Telegraful Roman, 1904 (Anul 52, nr. 1-141)

1904-07-22 / nr. 78

Ar. 78 Si­bi­­u,?Joi 22 Iulie­(41August) 1904. Anul LILT. TELEGRAFUL ROMAI Apar» Morfra. Jtm și Sâmbăta. ABONAMENT "J L Pentru Sibii» pe an 14 C., 6 Iuni 7 C., 8 Iuni 8 C. SO al p­entru monarchis pe an ÎS C., 6 Iuni 8 C., 3 Iuni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., fi luni IS C., 3 Iuni 6 C Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la A4allistraţiana tips traflal arobidlaoasan­ Bibini, strada Măcelarilor 45 Corespondenţele sunt a se adresa la Radacţiaaaa „TelegrafsM­ Rswn­“, strada Măcelarilor Nr. 34. Epistolele nefrancate ■:­# renist. Artícols nepublicaţi nu se înapoiază. INSERTIUNILEi Paatru odată 14 fii., — do ione ori 84 fii., — do troi ori 88 fii. rândul en litere gamond „Unitate naţională“. Nlbitu, 3 August . La alt loc al ziariului nostru ce­titorii vor găsi partea care se refere la proiectul de lege despre reformele şcolare din lunga vorbire a domnului ministru de instrucţiune publică Ber­­zeviczy, rostită Sâmbătă în dieta ţerii. De sine înţeles, că presa magi­ară şi opiniunea publică magiară e foarte mulţămită cu declaraţiunile făcute din partea domnului ministru, şi lumea un­­gureasca va crede acum, că într’adevăr vor putea fi aj­unse zilele în cari fie­care elev eștt din sed­a elementară va fi în stare să vorbesca fluent ul­gurește, şi astfel cel mult peste treizeci de ani s’a ajuns dorita „unitate națională“, vom avea o Ungarie magiară de la un capăt pănă la celalalt. Nu înțelegem, cum oameni cuminți se pot legăna în astfel de visuri de­şerte! Pentru­ că după imposibilităţi ori­cât de mult se alerge cineva, nu le va ajunge. E magiaritatea ţerii noa­­stre, în felul cum o doreşte politica şovinistă magiară, e o impos­bilitate din cele mai evidente, după­ cum am dovedit-o de nenumărate­ ori. Nu ne temem noi de magiarisare; ne temem insă, că facându-se atâtea sforțări zadarnice pentru­ ca să fim ma­­giarisați, se risipește sumedenie de pu­tere productivă intro nefericită luptă de apărare, și se oprește în lo­c cursul natural al des voitorii noastre, pe toate terenele. De asta ne temem, dar’ nu de magiarisare! încolo însă, trebue să protestăm cu toata tăria cuvântului în contra ce­­lor­ ce ne aduc învinovăţirea (sunt şi astfel de ziare magiare, şi încă din cele mai de frunte), că noi, cei­ ce ţinem la şcollele noastre confesionale şi pretindem respectarea autonomiei lor şi a bisericei sub al cărei scut sunt puse, am fi duşmani ai unităţii statului. Integritatea şi unitatea statului sfântă ne este şi nouă, tot aşa ca şi Magiarilor, şi sfântă ni­ a fost totdeuna şi în trecut. Dar, unitatea statului noi,­­ înţelegem aşa cum a esistat ea de la întemeiarea statului ungar pănă as­tăzi, o unitate de sentimente, de jertfire, de însufleţire pentru binele statului, nu unitatea de limbă, pe care însuşi în­­temeetoriul statului ungar, Ştefan cel Sfânt, a aflat-o de neesecutabilă şi chiar de periculoasa pentru statul ungar. Pentru unitatea aceasta naţională, Ceea­ ce e egal cu magiarisarea tuturor popoarelor nemagiare din patria acesta, va înţe­lge uşor ori­ce om cu scaun la j­udecata, că nu ne putem însufleţi, şi prin urmare nici nu putem să ne punem în şirurile celor ce luptă pentru realisarea ei. Ar fi cea mai mare şi condamnabilă ticăloşie din partea noa­­stră, dacă singuri ni-am pune capul sub ghilotină, pentru a fi striviţi naţio­naliceşte. Nu împedecăm înse pe nimeni în realisarea dorinţelor sale, fie acelea chiar şi de natura de a ne vede pe noi şterşi de pe faţa pământului, ca individualitate naţională. Am spus-o şi o spunem, că ori­ce l­oi asupritoare se vor aduce pentru noi şi pentru celelalte naţionalităţi ne­magiare din patrie, primind ele odată formă obi­gatore pentru noi ne vom supune lor, şi în­cât va fi cu putinţă vom împlini aceea ce ni­ se cere în ele. Câtă vreme însă aceea ce se intenți­­onează a fi turnat în lege încă nu a primit nici textuarea finală cu atât mai puțin forma și dreptul de lege, avem nu numai îndreptățirea, ci