Telegraful Roman, 1904 (Anul 52, nr. 1-141)
1904-07-22 / nr. 78
Ar. 78 Sibiu,?Joi 22 Iulie(41August) 1904. Anul LILT. TELEGRAFUL ROMAI Apar» Morfra. Jtm și Sâmbăta. ABONAMENT "J L Pentru Sibii» pe an 14 C., 6 Iuni 7 C., 8 Iuni 8 C. SO al pentru monarchis pe an ÎS C., 6 Iuni 8 C., 3 Iuni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., fi luni IS C., 3 Iuni 6 C Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la A4allistraţiana tips traflal arobidlaoasan Bibini, strada Măcelarilor 45 Corespondenţele sunt a se adresa la Radacţiaaaa „TelegrafsM Rswn“, strada Măcelarilor Nr. 34. Epistolele nefrancate ■:# renist. Artícols nepublicaţi nu se înapoiază. INSERTIUNILEi Paatru odată 14 fii., — do ione ori 84 fii., — do troi ori 88 fii. rândul en litere gamond „Unitate naţională“. Nlbitu, 3 August . La alt loc al ziariului nostru cetitorii vor găsi partea care se refere la proiectul de lege despre reformele şcolare din lunga vorbire a domnului ministru de instrucţiune publică Berzeviczy, rostită Sâmbătă în dieta ţerii. De sine înţeles, că presa magiară şi opiniunea publică magiară e foarte mulţămită cu declaraţiunile făcute din partea domnului ministru, şi lumea ungureasca va crede acum, că într’adevăr vor putea fi ajunse zilele în cari fiecare elev eștt din seda elementară va fi în stare să vorbesca fluent ulgurește, şi astfel cel mult peste treizeci de ani s’a ajuns dorita „unitate națională“, vom avea o Ungarie magiară de la un capăt pănă la celalalt. Nu înțelegem, cum oameni cuminți se pot legăna în astfel de visuri deşerte! Pentru că după imposibilităţi oricât de mult se alerge cineva, nu le va ajunge. E magiaritatea ţerii noastre, în felul cum o doreşte politica şovinistă magiară, e o imposbilitate din cele mai evidente, după cum am dovedit-o de nenumărate ori. Nu ne temem noi de magiarisare; ne temem insă, că facându-se atâtea sforțări zadarnice pentru ca să fim magiarisați, se risipește sumedenie de putere productivă intro nefericită luptă de apărare, și se oprește în loc cursul natural al des voitorii noastre, pe toate terenele. De asta ne temem, dar’ nu de magiarisare! încolo însă, trebue să protestăm cu toata tăria cuvântului în contra celor ce ne aduc învinovăţirea (sunt şi astfel de ziare magiare, şi încă din cele mai de frunte), că noi, cei ce ţinem la şcollele noastre confesionale şi pretindem respectarea autonomiei lor şi a bisericei sub al cărei scut sunt puse, am fi duşmani ai unităţii statului. Integritatea şi unitatea statului sfântă ne este şi nouă, tot aşa ca şi Magiarilor, şi sfântă ni a fost totdeuna şi în trecut. Dar, unitatea statului noi, înţelegem aşa cum a esistat ea de la întemeiarea statului ungar pănă astăzi, o unitate de sentimente, de jertfire, de însufleţire pentru binele statului, nu unitatea de limbă, pe care însuşi întemeetoriul statului ungar, Ştefan cel Sfânt, a aflat-o de neesecutabilă şi chiar de periculoasa pentru statul ungar. Pentru unitatea aceasta naţională, Ceea ce e egal cu magiarisarea tuturor popoarelor nemagiare din patria acesta, va înţelge uşor orice om cu scaun la judecata, că nu ne putem însufleţi, şi prin urmare nici nu putem să ne punem în şirurile celor ce luptă pentru realisarea ei. Ar fi cea mai mare şi condamnabilă ticăloşie din partea noastră, dacă singuri ni-am pune capul sub ghilotină, pentru a fi striviţi naţionaliceşte. Nu împedecăm înse pe nimeni în realisarea dorinţelor sale, fie acelea chiar şi de natura de a ne vede pe noi şterşi de pe faţa pământului, ca individualitate naţională. Am spus-o şi o spunem, că orice loi asupritoare se vor aduce pentru noi şi pentru celelalte naţionalităţi nemagiare din patrie, primind ele odată formă obigatore pentru noi ne vom supune lor, şi încât va fi cu putinţă vom împlini aceea ce ni se cere în ele. Câtă vreme însă aceea ce se intenționează a fi turnat în lege încă nu a primit nici textuarea finală cu atât mai puțin forma și dreptul de lege, avem nu numai îndreptățirea, ci