Telegraful Roman, 1904 (Anul 52, nr. 1-141)
1904-01-15 / nr. 5
Nr. 5 Sibiiu, Joi 15/28 Ianuarie 1904 Anul LII. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marţia, Joiaţi Sâmbăta ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fiL Pentru monarchia pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Pentru abonamente şî inserţiuni a se adresa la AdMlaistraţianea tipografiei archiaispets la Sibiiu, strada Măcelarilor 45 Corespondenţele subS a se adresa la Redacţianea „Telegrafului Restas’1, strada Măcelarilor Nr. 34. Epistolele aetranew« brtwAv cepubiicaţi an ae înapoiază. iKSiSRTlUNlLB: Pentru odată 14 fii., — de două ori 24 UI., — de trei or 30 fii. rendul cu litere garmond Un resultat al pasivităţii. D**j, 23 lauuane □. Cu venirea contelui Tisza István la putere, cum e știut, s’au făcut mai multe schimbări în posturile de comiţisupremi în diferitele comitate din ţară. Acesta se înţelege de sine, căci hind comiţii-supremi organe de încredere ale guvernelor, schimbându-se acestea, comiţii-supremi neagreaţi pe deplin noului guvern încă se schimbă, căci altcum ar lipsi încrederea reciprocă, şi aşa intenţiunea noului guvern curivire la esecutarea legilor încă nu are garantată de ajuns. împrejurarea aceasta a venit înainte și în comitatul Solnoc-Dobâca, în fruntea căruia era Désy Zoltán, care aparținea partidului apponyist, partid, care eşind acum afară din partidul guvernamental-liberal, cornițele Désy, In consecvenţă, încă a demisionat din postul seu. In locul lui Désy Zoltán a fost numit comite-suprem contele Bethlen Fái, comitele din comitatul Bistriţa- Naséud şi cumnatul ministrului-president Tisza; deci acum comite peste două comitate, ca şi fie când baronul Bánffy peste acestea şi comitate. Instalarea noului comite s’a făcut în congregațiunea comitatensă, ținută Luni în 11 ianuarie st. n. cu serburi forte mari din partea Magiarilor. Trec insă peste descrierea acestor festivități, şi vom să arăt numai rolul Românilor (82% din populațiunea comitatului) întrucât au luat şi ei parte la ele. înainte de instalare Românii în frunte cu advocatul Dr. T. Mihályi au ţinut o consfătuire în care au decis, ca advocatul Dr. T. Miályi la pertractarea abzicerii fostului tişpan Désy în adunarea festivă de instalare să parenteze pe fostul fişpan, scoţându-i la iveala simțul de dreptate ce l-a arătat şi față de Români în scurtul timp cât a stat în fruntea comitatului; apoi Dr. Al. Vajda-Voevod se felicite pe noul fişpan, sbiciuind era fişpanatului baronului Bánffy, care tocmai acum și-a format un partid ultraşovinist şi vrea să -i organiseze şi în comitatul acesta, arâtându-i ce doresc şi aşteptă Românii de la ei; ambii vor vorbi în limba română, cum şi protopopii Velie şi Herman cu ocasiunea recepţiunilor de felicitare. Deschiddendu-se şedinţa congregaţiunii sub presidiul protonotariului comitatens Bándy György, după cetirea scrisoarei de rămas bun a fostului fișpan, s’a ridicat Dr. M.hályi sé vorbéscá, dar n’a putut rosti mai multe cuvinte în limba română, de cât cuvintele de adresă, căci Megiarii șoviniști pănă la estrem pretimtéud sé vorbéascá ungurește, car’ el nevrând a le face pe voie, au început a face o astfel de larmă, în cât nu se mai puteau înțelege unii cu alții. In zadar a căutat presidentul să facă liniște, ca vorbitoriul să se poata folosi de dreptul său legal, căci nu i-a succes, și aşa larma a continuat aproape o jumătate de oră. In timpul acesta mulți dintre fruntașii magiari mai calmi au cercat să înduplece pe Dr. Mihályi a nu se folosi de astă-dată de dreptul său legal, adecă de a vorbi românește în congregația comitatensă, imputându-i alții, că prin aceasta numai provoaca pe Magiarî și conturbă o festivitate dintre cele mai alese, dar’ fără succes, căci Dr. Mihályi a ţinut cu bărbăţie la dreptul său iegal. Vetjend presidentul că nu poate face linişte, a suspendat şedinţa şi conducătorii festivităţii s’au retras spre consultare. In timpul acesta s’au făcut apoi încercările de capacitate semnalate mai sus. Redeschide adu-se şedinţa, preşidentul anunţă că ia obiectul de la ordinea zilei şi declară că pertractarea asupra aceluia se va face în o altă congregaţie comitatensă, apoi imediat instaleaza în scaun pe noul comitet suprem. Noul