl Octavian Smigelschi la „Gesellschaftshaus“, şi în legătură cu apreciarea favorabilă ce profesorul Dörschlag făcuse acesteia, din care un estras am dat în numărul de joi, în cele urmatoare dăm părerea unui alt specialist, a dlui Ştefan Groh, profesor la şcola de industrie artistică din Budapesta, care zilele trecute petrecând în Sibiiu şi cercetând esposiţia dlui Smigelschi, a publicat asupra ei în „Sieb. D. Tageblatt“ din loc urmatoarea dare de samă. Smigelschi se presintă prin esposiţia sa, ce umple şalele de la „Gesellschaftshaus“, cu un material din care ne putem forma părerea despre individualitatea şi forţa lui de muncă. El întră târziu, ca om matur, în publicitate, după ce a treia parte a timpului de muncă din viaţa sa l-a dedicat studiului. De aici se esplică, că pe când pe alţii îi urmăreşte reclama pas de pas în desvoltarea lor, el trebue să se lupte ca artist consumat cu dificultăţile primului debut. Şi dificultăţile se potenţază prin faptul, că ceea ce ne presintă Smigelschi nu este arta obicinuită insinuantă, ce o găsim pe toate potecile, care nu ne lasă impresii mai profunde şi pe care o uităm tot aşa de repede, ci este un ciclu de creaţiuni, pentru executarea cărora se cere reculegere sensă şi cunoştinţe de stil. Smigelschi a păşit pe o cale pe care nimeni n’a călcat înaintea lui. El a căutat să releveze metoda pentru arta sa aşa, ca ea să rămână sinceră şi în acelaşi timp naţională. Entusiasmul ce l’a însufleţit din tinereţe faţă de venerabilele biserici româneşti l’a îndemnat mai târziu la studiul monumentelor classice ale stilului bizantin, şi tot ce l’a fermecat în Ravenna, Veneţia etc., a contopit în individualitatea sa. Din operele sale putem ceti principiile mari fundamentale ale stilului bizantin, conform căruia în decoraţiune părţile trebue să subordoneze întregului. De aici vine că pe când în planul de decoraţiune al catedralei din Blasiu întregul ne surprinde cu bogăţia colorilor şi cu admirabila distribuţie a masselor, expunerile picturale în liniştea şi sublimitatea lor formează un întreg armonic cu decoraţiunea. Figurile se presintă contrar figurilor de sfinţi ale artei baroc, de obiceiu emoţionate cu patimă şi şi mai des teatrale, — prin sublimul divin desbrăcat de orice patimă omenesc. Am greşi foarte mult, dacă am considera drept slăbiciune a pictorului discreţiunea în composiţie şi severitatea stilistică. Tablourile au chevaler (Staffeler) ale lui Smigelschi ne arată prea evident, de câtă siguranţă a desemnurilor dispune, chiar şi când îşi presintă figurile în emoţiune puternică, violentă, şi că liniştea aparentă, pentru ochii noştri deprinşi cu arta renaissance, cu desăvîrşire nouă, nu este altceva decât discreţia inerentă stilului. Asta, fireşte, este causa, că cel ce calcă pe cărarea cu desăvârşire neumblată, nu este primit numai decât cu osanale, şi vor fi mulţi chiar printre conaţionalii sei, cari nu vor aprecia după merit individualitatea bine pronunţată a lui Smigelschi, şi numai încetul cu încetul va trebui el însuşi să-şi formeze un public pricepător. Doar’ cultul artei bizantine este ceva nou de tot. In Anglia au început să imiteze acest stil. Nici în Ungaria, nici în Germania însă nu cunosc vr’un artist, care să fie meşter în acest stil. Cu toate că arta bizantină, cultivată în biserica greceasca din timpuri străvechi, în străinătate este cu totul străină, ar fi de dorit, ca artistul să-şi presinte lalucrările şi unor cercuri mai largi (în strainătate). Căci după cum se întâmplă de ordinar la noi, şi lncaşul de faţă este verosimil că străinătatea mai curând îl va aprecia aşa cum merită, dare conaţionalii sei numai după aceea vor ajunge la conştiinţa, că ce artist eminent, şi naţional în toate fibrele sale, posed ei în Smigelschi — şi satisfăcută de urgenţă de cătră Inaltpreasfinţia Voastra, venim dar’ prea Inaltpreasfinţite Stăpâne, cum a venit unul dintre cei zece leproşi cădend în genunchi înaintea Mântuitorului mulţămindu-i cu lacrămi din tota inima pentru că l-a tămăduit, asemenea aceluia fiind şi noi înpresuraţi de întunerecul rătăcirei şi orbiţi şi înstrăinaţi de patrie şi de sfânta nóstrá religie, ne-am rugat cu lacrămi tatălui ceresc să nu ne lase părăsiţi, ci să se milostivéscă spre noi, ni-a venit ideia să ne rugăm şi la Inaltpreasfinţia Voastrá şi rugându-ne noi, cum se ruga