și datorința să ne spunem părerile și să cerem, ca legea nouă, care pentru noi se aduce, cum să fie compusă, pentruca și noi să o ținem din convingere de sfântă, ear’ nu numai din datorință A combate deci un proiect de lege, câtă vreme e numai proiect, e un lucru permis în state constituționale; ear’ ce,ce o fa aceasta, — între marginile obiectivității, — nu merită epitete de „semănători de neghină— „apostoli falşi", — „agitatori naţionalişti", — etc. şi în cât aceste epitete se refr şi la noi, nici nu le putem primi, vină ele din ori şi care parte. Fragmente istorice. Despre boerii din ţara Făgăraşului, de Non quis sed quid. II. Starea politică. Din epoca colonisării romane nu avem alte puncte de mânecare, din cari se putem trage consecinţe la starea politică a ţerii Făgăraşului, decât urmele drumurilor şi castrelor romane ce ating ţinutul acesta. Drumul roman ce ni-l arată Tabula Peutingenană, că apucă de la Dunăre pe Uit în sus pănă la Turnul-roşu (Poarta lui Traian) trecând cataractele de aci spre Ardeal, — după părerea celor mai mulţi specialişti în cauză — esia în largul câmpului tocmai la satul Porceşti lângă Olt (Rusidava), unde se află astăzi staţiunea căii ferate ce vine din România ,şi se bifurchiază aci spre Sibiiu şi Făgăraş. Tocmai aşa se bifurcă aci la vărsarea râului Sibiu în Olt şi drumul Romanilor, apucând o parte spre Sibiiu pănă la Apulum (Alba- Iulia), alta spre Făgăraş până la Ponsvetus (după Fr. Müller, Pontevetere) trecătoarea de la Heria spre Ugra, şi de aci spre valea Târnavei la Sighişora, Mediaş etc. in privinţa acestui drum pe Olt în sus încă sunt două păreri, una mai vechia (de care m’am fost legat şi eu in introducerea !), ce susţine, că drumul de la Turnul-roşu s’a continuat în sus pe partea dreapta a Oltului — (urme romane se află pe la Săcădate, Cincu mic, Ugra etc.) — In contra acestei păreri se opune gravitatea Oltului spre dealurile de-a dreapta, cari prin spălarea apei lasă după sine ripe înalte și precipitoase, pe unde nu se poate face lesne nici conserva un drum stabil; apoi împrejurarea că drumul pe partea dreapta a Oltului cu destinaţiune de-a trece spre valea Ternavei, n’ar fi avut necesitate de podul de la Heviz. Altă părere e mai nouă, care a duce drumul de la Porceşti în largul câmpiilor din stânga Oltului, pe unde merge acum atât calea ferată, cât şi drumul principal de ţară spre Făgăraş, Şărcaia pănă la podul de la Heviz, unde între Heviz-Fântâna şi Ugra se află urmele castrului Ponte- Vetere, ca apărare la trecerea drumului peste Olt spre regiunea Ternavei. In contra acestei păreri militeaza numai impedimentele rîurilor torenţiale celor multe, ce curg din Carpaţi spre Olt şi necesiteză multe poduri lungi. Considerând însă, că pe ambele râpe ale Oltului se află urme de castre romane (poate că chiar şi cetatea de la Cârţa şi cetatea vechiă dintră Făgăraş şi Becleanu lângă Olt, ce tradiţiunea o atribue lui Negru-Vodă, au fost castre romane), de probabil, că Romanii au avut pe ambele râpe ale Oltului câte un drum, unul principal, altul lateral, ca şi astăzi. Afară de drumul spre Olt mai avem şi alt drum roman, ce atinge ţinutul Făgăraşului, pe acela ce trece din Valea Dâmboviţei prin Bran (după Bedeus Atlas Stenae) spre castrul roman de lângă Râşnov (ale cărui urme le-a descoperit Tocilescu) probabil în legătură cu podul de la Heinz şi cu o ramificaţiune spre Breţcu şi Oituz, peînde Bedeus în Atlas pune Praetarin Augusta. Trecând acum peste întunerecul evului mediu cu incursiunele barbare, din calea cărora şi locuitorii din ţara Făgăraşului — ca şi pe aiurea — se trăgeau la munţi, pe ale căror vârfuri şi coaste şi astăzi se mai cunosc rozerele arăturilor acoperite acum de copaci seculari, precum şi unele şanţuri şi ruine de castele vechi, ca cel de la Breza a lui Negru-Vodă, şi de mănăstiri subterane scobite în patră sau ascunse prin peşteri etc., — când eşim la ziorile mileniului nostru ne întimpină primele raze de noţiuni istorice, ce