și da­­torința să ne spunem părerile și să cerem, ca legea nouă, care pentru noi se aduce, cum să fie compusă, pentru­­ca și noi să o ținem din convingere de sfântă, ear’ nu numai din datorință A combate deci un proiect de lege, câtă vreme e numai proiect, e un lucru permis în state constituționale; ear’ ce,­ce o fa­­ aceasta, — între marginile obiectivității, — nu merită epitete de „semănători de neghină— „apostoli falşi", — „agitatori naţionalişti", — etc. şi în cât aceste epitete se ref­r şi la noi, nici nu le putem primi, vină ele din ori şi care parte. Fragmente istorice. Despre boerii din ţara Făgăraşului, de Non quis sed quid. II. Starea politică. Din epoca colonisării romane nu avem alte puncte de mânecare, din cari se putem trage consecinţe la starea politică a ţerii Făgăraşului, de­cât urmele drumurilor şi castrelor romane ce ating ţinutul acesta. Drumul roman ce ni-l arată Ta­bula Peutingenană, că apucă de la Dunăre pe Uit în sus pănă la Tur­­nul-roşu (Poarta lui Traian) trecând cataractele de aci spre Ardeal, — după părerea celor mai mulţi spe­cialişti în cauză — esia în largul câmpului tocmai la satul Porceşti lângă Olt (Rusidava), unde se află astăzi staţiunea căii ferate ce vine din România ,şi se bifurchiază aci spre Sibiiu şi Făgăraş. Tocmai aşa se bifurcă aci la vărsarea râului Sibiu în Olt şi dru­mul Romanilor, apucând o parte spre Sibiiu pănă la Apulum (Alba- Iulia), alta spre Făgăraş până la Ponsvetus (după Fr. Müller, Ponteve­­tere) trecătoarea de la Heria spre Ugra, şi de aci spre valea Târnavei la Sighişora, Mediaş etc. in privinţa acestui drum pe Olt în sus încă sunt două păreri, una mai vechia (de care m’am fost le­gat şi eu in introducerea !), ce sus­ţine, că drumul de la Turnul-roşu s’a continuat în sus pe partea dreapta a Oltului — (urme romane se află pe la Săcădate, Cincu mic, Ugra etc.) — In contra acestei păreri se opune gravitatea Oltului spre dealurile de-a dreapta, cari prin spălarea apei lasă după sine ripe înalte și precipitoase, pe unde nu se poate face lesne nici conserva un drum stabil; apoi îm­prejurarea că drumul pe partea dreapta a Oltului cu destinaţiune de-a trece spre valea Ternavei, n’ar fi avut necesitate de podul de la Heviz. Altă părere e mai nouă, care a duce drumul de la Porceşti în lar­gul câmpiilor din stânga Oltului, pe unde merge acum atât calea ferată, cât şi drumul principal de ţară spre Făgăraş, Şărcaia pănă la podul de la Heviz, unde între Heviz-Fântâna şi Ugra se află urmele castrului Ponte- Vetere, ca apărare la trecerea drumului peste Olt spre regiunea Ternavei. In contra acestei păreri mili­­teaza numai impedimentele rîurilor torenţiale celor multe, ce curg din Carpaţi spre Olt şi necesiteză multe poduri lungi. Considerând însă, că pe ambele râpe ale Oltului se află urme de ca­­stre romane (poate că chiar şi ceta­tea de la Cârţa şi cetatea vechiă dintră Făgăraş şi Becleanu lângă Olt, ce tradiţiunea o atribue lui Negru-Vodă, au fost castre romane), d­e probabil, că Romanii au avut pe ambele râpe ale Oltului câte un drum, unul principal, altul lateral, ca şi astăzi. Afară de drumul spre Olt mai avem şi alt drum roman, ce atinge ţinutul Făgăraşului, pe acela ce trece din Valea­ Dâmboviţei prin Bran (după Bedeus Atlas Ste­­nae) spre castrul roman de lângă Râşnov (ale cărui urme le-a descope­rit Tocilescu) probabil în legătură cu podul de la Heinz şi cu o rami­­ficaţiune spre Breţcu şi Oituz, pe­­înde Bedeus în Atlas pune Praetarin Augusta. Trecând acum peste întunere­­cul evului mediu cu incursiunele bar­bare, din calea cărora şi locuitorii din ţara Făgăraşului — ca şi pe aiurea — se trăgeau la munţi, pe ale căror vârfuri şi coaste şi astăzi se mai cunosc rozerele arăturilor aco­perite acum de copaci seculari, pre­cum şi unele şanţuri şi ruine de castele vechi, ca cel de la Breza a lui Negru-Vodă, şi de mănăstiri sub­terane scobite în patră sau ascunse prin peşteri etc., — când eşim la ziorile mileniului nostru ne întim­­pină primele raze de noţiuni isto­rice, ce se aruncă