comite ocupând scaunul presidial, după felicitarea din partea protonotariului comitatens în numele comitatului, îşi rosteşte vorbirea-program în care cu privire la ţinuta sa faţă de naţionalităţi s’a esprimat în modul următoriu : „In cestiunea naţională mă voiu conduce totdeuna de principiile urmate şi până acum în cariera vieţii mele publice. — In patria aceasta supremaţia rassei magiare nu poate forma obiect de discuţiune, ceea ce vise nueschide, ca instituţiunile culturale ale cetăţenilor de limbi străine din patria nostră să fie respectate. In calea desvoltării libere ale acestei culturi în comitatul acesta nu voiu pune pe deci, și pe basa aceasta sper, că voiu putea asigura co atingerea paciuică între toți locuitorii din comitat. Este între un hotar pe care se ridică înalt păretele de fietal al iubirii de patrie magiară, şi bariera aceasta nimeni nu o va putea sparge, şi dacă totuşi ar cerca cineva aceasta, acela numai lui îşi va putea face pagubă“. Terminându-şi vorbirea-program şi ştiind că dl Dr. Al. Vajda-Voevod este anunţat spre a-l felicita, şi ştiind şi aceea, că felicitarea i-o va ţine în limba română, noul comitea declarat că mulţumeşte tuturor celor anunţaţi spre a-l felicita, dar’ fiind timpul înaintat priveşte felicitările deţinute, şi spre a ave timp pentru primirea deputaţiunilor, închide şedinţa. Astfel s’a curmat posibilitatea, ca Si Dr. Vajda-Voevod să ’1 poatu felicita româneşte. La recepţiunea deputaţiunilor, cei doi protopopi români au felicitat pe noul fişpan în limba română, recomandându-şi fiecare biserica în sprijinul Ilustrităţii Sale în activitatea ei culturală, morală şi patriotică. Protopopului gr.-cat. Velle în răspunsul său între altele i-a zis: sâ-și învețe credincioșii în iubirea patriei magyare, căci el (tișpanul) totdeuna va respecta deopotrivă drepturile tuturor cetățenilor din comitat ; car’ protopopului nostru (Herman) îi cere sprijinul la lucrarea comună pentru promovarea binelui comun patriotic între diferitele confesiuni. Episcopul gr.-cat. Szabó de laGherla şi-a sculat absența şi a felicitat în scris pe noul fişpan. Acesta a fost deci rolul celor 82% de Români la instalarea noului fişpan în comitatul Solnoc-Dobâca. Terminând acestea înse, nu pot să nu fac şi unele observări. Mai de mult, pe vremea fişpanatului baronului Bánffy erau mai mulţi Români membri în congregaţiunea comitatensă, şi nu puţini vorbiau româneşte în adunările ei, fără a li se pune pe veci atât de mari ca acum. Dar, cu cât a cuprins mai mult teren curentul pasivist în politica română, trecând din parlament, pentru care singur a fost decretată pasivitatea, şi în congregaţiunile comitatense, ba chiar şi în representanţele comunale, cu atât mai mult s’au împuţinat elementele bune române în ceste din urmă două corporaţiuni, car’ cele ce au mai rămas şi cele noue ce au intrat, ori nu s’au mai folosit de dreptul lor legal de a vorbi româneşte în adunările lor, ori au început a vorbi ungureşte din anumite interese particulare, ba cu timpul au început a escela şi cu absenţa, aşa că toate căuşele româneşti au rămas în graţia străinilor. In chipul acesta apoi nu e mirare, că şi în congregaţiunea acesta comitatensă festivă, încercarea Românilor de a vorbi româneşte ca mai nainte, acum apare în ochii Magiarilor ca un ă'JTS* ■* ‘ chronism şi demonstraţiune lipsită chiar de bunacuviinţă în viaţa acestui comitat. Iată unde am ajuns cu pasivitatea politică! Dacă s’a decretat pasivitatea numai faţă de parlament, atunci în comitate şi comune să se fi desvoltat cea mai intensivă activitate. Ei, dar boala e lipicioasa, căci cel ce nu se apucă şi de lucruri mai mari, acela nici în cele mici nu face prea multă ispravă. Dovadă suntem chiar noi Românii din Ungaria. Noi şi aşa avem puţină şcală politică, apoi decretând pasivitatea şi întroducându-o şi acolo unde nu o am decretat, cu atât mai puţin vom face o astfel de şcală, care în momente decisive să ne fie de folos. Au desbătut tema aceasta per longum et latum FOIŞORĂ Mănăstirea Suceviţa. (Urmare). De fapt în veriul acestui munte şi astăzi se văd urmele unui edificiu, care poporul şi astăzi numeşte vârful muntelui „la sihăstrie“. La 1772 loni, archimindritul mănăstirii, a zidit jos în vale în apropierea mănăstirii biserica ce avea să stea pe munte sus, aşa că astăzi biserica aceasta, care da la 1832 e parochială, se numeşte biserica sihăstriei. Mai de mult se făceau procesiuni de cătră călugări şi popor. Astăzi numai o cruce mare de patru ne spune că aici şi-au aflat odată pacea şi liniştea nişte oameni cari nu voiau să ştie de lume şi nici lumea de ei. Moşiile cu cari a fost dăruită aceasta mănăstire atât din partea evlavioşilor întemeiători cât şi de alţi principi şi boieri, sunt urmatoarele: *) 1. Satul Suceviţa dăruit de Petru Vodă Şchiopul. 