un fiu părintelui său, pentru ca să-l scoatá din perdere, car’ Inaltpreasfinţia Vostra V’aţi milostivit nu ca un părinte, ci chiar ca Mântuitoriul nostru Iisus Christos, cătră orbul cel din naştere care se ruga să-i dăruiască vedere, noi având ochi trupeşti, dar’ nu ne folosia fiindcă eram în acâstă străinătate, şi nu avea cine ne conduce la limanul odihnei, scăpându-ne din delirul rătăcirei. Ear’ Inaltpreasfinţia Vostra primind plângerea noastra, cu cea mai mare grăbire şi fără întârziere ne aţi trimis nouă pe binegrăitorul cuvintelor Mântuitoriului pe prea cinstitul părinte Archimandrit Evghenie Ungureanu pentru a ne mângăia pe noi oile cele rătăcite; cinstitul părinte a venit la noi în ziua de 27 Martie a. c., l-am primit cu multă bucurie sufleteasc, deşi nu suntem mulţi la număr, totul însă, cu printeasca îngrijire a Inaltpreasfinţiei Voastre, vom face a se îndeplini toate cu bine, I. P. S. Stăpâne! Ore cine este Iconomul cel credincios şi înţelept, pe carele va pune Domnul preste slugile sale, ca să dee în vreme măsura de grâu; acestea sunt cuvintele Domnului pe care le închipueşte pe pastoriul cel adevărat, carele într’aceeaşi dată se cuvine a fi credincios cătră stăpânul şi înţelept cătră Iconomul sufletelor, în ce chip să vedem pe prea Înaltul Preasfinţia Vostru, Sfinţite Stăpâne, bună vie al acestor cuvinte, că îndată ce de Dumnezească pronie, pe prea sfântul scaun al sfintei metropolii, ca pe un mai înalt sfeşnic v’au înălţat, ca de acolo pe toţi cu lumina faptelor bune să-i luminaţi păzind sfânta noastra credinţă ceea adevărată cătră stăpânul, nu încetaţi a întrebunţa toate chipurile de Iconomie cele ce pot a folosi turma cea cuvântatoare, căci carele altui aicea acum a veciut soarele cu atâta rîvnă aprinsă, pentru podoba bisericei, cu atâta grije neadormită pentru mântuirea sufletelor, cu atâta silinţă fără preget pentru progresul naţiunii, lauda nemului creşinesc şi folosul patriei, precum Vă arătaţi Înaltpreasfinţia Vostră, cel iute de a pricepe cele bune şi mai iute de a le săvârşi, cel dulce la cuvînt şi mai dulce la obiceiu, pentru care şi ca magnetul pe fier pe toţi îi trageţi spre dragoste şi sfială, care nici pentru dragoste slăbesc sfiala, nici pentru sfială tâmpesc dragostea, ci ca un părinte de obşte cu adevărat şi stăpân toţi cu sfială te iubesc, dar’ ceea ce acum aţi făcut toţi stau uimiţi, că în acest pământ sec şi fără de apă în limba nostră zicem, că până acum eram însetaţi, dară acum ne-aţi îsvorît apă vie şi spre viaţă vecinică salotare. Un scârţăit răneşte liniştea; uşa dinspre drepta se deschide şi bibliotecariul apare în sală. Un om înalt, modest îmbrăcat, cu faţa cam palidă, şi barba argintie. Ochii lui vorbiau de atâta dragoste şi bunătate de inimă. După ce -i spunem dorinţa noastră, cu multă prevenire ne conduce prin odăile pline de dulapuri, înteţite de bucovne vechi şi noue. Ne dă voie să scormonim prin chrisovele vechi, printre vraişte — hârţige groase, tractate vechi despre ştiinţele oculte, magie şi astrologie. Scormonind aşa printre manuscrisele vechi, pline de colb, iată dau şi de niscai file cu litere arabice. Semnele acestea de mult mi-au fost atras atenţiunea. Bibliotecariul ne spune că manuscrisul acesta e şi tradus, în limba greca şi nemţescă, şi îndată ni le aduce pe amândouă pe lângă un „Synaxarium“ în limba germană tradus de Erman. Manuscrisul conţinea un fragment din legenda despre sfântul Archellides, aparţinătoare literaturei Copţilor, şi datază de prin secolul IX după Christos. Românii din Canada câtră metropolitul Moldovei. (Copie de pe adresa creştinilor de la Biserica Română din „Regina Assa“ N. W. I., înregistrată la JOr. 1552 din 6 Septembre 1903.) BISERICA ROMÂNĂ ÎN REGINA, ASSA N. W. I. Canada No. Regina N. W. I. 1903 August 17/30-Inaltpreasfinţitului şi de Dumnezeu alesului Archiepiscop şi Mitropolit Moldovei şi Sucevei. D. D. Dr. Parthenie Al nostru prea milostiv Stăpân şi de obstei Arhipăstor ca nişte slugi plecate închinăciune aducem. Ah cât de ciudat sunt evenimentele acestui muritor, credeam că nu vom mai fi în rândul celor credincioşi; dar bunul Dumnezeu, tatăl îndurărilor, nu voeşte moartea păcătosului ci să se întoarce şi să fie viu, venim şi noi Inaltpreasfinţite Stăpâne cu genunchele plecate mulţămindu-vâ din toata inima pentru că cererea ndstră a fost aurită