şi peste ţinutul Făgăraşului. Dintre popoarele asiatice sosite prin evul mediu în Europa atingând mai de-aproape pe Români­a nu­mai Bulgarii la Dunărea inferioara (sect. VHI)­­ şi Ungurii la Dunărea de mijloc (sect. IX) funciară staturi stabile. Intre ele situat, Făgăraşul de­veni mai întâiu sub sfera de domi­­naţiune a imperiului Bulgar­o-Vlach, ceea­ ce constată chiar şi actul din anul 1231, ce zice: a temporibustam quibus ipsa terra Blachorum terra Bul­­garorum existisse tertur­i ad ipsam ter­ramn Fugros tenta, etc. După colonisarea Saşilor între Mureş şi Olt (sect. XII] şi a cavale­rilor teutoni în ţara Bârsei (sect. XIII) ţara Făgăraşului deveni tot mai mult sub periferia dominaţiunei ungare, căctând adese­ori ca merul de carte între regii Ungariei şi ţarii Bulgariei, şi mai la urmă a următo­rilor acestora în domnia Valachiei, cari mai ţineau la vechiul drept tra­diţional erecţii de la imperiul Bul­­garo-Vlach al Asani­jilor. Dacă stă aceea, ce e o conse­cinţă naturală, că după părăsirea Daciei din partea lui Aurelian, lo­cuitorii râmaşi s’au constituit sepa­raţi în provincii, arondate după ne­cesitatea topografică, — apoi stă şi aceea, ce ne spune Haşdeu (în istor. Chit.) că şi Făgăraşul a avut în frun­tea sa domnitori din familia Ba­­sarabilor, dintre cari unul pe care tradiţiunea l’a numit Negru-Vodă (1185—1215) de la Făgăraş trecând peste Carpaţi, — reconstitui statul Valachiei sub dinastia sa. Pe la anul 1241 Basarab-Ban opreşte la Turnu-roşu trecerea în ţara Vlaghilor a Mongolilor conduşi de comandatul lor Orda, — care pe la anul 1296—1300 Basarabul Ştefan Vodă Mailat în alianţă cu voivocjii secuilor Roland şi Ladislau fortifică castelul Făgăraşului în contra rege­lui ungar. Vladislau Vodă Basarab, pe care Bedeus (in atlas) îl numeşte Vlaicu, cu toate, că prin castelanul seu de la Dâmboviţa, Dragomir, bătuse oastea lui Ludovic la obârşia Dâmboviţei aproape de Bran, totuşi după aceea la anul 1372 lu preţul rescumpârării sorusei şi a cumnatu-seu Strasimir ţar al Bulgariei, din captivitatea re­gelui, recunoscând supremaţia ace­stuia, confere consângenului seu La­dislau de Dopka domeniul Şercăii. — (confr. cu Introducerea I. — V. col. Hurmuzaki de Densuşianu la anul 1373 c. XLVIII). Tot acest Vladislau-Vodă la anul 1371, la stă­ruinţa fratelui seu Radu, locţiitoriul ducatului ţerei Făgăraş, institue de episcop în Făgăraş pe Chariton, care la anul 1380 fu chiămat ca metropolit al Ungro-Valachiei. Mircea Vodă Basarab, independent, cu datul din Argeş 23 Decembre 6900 (1392) confere boerilor săi Standul Egumenul şi Calin posesiunea satului Scorei, titulându-se: Nos b­en­­nes Miresa Dei gratia Princeps et Vaj vodă totius Regni Valachiae incipiendo ab Al­­pibus usque ad cononia Turtariae, totius­­quae Terrae Fogaras perpetuus Dominus. Bar’ ca martori sunt subscriși 1. Vlad­ Vornicul, 2. Dragan Ban, 3. Jupan Algia, 4. Groza Moldovan, 5. Jupan Aga Holdovics Logofet, (v. Col. Hur­­musachi CCLXXXII, de N. Densu­șianu, care notază, că traducerea latină ar fi după original slavon, ceea­ ce însă e necunoscut). — Mircea are diplomă originală și în limba latină despre tractatul cu regele Poloniei din anul 1391 cu sigil ase­menea latin, şi cu inscripţiunea: Mireze Vaivoda transalpin, ban de ... .­­. c. CCLXXV. — Se află şi în co­­lecţiunea mea o copie după tran­­sumtul conventului Monostor din a. 1727 ce cuprinde diploma de mai sus atât a lui Mircea-Vodă dată Stan­­ciului Egumen şi lui Calin din Scorei. Tot de la Mircea-Vodă avem în traducere magiară, ce o am aflat la familia Socaciu din Mândra, dona­­ţiunea datată din Argeş la 20 Iulie 6908 (1400] în favorul boerilor sei Micu şi Sztoia din Mândra, unde se titu­­lază (in traducere magiară): En Mirtze- Vajda Isten kegyelmeségből egész Havas­­alföldének Vajda azok biralkodom egész, az Dunáig és az havason által Fogaras vidéken az Oltig. Ca martori ai Chri­­sovului sunt scrisi: 1. Vlad, 2. Ivan, 3. Nelka, 4. Luca, 5. Stanil, 6. Marin, 7. Koszté 8. Brutul, 9. Buda, 10. Bla (?) Logofet.

Next