2. Volovăţul, dăruit de episcopul George Movilă cu maică-sa Stănisa. *) Vezi „Candela“ 1889 şi colecțiunea de documente a lui Fr. A. Wickenauser. 3 şi 4. Horodnicul da sus şi de jos, dăruite de ctitorul Eremie. 5. Muntele Giumalău, dăruit jumătate de Maria, nepoata hetmanului Luca Arbure, cu soțul ei logofătul loan Solomon, care jumătatea cealaltă de Paraschiva numită şi Mica, soția lui Udrea fost Vătav mare. 6. Jumătate din satul Pleşniția în ținutul Cernâuțului. 7. Jumătate din Bărbaşci, și 8. A şeptea parte de Costesci, dăruite de Iordache Cantacuzin, Vornic mare. In Moldova avea mănăstirea urmatoarele proprietăţi: satele Mândreseu, Seminiţa, Ibănescii, Măgura, Costinescii, Noscova, Verbica, şi moşiile: Osonescii, Davida, unele stupini, vii şi pomete. Pentru aceste averi de dincolo, zice egumenul Antiochinantea comisiunii, că au multe certe cu boierii din Moldova, cari fac cu ele ce vreau. Din istoria ulterioara a mănăstirii voiu induce numai evenimentele mai însemnate. La 1643 călugării din Schitul mare (lângă Stanislau în Galiţia) fiind forte săraci, încât nu aveau cu ce se susţine (regii poloni aflându-se sub influenţa definitivă a jesuiţilor, plaga secolilor trecuţi, nu voiau să se îngrijască de susţinerea lor) au venit la Suceviţa. Vasile Vodă Lupul cu consimţământul mitropolitului Varlaam, al episcopilor şi al boierilor, în vederea deosebitei consideraţiuni de care se bucurau călugării din Schitul mare, cari după modelele lor cele renumite lob şi Theodosi, erau schimmonachi, — prin decretul din anul 7156-1648, a supus mănăstirea Suceviţa călugărilor din Schitul mare, cu toate averde, venitele, viile şi cu toţi ţiganii. Aşa a rămas până la incorporarea (regularea frontierei) Bucovinei la Austria, când din ordinul lui Iosif II, din moşiile mănăstireşti s’a format bogatul fond religionar. La anul 1831 clădirile din jurul bisaricei, deci şi locuinţele călugărilor, au fost nimicite de foc, au trebuit deci să se renoveze, ceea ce s’a şi făcut pe spesele fondului religionar. S’a renovat zidirea din partea estică şi s’a întocmit astfel, ca se poata locui în ea egumenul şi toţi călugării. La 1860 s’au restaurat zidurile din jurul mănăstiri, s’a reparat turnul bisericei şi s a acoperit din nou, asemenea şi cele 4 turnuri de apărare din colţuri, car’ în al 5-lea turn, care se află deasupra porţii, s’a renovat capela de urnă, cu chramul Schimbarea la faţă. După adnexare s’a stabilit şi numărul monoclodor, care nu poate trece peste 25. Astăzi însă sunt numai 13, între cari 1 egumen, 1 vicariu, 5 ieromonachi, 1 ierodiacon,1 (din Maramurăş), 2 monachi, 2 rasoohori şi 1 noviţ. Conducerea mănăstirii este pusă în mânile Preacuvioşiei Sale egumenului Veniamin Iliuţ, protoameel, care deşi abia în iunie 1902 a fost ales şi numit în acesta demnitate, a pus mănăstirea într’o ordine exemplară. Monachii sunt plătiţi din fondul religionar, având fiecare 300 fl, anual, din cari îşi susţin trapeza şi se îmbracă. Până a nu se înfiinţa şcoaa comunală, mănăstirea susţinea însăşi o şcoala în curtea a 2-a a mănăstirii, ridicând anume spre acest scop o zidire frumoasă. Instrucţiunea o aveau doi monarchi, cari pentru acesta osteneala nu luau nici o plată, ci în umilinţa lor se mulţămiau cu plata care şi-au asigurat o la Tatăl cel ceresc, şi cu conştiinţa de a fi făcut un lucru bun şi folositoriu. Astfel aflăm în condica cronicară că în toamna anului 1878 au fost numiţi ca învăţători monachal Nselarie Prodanciuc şi noviţul Iosif Tălpălariu, de cătră protectorul şcollei P. G. părinte egumen Varnava Şidilariu. In 26 Maiu 1879 s’a ţinut esamenul în şcola monastiresea, la care a luat parte . Numire necorectă Corect este diaconomonach*