se aruncă şi peste ţinutul Făgăraşului. Dintre popoarele asiatice sosite prin evul mediu în Europa atingând mai de-aproape pe România numai Bulgarii la Dunărea inferioara (sect. VHI) şi Ungurii la Dunărea de mijloc (sect. IX) funciară staturi stabile. Intre ele situat, Făgăraşul deveni mai întâiu sub sfera de dominaţiune a imperiului Bulgaro-Vlach, ceea ce constată chiar şi actul din anul 1231, ce zice: a temporibustam quibus ipsa terra Blachorum terra Bulgarorum existisse terturi ad ipsam terramn Fugros tenta, etc. După colonisarea Saşilor între Mureş şi Olt (sect. XII] şi a cavalerilor teutoni în ţara Bârsei (sect. XIII) ţara Făgăraşului deveni tot mai mult sub periferia dominaţiunei ungare, căctând adeseori ca merul de carte între regii Ungariei şi ţarii Bulgariei, şi mai la urmă a următorilor acestora în domnia Valachiei, cari mai ţineau la vechiul drept tradiţional erecţii de la imperiul Bulgaro-Vlach al Asanijilor. Dacă stă aceea, ce e o consecinţă naturală, că după părăsirea Daciei din partea lui Aurelian, locuitorii râmaşi s’au constituit separaţi în provincii, arondate după necesitatea topografică, — apoi stă şi aceea, ce ne spune Haşdeu (în istor. Chit.) că şi Făgăraşul a avut în fruntea sa domnitori din familia Basarabilor, dintre cari unul pe care tradiţiunea l’a numit Negru-Vodă (1185—1215) de la Făgăraş trecând peste Carpaţi, — reconstitui statul Valachiei sub dinastia sa. Pe la anul 1241 Basarab-Ban opreşte la Turnu-roşu trecerea în ţara Vlaghilor a Mongolilor conduşi de comandatul lor Orda, — care pe la anul 1296—1300 Basarabul Ştefan Vodă Mailat în alianţă cu voivocjii secuilor Roland şi Ladislau fortifică castelul Făgăraşului în contra regelui ungar. Vladislau Vodă Basarab, pe care Bedeus (in atlas) îl numeşte Vlaicu, cu toate, că prin castelanul seu de la Dâmboviţa, Dragomir, bătuse oastea lui Ludovic la obârşia Dâmboviţei aproape de Bran, totuşi după aceea la anul 1372 lu preţul rescumpârării sorusei şi a cumnatu-seu Strasimir ţar al Bulgariei, din captivitatea regelui, recunoscând supremaţia acestuia, confere consângenului seu Ladislau de Dopka domeniul Şercăii. — (confr. cu Introducerea I. — V. col. Hurmuzaki de Densuşianu la anul 1373 c. XLVIII). Tot acest Vladislau-Vodă la anul 1371, la stăruinţa fratelui seu Radu, locţiitoriul ducatului ţerei Făgăraş, institue de episcop în Făgăraş pe Chariton, care la anul 1380 fu chiămat ca metropolit al Ungro-Valachiei. Mircea Vodă Basarab, independent, cu datul din Argeş 23 Decembre 6900 (1392) confere boerilor săi Standul Egumenul şi Calin posesiunea satului Scorei, titulându-se: Nos bennes Miresa Dei gratia Princeps et Vaj vodă totius Regni Valachiae incipiendo ab Alpibus usque ad cononia Turtariae, totiusquae Terrae Fogaras perpetuus Dominus. Bar’ ca martori sunt subscriși 1. Vlad Vornicul, 2. Dragan Ban, 3. Jupan Algia, 4. Groza Moldovan, 5. Jupan Aga Holdovics Logofet, (v. Col. Hurmusachi CCLXXXII, de N. Densușianu, care notază, că traducerea latină ar fi după original slavon, ceea ce însă e necunoscut). — Mircea are diplomă originală și în limba latină despre tractatul cu regele Poloniei din anul 1391 cu sigil asemenea latin, şi cu inscripţiunea: Mireze Vaivoda transalpin, ban de ... .. c. CCLXXV. — Se află şi în colecţiunea mea o copie după transumtul conventului Monostor din a. 1727 ce cuprinde diploma de mai sus atât a lui Mircea-Vodă dată Stanciului Egumen şi lui Calin din Scorei. Tot de la Mircea-Vodă avem în traducere magiară, ce o am aflat la familia Socaciu din Mândra, donaţiunea datată din Argeş la 20 Iulie 6908 (1400] în favorul boerilor sei Micu şi Sztoia din Mândra, unde se titulază (in traducere magiară): En Mirtze- Vajda Isten kegyelmeségből egész Havasalföldének Vajda azok biralkodom egész, az Dunáig és az havason által Fogaras vidéken az Oltig. Ca martori ai Chrisovului sunt scrisi: 1. Vlad, 2. Ivan, 3. Nelka, 4. Luca, 5. Stanil, 6. Marin, 7. Koszté 8. Brutul, 9. Buda, 10. Bla (?) Logofet.